Piatră Fără Zid

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 20 Apr 2013, 20:35

Buna, vin si eu, dupa ceva timp cu un comentariu. Stiu ca este deja tarziu, dar macar pot sosi.
Imi place cum decurge actiunea, si chiar daca tu aduci destul de tarziu capitolele, apreciez faptul ca le faci lungi si frumos conturate.
M-a amuzat dialogul acela scurt, dintre Sakura si Sasuke, dar si mai incitant a fost la partea aia mai delicioasa, sa ii spun asa.
Descrierea a fost ampla si frumoasa, pot spune ca m-am simtit bine citind-o.
Si cam atat din partea mea, nu uita sa ma anunti in continuare. Baftaa!

Buna! Mersi ca m-ai anuntat si scuze de intarziere. Capitolul asta m-a facut sa rad, mai ales la schimburile de replici dintre cei doi. Vreau sa vad pana la urma ce se va intampla cu ei si cu crima. Chiar astept cu nerbdare sa o urmaresc pe Sakura cum il innebuneste pe Sasuke si la propriu si la figurat. Din nou, imi place mult mentalitatea ei. Spor la scris! Te-am pupat!

Din capitolul precedent :

I-am atacat gura cu forta unui vanator. Lupta pentru dominație fu rapid câștigată, deși limba ei încă se încolăcea peste a mea, umedă, încăpățânată. Am zdrobit-o și mai aproape de mine, simțind căldura trupului ei prin materialul ce ne acoperea.Doream ca hainele de pe noi sa se topeasca. Îi exploram gura fără nicio reținere, îi degustam buzele și esența dulce cu putere și o plăcere imensă. O simțeam topindu-se.
Setea de sânge, atât de familiară, mă atacă în forță, atunci, și-am făcut un efort extraordinar de-a mă controla și de-ai da drumul. Tot ce voiam era să-i sfâșii gâtul cu colții și s-o am aici, pe loc. Însă nu, era mult prea devreme. M-am lins pe buze, în timp ce Sakura gâfâia puternic.
Nu e nicio îndoială. Sakura Haruno nu durează mai mult de două săptămâni. Maxim două săptămâni. O voiam în toate modurile posibile… iar unele din ele nu mai erau valabile dacă ea era un cadavru, din nefericire.

Capitolul 6 - Legaturi.

Din perspectiva lui Sasuke

- Tu chiar ești nebună, am scuturat din cap, abia atunci realizând că și eu respiram greu.
- Iar tu un criminal psihopat, făcu ea revenind pe propriile picioare. Întotdeauna mi-am dorit să aflu cum sărută un criminal psihopat. Iar asta mi-a fost ultima dovadă.
Am falsat un chicotit amuzat.
- Chiar crezi că eu am omorât-o?
- Tu ai raportat-o. Tu ai știut drumul perfect până acolo. Tu ai perseverat suspect de mult în a mă îndepărta de caz. Tu aveai câțiva stropi de sânge pe jachetă.
Zâmbi.

- Oh, nu te deranja să le cauți. Crezi că te-am invitat în casa mea degeaba? Când te-ai dezbrăcat de haină și-ai lăsat-o în cuier, eu am luat-o și i-am trimis-o lui Naruto spre analiză prin Ino. De aceea am întârziat atât.
Iar mie-mi spusese că se duce după zahăr. Am strâns din pumni, simțind o furie direcționată mai multe spre mine inundându-mă.
- Iar dacă rezultatele vor arăta că sângele e același cu al fetei, te-ai ars, continuă Sakura cu satisfacție.
- Ești nebună. M-am murdărit atunci când m-am aplecat să văd dacă fata mai avea vreo șansă de viață! am intrat eu o milisecundă prea repede în defensivă.
Însă eram ușor speriat.

- Rezultatele ne vor spune dacă asta este adevărat, mă contrazise ea. Dacă e așa cum spui tu, sângele ar trebui să fie destul de proaspăt. Ora nu e greu de determinat. Însă dacă este coagulat și intrat în țesătură… ei bine, ceasul te-ar da de gol. Oh, și fii serios. Nu ți-ar fi păsat nici dacă era moartă, vie, sau stafie.
La naiba. De o mie de ori la naiba. Cum de reușise să rezolve cazul ăsta în… mai puțin de patru ore? Frate, când i-am auzit pe alții comparând-o cu Sherlock Holmes, nu credeam că e chiar atât de… la fel ca Sherlock Holmes!
- Rahat, am mormăit distrat.
- Cam așa ceva, zâmbi Sakura triumfătoare. M-ai crezut o amatoare, nu-i așa?

Nu. Nu aveam de gând să mă mut din oraș, să mă ascund, să-mi creez altă identitate doar pentru că o femeie umană s-a întâmplat să fie incredibil de norocoasă. Iar eu, desigur, am fost prea prost. Nu m-ar surprinde dacă mi-ar spune acum că știe că sunt și vampir.
- Ascultă, Sakura, am spus apropiindu-mă de ea amenințător. Tu nu știi cu ce te pui aici. După ce vin rezultatele acelea, ai să lași ancheta baltă.
Ochii ei se îngustară.
- Ai să lași ancheta baltă sau ai să pățești exact ca și Aiuzawa Misaki. Eu nu sunt obișnuitul criminal cu care ești tu obișnuită, cum nici tu nu ești un polițist obișnuit.
I-am prins bărbia în palmă și am forțat-o să mă privească în ochi.
- N-ai idee ce i-am făcut ei. Sau ce-ți pot face ție.
Am zâmbit. Ea începu să se zbată brusc, însă mi-am folosit cealaltă mână pentru a o zdrobi de perete, făcând-o inofensivă.
- Așa că ar fi foarte înțelept din partea ta să-ți vezi de treabă, am continuat plimbându-mi ușor degetele peste gâtul ei alb.
Încercările ei de a-mi scăpa erau nefolositoare. Am lăsat-o să înțeleagă ce putere aveam, și câte puteam face cu ea.
- Până la urmă, am chicotit, toți locuitorii casei mor… nu? Ar fi un accident nefericit ca tu să te duci dracului în doar trei zile.
I-am dat drumul brusc, dându-mă câțiva pași. Sakura gâfâia, cu o furie imensă în ochi. I-am zâmbit.
- Nu chiar, sâsâi ea printre dinți. Crezi că-mi pasă? Nu există nimic pentru care să trăiesc.
Am privit-o cu și mai mult interes.

