Constat ca la usa se afla Itachi ?! Dar ce cauta el aici si de ce este atat de ingrijorat? De ce nu este cu Myra, ea unde este? Prea multe intrebari zburda nebuneste prin capul meu, in in inima mea tocmai a incoltit un nou sentiment; un sentiment de neliniste de de ingrijorare, deoarece nu o vedeam pe surioara mea scumpa si draga, nu am nici cea mai vaga idee unde este si de ce nu se afla langa brunetul de la usa.

Cat mi-am pus eu toate aceste intrebari la care nu gasesc nici un raspuns, nu a trecut mai mult de o secunda, iar Itachi tocmai acum spune pe un ton foarte alarmat si ingrijorat:

- Sakura, Sakura !!! Sora ta este aici nu? Trebuie sa fie aici ! Spune-mi te rog ca este aici si ca ai vorbit cu ea, te rooog spune-mi ca este bine.

Stai! Stai! Stai! Ce tot zice el aici? De ce ar fi Myra aici? Adica, ei au plecat impreuna si s-au dus in parc, de ce ar fi ea fix in directia opusa a parcului? Nu inteleg ce se intampla. Ceva este putred aici, iar eu o sa aflu ce; trebuie sa aflu, doar este vorba de sora mea.

Fara sa mai stau pe ganduri, il intreb direct pe Itachi:

- Ce? Despre ce tot vorbesti tu de fapt? Nu este cu tine? De ce nu este cu tine? Ce s-a intamplat de fapt? Itachi explica-mi imediat ce s-a intamplat si ce este cu Myra !

- Sakura ... eu ... eu .... este numai si numai vina mea! Stiu ca sunt un nenorocit si ca am facut cea mai mare greseala din viata mea, nu ar fi trebuit niciodata sa fac asta! Te implor lasa-ma sa-ti explic inainte sa ma dai afara, te rog frumos.

Vocea lui era atat de indurerata si chiar se putea deduce ca ceea ce spune este adevarat, ca nu minte; chiar spunea adevarul, despre orice ar fi fost vorba ... cel putin asa cred. Doar daca nu este el un actor extrem de bun, dar nu cred. Eu oricum nu sunt Myra, ea se pricepe la oameni, isi da imediat seama daca cineva minte sau nu, dar eu nu stiu inca ce s-a intamplat intre ei. Inca fiind cuvantul de baza, pentru ca sunt pe cale sa aflu imediat.

I-am spus sa nu mai palavrageasca atata si sa treaca direct la subiect pentru ca sunt foarte interesata sa aflu despre ce este vorba. A luat o gura mare de aer, apoi a rostit incet, pe un ton plin de regret si durere:

- Eram amandoi: o tinem de mana, iar ea imi spunea cat de mult tine la mine, pana cand, dintr-odata ... dintr-odata ... a venit la mine fosta mea prietena, care ma rog ... inca era prietena mea. Tinea in mana cadoul pe care vroiam sa il dau surorii tale si spunea ca ea are cel mai frumos iubit din intreaga lume. Ne-a vazut pe mine si pe Myra tinandu-ne de mana, apoi a inceput sa zbiere ca o nenorocita ma tine de mana, de ce si alte intrebari de genul asta. Apoi Myra mi-a pus aceleasi intrebari si le-am zis amandurora ca pot sa le explic si sa se linisteasca, dar nici una nu a vrut sa asculte. Myra a plecat plangand si spunandu-mi ca nu vrea sa msa mai vada in viata ei, iar cealalta a ramas acolo asteptand o explicatie. Iar eu ....

M-am incruntat in timp ce auzeam cuvintele ce ieseau cu regret. Pur si simplu nu imi venea sa cred ce tocmai facuse. Saraca Myra ! Cum a putut sa-i faca asa ceva? El chiar nu s-a gandit cat o va face asta sa sufere? Nu am nici cea mai vaga idee unde a fugit, dar imi pot imagina ce a fost in sufletul ei. Parca simt si eu acelasi lucru; parca mi s-ar fi intamplat mie, nu ei. Simt cu inima ma doare si chum ochii ma inteapa puternic. Dar in acelasi timp, l-am intrerupt si i-am spus, pe un ton trist si cu o voce mai tare, accentuand ultimele doua intrebari:

- Stai! Stop! Opreste-te ! Nu vreau sa mai aud nici macar un cuvant. Cum ai putut sa faci asa ceva? Poti sa-mi dai si mie o exlicatie? Una buna?

