Piatră Fără Zid

Interesant capitol si de data asta,dar parca sa zic ca acesta a fost printre cele mai interesante.
Sincer intr-un fel ii dau dreptate lui Sasuke despre comportamentul Sakurei.Imi place la nebunie relatia pe care o au ei doi acum si sunt foarte curioasa sa aflu ce va face Sasuke ca sa o sperie pe Saku.
Mersi ca m-ai anuntat de next.Spor la scris si la idei.

Am citit fic-ul de pe telefon, dar nu am putut sa-ti las un com. Acum, am venit si vad ca ma incanti cu un nou capitol. Chiar daca nu iti apartine fic-ul, eu tot zic ca este minunat. Asa ca, de acum o sa zic ,,fic-ul tau''. ai un fic superb, nu pot sa cred. Sakura... Mai ai o luna ca sa-l convingi pe Sasuke sa nu te manance. Sunt asa de curioasa cum o sa se desfasoare totul. Nu mai pot de nerabdare. Sa ma anunti, trebuie sa vad ce se petrece.

AVERTISMENT: vânătoarea unui vampir în detaliu. Persoanele care au stomacuri sensibile sau cele dezinteresate sunt rugate să treacă peste o mică parte din continuare. Să nu spuneți că nu v-am avertizat. :)

Capitol 4 : Sasuke - scurta aditie

Am închis ușa în spatele meu, neobosindu-mă să încui ușa. Nimeni n-ar fi intrat aici, nici măcar să fure. Mi-am scos Siemensul și am privit ora. Era trecut de miezul nopții, aproape 1. O luasem cu un pas încet pe străzile orașului, simțindu-mă în largul meu, înfășurat în întunericul gros.
Vedeam la fel de bine ca ziua, dar eram mult mai vioi, mai puternic. Chiar dacă inelul dăruit de Malice mă proteja împotriva razelor de soare, tot mă… oboseau și mă enervau. Îmi plăcea Luna, chiar dacă o văzusem de mii de ori.

Mergeam, gol, fără un gând de aproximativ o oră. Brusc, m-am oprit; auzisem niște pași seci, hotărâți, venind din spatele meu. M-am ascuns în spatele unui gard, topindu-mă în întunericul gros, privind cu atenție.
Era o fată cu ochii în lacrimi și hainele cam boțite. Nu-mi trebuia nicio putere supranaturală ca să-mi dau seama că se certase cu prietenul ei, la care rămăsese de cu seară. Am oftat în surdină. Atât de mult pentru oameni fericiți… Însă nu mai vânasem de două săptămâni, iar în oraș, nu se mai semnalase decât o singură dispariție. Oricum, oamenii nu se gândeau la bestii înfricoșătoare cu colți ce sugeau sângele semenilor lor; îi pusesem pe pista falsă a fantomelor și blestemelor.

Fata ajunsese în dreptul meu. Îi simțeam căldura corpului, aroma sângelui plutind în aer. Simțeam deja cum orice urmă de umanitate mă părăsea. Am sărit din spatele gardului spre fata neatentă, apucând-o de brațe într-o strânsoare de fier; apoi, înainte să scoată vreun sunet, mi-am înfipt colții în gâtul ei fragil.
Țipătul de groază pe care ea îl intenționase ieși doar ca o ușoară exclamație de surpriză. Mâinile ei slabe încercau să mă împingă, dar încet-încet, viața i se scurgea din corp și ochii i se închideau cu un oftat de plăcere. Îmi afundasem colții în rana deschisă, și mușcam tot mai adânc, înnebunit, bând cu sete lichidul roșu ce se scurgea de pe gâtul ei în cămașa albă.
Inima îi încetă să bată. Capul îi atârna, rupt, pe un umăr, în timp ce eu trânteam cadavrul pe o bancă și mă aplecam deasupra lui înfometat, rupând pielea subțire în căutarea venelor mai importante, sugând cu poftă lichidul roșiatic în înghițituri largi.

Simțeam energia curgându-mi prin corp, simțurile ascuțindu-mi-se și puterea revenindu-mi. Știam că abilitatea mea specială revenise acum, și că băusem destul din acel elixir al vieții cât pentru alte două săptămâni. Mi-am ridicat cu greu capul din rana deschisă, lingându-mi buzele de sângele dulce al fetei; i-am luat apoi trupul în brațe, ajungând în câteva clipe în pădurea întunecată. Fără niciun sentiment, i-am sfâșiat trupul pentru a nu se vedea urmele de mușcături și am aranjat-o ordonat pe frunziș, ca și cum ar fi căzut. Apoi, am vânturat frunzele din jur, creând cu mintea niște urme de urs.
Nu m-am putut abține și mi-am lipit buzele încă o dată de gâtul fetei, gustând. Dar m-am ridicat cu un oftat; sângele se răcise. Folosindu-mi abilitatea, mi-am șters amprentele de pe trupul fetei – asta în caz de îi veneau idei năstrușnice detectivei – și am zburat, cu o viteză amețitoare, din pădure. Încă-mi simțeam pofta animalică rupându-mă, degradându-mă, dar mă simțeam de mii de ori mai bine.
M-am oprit brusc în fața casei mele. Casa Sakurei Haruno. Îi auzeam respirația neliniștită dinăuntru, și inima rapidă, ca și cum visa urât. Curios, m-am apropiat. Era deschis geamul de la bucătărie. În câteva clipe, mă aflam în camera mea. Camera ei.

