Piatră Fără Zid

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 03 Feb 2013, 16:49

Buna !
Imi place la nebunie !
Este superb !
Capitolele sunt lungi si frumoase , iar descrierea este minunata !
Ai o idee originala !
Te rog anunta-ma cand pui nextul !
Te pup !

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 04 Feb 2013, 23:16

Hello my darling Kitty, my lovely sister... scuze pentru întârzierea acestui comentariu pe care trebuia să îl primești atunci când am deschis mesajul privat pe care mulțumesc că mi l-ai trimis...

Huh, să ghicesc, cineva devine nervos și neliniștit și, cumva este mister Uchiha ? Răspunsul este pozotiv. Sakura începe să bănuiască ceva nelalocul său și, bineînțeles primul lucru pe care îl face este acela de a încerca să descopere ceva ce indică implicarea unui om sau în cazul lui Sasuke, vampir.
Ei bine, ca de obicei, mia plăcut la nebunie capitolul, mai ales când domnul 'Moșneag trecut de 90' s-a enervat atât de tare, încât i s-au făcut ochii roșii...

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 15:35

Stiu, stiu, am cam uitat de PFZ, dar ma revansez cu un capitol ultra lung. -.-'

Ancheta

Sakura, ești caraghioasă. Serios că da. Revino-ți în fire, doar n-ai prins rădăcini în pământ, mișcă-te! Ce-i cu teama asta bruscă?
Încet, făcând un efort de voință, am reușit să-mi urnesc picioarele și să îl urmez tremurător pe Sasuke. El nu s-a oprit deloc să mă aștepte, dar nici eu nu l-am strigat de data asta. Nu îl mai voiam lângă mine acum, iar asta era de înțeles. În timp ce pășeam pe stradă, înecată de gânduri, a trebuit să recunosc un adevăr îngrozitor.
Mi-era frică de el! La naiba! O furie bruscă mă răscoli imediat, și mai că-mi venea să sar pe ticălosul din fața mea și să-l fac bucățele. Era cam… a doua oară în viața mea când cineva îmi inspira un asemenea sentiment. Avertismentele lui… dar mai ales tonul, și ochii… îmi dăduseră fiori.

Ei, da! Doar n-am să renunț la tot doar pentru că un ciudat cu tendințe sinucigașe mi-o poruncește, subtil sau nu! Și care este problema lui, oricum? Se simte cu musca pe căciulă? Ha! Mi-am îngustat ochii, privind cu atenție silueta-i elastică, de panteră, întrebându-mă în ce fel ar fi putut el implicat în acest așa-zis atac. O fi fost iubitul fetei cumva? Un apropiat? Sau o fi chiar personajul negativ?
M-am cutremurat, amintindu-mi raportul și spusele lui Naruto. Această… Misaki fusese sfâșiată cu brutalitate, desfigurată și ruptă în bucăți. Încă-mi plăcea să cred că oamenii nu s-au îndobitocit într-atât încât să se poarte ca bestiile. Oricum, chiar dacă Sasuke ar fi omorât-o, tot n-are sens. Dacă îl incomoda sau ceva putea s-o împuște, să-i crape capul, s-o sufoce, orice! Nu vedeam de ce ar fi vrut cineva, oricine, să omoare o persoană în acest fel. Doar dacă era un nebun psihopat sadic…
Iar aceste raționamente sunt valabile doar dacă mă încăpățânez să cred că acel incident este ceva mai mult de un simplu atac de urs. Hm. Poate exagerez, și Sasuke are dreptate. De-abia am venit aici și puf! deja a apărut un mister. Poate nici nu e un mister. S-o las baltă…?

- Peste drum stă familia Aiuzawa, mă smulse ghidul meu din reflecții, cu vocea lui tăcută, alunecoasă. Este casa aceea cu un BMW argintiu pe alee.
Se oprise din mers și mă privea la fel de impasibil și fără sentiment cum reușise s-o facă mai tot timpul. Însă aveam aceeași senzație când mă uitam în ochii lui mari, adânci, negrii; ca și cum o greutate imensă îmi atârna pe umeri, și eram mai mult ca sigură că nu puteam s-o port. Aveam din nou același enervant sentiment că mă citea până-n adâncul inimii.
Tipul ăsta mă enerva. Mă e-ner-va. L-am măsurat din cap până-n picioare, înghițind în sec, însă deja îmi cam dădusem seama cum stătea treaba cu el. Singuraticul misterios și superb al orașului, un plictisit care încerca să-i îndepărteze pe toți. După expresia imperceptibil nerăbdătoare, am ghicit că voia să scape de mine cât mai repede. Așa că, cu o ciudă copilăroasă, l-am condamnat la plictiseală letală prin compania mea în continuare.

- Nu vii și tu? am întrebat nonșalantă, reușind să-l privesc sfidătoare în ochi.
- Nu văd de ce ai avea nevoie de mine.
- Păi, cum vrei să mă întorc de aici acasă? am spus eu inocentă, deși reținusem prea bine drumul. Nu eram detectiv degeaba, la urma urmei. M-aș rătăci, am continuat. Am mers destul de mult.

Faptul că nici măcar nu se strădui să ascundă cât îl enervam îmi fierbea mânia la foc mic. Sasuke oftă, și fără un cuvânt, mă trase de mână cu brutalitate spre casa mică, înaltă, din fața noastră.
Tresărisem. Mâna lui era neobișnuit de rece, mlădioasă, și-o zdrobea pe a mea cu ceva mai mult decât grabă. M-am încruntat ușor; însă, înainte de-a reuși să depistez întregul pachet de sentimente cu antenele mele feminine de mult adormite, el îmi dădu drumul și-mi indică soneria ușii de mahon din priviri.
N-am spus nimic. Am apăsat absentă pe butonul albastru, încă gândindu-mă la atingerea de acum câteva clipe. Un fior ciudat, intens, mă pătrunse.
- Um… cu ce vă pot ajuta? întrebă atunci o fată tinerică din cadrul ușii.
- Bună ziua, am zâmbit eu profesional. Aș dori să discut puțin cu stăpânii casei în legătură cu Misaki Aiuzawa.
Fața menajerei se întunecă, apoi se lumină pe rând.

