Dragoste Infinita

Capitolul 17

- Sa ne cunoastem mai bine -


Dar nu am avut timp sa termin ceea ce aveam de zis, deoarece Sasuke vine la mine si imi spune ca nu placa nicaieri. Eu ii zambesc dulce, dupa care ma uit adanc in ochii lui.

Iar simt cum ma pierd in acel abis nesfarsit, acel abis unde nu pot citi niciodata nimic. Simt cum totul in jurul meu dispare. Nu mai exista nimic pe langa mine, doar eu si el. Inima mea zburda ca o nebuna in interiorul meu. Incerc sa ii spun ceva, sa misc, dar nu pot. Corpul meu nu reactioneaza in nici un fel. Trag adanc aer in piept, vrand totusi sa spun ceva, dar Sasuke mi-o ia inainte si zice :

- Hai sa mergem in parc. Putem sa mai vorbim, sa ne cunoastem mai bine si poate … sa devenim totusi prieteni. Ce zici ? Ai curaj sa incerci sau o sa fugi si de data asta de mine ?

- Sigur ca o sa vin ! Nu vreau sa mai fug de acum inainte, deci o sa vin cu tine si o sa infrunt realitatea. Si despre oferta ta cu prietenii … cred ca am de gand sa o accept. Ce crezi ? Acum mai sunt o fricoasa ? zic eu cu un zambet smecher pe buze.

Cand aude ca accept sa fim prieteni fata i se lumineaza, iar un zambet mare ii apare pe buze, facandu-l sa para incantat de raspunsul meu. Fara sa mai stea mult pe ganduri imi spune sa mergem.

Pornim incet spre parc. Pe drum am vorbit despre diverse chestiute neimportante : despre scoala, teme, hobby-urile noastre si multe altele. Am aflat despre Sasuke o gramada de lucruri, cum ar fi faptul ca este pasionat de muzica, stie sa cante la chitara si vrea sa isi faca o trupa impreuna cu prietenii lui. Eu, de curiozitate, il pun sa imi cante ceva. La inceput nu a acceptat, dar intr-un final a zis ca o sa imi cante cateva versuri cand o sa ajungem in parc. Cum eu eram extrem de curioasa, am grabit pasul, pentru a ajunge mai repede in parc. Brunetul era amuzat de curiozitatea mea.

Intr-un final ajungem si in parc. Drumul a fost destul de lung, dar nu mai conteaza. Ceea ce este important este faptul ca Sasuke o sa-mi arate cat de bine se pricepe la cantat. Sunt extrem de curioasa sa aflu cum suna vocea lui.

De la intrarea in parc, raman uimita. In fata mea se afla un parc extraordinar, plin de flori multicolore, o gramada de copaci ; dintre care cativa sunt niste ciresi. Ciresul cel mai mare se afla langa o fantana din mijlocul parcului. Eu ii propun brunetului sa ne asezam acolo, iar este de acord.

Odata asezati pe marginea fantanii, eu ii reamintesc lui Sasuke ca a zis ca o sa imi cante ceva cand ajungem in parc si il intreb daca este pregatit. El da aprobator din cap, isi drege glasul, apoi incepe sa ma incante cu talentul sau :

- You are so beautiful, you are the kind of girl
That has the chemicals that makes me fall in love
Beautiful, you are the kind of girl,
That has the chemicals that makes me fall in love.

Recunosc imediat melodia; este una dintre melodiile mele preferate de la Escape The Fate, You are so beautiful. Vai, cat pot iubi melodia asta, este pur si simplu geniala. Nu stiu, pur si simplu ma face sa ma simt mai speciala. Simt cum versurile imi vorbesc mie, nimanui altcuiva. Iar cantata de Sasuke suna parca mai bine decat originalul; din gura lui ma face sa ma simt chiar mai bine decat cand ascult melodia originala.