- Măcar aici suntem de acord, am murmurat și m-am întors să plec.
- Stai! se auzi vocea lui Sakura.
Am împietrit. Ce mai voia? Nu era destul…? Chiar nu o puteam înțelege!
- Ce ești? mi se înfipse ea în față.
Am privit-o neîncrezător.
- Mă crezi atât de prost încât să-ți spun?
- Ah, deci ești ceva, făcu ea triumfătoare.
Altă greșeală.
- Oricum, continuă ea, am să aflu mai devreme sau mai târziu. M-ai scuti de multă bătaie de cap dacă îmi spui.
- Cine a spus că vreau să te scutesc de bătaia de cap?
- Uite, spuse ea decisă. Dacă îmi spui, promit că nu mă mai implic în nimic.
Am ridicat o sprânceană.
- Și eu ar trebui să cred asta, presupun.
- Măcar să mă omori frumos, asta cer, ridică ea din umeri.
- Nu ești coerentă.
- De parcă tu suni mai bine.
Am oftat. Femeia asta era imposibilă. Și diferită… Complet diferită…
- Ți-am spus să stai departe. Ce e așa de greu de înțeles? am întrebat ridicând din sprâncene. Nu-mi mai întoarce vorbele pe toate fețele!
Ea își dădu ochii peste cap. O șuviță din părul deschis îi căzu peste față.
- Am mai avut amenințări până acum. Uimitor, tocmai faptul că nu m-am păzit m-a ținut în viață. Cred…
Însă tăcu brusc, privindu-mă în felul acela ciudat, impasibil, când ochii i se transformau în pietre. Neștiind de ce o făceam, i-am luat ușor șuvița roz de pe buze și i-am trecut-o după ureche. O tăcere grea urmă după asta.
- Urăsc orașul ăsta… oftă Sakura brusc…

Din perspectiva Sakurei

- Uuu! Saku, neapărat trebuie să încerci rochia asta. Merge cu ochii tăi perfect!

Am oftat. Hinata devenea mai obositoare decât oricând. Cine m-a pus să accept rugăciunile ei de-a ieși la cumpărături? Nu că nu-mi plac, însă mi se par doar o necesitate și uneori, când mă apucă, o distracție. Dar niciodată nu e o distracție când ai o obsedată de modă lângă tine.
Cam ăsta ar fi cel signifiant defect al noii mele prietene. O întâlnisem pe Hinata prin intermediul lui Ten-Ten, zilele trecute – uimitor cât de mulți oameni inteligenți pot s-o suporte pe tipa asta! – și ne-am împrietenit rapid. Hinata Hyuuga avea grația aceea îngustă tipică japonezilor, moștenită de la tatălui ei, și ochii lor mov. De la mama ei mostenise trupul subtire si firav. Era plină de viață, inteligentă, hotărâtă și curajoasă. Îmi accepta toanele și asta era mai mult decât convenabil. Ca să nu mai spun că ura să se trezească dimineața la fel de mult ca mine.

Hinata se întoarse-atunci spre mine cu o mutră veselă și-mi aruncă în brațe o rochie mov. Mormăind în barbă doar pentru a-mi păstra măcar ultimele cioburi de demnitate intacte, am mers agale spre cabina de probă și am tras perdelele. Reflecția din oglindă se întoarse spre mine cu niște ochi mari, verzi, pe chipul unei ființe perfect curate și elegante. Însă Sakura o cunoștea bine pe Sakura. Fetițo, ai niște cearcăne mari cât oceanul Pacific. Ca să nu mai spun de expresia asta de câine plouat și mișcările obosite de parc-ai tras la plug o zi întreagă. Saku, fetițo, ce-o fi cu tine?
Crede-mă că nu știu, mi-am răspuns cu o privire critică, înfruntând-o pe cea din oglindă. Rareori vorbeam cu Sakura. O lăsam să mă bată la cap fără să-i răspund, și numai în cazuri de urgență încercam măcar să-mi mențin sănătatea mentală pe linia de plutire. La urma urmei, nu era vina mea că aveam coșmaruri noaptea.

Am strâns din pumni. Trecuse o săptămână de când Sasuke Uchiha mă avertizase de urmări dacă continuam cu ancheta. Și încetasem ancheta. Chiar dacă Naruto a rămas în continuare suspicios și nedumerit; sângele de pe jacheta lui Sasuke era coagulat, intrat în țesătură, iar analizele arătaseră că ajunsese acolo la o oră trecută de miezul nopții. Naruto rămăsese tablou, dar eu mă așteptasem la asta. Ciudat de liniștită, pusesem capăt cercetărilor și astfel, supraviețuisem. Era clar că Sasuke nu glumea.
Descoperisem și ce era el, dar mi-era puțin greu s-o cred. Oricum, nu-l mai văzusem de vinerea trecută, iar acum era sâmbătă. Nu cred că puteam să mă duc la el acasă, să bat la ușa lui și să-l rog frumos să-mi dovedească natura lui ciudată și pe care mintea mea logică avea probleme s-o înțeleagă.

Dovezile erau copleșitoare, totuși. Primul lucru pe care-l făcusem a doua zi după ce el plecase a fost să vorbesc cu cât mai mulți locuitori ai orașului despre miturile casei mele. Erau foarte diverse, dându-mi opțiunea fantomelor, stafiilor, strigoilor, blestemelor, însă numai unul dintre ele, vag și rar întâlnit, îmi reținu atenția. Bătrântul Yon și câteva femei guralive pomeniseră de vampiri și de faptul că, sute de ani în urmă, orașul fusese ocupat de asemenea creaturi. În special casa mea, se crede că fantomele care omoară oameni ce o bântuie au fost inițial oameni simpli uciși de vampiri diabolici.

Mda. Abia mă stăpânisem să nu-mi dau ochii peste cap la fiecare 5 minute. Însă domnul Yon mi-a spus, foarte serios, că vampirii încă sunt aici și că, în fiecare lună, câte un om dispare. În diverse accidente, dar el spusese că nu crede că-i așa. El a crescut în perioada în care miturile erau încă foarte puternice – tipul avea și încă are 98 de ani – și acum, nu prea părea să fi reușit să se debaraseze de ele.
Vampir. Sugestia se mulase bine pe evenimente. Acasă, scosesem laptopul și căutasem pe site-ul Blackville News toate atacurile de animal din oraș. Erau 31 în total în ultimii trei ani… de când se întorsese Sasuke. La toate se menționa ori „hemoragie puternică”, ori „pierderi masive de sânge”. Și la toate, indiciile erau mult prea clare. Din articole de presă nu prea îmi puteam da seama de detaliile cazurilor, dar nici nu cred c-aveam nevoie. Următorul pas a fost să caut la arhivele orașului. Acolo, am dat de lucruri interesante. O familie din anii 1800, care trăise exact în casa mea… familia Uchiha. Akira și Sanjo Uchiha, cât și fiul lor Sasuke. Un atac al „demonilor însetați de sânge” îi ucisese pe toți.