- Eu ... Pfff ... Nu. Nu pot. Sunt un nenorocit ca nu mai poate face nimic acum. Cred ca este prea tarziu. Nu o sa ma ierte niciodata nu?

Nu stiam ce as putea sa ii spun. Nu stiu cum mai este Myra, daca o sa il ierte sau nu, daca mai este la fel de orgolioasa ca acum multi ani sau daca s-a schimbat si a devenit mai iertatoare ... Nu aveam de gand sa il las nici pe el asa ... singur, ratacind prin viata fara vreun scop doar pentru ca s-a despartit de ea. Ma rog asta s-ar intampla numai daca chiar tinea la ea, dar din cate mi-am dat eu seama chiar parea ca se iubesc. Si bineinteles ca si Myra ar fi intr-o stare ingrozitoare, s-ar simti tot timpul singura si ar fi trista. Chiar nu vreau sa o vad in starea asta.

Ce pot face? Raspunsul este .... Off, habar n-am. Ba nu, gata. Stiu! Fara sa mai stau sa-mi mai socotesc inca o datA toate gandurile, il trag pe brunet inauntru si ii spun pe un ton plin de speranta si optimism:

- Stai aici! Asteapta-ma! Ma duc sa ma schimb si ma intorc in cateva minute. Vom merge sa o cautam pe Myra. Amandoi tinem la ea si vrem sa ii fie bine, deci o vom cauta. Suna-l pe Sasuke si spune-i ca ne intalnim in parc. Pana atunci zi: Unde crezi ca s-ar fi dus? Inafara de locul asta? Ai vreo idee? Stai, gandeste-te pana ma duc eu sa ma imbrac. Stai linistit ca o vom gasi! Sunt sigura de asta; trebuie!

Apoi am luat-o la goana pe scari spre dormitorul meu. Cand intru in camera sunt socata! Peste tot erau haine si alte minunatii. Se pare ca mi-au fost aduse restul hainelor care le mai aveam la parinti, si toate celelalte lucruri. Nu am mai stat sa admir muntii de lucruri si m-am dezbracat repede. Am luat niste blugi negri mulati care erau aruncati pe pat, un tricou verse simplu si o pereche de tenesi verzi cu negru si cu alb. Mi-am mai cotrobait un pic prin camera, in speranta de a-mi gasi un hanorac sau o geaca mai groasa, dar nu extrem de groasa. In cateva secunde am gasit un hanoracmai grosut negru, cu gluga care avea blanita verde. Gata, acum eram gata. Mi-am luat telefonul din pantalonii scurti si am tulot-o jos la Itachi. Am luat cheile din bucatarie si am deschis usa, Itachi fiind in spatele meu.

Dar, mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca la usa este ....

Dar mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca la usa este un caine; dar nu orice caine de pe strada. In fata noastra se afla chiar Sparky, cainele primit cadou de la parintii mei inainte de a ma muta in Konoha. Mi-au promis ca mi-l vor trimite repede aici si chiar s-au tinut de promisiune. Ma bucur enorm ca el este aici; pur si simplu mi-a inveselit ziua, mi-a luminat sufletul ingrijorat si m-a facut sa ma simt instantaneu mai bine.

L-am recunoscut imediat pe micutul animal. Sparky este imposibil de confundat cu vreun alt caine, este mult prea special si diferit fata de toti ceilalti. El este unul dintre cei doi catei care raman vesnic mici si au puteri magice. El arata ca un pui de Husky, dar de fapt, adevarata lui rasa este una numita "Magie Japoneza". Toata lumea care l-a vazut pana acum crede ca este un neobisnuit Husky japonez; nici macar parintii mei nu stiu adevarata sa rasa. Este mult prea pretios pentru a spune cuiva despre el, cred ca nici Myrei nu ii voi spune; asta voi mai vedea dupa ce o vom gasi. Pur si simplu nu pot sa las pe nimeni sa-i afle adevarata identitate, deoarece ar vrea sa mi-l ia si sa il examineze sau ceva asemanator. Eu am aflat intr-un mod de care si eu sunt uimita; nu vreau sa se gandesca cineva ca este vreun caine vorbitor sau ceva de genul asta, nu este nici macar pe aproape fata de ceea ce este el cu adevarat. Dar asta este o poveste mult mai lunga, de care eu acum nu am timp; sunt intr-o mica criza de timp, adica am de facut prea multe in prea putin timp: sa imi aranjez toate hainele si restul lucrurilor, care sincer, au venit in cel mai nepotrivit moment posibil; sa ii aranjez lucrurile lui Sparky, dar eu ma gandesc sa-l fec pe el sa si le aranjeze; si sa o gasesc pe Myra. Plus temele pentru maine, care sunt o groaza. Nici macar nu stiu cat mai esate ceasul, dar ideea este ca deja a inceput sa se intunece. Nu e bine. Daca se intuneca ne va fi mult mai greu sa o cautam pe Myra si aproape imposibil sa o gasim.