Brunetul asta chiar are talent, unul minunat. Ma bucur pentru el; as vrea sa am si eu un astfel de talent, dar nu cred ca eu cant prea bine.

Sasuke se opreste din cantat si se uita atent la mine, cu acei ochi extrem de patrunzatori ai sai si cu acel zambet mirific; absolut superb. Privirea sa ma face sa zambesc gingas. Deodata brunetul rupe aceasta tacere apasatoare si ma intreaba cum mi s-a parut. Eu ii spun cat de mult mi-a placut, apoi ii fac o mie de complimente si ii spun cat de talentat e. El se amuza pe aceasta tema si zice ca nu este nevoie sa-mi zica toate astea.

Dupa vreo jumatate de ora in care am tot vorbit si ne-am amuzat unui pe seama celuilalt, eu imi amintesc ca noi trebuia ca in tot acest timp sa fim la detentie. Incep sa rad singura, facandu-l pe Sasuke curios. Ii spun motivul pentru care rad, acum razand si el.

Cand ma gandesc la saracul Naruto, sta acolo in clasa singur, inca vreo patru ore. Mi-e mila de el, dar si-a facut-o cu mana lui.

Sasuke isi lasase sticla de apa in spatele meu, iar cand a vrut sa o ia, a reusit sa ma dezechilibreze si sa ma faca sa cad in fantana, el fiind dupa peste mine. Am inceput amandoi sa radem de mica noastra boacana, apoi am inceput sa ne privim in ochi, extrem de intens.

Eram incremenita. Totul in jurul meu disparuse, eram numai eu si el. Stateam nemiscati si ne uitam unul la altul. Ma privea adanc in ochi, facandu-ma sa-mi pierd mintile. Ochii lui de un negru atat de intens erau plini de blandete si bunatate, ma inebuneau. Mi-am adancit si mai mult privirea in a lui, pentru a putea trece de acel abis imbietor si a putea vedea in interiorul lui, a sufletului sau. Negrul parca nu se mai termina, cu cat ne adanceam mai mult privirile, cu atat mai apasator si mai intens, era infinit. Oricat de mult m-as fi straduit sa trec de infinitul abis nu as putea, era imposibil.

Nimeni nu facea nimic. Doar stateam pierduti fiecare in ochii celuilalt. Parca amandoi asteptam ca celalalt sa faca sau sa zica ceva, dar niciunul dintre noi nu avea curajul sa faca asta. Cred ca am stat asa ceva. Nici nu mai simteam cum trece timpul, parca era oprit in loc pentru a simti momentul. Secundele treceau, minutele la fel, poate ca si orele, dar mie nu-mi pasa, nu ma mai interesa. Fara sa-mi dau seama, pe fata mea si-a facut loc un mic, mai mare, zambet. Este atat de bine sa zambesti.

Deodata tot peisajul devine si mai divin. El isi misca in repaus bratul, punandu-si incetisor palma calda, care emana atata blandete si caldura, pe obrazul meu fin. Uitasem de tot. Simteam numai fericire si bucurie., iar asta se putea observa foarte usor.

Eu inca nu dedeam nici un fel de semn de viata, eram atat de fermecata, de vrajita de el, de orice lucru mic si insemnat care era legat de el. Totul in jurul meu, de fapt al nostru, era magic, parca eram intr-un basm, cel mai frumos si magic basm care ar putea exista vreodata. Cerul era vessel, bucuros si foarte fericit, exact ca mine. Soarele ne zambea cu cel mai mare si plin de puritate si iubire zambert pe care il avea. Razele lui straluceau orbitor de frumos si ferecator, incalzind Pamantul si o data cu el si inimile nostre inghetate. Copacii din jurul nostrum erau roz, semanand cu vata de zahar, raspandind peste tot in jurul lor un miros dulceag si divin, imbatator de dulce, minunat.