Era o grămadă de documente consistente despre acești așa-ziși demoni, bestii, creaturi ale întunericului, monștri băutori de sânge etc. Toate erau scrise în maniera aceea veche… și erau considerate simple mituri ale orașului. Nu mă așteptasem ca Blackville să aibă atâta istorie interesantă în spinare când mă mutasem aici.
Mă întorsesem acasă tulburată. Știu că mă aruncasem pe pat și mă gândeam la cât de logic și ilogic putea fi totul, în același timp. Și acum mă gândeam la asta. Nu prea credeam în chestii supranaturale sau prostii de astea. Lucruri de genul erau făcute pentru cărți și filme, nu pentru viața reală. Mă enerva până și posibilitatea că exista ceva ce ieșea din barierele logicii.

Pentru că, sincer, puteau să existe și vârcolaci, strigoi, fantome și orice altceva, numai să respecte legile fizicii și-ale oamenilor. Eu nu puteam accepta ceva ce nu puteam înțelege. Îmi trăisem toată viața studiind și înțelegând totul – devenise mândria mea, cât și blestemul meu. Imensa mea responsabilitate și povară. Orgoliul meu ar fi primit o lovitură imensă dacă supranaturalul era real.
Și din păcate, toate dovezile indicau clar spre acest fapt. Sasuke era un vampir, aparent, bătrân de 200 de ani; deși, în arhive scria că muriseră toți din familia Uchiha. Existau și alte contradicții, desigur, cum ar fi faptul că el ieșea la lumina soarelui și n-avea colți la vedere. Însă oamenii au avut tot timpul tendința să dramatizeze, doar ca să se simtă eroi. Distorsionau adevărul… și n-aveam de unde ști ce era real și ce nu…
Oricum, presupunând că Sasuke era un vampir, toate disparițiile se clarificau. Toate cazurile aveau ceva în comun; lipsa de urme, de amprente, orice. Erau cazuri imposibile, cu o rezolvare imposibilă. Iar atacurile la fel. Poate îi golise de sânge pe toți acei oameni și-apoi înscenase vreun urs, sau alt animal. Clar; așa cum îi spusesem, îmi luase două zile, îmi bătusem capul mult, dar aflasem și rezolvasem problema. Faptul că știam mă făcea să mă simt mai bine.

Și ce dacă el era un vampir? m-am întrebat brusc, trăgând într-un târziu rochia pe mine. Nu era treaba mea. Treaba mea se terminase. El nu era om, deci ieșea din jurisdicția noastră. Iar sinceră să fiu, eu nu m-am făcut detectiv pentru că nu-mi place să las criminalii nepedepsiți și pentru că vreau dreptate și tot rahatul ăla. Am făcut-o pentru că era lucrul care îmi plăcea să-l fac, să dezleg enigma, să simt adrenalina vânătorii și-atât. Era și mai bine dacă reușeam să și salvez pe cineva, dar asta venea ca un bonus, nu un scop. Era, în egoista mea opinie, un lucru bun că mai erau și crime pe lumea asta. Altfel, eu m-aș fi sinucis de mult din plictiseală și lipsă de țel.
Din fericire, Sasuke venise cu soluția. Deja îmi dăduse un cât se poate de evident avertisment că toți locuitorii casei mele mor… plus că sunt teoretic periculoasă pentru el, din cauză că știu ce e. Am pufnit. N-aș spune nimănui, oricum; nu m-ar crede nimeni. Și nici n-aveam de ce s-o fac. Era viața lui, și atâta timp cât eu mă simțeam bine, nu-mi păsa ce făceau ceilalți.

Însă se întâmpla alt lucru ciudat. Eu nu mă simțeam deloc speriată de ce aflasem, gândindu-mă că avea să vină noaptea și să mă omoare etc. Ca-n filmele acelea stupide. Poate ar fi trebuit să fiu speriată, dar de fapt, cred că eram doar curioasă. Dar atunci, de ce am toate visele astea oribile?
În fiecare din ele mor, ucisă de Sasuke Uchiha. Într-un mod sau altul, fiecare teribil de înspăimântător. Mă trezesc de fiecare dată gâfâind, aproape țipând, cu sudoarea curgându-mi gârlă pe frunte. Și e de prisos să spun cât de mult urăsc să fiu slabă, învinsă, chiar și-n somn! Imaginile mă obsedau aproape în fiecare clipă, așa că ieșeam afară din casă tot timpul, îmi căutam orice ocupații, și mă culcam cât mai târziu posibil, numai să le țin departe.
Viața liniștită pe care o căutasem se ducea pe apa sâmbetei. Am strâmbat din nas, însă apoi am ridicat din umeri. Toate au un sfârșit, așa cum au și un început. Odată și-odată trebuie ca lucrurile să meargă bine, pentru că așa voiam eu. Deocamdată nu eram disperată. Deocamdată.

- Saku, e super rochia. Într-adevăr super! țipă Hinata atunci pe vocea ei înaltă. O cumperi sau te fac prrrrrrraf!
Deși nu mă aflam deloc în starea potrivită, am zâmbit. Hinata sărea în sus ca un copil mic în jurul meu, comentând despre rochie în timp ce eu o plăteam. Am ieșit din magazin cu inima strânsă.
Cerul se albăstrise, iar umbrele largi, înalte ale copacilor vrâstau drumul. Era târziu.
- Hinata, e aproape șapte jumătate. Eu mă duc acasă, am spus grăbită.
Ea dădu din cap, cu o expresie brusc serioasă.
- Bine, și mie mi-e cam foame, recunosc. Ne vedem mâine, da? Te sun.
- Ok, am zâmbit. Noapte bună!
- Vise plăcute, Saku!

Urarea ei îmi răsuna neplăcut în mine în timp ce mergeam spre casă. Vise plăcute pe naiba. Într-o stare și mai proastă decât de obicei, am descuiat ușa casei și am intrat înăuntru. Am aruncat sacoșele cu haine pe un scaun iar cutiile cu pizza în bucătărie. Mi-era mult prea lene să gătesc. Am mâncat încet, cu atenție; aerul răcoros de afară revărsându-se pe fereastră mă făcea să mă simt mult mai bine.
M-am urcat în camera mea, apoi, și m-am trântit pe pat. Gândurile mă invadau iar cu forța unui uragan, și nu-mi plăcea deloc când se întâmpla asta. Era ca o migrenă, însă partea proastă era că nu puteai lua pastile pentru tipul ăsta de durere de cap.
Am înjurat cu voce tare. Ce naiba făceam aici? Ce făceam cu mine, cu viața mea? Aveam coșmaruri zilnic și trăiam cu un vampir în oraș care a amenințat că mă omoară. N-ar fi normal să mă sperii, să-mi împachetez și s-o tulesc din oraș?