- Ah, tu ești Sakura Uchiha! exclamă ea de parcă tocmai câștigase la loto. Intră, intră! Am să-i chem pe doamna și domnul Aiuzawa imediat.
Am pășit înăuntru nerăbdătoare; dar exact atunci când ușa se închidea, am observat că Sasuke rămăsese stană de piatră, ascuns după colț.
- Treci înăuntru, acum, am spus încet, privindu-l cu toți nervii acumulați până atunci.
El se strâmbă, se uită la mine cu niște ochi care spuneau clar „lua-te-ar naiba”, zăbovi câteva clipe… dar intră. Nu mi-am putut abține lucirea triumfătoare din priviri.
Fata blondă, suplă, încremeni în mijlocul sufrageriei complet bej, holbându-se la tovarășul meu ghid de parcă zărise o vacă sărind peste Lună.
- El doar m-a condus aici, am spus degajată. Nu știu drumul, așa că are să mă ducă și înapoi. Nu e vreo problemă, sper…
- Nu, nu! gesticulă vehement fata, cu obraji roșii și ochi mari, fără să-l slăbească pe Sasuke din priviri. Nu e absolut nicio problemă.
Îl mai contemplă pe sărmanul om de lângă mine alte câteva clipe, până când, enervată, am tușit un „ahem” ca la carte. Împiedicându-se, blânda porumbiță își luă zborul afară din cameră. Mi-am dat ochii peste cap, așezându-mă pe canapeaua largă. Sasuke mă urmă, fără să facă un zgomot.
- Deci, am început cu un zâmbet amuzat pe buze, așa reacționează fiecare ființă de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) feminin față de tine?
El pufni ușor, întorcându-și capul spre mine.
- Din păcate, răspunse.

- Păi, e vina ta, am ridicat din umeri. Nu te plânge.
Sprâncele lui groase, negre, se îmbinară.
- Cum adică?
- Fii și tu mai urât, i-am explicat. Puneți barbă falsă și lentile de contact căprui, cât se poate de anoste, și poate ai să te scutești de un sfert din toată atenția.
În ochii lui fără sfârșit, goi, se aprinse o luminiță de surprindere.
- Ăsta era un compliment? făcu el, disimulând amuzamentul.
- Ți-am mai spus odată că ești frumos. Obișnuiesc să fiu foarte directă cu persoanele care merită, am rânjit eu.
- „A fi directă” fiind un sinonim pentru a-i da dracului, presupun.
Am chicotit ușor. Deschisesem gura să-i răspund ceva, însă atunci apăru în prag o femeie înaltă, corpolentă, care avea ochii roșii de plâns și un bărbat cu păr cărunt, cu o mutră pătrățoasă.
- Bună ziua, am spus eu ridicându-mă în picioare. Sunt…
- Sakura Haruno, mă întrerupse domnul Aiuzawa. Știm. Eu mă numesc Minachi Aiuzawa, iar ea este soția mea, Mikachi Aiuzawa (scuzeee, n-am avut idei pentru nume).
Oare avea să mă lase naibii cineva să-mi termin măcar o dată numele?

- Încântată de cunoștință, am mormăit. Acesta este Sasuke Uchiha. M-a acompaniat până aici și m-a ajutat mult. Puteți vorbi fără rezerve față de el.
Sasuke primi aceiași privire holbată, cercetătoare, ca și a fetei de mai-nainte.
- Am venit să vă întreb câteva lucruri de fiica dumneavoastră, am continuat, arborând o mină tristă. Este un lucru teribil ce s-a întâmplat. Îmi pare foarte rău.
Doamna Aiuzawa își suflă nasul, sugestiv, într-o batistă mare cât un cearșaf.
- Într-adevăr, murmură tatăl victimei. Mulțumim.
Privirea ochilor cenușii, care urmă, era o clară invitație de-a trece la treabă.
- Vă voi pune câteva întrebări, am spus, concentrându-mă complet asupra sarcinii. Ce relație aveați cu Misaki?
Doamna Aiuzawa își ascunse iar fața în batistă.
- Misaki a fost singurul nostru copil, răspunse domnul Aiuzawa cu ochii în pământ. Eram în relații destul de bune.
Până și Neji și-ar fi dat seama că mințea.
- Domnule Aiuzawa, vă rog să fiți sincer. Nimic din ce vorbim aici nu va părăsi această cameră, vă asigur.
În cele din urmă, Minachi Aiuzawa oftă.
- Ei bine, eu și cu ea… ne certam des în ultimul timp. Recent am aflat că are iubit…Ticălosul ăsta este un pierde-vară și un nesimțit, care fuge de muncă! Nu este – uh, era – absolut deloc potrivit pentru ea.

Tocmai fusesem de față la o admirabilă răbufnire de indignare părintească. Îhh.
- Nimic din ce făcea ea nu era bine, când vine vorba de tine, spuse doamna Aiuzawa cu o voce tremurătoare. Întotdeauna o criticai, cu privire la orice! Niciodată nu i-ai spus o vorbă bună!
Vocea femeii se ridica, iar lacrimi dese începuseră să-i curgă pe obraji iar.
- Mikachi! exclamă autoritar domnul Aiuzawa. Te rog!
Soția sa se afundase deja în batistă, totuși. Hmm. Doamna Mikachi îmi oferise o grămadă de răspunsuri acum. Deducția următoare era simplă.
- Lăsați-mă să ghicesc, am murmurat gânditoare. Misaki s-a întors noaptea trecută foarte târziu acasă, dumneavoastră ați dojenit-o iar, și într-un târziu, Misaki a fugit afară.
Domnul Mikachi mă privi uimit.
- De unde…?