Dormea tot în patul cu baldachin, cel de catifea sângerie. Fusese favoritul meu. I se vedea doar capul înfierbântat pe pernă, și părul deschis răspândit pe pernă. Intrigat, i-am pătruns în gânduri.
Era întuneric în visul ei, ca și cum era noapte. Ea țipa și fugea, îi simțeam teama cu o intensitate cutremurătoare. Brusc, am încremenit. Apărusem eu în fantezia creierul ei obosit, stând cu privirea aceea a mea sub un felinar. Îmi venea s-o scutur bine și să urlu la ea: tu ești nebună? Pentru că ea în loc să fugă de mine… chiar dacă era un vis… sărise de gâtul meu și mă sărutase.
Abordarea era extrem de interesantă. M-am încruntat, deși niște idei ciudate începuseră să-mi umple și mie capul. Mai fuseseră femei care ocupaseră casa, dar niciuna din ele nu mai avusese gânduri de genul după ce primiseră acea privire și acel comportament al meu care – deși cât se poate de sincer și eu însumi – părea să sperie și să îndepărteze pe toți.

Așa făceam de obicei cu fiecare locatar. Veneam noaptea și le modificam visele, îi înspăimântam, îi aduceam în pragul nebuniei. Se presupunea că, acum, eu îi intram Sakurei în cap și schimbam frumoasa fantezie erotică din visul ei într-un la fel de frumos coșmar.
În schimb, mă lăsasem prins în imaginația ei. Îi plăcea la nebunie să mă sărute – chiar dacă era pură ficțiune. Și-n visul ei, eu păream să-i împărtășesc aceeași frenezie. Cutremurat, m-am uitat la chipul ei sălbatic, cu trăsături ca sculptate în piatră, și-apoi la buzele roșii, senzuale, de culoarea delicioasă a sângelui.
Mda. Definitiv mi-ar fi plăcut s-o sărut. Am încercat să nu mă întreb și să nu mă omor singur în bătaie în legătură cu ieșirea mea bruscă din camera ei și fuga spre casă. De mâine, mi-am promis furios. Am să încep s-o fac să regrete că s-a născut de mâine!
Eram și eu bărbat, până la urmă. Nu om, dar mascul. Oricum, nu era o surpriză să simt atracție. Oricum, mă distrasem și-n feluri mai… fizice cu o grămadă din proprietăresele casei, pe parcursul celor 200 de ani. Sakura n-avea să fie mai diferită. Atunci, de ce-aveam impresia asta ciudată că ceva din viața mea se schimba?

Hey
Ce interesant capitol.Chiar m-ai facut curioasa.
Doamne,ce vise mai are si rozalia asta!
Poate chiar asa o sa se intample.Sper la o minune.
Sa ma anunti la next.

Deci am ramas asa what?lol!

cand am vazut ce vis are Sakura.Eu ma asteptam sa fie un cosmar in toata regula,dar asta numai cosmar nu mai e si Sasuke se pare ca ar vrea ca acel vis sa devina realitate.
Chiar sunt curioasa sa vad daca Sasuke isi va incepe planul de maine sau va amana pentru urmatoarea zi.
Si in legatura cu aceea parte a ficului cu vanatoarea unui vampir mi-a placut foarte mult si chiar la un moment dat am avut impresia ca ma uit la un film cu vampiri,filme pe care le ador.
Iti multumesc mult ca m-ai anuntat si de acest next.Spor la scris si la idei.

Heii.

Mersi mult de anunt.
Well, cu advertisment sau fara, eu tot l-am citit si am savurat fiecare moment. Imi place. Imi place atat de mult. =p~~~~
Sasuke vampir.. hmh.. interesant.
Se pare ca am ratat capitolul trecut. Shit.
Oricum, mi-a placut mult si acela, e ceva special intre cei doi, nu o sa o omoare. Nu poate. >:)
E foarte interesant, astept cu nerabdare urmatorul capitol. Sper sa-l postezi cat mai curand. Piatră Fără Zid - Pagina 2 78717

Eh, da' ce mai vânătoare... nici măcar nu am clipit, tremurat, mișcat, etc., deoarece nu mi-a fost scârbă deloc ! Mai adu faze din acestea, mai des, te-aș ruga !

Și ce-i cu Sakura și visele ei erotice ? Se vede cât de mult a influențat-o deja Sasuke, și Sasuke, dragă, deja ai fugit de Sakura doar pentru că știa ce visa ! Na, păi daca reacționezi în acest mod numai pentru acest lucru banal, oare cum vei reacționa în capitolul următor ?

Sunt tare curioasă, dar și răbdătoare în acelaș timp ! Îți mulțumesc pentru mesajul privat și, evident că aștept următorul capitol...

Wow. A fost foarte frumos si chiar m-a captivat. Adica, Sasuke, ce indraznesti sa faci?(D)
Nevermind, sper sa se trezeasca la realitate. Descrierea e minunata. De abia astept next la poveste!
Te pup! Ja ne! kiss

Buna buna! Foarte frumos capitolul. Deci, Sakura are fantezii erotice cu Sasuke ,aaa? Asta a fost buna Piatră Fără Zid - Pagina 2 947835

. N-am mai intalnit asa o vanatoare de-a vampirilor, si fata aia... ii mai si placea. Doamne, doamne! De abia astept sa vad nextul, si sunt curioasa sa vad daca Sasuke va reusi sa o faca pe Sakura sa regrete Piatră Fără Zid - Pagina 2 2843714615

. Da, stiam ca viata lui se va schimba, insa am impresia ca va muri....nu stiu de ce. Piatră Fără Zid - Pagina 2 1733309228

Nu ma lua in seama, aberez si eu. Piatră Fără Zid - Pagina 2 947835

Spor la tastat!