Mi-era lene să fac asta… Pe cealaltă parte, mă simțeam și bine. Oamenii mă plăceau și aveam o grămadă de amice și lucruri bune de făcut. Aici aveam timp de sport, de sculptat, și de citit. Aici puteam face ce-mi dorisem atâta timp, și le făceam. Mă simțeam bine aici. N-avea să mă alunge un mort viu cu colți de plastic, naiba să-l ia! Poate am înnebunit de-a binelea și el nu e nimic!
Scuturând furioasă din cap, m-am sculat din pat și m-am dus în baie. Rapid, m-am schimbat în pijamale, m-am spălat și-apoi am năvălit în pat. Mi-era prea somn și prea lene. Însă mintea o păstram ascuțită ca briciul; voiam să înving idioatele de coșmaruri odată pentru totdeauna.
Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce vezi nu e real. Liniștea mă apăsa moale, iar căldura din jurul meu îmi închidea încet-încet pleoapele, ca pe niște obloane. Căzusem în apa adâncă a somnului.

Am deschis ochii brusc, plină de fiori. Simțeam panica înecându-mă. O lumină slabă, de la un felinar, descoperea în fața mea o stradă îngustă, mică, străjuită de niște cedri uriași. Am început să merg, deși mă simțeam de parcă uitasem ceva în urmă.

Oau , ce mai capitoll! :o3. in love

am rămas pur şi simplu mască in love

! Mi-a Plăcut la nebunieeee!
Nu-mi vine sa cred de ceea ce este în stare Sasuke huh?

!
CRed că are alte gânduri cu Sakura, dacă nu a omorât-o până acum in love

!
Mulţumesc de anunţ ! kiss

Şi baftă la scris in continuare! kiss

!

Buna scumpiiii. lough

Asa capitol, ce-ar mai trebui sa zic? Imi place, ma rog, stii asta deja, vreau nextul.. si asta stii. Ma bucur ca am ocazia de a citi ceva de calitate cu mult mister, dar si un strop de amor pe ici, pe colo. De fapt, ma incanta ideea ca acest fic o sa fie un drum lung pana cand cei doi vor deveni un cuplu - sau macar vor incerca - asa ca fa bine si adu nextul ala. Eu te pup. :+

P.S.: Scumpiiiii. rolling on the floor

Buna!

Hristos a Inviat! Ce capitol! Atat de frumos si interesant. Se pare ca Sakura e mult mai desteapta decat credeam eu. A rezolvat misterul, a aflat ce este Sasuke, ce mai. Sunt foarte curioasa cum o sa conturezi de acum toata povestea. In speial astept sa apara Sasuke in peisaj. Sunt foarte curioasa de ce o sa se intample. Sper sa ma anunti si pe mine cand pui capitolul urmator.

Hey, am aterizat la ficul tau si chiar il ador...
Mi-a placut nespus de mult acest capitol, dar parca Sakura avea parul roz nu negru cum ai spus tu acolo...
Sau in citatul urmator: "Damon era un vampir, aparent, bătrân de 200 de ani; deși, în arhive scria că muriseră toți din familia Uchiha."
Ce ai vrut sa spui prin "Damon"?Parca era Sasuke nu "Damon"!
Ma rog, poate am inteles eu gresit...
Anunta-ma la next!Sper sa vina mai repede!
Te pwp dulce is spor la scris in continuare!

Buna!

Multumesc pentru mesaj! Scuze ca am trecut tarziu! Capitolul a fost tenial si plin de mister, ca de obicei! dap !

Chiar ma intreb cum vor ajunge Sakura si Sasuke impreuna. Nu cred ca Sasuke va mai incerca s-o ucida, cred, pare ca o place. Vreau nextul si te rog anunta-ma cand il pui! ;;)

Spor la scris si la idei in cotinuare! Kiss! kiss

Fenomen! Asta e sinonimul pentru acest fic! Nu exista cuvinte care sa descrie adoratia mea pentru el, pentru scriitoarea lui sau pentru nextul dupa care am mult de asteptat! PFZ e cu adevarat mirific! Acest capitol e de departe cireasa de tort, iar eu am o pofta de un tort!!!! Iubesc enorm ficul asta! Sasuke si Sakura.... o combinatie de aur. Adica, criminalul si criminalista?! E un gust dulce cel al razbunarii, dar si mai dulce acela al euforiei ce te inconjoara cu bratele ei reci cand citesti un fic bun! Si cum nu mai are rost sa-mi var coada pe aici, adica e deja perfect ficul, cred ca ma retrag pentru o vreme... Te rog mult sa ma anunti la next. Te kiss

dulce! Spor la scris! a hug

Ja ne!

Hei!Am aparut si aici! Foarte frumos, nu am ce comenta! E genial si m-ai captivat extrem de mult! Nu am ce spune, adica.. Sasuke... si Saku... mrrrr :>, imi trezesti ganduri murdare. Sper sa aduci next repede. Spor mare si Hristos a inviat!:*

Buna, am trecut si eu pe aici si vreu sa iti spun ca este unul din cele mai bune ficuri pe care le-am citit .. sincer le are pe toate are descriere dialog actiune este superb si sa ma anunti cand pui next pupici *: poate treci si pe la ficul meu te pup kiss

* https://sasu.forumgratuit.ro/t11137-esti-sigur-ca-ne-uram#297550

Hei.

Multumesc pentru mesaj. Sper sa ma scuzi ca am cam intarziat..
Capitolul a fost foarte bun, ca de obicei. Ficul este unul reusit, astfel cred ca la fiecare capitol o sa folosesc cuvantul "genial" ca sa descriu genialitatea autoarei.
Eh, eu sunt foarte curioasa ce vor face ei doi, mai ales ca Sakura si-a dat seama ca Sasuke nu e chiar.. uman. Interesant modul ei de a fi, nu ma mira faptul ca si Sasuke o gaseste asa fascinanta, tipa are o personalitate marfa. Si e cam nebuna, asta imi place. Nu ma astept ca ea sa dezvaluie cuiva acest mare secret, ceea ce e bine. Doar ca ma face curioasa sa vad ce va face Sasuke.
Hehe, mai ales dupa ce s-au sarutat.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol pe care sper sa-l postezi si tu intr-un interval NORMAL, nu dupa 249759 de ani. Asta e un lucru pe care n-am sa-l inteleg. Piatră Fără Zid - Pagina 4 138742

Foarte frumos ficul:X imi place la nebunie!

In primul rand multumesc de capitol.
A fost un capitol lung, cu tot de-i trebuie. Imi palce faptul ca te axezi si pe dialog, nu numai descriere non-stop. Chiar am savurat fiecare paragraf, si am citit cu o pofta nebuna, cum nu am mai citit niciodata. Este ciudat faptul ca Sakura se retrase, parca zicea ca nu ii este frica de el. Dar, chiar vreau sa continue, sa faca ceva si sa-l scoata pe Sasuke din belele. Desi si-a facut-o cu mana lui, nu trebuie sa zaca in inchisoare. Pun pariu ca Naruto il va suspecta in continuare, deci si viata blondului este oarecum in pericol.
Dar, comentariul este comentariu: doresc next mai repede ca de aceasta data, poate sosesti si cu ceva scene mai picante. Sau ceva horror, sunt minunate si alea.
Nu uita sa ma anunti. :3 !