Noi ne apropiam din ce in ce mai mult unul de altul, niciunul din noi nestiind ce avea sa se intample. Privirile noastre erau inca nedespartite. Din momentul in care ne-am privit pentru prima oara in ochi nu ne-am mai putut despartii, am ramas inghetati, inghetati de prea multa fericire si blandete. Ochii lui aveau ceva special, ceva ce ma facea sa mor sa-I vad, sa-iexplorez si sa-i iubesc. Inima incepea sa-mi bata din ce in ce mai tare cu fiecare secunda care trecea, iar eu ma simteam din ce in ce mai bine. Totul era perfect, poate cam prea perfect. Oricum ar fi mie imi place extreme de mult, ma facea sa ma simt implinita, vie, reala, eu cu adevarat. Simteam ca in preajma lui pot sa fiu eu cu adevarat, ca nu trebuie sa-mi masor cuvintele si ca pot spune absolut orice; deoarece el nu va mai zice nimic. Simteam ca el imi poate fi cu adevarat prieten; ca pot in sfarsit sa imi fac un prieten adevarat. Totul este minunat.

Pur si simplu nu ma pot oprii din zambit cand ma uit la el. Ma simt apreciata, in siguranta, iubita. El ma face sa ma simt mai bine decat se poate. Ma face sa zambesc, sa uit de probleme si tristete, sa vreau sa-mi traiesc cu adevarat viata,.

Intr-o fractiune de secunda totul devine si mai perfect decat este, deoarece el se apropie de mine din ce in ce mai mult. Chiar daca o face cu o viteza mai mica decat a melcului, tot este perfect. Acum se afla la doar cativa centimetrii de mine, mai exact de fata mea. Ii pot simti parfumul. Mirosul emanat de el este divin. Nu exista nici un coltisor al mintii mele care sa nu fie invadat de el, care sa mai poata gandii logic, care sa nu fie afectat de fericire. Este cu adevarat cel mai frumos moment din viata mea, pe care cu siguranta nu-l voi putea uita vreodata, nici daca as vrea. Raman socata de ceea ce face.

Sasuke imi atinge incet buzele cu cele doua petale catifelate ale lui. Era o senzatie extrem de placuta, care te facea sa te simti mai bine ca in al noualea cer; cea mai frumoasa senzatie posibila. Inima mea a luat-o razna, batand cu o viteza omeneste imposibila. Nu-mi vine sa cred! Este minunat, am avut in sfarsit primul sarut. Dupa atatea incercari esuate de-al saruta pe brunet, intr-un sfarsit a facut-o el. Dar stai! Asta nu este bine, absolut deloc bine; este chiar foarte rau. Noi trebuia sa fim prieteni, nu sa ajungem sa ne sarutam.

Chiar daca este ceva care nu ar fi trebuit sa se intample niciodata eu sunt cea mai fericita persoana de pe Pamant. Simt o gramada de fluturasi in interiorul meu; fluturi care zburda peste tot, nelinistindu-mi inima, facand-o agitata, inbebunind-o si fortand-o sa bata cu o asemenea viteza.

Deodata, Sasuke rupe sarutul aproape perfect si zice:

- ... .

- Sakura ... Scuza-ma, nu am vrut sa se intample asa ceva. Imi pare rau.

Dupa ce imi scuse aceste cuvinte, vru sa plece, dar eu il opresc spunandu-i:

- Hey, n-ai pentru ce sa-ti ceri scuze. S-a intamplat dintr-o mica neatentie. Acum tu esti cel care fuge sau mi se pare mie? Doar nu crezi ca sunt suparata pe tine doar pentru atat? S-a intamplat. Asta este. Ce zici daca amandoi uitam de acest mic incident si ne continuam viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Desigur ... daca vrei asta ... daca mai vrei nsa ramanem prieteni ...

Ultima propozitie am spus-o cu un pic de regret in voce. Nu vroiam sa incheiem atat de repede aceasta prietenie. Oftez lung, dupa care imi indrept privirea spre brunet, cerandu-i din priviri sa-mi dea mai repede un raspuns. Ma sufoca aceasta liniste dintre noi, iar Sasuke facea ca totul sa fie din ce in ce m-ai tensionant, tinandu-ma in suspans.