- În raport scria că moartea a survenit în jur de ora 2, am spus automat. Pe la 12 presupun că a ajuns acasă, cam o oră ați avut discuția, iar apoi…
- Da, desigur, scutură din cap barbatul. Mă rog, este exact cum spuneți, domnișoară Haruno. Plecase la o petrecere de cu seară și venise foarte târziu, așa că nu m-am putut abține și i-am reproșat câteva lucruri.
Fu cât pe-aci să pufnesc. Mda, atât, numai i-a reproșat ceva, de a făcut-o să plece de-acasă.
- Ba ai urlat la ea! suspină doamna Mikachi, confirmându-mi bănuielile. I-ai spus că se poartă ca o destrabalata și că tu nu vrei să întreții o destrabalata. Aproape ai dat-o afară din casă! Sărmana Misaki, plângea atât de tare! Și nici nu m-ai lăsat să mă duc după ea…!
Mda, era clar. Uite asta este o mostră de furie părintească excesivă.
- Eram sigur că Misaki se va întoarce după câteva minute, protestă slab soțul . Nu știam…
- E vina ta, plânse mai departe doamna Aiuzawa. E vina ta că Misaki a murit!
Deja mă simțeam complet pe dinafară. Oricum, mai aveam doar o întrebare de pus. La restul îmi răspunsese îndurerata doamnă Mikachi, fără să aibă idee câte informații oferea
- Unde locuiește acest iubit? am întrebat.
- Pe strada Cedrului, destul de departe de aici… La nr. 13, răspunse absent Minachi Aiuzawa.
- Mulțumesc, am spus ridicându-mă în picioare. Vă asigur din nou de discreția mea absolută. Condoleanțele mele de asemeni…
Sasuke se ridică și el, atunci, cu o expresie gânditoare. Am schimbat alte câteva saluturi cu soții Aiuzawa și apoi am ieșit afară din casă, inspirând aerul curat al văzduhului.

Sasuke părea atât de cufundat în gânduri, încât îmi era aproape milă să-l aduc pe Pământ. Mă întrebam ce-i trecea prin cap de era așa de absorbit, dar am tăcut din gură cu privire la acest subiect. Nici mie nu-mi plăcea să fiu întrebată de gândurile mele.
- Deci… am făcut eu în timp ce ieșeam din curtea largă. N-am absolut nicio idee unde este strada Cedrului. Nu-i așa că faci pe cavalerul – pentru că nu ești – și mă conduci și acolo?
Tovarășul meu de suferință tresări cu putere, apoi oftă din toți rărunchii.
- Hai, că nu mai e mult, l-am mângâiat. De la baiatul ăsta promit că nu mai mergem nicăieri… decât că mă conduci la mine acasă.
Sasuke făcu o mutră de parcă tocmai îi îndesasem o duzină de lămâi pe gât. Mi-am dat ochii peste cap. Tipul ăsta n-are absolut deloc talente de comunicare sau sociabilitate, se vede.
- Bine, spuse într-un sfârșit.

Și începu să meargă, fără să se uite înapoi. L-am ajuns rapid din urmă de data asta, străduindu-mă a ține pasul cu el. Am încercat să-l atrag într-o conversație de câteva ori, însă fără speranță. Nici măcar nu-mi răspundea, monosilabic sau nu. Fierbeam iar de furie. Nu am întâlnit în viața mea un specimen masculin mai enervant, nepoliticos, tăcut, ciudat, și din nou enervant ca acesta! Mi-am ridicat ochii spre cer și am întrebat iar, disperată, pe-oricare din sfinții de pe-acolo, de ce fusesem eu blestemată ca exact în orașul în care mă mutasem să fie cineva ca el?
Măcar de nu-l făceau atât de frumos. Am scuturat din cap, și mai nervoasă. Sasuke îmi distrăgea atenția de la sarcina pe care mi-o luasem și asta nu era bine. Autocontrolul meu era, de obicei, foarte bun. De ce el mă face să mă simt atât de ciudat?

Am privit soarele strălucitor de pe cer, și brusc, un fel de nostalgie mă făcu să-mi uit furia. Locul unde eram era atât de frumos, de împăciuitor, încât era imposibil ca liniștea să nu-ți îmbibe și sufletul. Iar asta căutam eu aici, liniște și pace; nu? De aceea fugisem de L.A și viața mea trecută. Uneori mă întrebam dacă ar fi fost mai bine să nu exist, totuși… existând. Sau mai bine zis, să fiu invizibilă. Nu știu. Îmi trec multe prostii prin cap… Iar în momentul de față, sunt destul de confuză.
Sincer, nu am avut niciodată o rațiune de viață. Părinții mei au murit când eu aveam 5 ani. Am trecut în custodia unei mătuși care numai grija mea o avea. Am crescut de capul meu. A trebuit să știu cum să-mi organizez viața și traiul de la o vârstă fragedă. Nu-mi aduc aminte să-mi fi păsat de cineva prea tare, sau să îmi fi dorit ceva. Mă pasionau cărțile polițiste, așa că am făcut criminalistică, deși toți spuneau că-i o prostie.

Mă mulțumeam cu gloria? Cu banii? Uneori, mi se părea că da. Încercam atât de mult să mă mint, încât mergea câteva momente binecuvântate. Alteori, însă… mă vedeam pe mine și pe lume așa cum era; fără niciun rost, aruncată undeva de sus ca o jucărie stricată. Nu prea m-am gândit ce vreau, pentru că nu vreau nimic. Lumea e prea banală pentru mine, și o înțeleg prea mult ca să mă bucur de ea… Usui fusese una din ancorele mele, una care se rupsese. Îl iubisem mult, într-atât încât ignoram fiecare mic indiciu care-mi arăta adevărul. Ignorasem logica, care era, într-adevăr, rațiunea mea de-a exista.
Nu puteam accepta ceva ce nu înțelegeam. Iar acum, revenind la prezent, Sasuke era unul dintre misterele nesuferite care trebuiau urgent rezolvate.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 15:38

Prima

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 16:11

Bună !