Naty~

Hey, Kity. Mersi frumos de mesajul privat. Niste scuze iti va face chipul mai fericit? :o3 Am tras chiulul la celalalt capitol, insa asta este. Nu ma asteptam ca Sasuke sa fie vampir, si mai ales nu ma asteptam sa omoare fiintele umane cu atata cruzime! Sa fiu sincera, mi-ai captat mai mult atentia atunci cand descriai cum o ucide pe acea fata si mai ales modul cum se simtea acesta. Si fanteziile Sakurei... Cine stie poate in capitolul urmator o sa sosesti cu niste scene si mai ''picante'' daca intelegi ce spun. Deci, de retinut: cand vrea cineva sa o enerveze pe Sakura, sa o numeasca Sherlock Holmes.
Uchiha, Uchiha, Uchiha... Vai de mama ta daca Sakura se apuca sa investigheze cazul ca la carte. Cand va afla ca esti vampir, si sugi....sange, si vieti... o sa iti bage usturoi pe gat, si tepusul in inima ^^

Vai... cat de intarziata pot fi. Am cam absentat, ce e drept. Imi place foarte mult continuarea si iti multumesc ca m-ai anuntat.Ai descris foarte furmos.Astept next si anunta-ma. Pupici

Capitolul 3 – Lucrurile încep să devină interesante

Din perspectiva Sakurei

- Trezește-te! Trezește-te! Trezește-te! Trezește-te! Trezește-te!

Mi-am înfundat nasul în pernă și am început să scotocesc după noul meu telefon, înjurându-mă mai întâi pe mine, apoi pe Uzumaki Naruto, pe Ino uzumaki, pe vânzătorul ăla chel și tâmpit care mi-a vândut telefonul și nu în ultimul rând… pe Sasuke Uchiha. Am mârâit în pernă, în creierul meu confuz încă învârtindu-se amintirile nebuloase ale unui vis de-a dreptul… ne-Sakura.
Am închis alarma cu un pumn și m-am sculat din pat. Naruto îmi dăduse ideea de a-mi înregistra propria voce spunând „Trezește-te!” și apoi s-o pun ca sunetul alarmei. Mi se păruse amuzant, însă acum era doar… enervant. Ha! Fac și rime la opt dimineața, cu un păr ca o căpiță de fân în cap și cu ochii mei ciudați bulbucați la imaginea din oglinda mare atârnată lângă ușă.
- Sakura, am murmurat către mine însămi, încruntându-mă, arăți ca naiba. Ce ne facem noi cu tine, fetițo?

Am oftat, mi-am luat niște haine și am început să fac pateticul meu ambalaj – adică trup – să arate cât de cât prezentabil. N-aș fi făcut asta niciodată dacă n-ar fi existat un motiv cu adevărat bun. Și nici acum nu exista, la naiba! Adică, de ce m-aș trezi eu la ora nouă dimineața, doar pentru că la ora 12:30 iau prânzul la Uzumakii?
Și nu mai spun de faptul că este Duminică, iar eu m-am trezit la nouă. Am oftat, simțind aroma acută de mentă a pastei de dinți pe limbă. Nu te mai plânge atât, mi-am spus. Devii patetică. Asta dacă nu ești deja, din naștere.

Peria abia părea să treacă prin părul meu încâlcit, lung și plin de volum. Cred că-mi luă mai mult de un sfert de oră să-mi fac capul să arate normal. Mi-am găsit ceva cazual de îmbrăcat și apoi am evadat în bucătărie, unde mă aștepta, nefericită, cratița. Oh, cât uram să gătesc; însă nu mă puteam lăsa să mor de foame. Am scos două ouă din frigider, apoi sacoșa cu roșii, ceapă și castraveți. N-aveam să mă complic prea tare. În timp ce ouăle se prăjeau, am început să tai legumele pentru salată.
Gândurile nu ezitau să mă atace în timp ce, nemiloasă, hăcuiam tomatele din fața mea. Ieri fusese o zi interesantă… Uzumakii erau definitiv de treabă. Tsunade – așa mă rugase să-i spun doamna Uzumaki – mă ajutase să-mi cumpăr mobila care lipsea și obiectele necesare. Făcusem o grămadă de noi cunoștințe prin oraș; dar desigur, remarcile enervante despre ochii mei nu întârziaseră să-mi strice ziua. Numai o singură persoană nu păruse excesiv de interesată de mine, numai un singur om se purtase de parcă eu nu eram nimic.
Sasuke Uchiha. Un fel de fior mă pătrunse la amintirea lui și am urât asta. O curiozitate imensă mă umplea și acum în legătură cu el, viața lui, gândurile lui, ființa lui. Și de asemenea, un sentiment ciudat de… atracție. Avea niște ochi absolut fascinanți. Absolut fascinanți. Când mă privise, mă simțisem de parcă țineam o lume întreagă pe umerii mei. Culoarea aceea neagra, ciudată, înspăimântător de adâncă, îmi bântuise visele toată noaptea.

Bine, înafară de faptul că în același vis, sărisem de gâtul lui și sărutasem săracul om până când îl sufocasem. Jeez. Ce naiba a fost în capul meu? N-am fost niciodată prea pasionată de populația masculină a globului. Ba eram de părere că, de n-ar fi fost esențiali speciei, ar fi trebuit exterminați fără milă, ca și gândacii de bucătărie.
Mi-am lins instinctiv buzele. A fost un vis foarte plăcut, totuși. Nu mi-ar strica prezența unui bărbat misterios, brunet, cu ochi de sânge și extrem de atrăgător în viața mea din când în când. Doar nu mă mai stresa Neji acum. Și nici Sai. Phiu, bine că scăpasem de bufonii ăia.

- Au! am chițăit, simțind o durere acută în deget.
Mă tăiasem în timp ce feliam ceapa. Am rămas privind cum sângele îmi înroșea pielea atât de albă, încât și eu mă speriam de ea uneori. Apoi am scuturat din cap, mi-am pansat rana ușor ca să nu murdăresc legumele și am continuat cu dejunul. Salata îmi ieși destul de bine, iar ouăle… eh, puțin cam prea prăjite, dar orice era mai bine decât nimic. Am mâncat în liniște și apoi am urcat tropăind scările spre camera mea, deja gândindu-mă la cu ce urma să mă îmbrac.