Gata! Mi-a venit o idee; il iau pe Sparky cu mine si i-l dau lui Itachi, asa vor avea mult mai multe sanse. Animalutul meu scump si drag se pricepe la gasit oameni, mai ales daca ne memoreaza mirosul de sange. Si, cum eu si Myra aveam acelasi sange, va fi o nimica toata. Da, este o idee foarte buna.

Fara sa mai stau pe ganduri il iau pe catelu in brate si il saltu ca pe un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult, apoi il trag pe brunet afara din casa, incui usa si plecam spre parc in pas alergator. Pe drum ii explic lui Itachi cine este Sparky, deoarece era cam buimac cand m-a vazut luandu-l in brate. Acum ca totul era limpede puteam incepe cautarile avansate. Alergam cat de repede puteam, in timp ce Itachi imi spune:

- Sakura, stiu cum facem. Am niste idei despre locurile unde ar putea fi Myra, darnu sunt sigur. Tu il iei pe Sasuke si o cautati pe la scoala, prin restul parcului si pe oriunde altundeva prin oras. Cred ca o vom gasi mai usor daca mergem in directii diferite.

- Sunt total de acord cu ceea ce ai spus, dar mai am ceva de adaugat. Sparky va merge cu tine. Vei avea un mare aventaj daca i vei avea pe el cu tine, crede-ma. O sa reusim, ai dreptate.

Dupa inca cinci minute de alergat, ajungem in parc. Acum era mai lung drumul, deoarece era intuneric, iar ceata se lasa peste tinutul inghetat. Il zarim pe fratele brunetului langa aceeasi fantana langa care am stat noi, unde el mi-a cantat si unde a cazut peste mine si .... Of, mai bine las la oparte amintirile primului meu sarut si ma concentrez pe lucruri cu adevarat importante, adica Myra.

Acum respiram mult mai greu si aveam impresia ca plamanii imi iau foc. Aerul ce il inhalam ma ardea si imi facea totr corpul mai greoi. Mainile imi inghetasera, iar capul de asemenea. Chiar daca ma imbracasem, tot imi era frig, iar acum devenea din ce in ce mai racoare si vantul batea cu o putere mai mare, vrand sa darame tot ce ii statea in cale.

Ne intreptam cu pasi repezi spre cel de-al doilea brunet si il salutam, apoi el se uita la mine cu o fata de genul: "Tot nu ai scapat de mine!", si incepem sa radem amandoi fara un motiv anume. Itachi se uita la noi confuz si nu intelegea ce avem de radem in halul asta. Dar in scurt timp ne-am calmat si am lasat gluma deoparte. Itachi i-a explicat fratelui sau care este planul, apoi am luat-o in diferite directii, in speranta de a o gasi pe sora mea.

Eu si Sasuke ne-am dus spre scoala repejor si am ramas socati cand ne-am intalnit cu ...

Eu si Sasuke ne-am dus spre scoala repejor si am ramas socati cand ne-am intalnit cu Naruto. Si el era uimit sa ne vada, avand in vedere faptul ca noi doi fuginsem impreuna de la detentie. Avea o fata confuza ce iti dadea totusi impresia ca capusoru sau chiar incearca sa gaseasca o explicatie. Noi stateam si nu ziceam nimic. Sasuke era aproape de mine, foarte aproape de mine; astfel incat, daca nu erai indeajuns de aproape, chiar puteai crede ca ne tinem de mana. Naruto ne tot analiza din cap pana in picioare, pana cand isi fixeaza privirea asupra fetei lui Sasuke.