Salut, sunt scriitoarea acestei creatii. Am scris acest... mini-roman, nuvela, whatever it is, mai demult; nu este un fanfic, este o creatie proprie, pe care am postat-o pe un blog: byandru3.wordpress.com.
Persoana care l-a postat aici nu mi-a cerut permisiunea sa inlocuiasca numele personajelor mele originale cu cele din acest fandom, in care din nefericire nu sunt (ma bate la cap o prietena sa ma uit in vara la Naruto, dar inca n-am trecut peste obsesia cu Death Note). Daca mi-ar fi cerut-o, cu parere de rau as fi zis nu, intrucat este creatia mea, nu este un fanfic. Damon si Jennifer au propriile lor personalitati, nu sunt Sasuke sau Sakura.
Daca doriti sa o cititi asa cum a fost scrisa, cititi-l pe blog. It kinda sucks having people think someone else wrote it. I loved writing it, as I did CIP.
Andru

Later edit:
So I talked with iPrieten, si mi-am dat permisiunea sa continue sa posteze capitole din PFZ aici. E inca ciudat pentru mine sa imi vad personajele cu alte nume, dar inteleg intrucatva ideea din spatele actiunii. Insa acum ca s-a lamurit faptul ca PFZ si CIP au fost scrise de mine, e totul ok. De fapt, ma uimeste si ma bucura foarte mult ca inca este placut si citit, chiar daca intr-un fandom in care nu sunt.

Ma bucur ca ati cazut la un acord si vei continua sa postezi, altfel nu m-ar fi atras sa citesc alta varianta, m-am obisnuit cu asta. nu e problema scriitoarei, obisnuinta. creatia este cu adevarat uimitoare, o idee geniala pana acum. O.I>U>B>E>S>C. :) Vreau next-ul cat poti mai repede, Meli nu vreau sa mai astept. Te-am imbratisat strans. in love

Ah, ce fic frumooooooos in love

. Felicitari, Andru, pentru inca un fic deosebit si multumim Meli ca il faci si pe acesta cunoscut, chiar daca este putin schimbat, in sensul ca este adaptat. Ador tema ficului, caci e asa geniala si ma fascineaza. Felul in care sunt introdusi Sasuke si Sakura in poveste imi place atat de mult, iar ultimul capitol a fost atat de demential incat am crezut ca am sa pic de pe scaun. Mi-a placut atat de mult, nu mai am cuvinte. O.O Abia astept urmatorul capitol care sper sa soseasca repede in love

La multi ani! a hug

Capitolul 7 - Dileme existentiale duble

Din perspectiva Sakurei

Am deschis ochii brusc, plină de fiori. Simțeam panica înecându-mă. O lumină slabă, de la un felinar, descoperea în fața mea o stradă îngustă, mică, străjuită de niște cedri uriași. Am început să merg, deși mă simțeam de parcă uitasem ceva în urmă.

Ca un robot. Teleghidată. Pașii îmi răsunau cu o putere ciudată pe cimentul crăpat. Brusc, m-am împiedicat de ceva și aproape am căzut. M-am dat un pas înapoi și m-am holbat la corpul plin de sânge din fața mea.

Era un bărbat scund, chel, și cu ochelarii sparți căzuți lângă el. Gâtul îi era sfâșiat, și din rana deschisă gâlgâia sângele. Mută de groază, m-am uitat împrejur. Cadavre. Peste tot cadavre. Corpuri fără viață zăceau în poziții chinuite pe pământ, înconjurate de propriul sânge, înecate de propria teamă. Ochii larg deschiși, sticloși, țineau o groază teribilă ce înghețase acolo pentru vecie.

Am țipat, începând să fug. Sigur că venea după mine. Oricine era, venea după mine și apoi aveam să fiu și eu un cadavru golit de sânge, fără viață, o fantomă însângerată. Dar erau atât de multe trupuri…! Am urlat mai tare văzând-o pe Hinata zăcând în fața mea, cu gâtul rupt și pieptul larg deschis, izvorând torente roșii… de sânge… iar inima ei lipsea… Am dat un pas înapoi, simțind cum mintea mi se clătina.

Brusc, strada dispăru. Eram într-un cimitir vechi acum, iar corpurile căzuseră toate în morminte. O lună uriașă, înfiorătoare, apăruse pe cer. Aerul era mai înghețat ca moartea. Tremurând, am mers încet printre pietrele funerare negre, căutând ceva. Știam că trebuie să găsesc ceva. Exact în mijlocul cimitirului, se afla o groapă goală. Pe piatră scria Sakura Haruno, 07.07.1987 – 01.06.2013.

Am căzut în genunchi lângă mormântul deschis, prea îngrozită și obosită ca să mai țip. Trebuia să-mi amintesc ceva. Simțeam că uitasem ceva, într-o altă lume, departe… Uitasem și trebuia să-mi amintesc ca să scap de aici…

- Era și timpul, murmură atunci o voce profundă, alunecoasă, din spatele meu.

Am tresărit cu putere. Voiam să mă întorc, dar un țipăt slab îmi scăpă atunci când, brusc, o mână rece mă împinse în gaura neagră din față. Am urlat iar în timp ce cădeam pe spate, simțind un sentiment de paralizie sufocantă cuprinzându-mă.

Sasuke sări peste mine. Era superb în bătaia lunii, cu părul negru căzut peste ochi și privirea sângerie sclipind sălbatică. Îmi trase capul într-o parte și-și înfipse dinții în gâtul meu. Durerea era imensă… iar buzele lui atât de reci încât mă gândeam că moartea nu mai era o opțiune.

Un fel de plăcere masochistă mă cuprinse de data asta. Am gemut, simțind cum el se cufunda mai adânc, gusta cu plăcere. Și atunci, mi-am amintit.

Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce va fi nu e real. Nimic din ce vezi nu e real… nu e real…

- Dă-te jos de pe mine, am sâsâit atunci, împingându-l pe vampirul nesățios cu toată puterea.

Sasuke se opri.

- Nu ești real. Nimic de-aici nu e real. Nimic, am repetat ca o mantra.

El dispăru brusc de lângă mine, apărând la marginea gropii. Mă privea cu o uimire nedisimulată, de-a dreptul șocat. Mi-am dorit să fiu lângă el, și-am realizat că nici nu terminasem să mă gândesc la asta și deja eram acolo.

Mi-aduceam perfect aminte totul, acum. Mă aflam într-un vis, iar eu îmi bătusem subconștientul. Reușisem! De data asta, reușisem! Am zâmbit fericită spre Sasuke.

- Poți să dispari acum, i-am spus. Știu că ești doar un fragment al imaginației mele. Vreau să mă trezesc.

El mă privi iar cu ochii lui mari, și scutură din cap.

- Nu. Nu sunt din imaginația ta.