Și, da… îmi luă vreo două ore să-mi aleg ținuta. Pantaloni negri, cam mulați dar prea eleganți ca să nu-i iau, un top mov cu niște ghirlande complicate pe gât – îmi punea în evidență ochii incredibil – iar părul… am luat două șuvițe groase din lateralele feței și le-am prins la ceafă cu o clamă cenușie. Un pic de parfum, no make-up, un mic lanț cu un pandantiv în formă de pantof care îmi aducea noroc… Și eram gata. M-am privit în oglindă pentru ultima dată înainte de a ieși din casă. Mda, Saku, arăți bine, mi-am spus mulțumită.
Problema este că mă străduisem cam prea mult să arăt bine. Ca și cum o făceam pentru cineva. Mă simțeam ca atunci când l-am cunoscut pe acel bastard nenorocit de Tim și tot aveam acele patetice încercări de-ai place.

Gândurile îmi rămaseră o clipă asupra primului bărbat din viața mea… Blond, cu ochi mari și albaștri, înalt și frumos. Modelul tipic american. Păcat că au trecut două luni până când am realizat și eu ce știa deja toată lumea – că mă înșela cu o femeie diferită în fiecare zi. Atunci aflasem ce potențial nelimitat au bărbații de a frânge inimi; și-mi jurasem furioasă că n-aveam să mai fiu cobaiul vreunui specimen de genul vreodată.
Dar ca eu să mă bag în viața unui alt bărbat, era altă treabă. Neah, am strâmbat din nas în timp ce sunam la ușă, nu merita. Bine-bine, era el Sasuke frumos ca un demon , dar asta nu însemna că eu aveam să mă cobor la nivelul lui și am să încerc să-l seduc doar pentru că simțeam o umbră de atracție fizică. Bleeeaaah. Sakura, ce a fost în capul tău, dragă?

- Sakura! exclamă Ino cu un zâmbet în timp ce deschidea ușa. Salut! Ai ajuns exact la timp.
- Bună Ino, am spus și eu amabilă intrând în casa perfectă a Uzumakilor.
Mă conduse la fel de zâmbitoare spre camera de oaspeți. Dintr-un motiv enervant de evident, inima îmi bătea mai tare. Am înjurat-o pe ea, apoi pe mine, și mi-am ridicat ochii spre masa largă.
Oh. Ochii mei se plimbară șocați deasupra mulțimii de oameni veseli, abia cunoscuți și necunoscuți care discutau și râdeau fără nicio grijă. Damn! Sunt foarte sigură că Tsunade n-a menționat că avea adunare districtuală azi!

- Sakura! exclamă atunci jumătate din populația ce ocupa camera. Ce bine că ai venit!
Înghițind în sec, am dat din cap și m-am forțat să zâmbesc. Mai erau doar două scaune libere, pe lângă cele rezervate gazdelor. M-am așezat tensionată pe unul dintre ele, holbându-mă la tacâmurile din fața cu o mutră tâmpă. Nu-mi plăceau mulțimile. Nu-mi plăceau deloc. Uram să fiu cu prea multă lume. Cum de nu mă gândisem că, fiind Duminică, Uzumakii vor invita tot orașul la masă? Și-mi mai spuneam detectiv celebru…!

- Oh, dragă, arăți superb! îmi spuse domnișoara Pain din stânga.
- Telefonul merge bine, nu?
- Ei, sper că te-ai acomodat cu noul birou!
- Fusta aceea îți vine bine, sper.
- Ce ochi frumoși ai…!
- Ciudați!
- Excepționali! N-am mai văzut așa ceva decât la…
- Da… Sasuke Uchiha, nu?

Deși nu ascultasem absolut nimic din flecăreala ce îmi era adresată, răspunzând monosilabic și cu jumătăți de zâmbete, numele lui mă făcu imediat să-mi ciulesc urechile. Nu era de față, observasem din prima clipă, și ar fi o minciună dac-aș spune că nu-mi pare cât de cât rău.
- Da, Sasuke Uchiha, aprobă din cap Ten-Ten, o tipă bârfitoare și incredibil de obsedată de haine și băiați. Zeul acela cu ochi imenși, intunecati…
- Păcat că este atât de singuratic, chicoti Zanna de lângă ea.
- Foarte păcat, oftă prietena ei. Eu nu l-am auzit vorbind niciodată. Abia dacă-l mai vedem pe aici. Și asta doar pentru că suntem rudele lui.
Mă simțeam un pic iritată să aflu că veniseră aici numai pentru Sasuke. Și… ca să mă dau eu mare și pentru că n-aveam ce face, m-am băgat în discuția lor.
- Eu am vorbit cu el ieri, am spus cu un mic zâmbet. Am avut o discuție în sufragerie.
Cele două fete mă măsurară din cap până-n picioare cu o privire critică.
- Sakura Haruno, abia se stăpâni Zanna să-și dea ochii peste cap. Ne-am întâlnit ieri, nu?
- Mda. Și nu sunt prea fericită în legătură cu asta, am continuat în gând, scârbită.
- Oh, lasă asta, făcu Ten-Ten nerăbdătoare. Spune-ne, ce voce are?

Am stat o clipă să mă gândesc.
- Profundă, am murmurat. Foarte adâncă, și alunecoasă… Îți dă impresia unui șarpe.
- Miam, mârâi Zanna. Să mor eu dacă nu sar pe el într-o zi și-l forțez să vorbească.
Nu mă puteam abține. Am deschis gura ca s-o ironizez, însă exact atunci Sasuke intră glorios pe ușă și asta făcu să dispară orice alt gând din creierul meu. Zanna și Ten-Ten se întoarseră și ele spre ușă și oftară în unison. Mi-am împietrit expresia feței, mascându-mi interesul cu o răceală plictisită.
Părul îi cădea la fel de întunecat, cu reflexii albastre de noapte, peste fruntea înaltă de marmură. Ochii imenși, tiviți de gene dese, țineau aceeași expresie impenetrabilă de secret, de plictiseală și profunzime – nuanța de negru adânc, închis, șocant, îi colora irișii exact cum îmi aminteam. Înalt, elastic ca o panteră, cu mișcări ușoare și neauzite. Am oftat. De ce a trebuit un specimen superb ca ăsta să locuiască exact în orașul în care mă mutasem eu?