Deodata Sasuke incepe sa rada, pe mine facandu-ma sa fac o fata ciudata rau de tot. Nu intelegeam. Pur si simplu nu intelegeam ce are de rade. Ce l-a apucat? Doamne, baiatul asta este de-a dreptul imposibil, isi schimba starile de la o secunda la alta. Ba este pervers si nebun, ba este rece si distant, ba dragut, romantic si extrem de dulce, apoi trist si dezamagit de el insusi. Apoi, deodata, incepe sa rada asa, singur, facandu-ma din ce in ce mai confuza. Nu, pe buna ca eu una nu il mai inteleg.

Dar stai! Eu sunt exact la fel ... si eu am facut exact acelasi lucru fata de Sasuke. Cred ca si el crede acelasi lucru despre mine. Hmm ... se pare ca semanam mult mai mult decat mi-as fi inchipuit eu. Ne place acelasi gen de muzica, avem foarte multe pasiuni comune, amandoi suntem inebuniti dupa muzica si amandoi adoram orice tine de scris. Bine, ma rog, ce-i drept, Sasuke este mult mai bun decat mine ... el este un adevarat scriitor, de cantaret nici nu mai zic. Eu nu ma pot compara cu brunetul.

Sasuke se opreste din ras si imi spune pe un ton ironic, dar totodata amuzant:

- Tu chiar credeai ca vreau sa plec? Stai linistita ca nu plec nicaieri ... eu nu sunt atat de lasi ca si tine. Si apropo, sunt toal de acord cu tine, hai sa uitam tot ce s-a intamplat mai devcreme. Si ca sa-ti raspund la marea ta enigma ... sigur ca mai suntem prieteni.

Ii zambesc dulce, dupa care radem amandoi fara motiv. Sasuke imi spune sa ne asezam din nou pe marginea fantanii, iar eu il dezaprob. Ma uit un pic ganditoare la cer, apoi din nou la brunet si ii dau de inteles ca va ploua ... cel putin asa cred eu. Sasuke imi zambeste si el cu acel zambet divin pe care il are, dupa care isi indreapta si el privirea spre cer.`

O mica picatura de apa cade din cerul trist, innorat si posomorat. Acea lacrima a cerului era ca un cub de gheata ce imi atinge pielea cu incetinitorul, inghetandu-mi tot corpul incet, incet, incet de tot. Sasuke observand ca mi se face frig, imi spune sa mergem acasa la el, deoarece e la doua strazi distanta. Incuviintez din cap, apoi imi iau repede lucrurile si incep sa alerg, cu Sasuke in ujrma mea.

In cateva secunde am ajuns la la intrarea in parc. In partea stanga a aleii se aflau multi copaci dezgoliti de frigul lunii noiembrie. Sasuke imi spune sa il urmez, iar eu fac intocmai.

In cinci minute ajungem in fata casei brunetului. Este o vila imensa, extraordinar de frumoasa. Nu am mai vazut in viata mea o casa atat de frumoasa.

Ne grabim sa intram in casa. El descuie repede usa, iar acolo ...

El descuie repede usa, iar acolo ... nu-mi vine sa-mi cred ochilor ce vad. E-este chiar Myra? Nu pot sa cred! Pe canapeaua portocalie din sufragerie se afla chiar sora mea, Myra, impreuna cu un tip pe care nu stiu cum il cheama, cine este sau ... Stai! Stop cadru! Ce naiba? Tipul ala necunoscut sta cumva peste Myra? Ce fac astia doi aici? Oare este iubitul ei? Sau el a adus-o aici ca sa o violeze? Daca i-a facut ceva ... jur ca ... ah, nu stiu ... sper doar ca nu a vrut sa-i faca nimic rau. Dar cine este el de fapt? Si ce cauta la Sasuke acasa ... oare este fratele lui?