Ţi-am citit şi eu ficul şi m-a lăsat complet huh?

Maască dacă pot să spun aşa...
Nu-mi vine să cred cât de genial poate să fie...
Mai ales ideea in love

Pur şi simplu mi se pare super. Parcă te şi prinde în pielea personajelor in love

Sper că vei aduce următorul capitol curând şi dacă nu te superi să mă anunţi şi pe mine puppy eyes

!!
te.am

!!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 17:24

Helau.Ce bine imi pare ca ai adus dupa un catralion de timp mult doritul next. O dar Domnul si incep anchetele, sentimetele, si de ce nu, emotiile. Si totusi, inca nu stiu ce semnificatie are numele ficului, inca m-ai lasat in ceata cu asta. Dar vom trai, si vom vedea si semnificatia aia.
Nu prea mai am multe de spus. Te-am tot laudat prin comurile trecute, nu imi mai trec acum adjective prin cap. Nu uita sa ma anunti!
Ps. Imi place mult noul tau nume :3

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 17:46

Hei.

Mersi mult de anunt. Ma bucur ca ai postat capitolul, care imi place fooooooooarte mult. Deci, deci, deci Sakura il considera pe Sasuke frumos, misterios, intr-un cuvant PERFECT. ASTA E BINE.
Hmm, si Sasuke are aceeasi parere despre ea ?
Apropo, de ce ii cheama pe amandoi la fel ? Numele de familie.

Deabia astept urmatorul capitol. Sa ma anunti.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 17:48

Hei, hei. Iti multumesc ca m-ai anuntat. :* Cat despre fic, ei bine, vad ca totul merge ca pe roate. Ma intreb totusi cand isi va dezvalui Sasuke secretul si pana la urma care-i acesta. Adica ma gandesc ca trebuie sa fie ceva mai mult decat am crede noi, cititorii, nu? lough

Cat despre Sakura, ei bine este de departe personajul cu cel mai vulcanic comportament din tot acest fic. Si are niste replici geniale, nemaipomenite, ma fac sa vreau sa nu se mai termine capitolul. Am vazut cateva scapari pe ici, pe colo, insa la un moment dat ai scris Sakura Uchiha, atunci cand parimtii Misei au intrebat-o daca ea este. In afar de asta, ai scris la un moment dat cum o considera tatal fetei pe aceasta. Te-as ruga sa te limitezi la anumite expresii si cuvinte, indeosebi, deoarece multa lume iti citeste ficul. In rest, tine-o tot asa. :) Spor la scris. :)

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 23 Feb 2013, 23:36

Hey !
Ms ca m-ai anuntat !
Mi-a placut enorm !
As vrea ca urmatorul capitol sa fie povestit din perspectiva lui Sasuke .
Astept nextul !
Te rog anunta-ma !

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 24 Feb 2013, 14:08

Hei Kitty, din nou nu sunt prima, scuzele mele, te rog ! Ți-am mai spus cât de genială ești în materie de scris ficuri bazate pe anchete, crimă ? Dacă nu, o fac acum !

Atitudinea Sakurei mă fascinează, iar amuzamentul cu care Sasuke ia lucrurile mă face să vreau să aflu tot mai mult, așa că apucă-te de scris pagini de word !

Îți mulțumesc foarte mult pentru mesajul privat și, continuă să mă anunți si să scri capitole lungi și superbe, la fel ca acesta ! Ne mai vedem noi pe aici...

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 24 Feb 2013, 19:48

Hey, am aterizat si eu pe la ficul tau, si e genial!
Sasuke vampir... Intresant...
Imi place mult de tot pana acum si sper ca pe parcurs sa apara momente SasuSaku...
Te pwp dulce si spor la scris!!!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Dum 24 Feb 2013, 22:09

Fara alte introduceri pot sa spun ca ficul tau e superb love

De unde iti vin ideile astea rusinos

Esti geniala
Si te rog sa ma anunti si pe mine cand pui next terogg ffrumos cu frisca si ciresica deasupra angel hug

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Mier 13 Mar 2013, 11:22

Serios?! Cum poti sa intrerupi toata actiunea intr-un asemenea moment? Ma zapacesti de cap fetito!
Fic-ul este de-a dreptul extraordinar. Eu sunt o mare fana a cartilor si filmelor politiste, iar criminalista este o optiune pentru cariera mea, dupa medicina. Lasandu-ma insa de-o parte pe insignifianta de mine, sa trecem la lucruri serioase si captivante, adica PFZ!!!! Este cel mai genial fic pe care l-am citit pana a acum, a reusit chiar sa intreaca multe, inclusiv de pe alte forum-uri, eu citind fic-uri de mult si avand nevoie de lectura ca de aer. Sherlock Holmes in varianta feminina, hmmm, poate in sfarsit mi-am gasit un adversar pe masura! Ar trebui sa-mi faci cunostiinta cu acesti Sakura si Sasuke, nu de alta, dar au niste personalitati superbe, ca sa ma rezum la doar un cuvant. Personajele, intamplarile, modurile de expunere, Kit, jos palaria in fata ta si a celei care a scris asta.