Ochii plini de nimic ai lui Sasuke rătăciră deasupra mulțimii și buzele senzuale, fine, se strâmbară într-o grimasă aproape imperceptibilă de enervare. Am zâmbit amuzată; oh, definitv îi înțelegeam reacția. Atunci, privirea lui trecu peste mine și rămase, înghețată, acolo. M-am străduit din răsputeri să-i mențin ochii atât de grei și amenințători, încât simțeam fiori de frică până-n ultimul fir de păr. El merse încet în direcția mea, și atunci am realizat că singurul loc liber din cameră era lângă mine.
Lângă mine și Ten-Ten. Am auzit chițăitul încântat al tinerei fete cu o enervare care mă făcu să vreau s-o pocnesc. Sasuke păru să n-o audă, totuși; se așeză între mine și ea cu aceeași postură grațioasă, aceeași aplecare atrăgătoare a umerilor. Nu ne privi pe niciuna.
Mă uitam fix în fafuria mea și încercam să port o conversație cât de cât normală cu Zanna. Nu mă uitam nici eu la el, dar eram atât de conștientă de făptura lui mlădioasă alături de mine. Mă salvă doamna Tsunade; pentru că terminase într-un sfârșit cu primitul oaspeților, se așeză și ea la masă, salutându-mă.

- Sasuke! exclamă ea după ce termină cu mine. Credeam că nu mai vii…!
Brusc se făcu liniște. Toți ochii din cameră se fixară pe vecinul meu.
- Iartă-mă Tsunade, rosti Sasuke rece. S-a întâmplat însă ca eu să găsesc o fată moartă în pădure; am fost reținut la Poliție pentru anchetă.
Instantaneu, am tresărit.
- Ce? am exclamat.

Hey! Multumesc ca m-ai anuntat! Foarte interesant capitolul. Lucrurile se complica si Sakura incepe sa se indragosteasca. Vreau sa avd misterul ala. Cine a omorat-o pe fata?

Doamne si ce barfitoare pe acolo! A fost foarte frumos cum le raspundea Sakura, cred ca ii se mangaise orgoliul.

Te astept cu nextul. O seara frumoasa!!

Naty~

Hei. Mersi pentru mesaj.
Capitolul: Superb! Oh, ce descriere, cum arata Sasuke. Yum. :))
E si evident de ce sunt asa disperate tipele alea. Dar, iata, Sakura Piatră Fără Zid - Pagina 2 2573201749

atat de interesata de el Piatră Fără Zid - Pagina 2 2573201749

hmh.
Sunt curioasa ce va face Sasuke.
Scuze ca nu las un commentariu mai lung si mai frumos, sunt pe telefon. Probleme, probleme... Piatră Fără Zid - Pagina 2 468521

(Anyway, o sa dau un edit cand intru pe PC)

Titlul capitolului este foarte adevarat.Capitolul ca de obicei este magnific si parca din ce in ce mai interesant.
Mi se pare cam imprudent din partea lui Sasuke sa se faca ca "a gasit" acel cadavru in padure cineva putand face legatura dintre el si fata moarta.
Din cate vad Sakura deja a inceput sa simta ceva pentru el si nu e singura din acel oras.Se pare ca va avea concurenta serioasa.
Mersi ca m-ai anuntat si de acest next.Spor la scris si la idei!

Si actiunea se complica! Si eu am intarziat! Mai mare rusineea, zau, daram ajuns intr-un final, asa ca sa ma tin de treaba. capitolul este.. exceptional, imi place de la cap la coada si de la coada la cap. Imi place ca ai reusit sa ma faci sa imi imaginez intreaga scena precum un tablout pictat cu multa grija. Personajele sunt foarte bine conturate dupa parerea mea si chiar ai reusit sa imi starnesti interesul. In continuare deci, astept cu nerabdare nextul. Te pup, dulce, dulce de tot. :*

Opa! Ia uite-te ce avem aici! Saku, curiozitatea a omorat pisica. Ai grija.
Imi place mult si acest capitol. I love it! (D) Ma stii, vreau next repede. O sa iti fie mai greu deoarece vine scoala iar si dai cu teme si lectii.
Well, la urmatorul capitol MP. Scuze ca am picat asa de tarziu.
Te pup si spor la treaba! kiss

Am ajuuuuns si eu in sfarsit, la capitolul tau. Cam tarzior, ce e drept, dar mai bine mai tarziu, decat niciodata. Imi place mult acest capitol, este chiar dragut, si imi plac mult descrierile. Se pare ca mai toata reputatia lui Sasuke sta in ochii aia >Ciudati< asa cum i se spune. Si in sfarsit se complica lucrurile spre sfarsit. Urasc suspansul tau.... M-ai facut sa astept cu nerabdare urmatorul capitoool. Si da-mi de veste la urmatorul, de data asta! :)))

Hei Kitty, scuze pentru nesimțirea permisă de a întârzia și eu pe aici cu, comentatul...

Descrierea, nu am ce comenta, este detaliată și dezvoltată. mă atrage la fel ca și acțiunea ! Cât aș vrea să descriu ca și tine, dar este numai un vis care, din păcate, nu se va prea împlini prea curând...

Înjurătura adresată soților Uzumaki pur și simplu m-a uns pe inimă, uite încă una ca mine care înjura alarma de dimineața, dar îmi imaginez totuși că nu sunt singura, corect ? Am încercat și eu faza cu înregistratul vocii pe post de alarmă și chiar devine enervantă a doua dimineață, ce să mai spun de a treia, deja m-am săturat !