Niciunul nu spunea nimic. Intre noi se simtea o tensiune extrema, iar inima mea batea cu putere. Linistea apasatoare ce se lasase peste noi era iritanta si o simteam ca si cum ceva asurzitor mi-ar fi rasunat puternic in urechi. Devenea imposibil de suportat.

Aveam de gand sa fac ceva, sa sparg aceasta gheata de liniste formata in jurul nostru si sa spun eu ceva. Bine, pai daca nimeni nu facea nimic, trebuia sa fac eu, nu?

Dar chiar cand eu aveam de gand sa-l salut pe Naruto, blondul ii spune brunetului:

- Sasuke ... M-ai dezamagit. Credeam ca o sa te ti de promisiune si ca nu se va intampla atat de repede. Si ai zis ca nu te-ai indragostit si ca nu-ti place nici macar un pic de ea. Deci ne-ai pacalit pe toti, nu? Si noi te-am crezut, ca niste fraieri. Ti-ai batut joc de tot ceea ce ti-am zis, fara sa-ti pese vreun pic. Cum ai putut sa faci asa ceva? Esti un nenorocit, plin de atitudine si te crezi cel mai tare. Te urasc! Nu mai esti prietenul meu, si de data asta vorbesc foarte serios!

Sasuke incepuse sa rada isteric de melodios, sunetul auzindu-se lin peste tot prin jur. Eu nu inteleg ce se intampla si habar n-am despre ce tot vorbeste blondul. Ce i-a spus, sau mai bine spus ce i-am spus baietii lui Sasuke? De ce si-a batut Sasuke joc de sentimentele lui Naruto sau de ce zicea el? Si ce naiba zicea blondul de Sasuke indragostit? In fine nu mai conteza, ideea e ca Naruto a tras o concluzie complet gresita si trebuie sa-i schimb complet parerea despre mine si Sasuke.

Minunat, inca ceva de facut; de parca nu ar fi fost destule. Se pare ca se tot adauga pe lista de facut azi. Hey, nu sunt robot deci va implor gata, imi ajunge!

Intr-un final brunetul din dreapta mea inceteaza cu rasul si incepe sa il faca pe blondul hiperactiv sa inteleaga ca nu este nimic intre mine si el. Dar de unde sa inteleaga Naruto? El o tine pe a lui si numai pe a lui. Cred ca nu are de gand sa cedeze prea usor, iar eu chiar nu vreau sa ramana cu impresia asta total gresita. Numai asta imi mai lipsea, nu?

Nemaisuportand sa ii mai aud cum se cearca ca doi derbedei, intervin si eu in discutei, ridicand putin vocea la Naruto:

- Naruto, gata, inceteaza! Ce naimba nu intelegi din "nu se intampla nimic intre noi"? Stiam ca nu ai creier dar chiar trebuie sa faci un asemenea circ si sa nu renunti la presupunerea asta nenorocita a ta, cand omul iti spune de o mie de ori ca nu E adevarat? Deci, gata, termina, esti pur si simplu insuportabil!

Ultimul cuvant l-am urlat si accentuat in acelasi timp atat de tare incat s-a auzit pana pe strada cealalta si cu ecou. Scuzati-mi mica iesire, dar deja devin alarmata si nimeni nu face nimic pentru a-mi gasi sora. Pana la urma din cauza asta ne aflam in incurcatura asta.

Mai stau cateva secunde pe ganduri, asteptand ca Naruto sa reactioneze in vreun fel, dar nimic. Apoi, fasra sa mai stau pe ganduri il trag pe Sasuke de mana si incepem sa alergam, lasandu-l pe blond cu gura cascata. Si ca sa fiu eu o draguta, mai adaug cu un glas dulce, ce putea topi si cea mai inghetata inima:

- Scuza-mi te rog mica iesire, dar este o urgenta. Nu este nimic din ce crezi tu, te asigur. Sunt singura singurica, iar Sasuke este liber ca pasarea cerului sa-si aleaga orice fata, inafara de mine. Oricum o sa-ti explice el maine la scoala ce s-a intamplat de fapt, iti promit ... nu-i asa Sasuke?