M-am încruntat. De ce, dacă eu controlam visul, nu mă puteam trezi?

- Nu tu controlezi visul, se strâmbă Sasuke. Eu îl controlez.

- M-ai auzit? am întrebat șocată.

- Da. Ți-aș explica, dar mi-e teamă c-aș suna patetic.

Se întoarse cu spatele la mine. Brusc, o bancă apăru în spatele nostru. El se așeză confortabil și mă privi.

- Eu controlez visul ăsta, așa că pot să mi-l imaginez ca o plajă din Hawaii și așa ar arăta, explică el evaziv.

Își dădu ochii peste cap.

- Mă simt ca-n cărțile alea de doi bani cu superputeri, se strâmbă.

- Mie-mi spui? am mormăit așezându-mă pe bancă.

Sasuke mă privi iar cu niște ochi mari și uimiți.

- Tu chiar ești nebună.

Mi-am dat ochii peste cap.

- Te-am atacat acum câteva minute și tu stai lângă mine fără probleme, silabisi el de parcă eram un copil de grădiniță. Nici măcar în vise nu ești normală?

Am râs.

- Până la urmă, e doar un vis. Vrei să-mi explici puțin cum vine? Avem timp.

- Ești nebună, scutură el din cap iar. Oricum, s-au dus naibii coșmarele mele așa de bine pregătite. Te urăsc.

M-am încruntat iar, neînțelegând. Totul era foarte ciudat… incluzându-mă pe mine.

- Eu ar trebui să te urăsc pe tine, am mormăit. De ce ai face-o tu?

Sasuke oftă. Ochii lui mari, sângerii, îmi păreau mai adânci decât oricând.

- N-am să te mai pot speria așa, începu el. Vezi tu, fiind vampir – nu fă mutra asta, am știut că știi de mult timp – ai și puteri supranaturale. Nu toți au, depinde de caracterul lor. Iar eu am puterea de-a afecta realitatea spirituală, în strânsă corelație cu cea exterioară. În ultima săptămână, m-am jucat cu tine prin coșmarele astea.

L-am privit uimită, indignată. Admisese că era vampir, că avea puteri supranaturale – asta explica urmele de urs și lipsa amprentelor cu vârf și-ndesat – și mai ales, că se jucase cu mine de parcă eram o păpușă sau ceva. Oh, am uitat, aude ce gândesc. Du-te naibii.

Sasuke începu să râdă.

- În sfârșit, o reacție normală! exclamă el.

- Ești.Un.Porc, am mârâit făcându-l bucățele din priviri.

- Ce? făcu el inocent. Crede-mă, după 200 de ani, o asemenea ocupație e singura care te ține în viață.

- Înafară de oameni inocenți.

- Cam așa ceva.

- Ești un ticălos.

- Iar tu cea mai uimitoare ființă pe care-am întâlnit-o vreodată, murmură el pe-un ton atât de dur încât m-am speriat.

Zâmbi acel zâmbet crud al lui, care nu-i atingea ochii.

- Nu s-a mai întâmplat niciodată ca cineva să-mi învingă și să-și dea seama de iluziile mele. Ai într-adevăr, o minte deosebită.

Știam eu. Un val de mândrie prostească mă invadă.

- Oh, bucură-te de complimente cât ai timp, făcu el. Acușica te vei trezi – e ora 10 dimineața, apropo – și nu-ți vei mai aminti aproape nimic. Am să-ți las totuși această discuție. Are să-ți fie de folos nopțile următoare.

Am făcut ochii mari. Doar n-avea de gând…

- Poate da, poate nu, ridică Sasuke din umeri în timp ce banca dispărea.

M-am trezit în picioare. El zâmbi ironic și-apoi, încet, totul începu să se dizolve într-o ceață fără formă.

- Staaaaaai!! am țipat ca o nebună, sărind din pat cu gândurile confuze.

Gâfâiam. Capul mă durea, și singura imagine din capul meu în acel moment era Sasuke zâmbind… La naiba.

M-am prăbușit pe scaunul de lângă masă, trecându-mi nervoasă mâna prin păr. Nu-mi dădeam seama ce naiba se întâmplase. Creierul meu era o varză chinezească de gânduri și supoziții ciudate, care orbitau fără rușine în jurul unui singur chip: Sasuke. Ciudat cum, până acum, nu-mi păsase și nu mă prea interesase dacă el era chiar ce părea să fie. Nu aveam dovezi concrete, încă… mă pripisem intenționat poate, ca să scap de grija lui și ca să mă dau mare că rezolvasem totul așa de repede. Era ciudat, totuși.

Ochii mi se plimbară haotic prin bucătărie, și brusc, m-am cufundat și mai adânc în scaunul moale, știind că el stătuse acolo. Se pare că aveam o atracție morbidă și de neînțeles față de criminali. Am ridicat din umeri, lăsând problema atracției pur fizice pe mai târziu. Dar de ce s-o las pe mai târziu? Era abia 10. Iar asta ar fi fost fugă față de mine însămi. N-aș fi putut să mă ascund de propria conștiință nici dac-aș fi vrut, deci trebuia să mă înfrunt acum cu…

Panica mă cuprinse. Acum… cu două ore înainte de a pleca la familia Uzumaki, ca în fiecare Duminică, și să mă întâlnesc cu el! La naiba! Am tresărit cu putere, simțind un fior alarmant de teamă și neîncredere; însă o clipă mai târziu, am regretat enorm asta. O furtună de sentimente contradictorii mă năpădise, iar logica de care mă mândream atât era undeva dedesubt, doborâtă de simțire.

Ceva se întâmpla cu mine. În mod sigur, ceva se întâmplă cu mine. Nu mi-a mai fost frică de nimeni până acum. Nu am mai respectat pe nimeni până acum! Nu am mai admirat pe nimeni până acum, nu am mai dorit pe nimeni de șase ani! Iar toate acestea închipuiau unul dintre piloanele orgoliului meu, erau ca niște ziduri în jurul inimii mele. Mă simțeam… trădată. Inima îmi mituise rațiunea sau ce?! Uram, uram ce se întâmpla cu mine.

Am scuturat din cap. Nu, era doar atracție fizică inexplicabilă. A fost o greșeală sărutul acela; oricât încercam să alung experiența într-un colț al minții mele și s-o încui acolo, tot nu mergea. Nu mai simțisem atâta pasiune și dorință de foarte multă vreme. Nici măcar cu Usui nu fusese așa. Mai trăisem câteva aventuri ocazionale, însă s*x cu cineva pe care mi-l doream cu adevărat nu mai avusem demult. Frustrație sexuală, asta era. Poate pentru că el era cea mai arătoasă creatură din tot orașul; altfel nu-mi explicam atracția magnetică pe care o simțeam față de un presupus vampir, pe toți dracii!