Ma uit cu fata mea extrem de uimita si ingrijorata la brunet, intrebandu-l din priviri daca stie ce se petrece aici, dar el parea la fel de confuz. Deodata eu, nemaiputand rezista sa aflu ce se intampla aici, intreb, pe un ton cam nervos si plin de ingrijorare ... ma rog, mai mult urland:

- Ce se intampla aici? Ce faceti voi doi? ... Myra? Ce faci cu tipul asta peste tine? Cine este el si ce face peste tine? Cred ca ai de dat niste explicatii ... amandoi aveti!

Ultimele doua cuvinte le spun mai apasat, accentuand „amandoi” si uitandu-ma cu o privire ucigatoare, plina de ura si de dorinta de a-l bate, la baiatul ce semana perfect cu Sasuke. Doamne, erau identici ... u puteam observa nicio deferenta intre ei , dar oare chiar asa sa fie? Bine, deci acum imi dau seama ca el este fratele brunetului, dar in rest? Ce mai stiu eu despre el? Nimic. Cum stiu eu ca nu a vrut sa-i faca rau scumpei mele surioare, care, ma rog, este mai mare ca mine dar nu mai conteaza. Ideea este ca vreau niste explicatii rapid.

Mira se uita uimita la mine, nestiind ce sa mai faca, ce sa mai zica. Era speriata parca de ceva, dar ce ce? De mine? De ce am sa aflu si ce voi spune? Sau ce? Ochii ei verzi ca iarba proaspata, erau acum plini de uimire si tristete, parca regretand ceva, dar ce?

Deodata, Sasuke intrerupe linistea apasatoare ce puse stapanire peste noi si zice:

- Sakura, stai, linistete-te, te rog si hai sa o luam mai incet. Nu te ambala atat de tare. Cred ca fratele meu, Itachi si, daca nu ma insel, sora ta, au un motiv foarte bun si logic pentru care se aflau in ipostazele in care i-am gasit, nu-i asa dragilor?

Wow! Sasuke ma uimeste din ce in ce mai mult cu fiecare minut ce trece, adica cum poate fi atat de calm, de linisttit de fiecare data? Nici nu mi se pare ca se oboseste sa ramane cu picioarele pe Pamant, este atat de grijuliu, dulce, romantic, simpatic si bland in acelasi timp ce este si un pervers extrem, nebun de legat si un baiat cu un simt al umorului extem de unic. Nu am mai vazut in viata mea un asa baiat, este ideal facut si adus pe lumea asta pentru mine, pentru a fii prietenul meu, pentru a ma ajuta sa rezist in lumea asta cruda si imposibil de invins, pentru a ma ajuta sa traiesc. Ii multumesc Domnului ca mai exista si asemenea persoane pe lume, nu numai oameni rai si nesimtiti, care se folosesc de tine cat pot de mult, pana te lasa fara putere si devi din ce in ce mai vulnerabil.

In fine, revenind din nou cu picioarele pe Pamant. Myra se ridica de pe canapeaua fina si catifelata si se indreapta spre mine. Cand ajunge la aproximativ un metru de mine, incepe sa-mi explice toata situatia:

- Saku, stiu ca nu prea intelegi ce s-a intamplat in momentul asta intre mine si Itachi, dar stai usurel ca iti explic. Nu faceam nimic nebunesc si perveers, ceea ce se putea intelege din felul cum statea peste mine, dar crede-ma ca nu s-a intamplat nimic aici. Eu si Itachi ... ei bine ... nu stiu cum sa-ti explic, adica ca sa nu te superi sau ceva ... cum as putea sa-ti zic ... ei bine ... eu ... el ... adica noi ... pai noi nu suntem ... ceea ce pare ... adica nu stiu ce pare ... adica ... a-adica noi ...

- Sunteti un cuplu. Continui eu, nemaisuportand sa aud cum se balbaie.