Brunetul nu reactiona in niciun fel, dar Naruto se inrosi un pic cand am spus ca sunt singura si probabil, mai mult ca sigur, stiu ce ii trecea prin cap in acel moment. Sper doar ca sasuke nu ii va spune si de cele petrecuta la scoala intre noi doi ... sau de acel minunat sarut care a avut loc in cel mai accidental mod. Dar sa fie clar, foarte clar, ca acel sarut mic si nesemnificativ nu conteza, este ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata ... doar o palma nemiloasa si totodata magnific de superba a destinului.

Ca sa mai destind un pic atmosfera dintre mine si brunet, apun pe un ton jucaus:

- Si inca nu putem fi despartiti nu? Cred ca cineva isi bate joc de noi, sau cel putin de mine de nu ma mai lasa sa scap odata de tine, asa-i?

Dar Sasuke nu reactiona in niciun mod. Alerga pur si simplu si era cumva pierdut printre ganduri, vise si dorinte. Sunt atat de curioasa ... ma intreb oare la ce se gandeste, ce este oare in mintea lui geniala in momentul asta si de ce este atat de absent ... Cred ca va ramane un mister pentru totdeauna ...

Deodata, imi amintesc ca mana mea se alfa inca peste a sa si ca se simtea o legatura speciala intre noi, intre mainile noastre, ceva ce parea ca ne leaga mai mult sufletele. Ii dau incet drumul la mana, nevrand sa rup acea franghie strans legata intre noi. ... iar, spre marea mea surprindere brunetul, parca revine imediat cu picioarele pe pamant, cu minte la locul ei si devine din nou atent la mine, extrem de atent; analizandu-ma cat de mult poate si facand ca fiecare respiratie, fiecare clipire, fiecare miscare cat de mica sa pare speciala si importanta.

- Ai dreptate, nu poti scapa de mine. Probabil ca de acum in colo nu vei mai putea niciodata sa scapi, vei fi prizoniera mea, numai a mea ... sau poate ca nu. Cine stie? Cum ai mai spus si tu: "soarta, viata si destinul" ... de ele depindem.

Asta a fost o reactie intarziata la intrebarea mea retorica, dar eu nu am avut timp sa mai zic nimic, deoarece telefonul meu intrerupse legatura magica. Ma intreb cine putea fi. Ma opresc brust si il scot din buzunarul blugilor mei, apoi il duc la ureche si intreb cine este. La inceput nu am recunoscut vocea, dar apoi am constatat ca este ....

La inceput nu am recunoscut vocea, dar apoi, am constatat ca este Myra. Nu intelegeam prea bine ce imi spunea pentru ca urla destul de tare. Chiar trebuia sa tin telefonul mai departe de urechea mea sensibila. Totusi, din vocea ei am inteles ca era speriata si disperata. I-am spus sa se linisteasca si sa vorbeasca mai incet si mai clar ca sa pot intelege ce zice si sa stiu cum pot sa o ajut. Am intrebat-o unde este si mi-a spus plangand, ca este in parc, apoi eu i-am promis ca voi ajunge in cateva minute. Fara sa mai stau pe ganduri, am inchis repede telefonul si mi-am indreptat privirea spre Sasuke.

Brunetul se uita confuz la mine, neintelegand ce se intampla. Eu aveam o privire serioasa si hotarata. Simteam cum inima imi bate din ce in ce mai tare, circulatia sangelui accelerandu-se in vene. Ingrijorarea din sufletul meu crestea cu fiecare clipa ce trecea, iar tensiunea din jur se insensifica treptat.

Sasuke nu spunea nimic. Statea pur si simplu si se uita la mine; era nedumerit si totodata curios, dar incerca sa nu o arate; incerca din rasputeri sa-si mentina chipul inexpresiv. Pur si simplu ma innebuneste felul asta ciudat si extraordinar de a fi; adica, pe bune, cum poate fi atat de calm? Ma rog, stiu ca nu este si ca ingrijorarea l-a acaparat si pe el de mult timp, dar macar, el nu o arata .... asa cum fac eu. Ar trebui sa imi dea si mie niste lectii de mentine a calmului, dar mai tarziu ... acum aveam lucruri mult mai importante de facut.

Apoi, viata isi reia din nou cursul agitat, tensionat si rapid. Eu il chem pe Sasuke si ii spun ca Myra era in parc, apoi incepem sa alergam inapoi spre locul din care am plecat.