Caracterul meu spontan decise să-mi facă altă fiță, așa că-mi pompă în vene o furie bruscă, ucigătoare. Dacă visul era real – și dacă nu inventasem eu tot într-un moment de nebunie – și dacă el chiar s-a jucat cu mine de parc-aș fi fost marioneta lui personală… dacă eu chiar renunțasem la ancheta și mi-era teamă de el la fel de mult pe cât îl doream… dacă toate astea sunt reale… Înseamnă că m-am lovit la cap!!!

Am înjurat cu voce tare, m-am ridicat în picioare, și am dat un șut brusc în scaunul care cu câteva clipe fusese umilul meu servitor. Scoțând un scrâșnet dureros, acesta ateriză cu picioarele în sus, dându-mi o picătură de satisfacție. L-am privit cu ură, văzând în el nenorocita de persoană care stătuse acolo cu o săptămână înainte.

La naiba. Poate să fie el vampir cu superputeri patetice și monstru, bestie, demon băutor de sânge și orice mai avea el chef, dar eu nu sunt marioneta lui de cârpă. Bine-bine, renunțasem la anchetă pentru că țineam cât de cât la propria viață, deși… nici ăsta nu era un motiv bun! Dacă putea cu adevărat să intre în capetele oamenilor și dacă nu plăsmuisem eu toată treaba într-un acces de imaginație – păcat că n-avem chei ca să încuiem ușa minții, ha ha – înseamnă că ar fi știut oricând c-aș fi avut de gând să-l dau de gol. Ca să nu mai spun că nu m-ar crede nimeni dac-aș spune că „hei, Sasuke Uchiha e vampir, ciudat nu?”, oricât aș dovedi-o! Ar spune că sunt paranoică. Că e imposibil.

E imposibil. Vampirii. Nu. Există. Poate el e doar un criminal psihopat idiot, cu o putere fizică ieșită din comun, care m-a manipulat în a crede ceva ce nu era real. Sau, probabil, era nebun și se credea pe sine vampir, dar nu era. Poate ar trebui să-mi continui cercetările, să adun dovezi solide, să construiesc un caz și apoi să-l demaschez, cumva. Oricum, mulți oameni nevinovați aveau să moară dacă nu făceam asta.

Dar ai să mori tu dacă faci asta, fetițo. Ești o ipocrită. Nu-ți pasă de ce-ar face el și ce lucruri rele ar înfăptui! Îți pasă numai să-l umilești. Să-l învingi, cumva, și apoi să descoperi cu satisfacție c-a dispărut din oraș. Sakura, sunt dezamăgită! Măcar, înainte de a ne muta aici, recunoșteai că ești îngrozitor de egoistă și mândră!

Am mârâit, ieșind ca o furtună din bucătărie și îndreptându-mă spre camera mea. Ceasul deja arătase 11:02. Mai aveam doar o oră pentru a mă aranja, înainte de a pleca să iau prânzul cu familia Uzumaki. Mai era o oră, și trebuia să-mi iau o ținută specială, având în vedere că voiam să storc orice informație de la ticălosul acela arogant, și să deduc adevărul. De data asta, aveam și alte motive pentru care îmi doream ca el să nu fie vampir.

Ar fi însemnat că era imposibil de oprit, pentru că n-aveam idee ce slăbiciuni aveau creaturile astea și ce avantaje – usturoi și țăruș în piept, poate? – și că nu prea aveam șanse. Și de asemenea, ceea ce era mai grav, ar fi trebuit să accept că exista ceva ce eu nu înțelegeam. Și nu numai din punct de vedere existențial! Din toate punctele de vedere.

Am început să scotocesc prin dulap, strâmbându-mă. Da, ființa asta picată din Lună mă intriga din toate punctele de vedere. Psihologic, emoțional, fizic. Pe el nu-l puteam prezice cum puteam face cu alții. El nu era numai o anomalie a naturii, era o anomalie în lumea anostă și logică pe care învățasem s-o înțeleg.

Ce mă deranja mai mult, oare? Că nu însemnam nimic pentru el, decât o potențială jucărie și pericol? Că era un adversar de talia mea, unul care dobândise deja două succese? Că nu-l înțelegeam, că mă atrăgea, că nu știam ce naiba să cred și de ce reacționam astfel?

De ce reacționam astfel? mi-am repetat, alegând, într-un sfârșit, o rochie neagră, elegantă, cu un decolteu provocator. Mânia nu era neașteptată, era normal s-o simt odată și-odată. O reprimasem tot acest timp… cred. Dar nu erau normale motivele ei… Nu toate, cel puțin. Brusc, mă simțeam de parcă nu mă mai cunoșteam nici pe mine. Eu care credeam că știu totul.

Mi-am tras niște ciorapi lycra pe picioare, apoi am îmbrăcat rochia. Încă îl înjuram pe Sasuke în toate modurile posibile, atunci când m-am uitat în oglindă. Părul roz mi se revărsa pe umeri ca o cascadă, iar ochii mari contrastau puternic cu rochia. Îmi luă destul de mult să aleg un colier simplu, fără pandantiv, rotund și argintiu. Cerceii erau lungi, un fel de împletitură între fire negre și verzi. Mi-am prins părul sus, într-un coc simplu, nerezistând însă să adaug o mică șuviță împletită în jur. Mi-am încălțat pantofii, m-am parfumat și apoi am privit rezultatul final.

Rochia și coafura mă făceau să par uimitor de înaltă și nesofisticată. Rozul contrasta mai puternic cu albul pielii decât cu verdele ochilor; cocul ridicat și decolteul îmi făceau gâtul orbitor de gol, și atrăgea atenția mai mult asupra trăsăturilor mele. După câteva minute bune și o umbră de machiaj negru deasupra pleoapelor, m-am declarat mulțumită de tipa din oglindă.

Era deja 12 când am terminat. M-am grăbit afară din casă, nerăbdătoare să vorbesc cu nenorocitul acela și să înfrunt ochii sângerii. O idee genială îmi trecuse prin cap, o idee care-mi satisfăcea orgoliul pe cel puțin jumătate. Am zâmbit binedispusă, în timp ce sunam la ușa casei mari și frumoase a Uzumakilor

Ușa se deschise, și Naruto apăru zâmbitor în cadrul ei. Deschise gura, o închise, apoi o deschise iar. Pe fața lui scria cu litere mari șoc.

- Wow, Sakura… făcu el privindu-mă din cap până-n picioare. Să fiu sincer, nu am mai cunoscut femeie mai frumoasă ca tine.

I-am zâmbit.

Dau edit mai tarziu dap !