Îți mulțumesc pentru anunț și ne mai vedem noi pe aici, huh ?

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 02 Feb 2013, 15:25

Ma simt cam darnica. hmm...?!

Hai sa va las totusi sa cititi. :)

Capitolul 4 - Banuieli

Instantaneu, am tresărit.
- Ce? am exclamat.
El se întoarse spre mine cu un fel de amuzament în adâncul ochilor intunecati.
- Mă plimbam prin pădure, spuse el pe vocea sa adâncă, și am dat peste o fată sfâșiată de un urs. Erau niște urme de urs la fața locului. Am verificat să văd dacă mai avea vreo șansă, însă fata era moartă. Apoi am chemat Poliția.
Suna perfect plauzibil. Ochii mi se îngustară, totuși.
- Ce căutai în pădure? l-am întrebat.
- Îmi place să fac plimbări dimineața și seara, răspunse Sasuke ușor enervat. Este relaxant.
- Du-mă acolo, am spus brusc, fără să mă gândesc.
Ten-Ten se holbă dezamăgită la mine, în timp ce vecinul meu rămăsese o stană de piatră fără reacții.
- Dar dragă… nu ai mâncat decât gustarea!
- Care a fost delicioasă, am spus eu cu un zâmbet. Însă când se întâmplă așa ceva, nu pot să stau aici și să nu investighez. Sper că înțelegeți.
O expresie identică de admirație se regăsea pe fața fiecărui mesean.
- Desigur, Sakura, oftă Tsunade încet. Sper să nu dureze mult.

M-am ridicat și după mai multe saluturi consecutive, am ieșit din cameră. Sasuke nu făcuse decât să încline ușor din cap; apoi, mă urmă afară din casă.
Am inspirat adânc aerul curat, simțind cum energia îmi curgea prin vene. Priveliștea caselor aliniate perfect, copacii verzi, culorile și vioiciunea mă făceau să mă simt și mai bine. În sfârșit, ceva interesant de făcut! Ca să nu mai spun de companie… Sasuke se oprise lângă mine și mă privea cu aceeași față lipsită de sentiment.
- Ei bine? întrebă brusc. Vii sau nu?
- Oh, am revenit eu pe pământ. Desigur.
Fără un cuvânt, el o luă înainte pe drumul pietruit. Nici nu se uita în spate, și oricum nu mi-ar fi păsat de mă prindea holbându-mă; așa că am început să mă holbez la el în voie. Părea enervat, plictisit, apatic.. exact cum fusese în tot acest timp. Nu reușisem să scot decât două reacții omenești de la el. Furie și amuzament, și alea foare ciudate.
- Serios acum, tu câți ani ai? m-am trezit întrebând, fără niciun gând în prealabil.

Se opri pentru o clipă, ceea ce îmi dădu ocazia să parcurg rapid distanța de-un pas dintre noi.
- Am 28 de ani, răspunse el cu o voce ușor amuzată.
Am pufnit.
- Ce? făcu el prima inițiativă de conversație de până acum.
- Oh, nimic, am dat din mână nonșalantă. Doar că te porți de parcă ai avea 200.
Mă surprinse iar jumătatea de zâmbet amuzat ce îi fluturase o clipă pe buze. Totuși, nu spuse nimic. Începu să meargă.
- Moșneag, am spus eu enervată de-a dreptul. Ești un moșneag.
L-am simțit încordându-se.
- Dar serios! Până și bunicul are mai mult interes pentru viață decât tine! am exclamat.
Mă ignoră.

- Iar bunicul meu a avut două tentative de sinucidere!
Abia acum se întoarse spre mine. Ochii lui sângerii fierbeau de un umor ciudat.
- Oh, ce rădăcini interesante ai! făcu el ironic.
Bine-i mai stătea cu puțină vlagă în trăsăturile alea de piatră. Huh. Mă întreb cine poate rezista super-abilității mele de a enerva.
- Mulțumesc, am spus dulce, dar la fel de sarcastică.
- Cu mare plăcere, zise el. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe bunicul tău.
Am făcut ochii mari.
- De ce?

- Păi, dacă la asemenea vârstă și cu două încercări de-a te duce naibii mai ai poftă de viață…
Nu m-am putut abține și am chicotit.
- Eu am avut trei, continuă el.
Am tresărit ca propulsată de niște arcuri nevăzute.
- Serios??
- Nu! Glumeam, râse el de-a binelea.
Avea un fel foarte simpatic de-a râde. Își arunca capul ușor pe spate, și sunetul avea o nuanță foarte catifelată. Brusc, o luă printre două case micuțe și intră pe o alee în pădure. Pădurea se deschidea ca un hău verde înaintea noastră; nu o mai vizitasem până acum, deci asta avea să fie o surpriză. Mai ales dacă fusese scena unei morți. Hm.
- Aici, indică Sasuke și se afundă într-un desiș.

L-am urmat fără să mă gândesc. Auzeam bâzâitul unor voci omenești, discuții, polițiști care investigau. Un sunet atât de familiar.
- Bună ziua, Sakura, răsună brusc vocea lui Naruto. Se pare că Sasuke te-a pus deja în linie cu noutățile.
Ah, uitasem că era șeful poliției de-aici. M-am întors cu un zâmbet amabil spre el, simțind privirile curioase ale subordonaților săi scanându-mă.
- Salut, Naruto. Da… într-adevăr. Mi-ați putea spune ce-ați scos până acum?
Sasuke se sprijini lejer de unul din copacii din spatele meu. Puteam să jur că mă privea.
- Sigur, aprobă Naruto din cap. Crane, adu-mi raportul!
Un ofițer mic și blond apăru cu o foaie mică în mână.
- Ah, făcu șeriful poliției din Blackville, abia acum observând grămada de priviri fascinate. Aceasta este Sakura Haruno, băieți. Marea detectivă. Simțiți-vă norocoși…!
- Mă bucur să vă întâlnesc, am spus cu un mic zâmbet jenat în colțul buzelor.
Echipa de polițiști dădu din cap.
- Acum că am trecut peste introduceri… spuse Naruto rapid, ochii lui blânzi ținând acum o bruscă sclipire metalică. Sakura, poftim raportul. Să-mi spui și mie ce crezi.