Simtul meu de cititoare a fost atat de stimulat, iar imaginatia a luat-o razna la propriu. Tot ce pot spune este ca acest fic a castigat o noua admiratoare. Abia astept continuarea!!!!
Sper sa pui curand nextul si sa anunti si pe mine, te rog. Sa nu neglijezi nici CIP, pentru ca fic-urile tale m-au acaparat incet-incet, capitol cu capitol, iar daca le vei intrerupe prea mult va fi vai si amar. Bineinteles, asta de mine si de curiozitatea mea de pisica, asa ca, te sfatuiesc sa postezi cat mai curand poti nexturile. hi!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Sam 16 Mar 2013, 22:50

Hey. Mersi ca m-ai anuntat, si scuza-ma ca aterizez pe aici asa de tarziu. Piatră Fără Zid - Pagina 3 1425538829

Frumos capitol, si foarte lung. Misterle se adancesc, altele ies la iveala, altele apar...e minunat cum evolueaza povestea. Tot iubesc schimbul asta de replici intre cei doi. Asta admir eu la ficul asta, ca e "destept" Piatră Fără Zid - Pagina 3 2586070128

. In orice caz, te astept cu nextul, spor la scris si la idei, te-am pupat:*

Naty~

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 11:14

Da, da, stiu ca am exagerat cu aceasta pauza, dar daca lenea ar durea, nu m-ati mai avea aici pregatind un capitol fierbinte pentru voi. V-am facut cadou si un moment SasuSaku , stiind ca-l asteptati de ceva vreme. :) Sper ca suntem kit. yeah

Sper ca o sa va placa si sa nu uitati sa va spuneti parerea. Spor la citit, dragii mei!

Mult prea devreme

Din perspectiva lui Sasuke

- Asta-i ciudat, murmură Sakura în drum spre casă. De ce i-ar fi dat Misaki mesaj iubitului ei că vine la el, dacă nu avea de gând s-o facă? S-a dus în pădure, asta-i sigur, dar întrebarea este „de ce”?
La fel ca înainte, mi-am ținut gura închisă și ochii înainte. Rezistam eroic, presupun, zilei în care stătusem cu un om cel mai mult decât în oricare zi din ultimii o sută de ani. Dacă eroic mai are și sensul de a tânji imens după liniște și singurătate. Mda.
Mi-am suprimat un alt oftat. Desigur, n-aș fi trecut prin tot calvarul acesta dacă nu era un motiv bun să o fac. Mergând cu Sakura și ascultându-i conversațiile, și supozițiile, îmi dădea un mare avantaj de a ști ce gândea. Aș fi putut oare să mai retușez unele amănunte ale anchetei? Fără ca ea să observe?

Dar era, oare, ceva ce ea să nu observe? Încă eram extrem de furios pe mine însămi pentru urmele alea de urs. Le-am pus acolo fără să mă gândesc, fără să le dau sens, ignorând complet faptul că totuși, aveam un detectiv genial în oraș. Iar dacă până acum mă îndoisem de autenticitatea acestui fapt… acum eram absolut sigur.
Sakura era de departe cea mai inteligentă femeie – și cea mai frumoasă – pe care o cunoscusem până acum. Prea inteligentă și frumoasă, din nefericire. Tocmai ne întorceam de la casa iubitului nefericit acum, de unde aflasem că acea Misaki îi dăduse un mesaj în care îi spusese prietenului ei că se îndrepta spre el.

La naiba. Poate ar fi trebuit să-i citesc mintea tipei, noaptea trecută, înainte să sar așa ca prostul. Acum mă aflam într-o situație delicată și nu-mi plăcea deloc. O soluție cât se poate de simplă, dacă tot veni vorba, era s-o omor și pe Sakura, dar era mult prea devreme. Nu trecuseră nici trei zile de când se mutase aici. Plus că nici nu apucasem să mă joc.
Aveam s-o fac, în vreun fel, să lase baltă așa-zisele dispariții. Adică, pâna acum nimeni nu-mi rezistase; de ce-ar face-o acum? Mi-am îngustat ochii, enervat. Nu-mi plăceau deloc începuturile. Îmi plăceau sfârșiturile – ca să nu mai menționăm cât de multe produsesem. N-avusesem idee că familia fetei fusese atât de controversată, totuși…

- Pământul către Sasuke, mormăi o voce catifelată. Te rugăm să te întorci de pe planeta ciudaților!
Am tresărit, oprindu-mă din mers. Ce…?
- Am ajuns la mine acasă, își dădu Sakura ochii ei verzi peste cap. Dar tu mergeai ca un robot stricat înainte.
- Oh.
Notă mentală: data viitoare, pune-ți alarmă la telefon. Ca să nu mai spun de faptul că insultele, directe și indirecte, din partea ei se întețeau. Și nu pot declara că-mi plăcea asta.
- Mulțumesc că m-ai condus și că m-ai ajutat, clipi ea în timp ce eu mă pregăteam s-o șterg englezește.
- Cu neplăcere.
Ce? Eram sincer. Oricum, ea mă ignoră.
- Nu vrei să intri puțin să te odihnești? Să servești și o cafea…
- Nu, mulțumesc, am spus contrariat.
Femeia asta n-avea absolut deloc instincte de autoconservare?
- Insist.
- Iar eu regret.
- Iar eu insist și mai mult.

Îmi venea să mă dau cu capul de ceva. Sau să sar la gâtul ei. Nu aveam absolut niciun chef să-mi amintesc de tot ce se întâmplase în blestemata clădire din fața mea, și n-aveam chef nici de ea.
- Doar 10 minute, am mormăit enervat de-a dreptul, știind deja cât de încăpățânată era ființa asta.
Sakura rânji suspect în timp ce dechidea ușa casei mele. Mi-am dat iar ochii peste cap.
- Deci, răsună degajată vocea Sakurei prin bucătărie. Cafea dulce sau amară?
Am oftat din toți rărunchii, întinzându-mi picioarele în față și făcându-mă cât mai confortabil în scaunul larg de lângă masă. Dacă tot am intrat în joc, măcar să o fac cum trebuie. Am răspuns fără să-i acord prea multă atenție, absorbit de gânduri.
- Nu contează. Cum vrei.