Rozalia de langa mine respirara usurata si ma intreba uimita daca nu m-am suparat. Eu izbucnesc ca nebuna in ras, facandu-i pe ceilalti curiosi sia afle ce am patit, apoi imi reiau fata serioasa si ii spun ca nu am de ce sa am supar si ca sunt chiar fericita pentru ea.

Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si ...

Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si usa se deschide usor, iar pe ea intra doi oameni inalti, mult mai in varsa descat noi. Probabil erau sotii Uchiha, parintii lui Sasuke si a lui Itachi.

Doamna Uchiha era o femeie destul de inalta, cu un par lung si stralucitor, de culoare inchisa, exact ca a fiilor ei. Ea avea insa niste ochi verzi, precum iarba proaspata de primavara, in care se putea citi cu usurinta bunatatea din ea. Domnul Uchiha parea, insa, opusul sotiei sale. Era mult mai inalt decat ea, probabil avea vreo doi metri, avea un corp foarte bine facut, acoperit cu muschi, iar parul sau era saten deschis. Avea o fata foarte serioasa si sumbra, acoperita de niste trasaturi ce pareau perfecte. Ochii lui erau de un cenusiu malefic, plin de durere si rautate, in care se putea citi contrariul doamnei Uchiha; se putea citi nervozitatea, supararea si ura. Era inspaimantator, cel putin asa parea la prima vedere.

Noi i-am salutat politicos pe amandoi, apoi eu m-am uitat la Myra, cu o expresie de genul: "Hai sa plecam de aici."Ea a incuviintat din cap, apoi le-am spus si baietilor. Ei ne-au rugat sa mai stam un pic, dar noi am refuzat, spunand ca avem multe de facut si ca eu am de despachetat. Myra si Itachi erau un pic mai departe decat mine si Sasuke, iar el o tot ruga sa vina cu el in parc, deoarece avea o surpriza pentru ea. Myra a acceptat bucuroasa intr-un sfarsit, apoi s-a uitat la mine si mi-a zambit, ziandu-mi ca ne vedem acasa peste cateva ore.

Am oftat iritata de faptul ca trebuia sa merg singura spre noua mea casa, apoi i-am zimbit si eu fortat. Ma rog, nu era chiar asa o problema faptul ca trebuia sa merg singura, ci faptul ca habar nu aveam pe unde se afla casa si cum se ajunge acalo. Ieri seara cand am gasit-o mi-a luat o ora si era si extrem de intuneric. Acum nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ajung acolo.

Vazand ca mie nu-mi convine ca trebuie sa merg singura, Itachi il pune pe Sasuke sa ma conduca, apoi ii face smecher cu ochiul. Fratele sau zambeste timid, apoi isi indreapta privirea spre mine, arcuindu-si buzele intr-un zambet mult mai mare si mai sincer.

Eu m-am indreptat spre usa, tragand-o si pe Myra dupa mine, apoi i-am spus repede, fara sa auda baietii, care se dusesera sa se imbrace:

- Ce crezi ca faci? Cand ai de gand sa vi acasa si de ce vrei sa ma lasi sa merg singura cu Sasuke pe drum? Tu ai macar idee ce ... . Dar m-am oprit la timp, inainte de a-i spune ceva din ceea ce s-a intamplat azi la scoala. Ma rog, nu mai contea, vroiam de fapt sa te intreb cum ajung acasa, pentru ca daca iti amintesti tu bine eu nu stau in orasul asta de mai mult de douzeci si patru de ore.

Myra avea o expresie intrebatoare pe fata si parea curioasa de propozitia pe care nu am terminat-o. Sigur banuia ceva si asta nu era bine. Lacum o stiu eu pe ea, sau mai bine zis, cum o stiam, ii vin numai idei perverse si nebune. Nici nu vreau sa aflu ce ce se gandea.