Am luat foaia din mâna lui și mi-am trecut rapid ochii peste rânduri. Hm. Numele victimei era Misaki Aiuzawa. Data morții fusese aproximată ca fiind în jur de ora 2 noaptea… Câteva urme de urs la locul faptei indicând că fusese un atac al animalului. Corpul tinerei fete fusese sfâșiat cu brutalitate, iar gâtul îi era mușcat foarte adânc. Totul părea clar. Mult, mult prea clar.
Am lăsat foaia jos și am înaintat încet spre urmele de urs, privindu-le cu atenție. Ce ciudat. Urmele fetei nu se vedeau nicăieri, dar ale animalului erau cât se poate de clare… Iar balta de sânge care încă se vedea pe pământ era complet nefirească. Am tresărit, lăsându-mă rapid în genunchi și examinând sângele de jos.
Era mult prea puțin sânge. Pământul se amestecase, absorbind lichidul roșiatic, dar știam din experiență că asemenea răni ar fi trebuit să lase pe sol o baltă uriașă din sângele fetei. În schimb, nu era mare lucru aici. M-am încruntat. Trebuie neapărat să cercetez cadavrul victimei, cu tot echipamentul necesar.

M-am ridicat în picioare, și ochii mi se lipiră iar de urmele de urs. Izbită de un gând brusc, m-am dat câțiva pași înapoi și am privit din ansamblu imaginea pământului plin de urme încrucișate. Cum… Era imposibil ca un urs să stea în poziția pe care o sugerau urmele! M-am aplecat în față, cu inima bătând. Da! Dacă mă luam după adânciturile din pământ, ursul o sfâșiase pe victimă stând cu spatele la ea; pentru că urmele labelor din față erau în spate și invers. Ca să nu mai spun de faptul că poziția ar fi însemnat că sărmanul urs făcuse podul din picioare ca să ajungă la fată.
- Sakura? întrebă Naruto și abia atunci am realizat ce liniște se făcuse. Ai găsit ceva…?
- Definitiv, am spus criptic, privind la balta de sânge și urmele așa-zisului urs.

M-am întors din nou spre Naruto. Sasuke era în spatele lui, și ochii lui furioși aproape mă făcură să dau un pas înapoi.
- Pot să te rog ceva? m-am adresat șerifului, încercând să-mi revin. Verificați corpul fetei pentru amprente omenești. Amprente de orice gen. De asemenea, te-aș ruga să mă lași să văd corpul fetei și să-l analizez. Să-mi aduceți rezultatele imediat.
- Um… de ce? întrebă Naruto uimit.
- Nu pot fi sigură, am scuturat din cap, însă am bănuiala că acesta n-a fost deloc un simplu atac al unui urs. Trebuie neapărat să vorbesc cu părinții fetei, să-i întreb câteva lucruri. Unde locuiesc?
Naruto mă privi neîncrezător.
- Acum vrei să îi interoghezi? Iartă-mă, dar nu te pot conduce. Trebuie să termin aici și să încep ancheta pe care tu ai sugerat s-o fac.
- Sasuke știe unde stau părinții ei? l-am întrerupt.
- Trebuie să știe, ridică el din umeri. Sasuke…?

M-am întors și eu spre plictisitul văr al lui Naruto.
- Știu unde stau Aiuzawii, spuse el grav. Vino. La revedere!
Dispăru printre copaci, fără niciun alt cuvânt. Naruto privi contrariat după el , însă eu n-am stat degeaba. Mi-am luat rămas-bun, i-am urat noroc și am fugit după deloc-gentilul meu cavaler.
- Sasuke! am strigat după el. Așteaptă…!

Încremeni instantaneu, la fel de brusc cum plecase. Uimirea și curiozitatea îmi creșteau din ce în ce mai mult; nu înțelegeam absolut deloc cum mergeau rotițele ciudatului ăstuia!
Când am ajuns lângă el, gâfâind, Sasuke reîncepu să meargă. De data asta nu folosi viteză supersonică, totuși. Era la fel de tăcut și nu spunea nimic. Ochii lui imenși erau pierduți undeva unde muream să știu… Însă mi-am amintit de descoperirile mele și mintea îmi fu acaparată imediat de caz.
Se putea oare ca cineva să o fi omorât pe fată, și apoi să fi falsat toată acea scenă cu ursul? Era probabil… Iar dacă era adevărat, atunci ucigașul trebuia să fie unul din cunoscuții fetei. Altfel, cum s-ar fi lăsat dusă la ora 2 noaptea în pădure? Părinții fetei sigur aveau să-mi furnizeze o informație.
Ce căuta Sasuke în pădure dimineața asta, oricum?

- Te plimbai dimineața asta prin pădure. Așa zici c-ai găsit-o? am întrebat brusc.
Nici nu se întoarse să mă privească.
- Da.
- Crezi că este atacul unui urs?
- Da.
- De ce? am murmurat, privindu-l cu atenție.
Abia atunci își întoarse ochii sângerii spre mine.
- Nu e logic? zise el dur. Urme de urs, o fată sfâșiată… Toate indiciile duc la asta.
Stătu o clipă să se gândească.

- Complici lucrurile unde nu ar fi nimic de complicat. Ce-ai găsit acolo, oricum, de te-a făcut să crezi că ar putea fi o crimă?
- De ce ești atât de pornit? am spus enervată, o reacție la tonul lui poruncitor.
- Akuma a dispărut, răspunse el automat. Și un grup întreg de turiști. Se știe bine că pădurile de aici sunt foarte periculoase.
Ochii lui îi sfredeleau pe ai mei ca un burghiu.
- Ce-ai face tu ar fi să complici totul, murmură. Dacă ai dovedi că este o crimă, atunci automat, restul atacurilor și disparițiilor de dinainte vor apărea la fel. Gândește-te ce-ar declanșa asta. Doar ești detectiv, până la urmă.
Mi-am îngustat ochii, fără să scot un cuvânt.