EDIT:

Imi cer mii si mii de scuze pentru imensa-mi si incontestabila intarziere, pentru care nu am scuze decat lenea, care nu se pune. Sper ca ma vei putea ierta puppy eyes

Stiu, n-am mai lasat niciodata vreun comentariu la ficul asta, insa l-am citit inca de cand l-ai postat. Iar atunci cand am vazut c-ai un alt fic de-al lui Andru am zis ca nu imi pot permite sa pierd vreun capitol. Si, cum in sfarsit am incercat sa ma despart de lene ( desigur, am esuat complet ) m-am decis sa dau si eu un comentariu, ca sa iti multumesc tie, Meli, pentru ca ne-ai oferit ocazia sa citit un astfel de fic genial, ioar lui andru pentru ca a conceput unul dintre cele mai bune ficuri pe care le-am citit in ultimul timp.
In primul rand, ador faptul ca Sakura este detective, este unul dintre cele mai bune lucruri la acest fic. Sasuke vampire... desi nu sunt cea mai amre fana a vampirilor, caci sunt prea folositi, aici iubesc lucrul asta. Totusi.... ceva imi pare cunoscut, dar nu stiu de unde, si anume chestia aia cu inelul lui Sasuke. Parc-am mai citit ceva destul de asemanator pe undeva think

Andru, serios vorbesc, esti scriitoare mea preferata in love

Iti ador stilul si felul in care te joci cu cuvintele; totul este perfect atat aici, cat si la CIP. Doua ficuri de nota 1000000000, jur in love

Mai ai si altele? well? awesome right?

Daca da.... crezi c-ai putea sa-mi zici si mie printr-un mesaj privat link-urile? ;;)

Mersi mult a hug

Meli, iti multumesc enorm ca ai post si pe forum ficul ast, caci nu cred ca l-as fi gasit vreodata, daca nu o faceai. In plus, imi place mult prea mult cum este asa, in variant SasuSaku, decat in cea originala ( mda, desi n-am citit-o; nu vreau sa schimb brusc personajele, avband in vedere ca ma-am obisnuit cu astea - Andru, sper ca asta nu te-a suparat, este doar o parere personala ).
Ultimul capitol a fost super, printre cele m ai tari in love

M-am indragostit de el inca dinainte de-al citi, caci titlul acestuia este superb in love

Eu am o obsesie cu titlurile capitolele, iar multe dintre ele ma fascineaza complet, printre care, fireste, este sa asta. Suna prea perfect! Sfarsitul m-a dat pe spate lough

Cica "Nu am mai cunoscut femeie mai frumoasa ca tine" sau ceva de genul.... Bestial. Naruto asta e chiar culmea waiting

Cam atat am avut de zis, deocamdata, desi imi vin inca o mie de lucruri in cap, dar le las pentru alta data, caci deja am scris prea mult pentru un simplu comentariu dap !

Te-as ruga, daca se poate, sa ma anunti si pe mine cand pui capitolul urmaor. Poate il postezi mai repede well? awesome right?

ca tot se termina scoala....
Paaaa in love

La multi ani!!! Ma bucur ca ai adus acst capitol ataat de interesant! Nu ma asteptam sa descopere Sakura toata magia acelor vise si Sasuke sa recunoasca. Vaai! tu, tu copil talentat ce esti, iti dai seama cu ce suspans m-ai putut lasa? Abea astept sa vad cum se descurca Sasuke cu o Saku sexy. Sa aduci repejor next-ul ala.

Hello, Kit a hug

. Ma bucur ca ne-ai adus un nou capitol, foarte interesant ce-i drept. M-a captivat intru-totul si nu m-am plictisit citindu-l. Acest fic ma atrage foarte mult, poate pentru ca e plin de criminali, sange, cadavre si psihologie, lucruri ce tie ti se potrivesc foarte bine. Desi stiu ca acest fic e scris de Andru, pot spune ca si tu ai fi putut scrie un fic la fel de frumos, sunt ferm convinsa. Nu mai stiu ce sa spun, sincer. Inceputul primului capitol chiar m-a bulversat, intrucat nu faceam legatura intre el si penultimul capitol, dar pe parcurs m-am lamurit, dandu-mi seama ca Sasuke chiar e un ticalos. Vreau sa vad cum vor ajunge astia doi impreuna, serios, caci relatia pare mai mult decat imposibila rolling on the floor

. Oricum, te astept cu urmatorul capitol kiss

Hey!

Ma bucur ca ai adus nextul, care a fost la fel de superb, genial si intrigant! Nu m-as fi asteptam ca Sasuke sa se joace cu mintea Sakurei, adica exista si alte moduri pentru a afla ce gandeste si a o face sa renunte la ancheta. Mi-a placut dialogul dintre cei doi; a fost foarte neobisnuit si mi-a placut cum ai conturat personalitatea personajelor. Sakura chiar vrea sa-l atraga pe Sasuke, ar trebui sa se imbrace mai des intr-o rochie sexy! heh

Sunt aigira ca o sa-i placa si lui! happy2

Ador ficul acesta la nebunie si este printre preferatele mele! in love

Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Kiss! kiss

Idiotul!

Nu, serios, eu cred ca as fi sarit la bataie, cu riscul ca el sa imi citeasca gandurile si sa stie cum sa se fereasca, tot i-as fi dat vreo doua. Ficul mi se pare foarte interesant, mai ales felul in care e conturata relatia dintre cei doi si modul in care reusesc ei sa comunice. Ai mai uitat sa modifici numele personajelor, de doua ori parca s-a intamplat in capitolul asta, ai lasat Damon in loc de Sasuke. In afara de asta, nu am ce sa reprosez autoarei, ideii sau ficului in sine, caci imi place si vreau sa aflu comtinuarea. Bafta in continuare. Te pup. :*

Doamne, cat ma bucur ca ai redeschis ficul!E genial!Astept sa vad ce va face Sasuke...vezi ca ai gresit putin, Sakura are par roz si ochi verzi, nu par negru si ochi mov...
Anunta-ma la next!Abia astept sa vad ce se mai intampla!
Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!!

Vai, vai, vai! Dar Naruto nu stie ca are nevasta? Si ca nevasta lui are urechi? Si daca o tin asa.... cred ca e clar unde ajung. Cat despre visul acela...hmmmm.... interesant! Chiar e ceva foarte interesant in povestea asta! Cat despre Sakura, pa chiar eu sunt cea care o spune, o respect, dar in capitolul asta a fost conturata cu o nota de banalitate. Ma refer la conceptia asta despre atractia fizica, frumusetea feminina in locul mintii, e ceva ce mie-mi displace, fara suparare. Si cum crede ca l-ar putea seduce pe vampiras doar expunandu-si gatul - vorba ceea - "muscabil"?! ( Scuze, mi-a trezit amintiri de la "Adevar sau Provocare" de anul trecut. Ah, ce vremuri! lough

) Adica, are 200 de ani baiatu, cred ca stie ce-i ala autocontrol sau nu? Asta ramane de aflat... in capitolul 8!!! Si sper sa vina cat mai curand capitolul 8! Sa nu uiti sa ma anunti la next! Spor la scris! a hug

Te

dulce! Ja ne! hi!