Murmură ceva, apoi începu iar să scotocească prin dulap după zaharniță, în care turnă rapid pulberea albă, dulce. Ușor amuzat, mi-am întors capul spre ea. Auzisem prea bine ce spusese. Se strâmbase în acel fel adorabil și mormăise: „lua-l-ar dracu’ pe el și pe replicile lui criptice!”.
Mi-am luat ochii de pe silueta ei suplă, și m-am retras înapoi în sanctuarul minții mele. Aș fi putut insista mai mult, totuși. Fusese o greșeală să intru, asta știam bine – însă nu puteam să constat clar care dintre cele două motive care mă făcuseră să accept era real. Intrasem pentru că amintirile mă chemaseră într-un fel morbid înăuntru, sau pentru că mă interesa Sakura?
Mi-am ridicat ochii prin camera largă, veche. Pereții erau vopsiți într-o culoare bej, bogată, frumoasă, însă ornamentele elegante, sculptate, erau albe. Lustra modernă atârna din mijlocul altei împletituri sculptate în tavan. Dulapurile, frigiderul, aragazul, dispăreau pe rând din ochii mei. Parcă-mi vedeam mama chemând-o pe Akira și întrebând-o încruntată de ce lăsase ceaunul atârnat în șemineu dacă-și terminase treaba. Da… șemineul dispăruse acum. Cât și perdelele largi de brocart purpuriu, brodate.

Camera ținea, totuși, același aer familiar, aceeași atmosferă liniștitoare. Am închis ochii și am inspirat adânc. Trecuseră două sute de ani de atunci. De când mama mea murise, împreună cu toți cei din casă. Și așa avea să fie, moartea avea să lovească continuu locatarii casei mele atâta timp cât eu voi merge pe-acest pământ. Nu cred că am vreo cale de întoarcere. De ce-aș avea?
Mirosul singurei ființe umane din încăpere mă izbi destul de puternic. Sakura promitea a avea și calități special comestibile, înafară de frumusețe, inteligență și încăpățânare. Am zâmbit, întorcându-mi ochii spre preocupata mea gazdă. Mirosul ei exotic se combina perfect cu cel emanat de cafeaua pe care ea o turna acum în două cești negre, cu ghirlande aurii. Neobișnuite. Le-am privit cu atenție. Îmi plăceau. Mi-am ridicat ochii mai sus, spre curba grațioasă a gâtului ei.

- Am ter… se întoarse ea cu vasele în mână, dar se întrerupse brusc când îmi prinse privirea.
Sakura înghiți în sec, iar ochii ei violeți fură cât pe-aci să se predea.
- Am terminat cafeaua, termină ea ridicându-și bărbia sfidător.
N-am spus nimic. Continuam să o privesc, fără să mă sinchisesc de uităturile ei veninoase. Mda. Definitiv trebuia să mă distrez cu ea mai mult decât
în moduri comestibile și psihologice. Nu de alta, dar o frumusețe ca asta nu-ți pica așa, plocon în brațe, decât o dată la 100 de ani. Și nu-mi prea plăcea să regret.
Ea merse spre mine rapid, cu acea grație încrezătoare ce-o caracteriza. Puse una dintre cești pe masă și se așeză pe un alt scaun, în fața mea. Luă o gură din lichidul negru, aburind, apoi începu să mă studieze cu atenție.

- Ești cumva nebun? întrebă brusc.
Am tresărit ușor. Ce întrebare ciudată.
- Nu, am răspuns în maniera tipică mie.
- Psihopat?
- Nu.
- Spălat pe creier?
- Nu…
- Sigur nu ești psihopat, totuși?
- Nu!
Poate mai dur decât de obicei, însă o merita. Mă jignea cam prea des. Eliminați „cam” totuși, și adăugați „mult”. M-ar face să mă simt mai bine!
- Sigur?
- Sigur, am mormăit exasperat de-a dreptul.
- Absolut sigur?
Am izbit cu pumnul în masă. Sakura tresări.
- Of, pe toți dracii! am mârâit feroce, fără a mă mai deranja cu autocontrolul. Tu ești aia nebună aici!

Dă-o naibii de treabă. Femeia asta era dusă de n-avea instincte deloc? Până acum, ar fi trebuit să-și fi luat picioarele la spinare de cincizeci de ori! Și mă întreba pe mine dacă eram nebun!
Dar… spre și mai marea mea furie… ea izbucni în râs. Râdea ca smintita, scuturându-se violent din cauza hototelor puternice. Fața ei ținea un amuzament pur, nealterat.
Nu-mi aduc aminte vreun moment în care să mă fi simțit mai neputincios și mai uimit. Credeam că îi cunosc pe oameni. La naiba, doar aveam și puteri. Însă nu mă gândeam că aveam să dau peste o ființă complet ciudată ca asta!
- Hai că ai fost simpatic! chicoti ea într-un sfârșit, ridicându-și ochii violeți spre mine. Ești amuzant când te enervezi!
- Iar tu ești nebună, am mârâit privind-o cu seriozitate.
- Uite cine vorbește, își dădu ea ochii peste cap. Tipul care mă privește de parcă ar vrea să mă omoare, care se comportă ca o statuie și e un complet intrus în lumea înconjurătoare.
- Și asta de la cine vine? am întrebat ironic. De la tipa scrântită, dusă cu pluta, paranoică, inuman de enervantă și cu reacții complet inversate!

Mă așteptam, din nou, să se enerveze. Însă ea mă privi cu și mai mult amuzament în ochi.
- Mersi, dar ești mult prea amabil, zâmbi în așa fel încât mă îndoiam de glumea sau nu. Eu, totuși, am ajuns la altă concluzie.
- M-aș simți onorat să aflu ce spune măreața detectivă, am mormăit eu sarcastic.
- Oh, lua-te-ar dracu’. Taci din gură când vorbesc eu. Așa, unde eram…? Ah, da. Concluzia este că tu ești psihopat iar eu nebună.
Chicoti într-un mod ciudat.
- Nebuna care-l va aresta pe psihopat. Ce drăguț.
Am tresărit, privind-o cu suspiciune. Furia dispăruse, lăsând loc neîncrederii.
- Ce vrei să spui? am întrebat cât de calm am putut.
- Ești un potențial criminal, răspunse ea degajat, de parcă discuta despre meciul de la ora 8. Asta ar fi o explicație. Ești perfect de criminal. După cum te porți și după cum m-ai privit, sigur nu ești normal. Ca să nu mai zic de faptul că tu ai găsit-o pe Misaki Aiuzawa.
La naiba. Și eu care m-am gândit că de-o voi raporta chiar eu, ar pica bănuielile. Ei bine, se pare că am subestimat-o pe nebună iar. Am ridicat din umeri.
- Crezi că eu am ucis-o?
O sclipire de uimire îi lumină ochii verzi.
- E posibil. Nu văd de ce, totuși. Doar dacă chiar ești un psihopat sadic pus pe omorât oameni.
- Eu te-am avertizat că s-ar putea să nu-ți placă ce vei descoperi, am murmurat.
Ea sări de pe scaun.
- Adică ești de-acord??
- Nu, nu, am spus calm. Însă este o opțiune, nu?