Pe drum ne intalnim din nou cu Naruto, care era in acelasi loc, ramasese in aciasi pozitie, total nemiscat. De data asta nici nu s-a uitat la noi, nu a spus nimic si nu ne-a dat niciun fel de atentie. Avea aceiasi fata confuza si suparata. Nu intelegea ce se intampla intre mine si Sasuke; era total derutat si pierdut printr-o lume a lui, impreuna cu toate gandurile si sentimentele sale.

Nu am mai pierdut timp vcu el si am continuat sa alergam. De fapt, nici nu ne oprisem, eram doar in trecere pe langa corpul impietrit al blondului.In cateva secunde am ajuns inapoi in parc. Myra se afla chiar langa un copac de la intrarea in parc.

Era totat derutata si nu stia ce sa mai faca. Se tot zbatea, urla si se agita cat de tare putea langa Itachi. Nu vroia sa il lase sa spuna sau sa faca nimic. Ma sperie un pic felul in care se comporta si nu prea stiu cum sa o calmez, dar o sa reusesc cumva; trebuie sa o ajut.

Fara sa mai stau sa ma gandesc cum sa o potolesc, ma duc la ea si o imbratisez calduros, spunandu-i ca totul va fi bine. Nici macar eu nu prea credeam asta, dar trebuie sa par ca sunt sigura pe mine, altfel cum as putea pe ea sa o fac sa creda? O mangai pe parul masatos si roz si ii spun sa se potoleasca si sa incercerce sa isi revina, dar era in zadar.

Ma uit intrebatoare la Sasuke, cerandu-i din priviri sa ma ajute cumva. El parea ca are un plan sau ceva de genul asta outeam citi de pe chipul sau. El ii arunca o privire fratelui dsau, apoi Itachi dispare, lasand capul in jos si incepand sa lacrimeze. Sasuke se apropie apoi de mine si imi spune ca vrea sa vorbeasca el cu Myra, si sa ma duc langa Itachi. La inceput nu mi-a convenit, dar apoi am vazut ca Myrei ii suradea ideea si am acceptat.

M-am indepartat repede de cei doi si am inceput sa alerg spre cel de-al doilea brunet. El se dusese sa se aseze pe o banca din apropiere, deci nu a fost o problema sa-l ajung din urma. Ne-am asezat amandoi pe banca si am inceput asteptatul. Era o tensiune extravaganta in aer ce se putea simti de la un kilometru departare. Toate gandurile imi erau amestecate si circulau de nebune peste tot prin capul meu; nu era nici un loc in creierul meu care sa nu fie anesteziat de tensiunea din jur. Ma miscam cu o rigiditate extrema, de parca as fi fost un robot ruginit.

Pentru cateva secunde, poate minute, sau poate ore, cat am stat pe banca aceea inghetata, am fost total desprinsa de lumea reala din jur ; fiind pur si simplu prea plictisita si mult prea obosita sa mai suport realitatea. Dar deodata, ii vad pe Sasuke si pe sora mea venind in spre noi, Myra avand acum zambetul pe buze. Sasuke facea un semn spre fratele sau din care se intelegea ca trebuie sa plece. Eu m-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat direct spre brunetul de langa sora mea, dar el a facut un semn negativ din cap, apoi a spus ca ma suna mai tarziu. Mi-a dat numarul sau de telefon, dupa aceea am placat impreuna cu Myra spre casa.

Pe drumul se casa totul a fost linistit, am vorbit, am ras si am povestit cate ceva din ziua de azi cu Myra. Ea nu a adus in discutie nimic despre Itachi, asa ca nu m-am mai gandit la asta si am zis ca ar fi mai bine sa spunem bancuri. In scurt timp am ajuns acasa, am mancat, apoi i-am spus Myrei sa ne uitam la un film. Ea a fost de acord si a propus sa avem o partida de ras, uitandu-ne la Stan si Bran. Eu am fost incantata de idee, apoi m-am dus sa caut DVD-ul. Myra a facut popcorn si a adus dulcirile in sufragerie, apoi i-am dat drumul.

A fost o seara cu adevarat distractiva si una de care am avut mare nevoie dupa aceasta zi lunga; pur si simplu am crezut ca ziua asta nu se mai termina. Dar gata, mai sunt doar cateva ore, iar eu o sa le petrec dormind.