In scurt timp apar si baietii si ne zic ca putem merge. Ne luam la revedere de la parintii fratilor si iesim pe usa, Sasuke trantind-o in urma lui. Cuplul fericit o ia in directia opusa noua si se duc spre parcul de unde venisem eu si Sasuke cu o ora in urma. Erau atat de draguti impreuna, pareau cuplul perfect. Iar cand se sarutat si buzele lor se uneau, capetele lor formau o inima conturata foarte bine; aratau ca doua picaturi de roua reunite si te faceau sa zambesti, gandindu-te ca sunt facuti unul pentru celalalt.

Ma uitam la ei pierduta printre ganduri, cand simt mana calda a lui Sasuke pe umarul meu. Am tresarit la inceput, deoarece uitasem ca era si el langa mine si credeam ca o fi un nenoricit care vrea sa-mi faca ceva. Dar m-am linistit repede, simtindu-i respiratia langa a mea si auzindu-i vocea melodioasa spunand:

- Eh, se pare ca tot nu ai scapat de mine; m-ai avem de stat un pic impreuna. Cred ca asta este mana destinului.

Am chicotit incet, gandindu-ma in acelasi timp la ziua de azi si la cate s-au intamplat ... si ca inca nu s-a terminat. Poate ca brunetul chiar avea dreptate si poate chiar era destinul.

- Soarta, viata si destinul. spun eu parca continuand ceea ce ar fi vrut el sa zica, apoi ii zpun sa mergem penru ca imi e cam frig.

Si avea si de ce sa imi fie frig, adica eram in luna noiembrie, iar eu eram imbracata in pantaloni scurti si maieu. Scazuse cu mult temperatura fata de cum era dimineata, cand te simteai ca in plina vara si aveai impresia ca sunt treizeci de grade.Acum cerul era innorat si mohorat, care devin din ce in ce mai inchisi la culoare. Vantul batea fara mila, facandu-mi oasele sa tremure, iar parul sa zboare in toate partile.

Sasuke era deja pe partea cealalta a strazii si ma striga ca disperatul, astfel incat toata strada se uita la mine si credeam ca sunt surda sau ceva de genul asta. Eu nu eram prea prezenta la ceea ce era in jurul meu, chiar uitasem si ca nu imi mai simteam corpul de la cat de frig imi era. Dar m-am trezit la realitate si am alergat robotic spre brunet. Cum nu aveam ideea cum se ajunge acasa, l-am lasat pe el sa merga un pic in fata mea si am incercat sa memorez drumul.

Spre marea mea surprindere casa era mult mai aproape decat parea. Se afla la mai putin de doua strazi de cea a lui Sasuke si era chiar simplu de ajuns. Pe drum am facut numai doua minute, deci inca imi mai puteam misca buzele astfel incat sa ii pot multumi baiatului ca m-a adus aici, desi eram sigura ca nu avea chef.

Ca sa nu fiu o nesimtita, totusi, l-am invitat de brunet la un suc si sa se incalzeasca, dar a refuzat. As fi rasuflat usurata, dar m-ar fi auzit si nu am mai facut-o. O sa fac asta cand intru la caldurica.

Ne-am spus unul altuia cate un "Pa." simplu si fara chef, apoi eu am intrat in casa, lasandu-l pe brunet singur in frig. Am rasuflat in sfarsit usurata si am inceput sa zbier prin casa ca o nebuna scapata de la zoo:

- Da, da , da !!! Am reusit sa scap! Am supravietuit acestei zice nenorocite si inca mai traiesc! Inima mea inca mai poate sa bata si si-a recapatat ritmul normal! Yey, yey, yey !!!

Dar fericirea mea a fost intrerupta de soneria de la usa. Oh, nu, probabil ca Sasuke m-a auzit, sau s-a razgandit. Totul merge din nou prost se pare si nu cred ca mai rezist mult langa el. Ma intrept cu pasi mici spre clanta si apas cu o oarecare ezitare. Constrat ca la usa se afla ....