M-am ridicat și eu în picioare. Cam era timpul s-o punem pe domnișoara Sakura la locul ei, cel puțin pentru o vreme. Iar scopul scuză mijloacele, nu? Zâmbind brusc, m-am apropiat de ea. Ea nu mișcă, nici nu clipi. Eram față în față acum. Iar atunci, exact atunci când credeam că nu mai era nimic care să mă mai surprindă la ea, Sakura mă trase brusc de tricou și-și lipi buzele de ale mele cu-n fel de grabă flămândă.
Naiba m-a pus să-i răspund. Brusc, ca din senin, dacă înainte ne certam și ne batjocoream, acum ne devoram unul pe altul. Gura ei era fierbinte, umedă, iar buzele sălbatice, dominante, pline; îi simțeam sângele pulsând și-i auzeam inima bătând peste pieptul meu, în timp ce-o îmbrânceam fără menajamente spre perete. Când spatele i se lipi de zid, icni si eu am zâmbit drăcește și am decis că avea să afle cine era șeful. Tremură.

I-am atacat gura cu forta unui vanator. Lupta pentru dominație fu rapid câștigată, deși limba ei încă se încolăcea peste a mea, umedă, încăpățânată. Am zdrobit-o și mai aproape de mine, simțind căldura trupului ei prin materialul ce ne acoperea.Doream ca hainele de pe noi sa se topeasca. Îi exploram gura fără nicio reținere, îi degustam buzele și esența dulce cu putere și o plăcere imensă. O simțeam topindu-se.
Setea de sânge, atât de familiară, mă atacă în forță, atunci, și-am făcut un efort extraordinar de-a mă controla și de-ai da drumul. Tot ce voiam era să-i sfâșii gâtul cu colții și s-o am aici, pe loc. Însă nu, era mult prea devreme. M-am lins pe buze, în timp ce Sakura gâfâia puternic.
Nu e nicio îndoială. Sakura Haruno nu durează mai mult de două săptămâni. Maxim două săptămâni. O voiam în toate modurile posibile… iar unele din ele nu mai erau valabile dacă ea era un cadavru, din nefericire.

***

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 12:06

Uau!La asta chiar nu ma asteptam...ce pot sa zic...
Intr-adevar a fost un capitol genial, dar nu as vrea ca Sakura sa-i pice in plasa lui Sasuke... $can\'t see !!!$
Anunta-ma la next!!!!
Vreau sa nu mai dureze atat de mult pana la next!!!
Te pwp dulce is spor la scris in continuare!!!!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 13:15

Buna! Mersi ca m-ai anuntat happy

si sper s-o faci si data viitoare! puppy eyes

Capitolul a fost magnific, m-ai lasat fara cuvinte! As vrea ca Sakura sa nu se lase pacalita de frumusetea lui Sasuke si sa nu-i permita s-o ucida! Nu pot sa cred ca Sakura l-a sarutat le Sasuke! what?lol!

Deci Sasuke vrea s-o ucida in maxim 2 saptamani, dar ar vrea si sa se culce cu ea, chiar vreau sa vad ce se intampla... huh?

Intre ei exista o chimie unica. Astept cu nerabdare nextul si spor la scris! Te kiss

dulce!
P.S. Nu uita sa ma anunti la next, te rog.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 15:28

Hellau. :D Iti multumesc pentru anunt, dar si pentru capitolul pe care l-ai adus. Imi place continuare, chiar foarte mult, iar felul in care sunt conturate personajele este unul foarte bun. O singura chestie am observat si anume ca ai spus ca Sakura avea ochii violeti, lucru ce nu cred ca-i adevarat. Probabil ai uitat sa corectez, nu-i nicio problema. In rest, ce sa zis, abia astept nextul. Te pup. :*

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 16:54

Ca de obicei un capitol excelent pe care ma bucur ca nu l-am ratat probabil din lenea mea de a intra pe forum pentru a vedea ce mai este nou.
Imi imaginam foarte bine ca Sakura nu are un renume fara un motiv intemeiat, dar acum chiar vad ca asa cum zice si Sasuke este mult mai desteapta decat as fi crezut.
Sincer nu ma asteptam absolut deloc ca asta se intample intre cei doi mai ales dupa ce vazusem ca erau putin distanti unul de altul. Presimt ca vom mai vedea astfel de scene in urmatoarele capitole.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 08 Apr 2013, 17:38

Hei.

Mi-a placut mult capitolul, te-a salvat momentul SasuSaku, pentru ca eram gata sa explodez la cat de mult am asteptat. Nu inteleg de ce aduci capitolele atat de greuuuu. Trebuie doar sa le postezi, nimic altceva, sunt deja scrise. Nu ne mai tine pe jarrrr, o sa murimmm.
Revenind: Capitol genial, capitol genial, capitol genialllll.
Mi-a placut momentul dintre ei, desi gandurile lui Sasuke mi se par... adica.. NOOOOO de ce vrea sa o omoare??!! Nuuuuu.
Mi se pare putin ciudat ca Sakura, cu atitudinea ei, a cazut asa rapid in plasa lui, dar parca ma bucur ca a facut-o.
In concluzie, mi-a placut. Nu uita sa ma anunti si data viitoare si adu capitolele mai repedeeee.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Mar 09 Apr 2013, 16:45

era imposibil ca Sakura să nu-ţi dea seama că Sasuke e griminalul :Love:
Dar ceea ce m-a surprins a fost faptul că aceştia s-ar sărutat cu atât ardoare in love

Sasuke mai avea puţin şi o devora la propriu well? awesome right?