- Bine, mormăi el. Îți spun tot eu. Toate familiile celor dispăruți vor fi răscolite iar. Amintirile vor reveni. Orașul întreg va murmura, și crede-mă, au să învinuiască numai casa blestemată în care trăiești pentru asta. Toți cred că este bântuită. Este motivul a tot ce se întâmplă în Blackville, Sakura. Iar… cea care locuiește în ea ești tu.
Scutură din cap.
- Și eu cred că este bântuită. Ceva se întâmplă aici și nu este pentru oameni s-o rezolve. Nu te juca cu focul, domnișoară Haruno.
- Urmele, am scrâșnit din dinți. Urmele de urs sunt greșite. Nu există urs care să stea în pozițiile acelea. Ca să nu mai spun de faptul că labele din față sunt în spate și invers…!
- Crezi că cineva a înscenat totul? mă chestionă încet Sasuke.
- Foarte posibil, am răspuns. Iar după ce analizez cadavrul și amprentele de pe el, am să-mi dau seama cine.
Sasuke mă privi ușor uimit, enervat.
- N-ai de gând să lași asta baltă, nu?
- Nu, am spus hotărâtă.

Stăteam față în față, măsurându-ne ca doi dușmani.
- Te-am avertizat, murmură el, și ochii lui sângerii clocoteau de o amenințare ce-mi făcu pielea de găină.
Merse câțiva pași, apoi se întoarse iar.
- Te-am avertizat, murmură.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 02 Feb 2013, 15:56

Vaii. In sfarsit se complica lucrurile. Eram sigura ca Sakura se va ocupa de caz, insa nu imi imaginam ca Sasuke ca vi atat de rece si direct. Adica, mai avea putin si ii spunea sa renunte la caz, daca nu o va omora. Descrierile sunt fantastice. Ar trebui sa dai un edit, cand am citit am intalnit cuvantul '''Damon'''presupun ca ar fi trebuit sa fie Sasuke. Eu de abia astept sa vad ce se va intampla in continuare! Adica, va renunta Sakura la caz? Va afla ca Sasuke este un vampir? Insa, ce va face Sasuke?!! Isi va inceta actiunile sale asupra oamenilor, sau va continua fiind ferm convins ca nimeni nu ii va afla secretul? M-ai lasat din nou, cu suspans, si pot spune ca Piatra Fara Zid s-a urcat pe lista mea de ficuri preferate, alaturi de Ce Inseamna Psihologie. Multumesc de anunt! Sper sa faci asta in continuare. <3 Bafta la scris/tastat. Continua ficul, merita!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 02 Feb 2013, 16:47

Oo da, oo da. Ficul acesta este genial, reuseste sa ma faca sa vad sange, sa vad crime, sa pot vedea un cadavru si multe altele. Faptul ca se baseaza pe un dialog de exceptie mi se pare si mai interesant. Capitolul acesta cred ca a fost cam 50% facut din dialog si, cu toate acestea, nu am nimic de reprosat la el, deoarece ma face sa intru in poveste si chiar ma ajuta sa le inteleg sentimentele personajelor. Este primul fic in care, prin intermediul dialogului, ai reusit sa caracterizezi personajele. Felicitari! :) Cat despre continuare, sun nerabdatoare sa aflu care este aceasta. Spor la scris si multe idei pe viitor. Te pup. :*

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 02 Feb 2013, 16:53

Buna buna! Multumesc ca m-ai anuntat! A fost un capitol foarte frumos, as usual. Piatră Fără Zid - Pagina 2 385627

Iubesc ancheta asta care se adanceste. Sunt curioasa, Sakura va renunta la ancheta cum i-a zis Sasuke? De fapt cum a avertizat-o, nu i-a spus. Sunt foarte curioasa cum o sa decurga lucrurile in capitolul urmator. Te-am pupat!

Naty~

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 03 Feb 2013, 13:53

Sakura chiar e un detectiv mai bun decat mi-am putut imagina.In ritmul asta cat de curand va descoperi ceea ce este Sasuke.
Sunt sigura ca Sakura nu va renunta nici un ruptul capului la aceasta ancheta,dar chiar sunt curioasa sa aflu ce va face Sasuke in continuare.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 03 Feb 2013, 15:05

Hei.

Mersi de anunt. Scuze ca n-am ajuns mai repede. Oricum, capitolul l-am citit de pe telefon, aseara.
Capitolul: Misterios. Interesant. Frumos.
Sakura e geniala, o detectiva geniala, dar asta il cam deranjeaza pe Sasuke.
Oare o sa-l prinda ? Eh, vom vedea.
E o atractie prea mare intre ei, nu au cuuuum, nu au cum sa se raneasca
unu pe altu. Nici in cazul in care Sakura afla ca Sasuke e vampir, si
nici Sasuke nu-si va duce planul la bun sfarsit, de a o ucide. Nu poate.
A fost interesant capitolul, povestea prinde culoare si imi place.
Sakura e cam.. mad. Piatră Fără Zid - Pagina 2 947835

Sau asa mi se pare mie. Are o personalitate aparte, de asta Sasuke e fascinat de ea, so cute. Piatră Fără Zid - Pagina 2 962758

Deabia astept urmatorul capitol, sa-l postezi cat mai repedee! Si sper sa ma anunti. Piatră Fără Zid - Pagina 2 78717

Desi daca stau sa caut fic-ul, sigur il gasesc, dar prefer sa-l citesc asa.. e mai interesant.
Deci adu' next.