Mulţumesc că mă anunţi mereu De venirea noilor capitole kiss

!

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Joi 11 Apr 2013, 12:17

Hello :3 Sunt învăluită de un extaz indescriptibil 0.0 Dacă m-ai vedea cum arăt ai zice că sunt o psihopată scăpată de la spitalul de nebuni =]] Sunt atât de fericită că am dat peste acest fic minunat și atât de tristă că am ajuns la ultimul capitol. Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai mult, cum îmi place mie să zic, gustul gumei de mestecat să țină o veșnicie, sau cel puțin 200 de ani =]]
Ficul tău, draga mea, are de toate. Plenitudinea lui este mixtă, prezintă ceva genial, dispune de o grămadă de genuri, în sensul că este un fic polițist, de dragoste, de acțiune, de comedie, toate astea sunt întrunite în această creație extraordinară. Mă întreb de câtă genialitate depinde mintea ta ca să poți descrie atât de exact.
Mizantropia de care dispune Sasuke, mă uimește lamentabil. Plictiseala asta cronică, nu este prezentă doar cu cuvântul, astfel că tu ne-o demonstrezi prin fapte și prin tot ceea ce-l înconjoară pe Sasuke.
Într-adevăr ai reușit să îi însușești Sakurei calitatea de detectiv. Fără dar și poate se observă cât de bine este conturat temperamentul ei, unul nebun, așa cum zice celălalt personaj principal.
Îmi place teribil contrastul dintre cei doi protagoniști, dar au un punct comun, nebunia. Anomalia pe care o împletesc cei doi, mă face și pe mine să devin una cu ei. Îmi sclipeau ochii de bucurie atunci când citeam fără încetare aceste rânduri scrise din pură genialitate.
Ești pe departe una dintre cele mai bune scriitoare. Însă, țin să menționez că ai unele greșeli de ortografie. Nu sunt grave, dar observabile. În rest nu am ce să-ți reproșez, decât să vii o dată cu următorul capitol că mă topesc de nerăbdare. Auf Wiedersehen :)

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Vin 12 Apr 2013, 21:12

Un fic de nota 10 ! Sa ma anunti cand pui next-ul, te rog.

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 15 Apr 2013, 01:53

Hellau, sweetheart a hug

Sincera sa fiu, stiu ca e super tarziu si constientizez ca peste mai putin de 5 ore trebuie sa ma trezesc, dar nu as putea adormi fara a nu-ti lasa un mic comentariu la acest fic. Primul capitol mi se paruse cunoscut, cred ca din cauza ca a mai existat o tentativa esuata, din nefericire, in a-ti citi povestea. Imi place ideea enorm de mult. De foarte multa vreme nu mai citisem un fic bun, in care nu numai ideea era in plin plan, ci si modului de-a o contura prin modurile de expunere. Te pricepi foarte bine la dialog; nu cred ca mi-a displacut vreo replica, si de asemenea, la actiune. Exista acel suspans si dorinta de-a afla cat mai repede urmatoarele intamplari.
Haha, Sakura inca de la inceput mi s-a parut amuzanta prin caracterul ei, pe langa faptul ca da, chiar e o ciudata incurabila. Ei bine, in Blackville si-a gasit sufletul pereche - vampirul chipes si psihopat. Sasuke mi s-a parut mai viril si mai frumos ca niciodata, poate pentru ca e o ora atat de tarzie =)))
Anyway, lasand la o parte faptul ca chipesul vampir a facut greseli, total stupide pentru o persoana fara umanitate, mi-a facut placere sa-i observ psihoanaliza Sakurei asupra lui. Nu ma astept nici in ruptul capului ca atunci cand el s-a ridicat de pe scaun, ea sa-l traga de tricou si sa-l sarute. Ohh, si ce saruut...
Off, cred ca iti bati joc de mine, caci s-a sfarsit prea subit, prea devreme sad

Astept urmatorul capitol, care sper ca va veni rapid, si in afara de asta, iti urez bafta in ceea ce faci. kiss

Subiect: Re: Piatră Fără Zid Lun 15 Apr 2013, 09:37

Salutare si multumiri ca m-ai anuntat! Lasand la o parte politetea asta necaracteristica mie si persoanei mele, sa dam cartile pe fata! Chiar daca ma asteptam la ceea ce unii ar numi "imprevizibil" , adica acel sarut descris cu o perfectiune angelica de o scriitoare mareata, dar anonima, pot spune sincer ca am ramas masca in fata inegalabilului talent care domina despotic acest fic extraordinar! ( citat din Eminescu rolling on the floor

- acum, fii complet sigura ca eu glumesc de parca-s bagata in priza, nu alta, dar chiar nu m-am putut abtine vazand ca mi-a dat inspiratia cu flirt de parca as concura pentru titlul "Poetul Suprem" cu insusi Eminescu. Adica, ce-i aici e doar o mica particica din ce-mi zboara prin creierasul meu psihopat si aerian.) Bine, gata cu aiurelile asta.... Capitolul asta a fost atat de genial incat pe o scara de 1 la 10 eu ii dau nota 1000000!! Nu am cuvinte sa exprim adoratia maxima pentru geniul criminal care ma omoara cu pauzele lungi dintre capitole. Scriitoare merita venerata, iar tu, draga mea Kit, meriti arsa pe rug datorita suspansului in care ne ti. Calmeaza-te ca iar glumesc! Pai, spor la scris si la postat. Te kiss

dulce! Ja ne! hi!