I-am spus Myrei ca ma duc sa ma spal, apoi sa ma culc. Ea mi-a zis ca va face la fel, apoi a urmat un scurt moment de liniste si ea a adaugat ca vrea sa-mi mai zica ceva inainte sa ma culc. I-am spus ca o sa trec pe la ea, apoi am zbughit-o spre baia mea verde. Acum puteam avea parte de o adevarat evadare din realitate, putream in sfarsit sa stau si sa ma relaxez, uitand de tot, de absolut orice.

Am lasat picaturile de apa sa imi mangaie corpul timp de cateva minute indelungate, apoi m-am imbracat in niste pijamale verzi cu innimioare roz. Apoi, dupa cum am promis, am mers la Myra in camera sa aud ceea ce vroia sa-mi spuna. A spus-o atat de repede incat nici nu stiu ce ar trebui sa soun, cum sa reactionez. Myra a spus:

- ...

- Sakura, ai grija ... ai grija de Sasuke. Nu il lasa la plece, o sa ai nevoie de el. Ceea ce este intre voi deja este oricum mult prea puternic pentru a fi distrus; legatura asta dintre voi este indestructibila si cred ca nimeni nu ar putea sa taie franghia aceasta ce va tine amandurora sufletele vii. Dragostea ce deja s-a creat intre voi este mult prea speciala, este infinita si probabil eterna. Nu cred ca aceasta flacara a voastra se va stinge vreodata. Aveti ceva mult prea pretios pentru a da cu piciorul asa, fara nici o nepasare. Si, nu, nu vorbesc despre prietenia voastra; si aceasta este importanta desigur, deoarece se leaga atat de strans de lucrul acela pe care voi inca nu vi-l imsaginati, inca nu va dati seama de el ... dar este acolo, stiu ca se afla. Ei bine, ca sa intelegi mai bine ceea ce vreau sa spun, lasa-ma sa-ti explic ceva ...

Dar eu nu o las sa continue si ii spun cu un ton iritat:

- Pentru asta m-ai chemat tu acum, aici? Myra, intre mine si Sasuke nu este absolut nimic, iar tu nu imi mai tine mie predici stupide ca de exemplu ce sa fac si ce sa nu fac in legatura cu Sasuke. Doar pentru ca tu te-ai despartit de Itachi nu inseamna ca trebuie sa imi spui mie ce sa fac cu Sasuke. Suntem prieteni, ceea ce oricum este mult prea mult spus; sunt amici si exact asa vom ramane; pentru tot deauna. Clar? Ai inteles?

Firar sa fie. Nu trebuia sa spun asta. Nu trebuia sa aduc vorba despre Itachi. Trebuia sa nu vin de loc, mai bine. Sunt o proasta, sunt o proasta, sunt o proasta. Si sunt si cea mai rea sora din lume. Off.

Pentru un moment rozalia din fata mea a ramas socata. Cred si eu, la prostia pe care am spus-o. Avea ochii inlacrimati si ii venea sa planga. A oftat totusi incet, si-a sters lacrimile de la ochi, apoi a continuat:

- Deci, dupa cum spuneam, lasa-ma sa-ti explic ceva; apoi ... apoi ... apoi poti adauga orice vrei tu, inlegatura cu orice, cu ... oricine. De multe ori consideram ca prietenia si iubirea sunt doua lucruri complet diferite, fara nici o punte de legatura intre ele. E un lucru fals, deoarece o prietenie adevarata implica si iubire, pretuire si respect. Din pacate, o astfel de prietenie este foarte greu de gasit; dar tu il ai acum pe Sasuke, iar el este un prieten adevarat. E usor sa fii o persoana sociabila, sa te intelegi bine cu toata lumea, dar e un lucru dificil sa le fi prieten acelor persoane. A-ti face un prieten nu inseamna doar a gasi pe cineva care are aceleasi gusturi ca tine, care gandeste in acelasi mod. A-ti face un prieten presupune mult mai multe. O prietenie adevarata te obliga sa iti deschizi inima in fata celuilalt, sa acorzi incredere, sa stii sa asculti. Prietenia dintre doua persoane poate fi privita ca o legatura intre sufletele lor. Uneori nu mai este nevoie de cuvinte intre doi prieteni, deoarece acestia se cunosc atat de bine incat se inteleg doar din gesturi. Esti un prieten adevarat atunci cand stii nu numai sa primesti, dar si sa daruiesti incredere, secrete, pretuire, respect, sprijin si multe alte lucruri ce ar putea parea lipsite de importanta in alt context. Dintr-o relatie de prietenie curata, pura aceste lucruri marunte sunt indispensabile. Ele aduc fericire; iar tu chiar le-ai gasit. Invata sa daruieati si sa primesti lucrurile care te fac fericit, si invata de deosebesti o prietenie adevarata de o relatie strict bazata pe interese, da? Hmmm, nu sunt sigura ca ai inteles tot ce am vrut sa zic. Nu vreau sa te fac sa crezi ca trebuie sa iti dai seama daca Sasuke este sau nu un prieten adevarat, pentru stiu deja asta, stiii deja asta, toata lumea stie asta. Ideea este ca vreau sa te fac sa intelegi ca prietenia voastra nu este numai o simpla prietenie; este mult mai mult de atat. Chiar daca tu nu iti dai seama ce dragoste imensa va purtati unul altuia, vreau sa intelegi ca trebuie sa iti dai seama cumva, trebuie sa-ti dai seama ca voi sunteti deja mai mult decat prieteni. Vreau sa te fac sa vezi prin prisma asta de iubire ce iti acopera inima si ... si sa-i ceri lui Sasuke cheia, sau mai bine zis sa il lasi sa ti-o daruiasca ... cheia sfletului tau, si sa i-o dai si tu pe a sufletului sau; si sa le uniti, deoarece sunt doua jumatati perfecte, ce asteapta sa se reuneasca, sa isi infinitizeze dragostea reciproc. M-ai stii acel colier pe care l-ai gasit pe jos cand ai facut primul pas; motivul pentru care ai facut tu primii pasi, cand ai invatat sa mergi? Mai stii acea jumatate de colier albastru? Cred ca inca il mai ai, nu? Pai ... eu nu stiu ce crezi .... dar cred ca stii la ce ma refer. Sakura ... stiu ca ti se pare absurd si stupid sau cam asa ceva ... dar asa este, chiar este absurd si stupid; dar este totodata adevarat. Cred ca tocmai ti-am spus acel secret pe care ti-am promis ca ti-l voi spune la momentul potrivit; acea promisiune pe care ti-am facut-o cand ai gasit jumatatea albastra de medalion. Cred ca e un pic cam tarziu, deoarece cealalta jumatate stie deja de ceva timp, dar acum totul depinde de tine, de el ... de voi, de voi si numai de voi. Fa ceea ce trebuie Sakura, fa ceea ce simti ca trebuie sa faci. Asculta-ti inima. Asculta-ti inima pentru ca te cheama, iar numai ea te poate ghida corect acum. Sakura, asculta-ti inima.

Dupa discursul asta am ramas pur si simplu blocata, nu mai stiu ce sa mai zic sau sa mai fac. Totul in jurul meu era confuz, iar cuvintele Myrei imi tot rasunau prin cap: "Asculta-ti inima."Nu puteam sa imi las inima sa faca ce vrea; adica pot, dar nu vreau. Eu nu vreau ceea ce inima mea tanjeste dupa. Off.

Nu am mai putut face nimic, asa ca am facut un simplu semn din cap in semn ca "Da", apoi am mers precum un zombie spre camera mea. M-am trantit in pat siu am ajuns in lumea viselor. Cele mai cidate vise cu putinta imi zburau prin subconstient. Dar asta nu a durat mult, deoarece alarma stridenta de la telefonul meu rasuna in toata camera.

Imi deschid ochii obositi, ma ridic din pat si ma indrept spre baie unde imi fac siesta obisnuita. Ma imbrac cu hainele cu care am fost ieri imbracata cand am fost in cautarea Myrei, apoi imi iau ghiozdanul si cobor sa iau micul dejun.

Peretii mei roz ieseau de obicei in evidenta la lumina, dar de data asta, fiind foarte innorat afara, totul era pe placul meu. Fiecare detaliude toamna de afara iese in sfarsit in lumina sa proprie, iar orice aspect al toamnei era acum in prin plan; toamna capata in sfrasit contur, iar totul era minunat. Imi incalzea sufletul de fericire scea priveliste, pur si simplu mi-l indulcea, facand un mic exces cu dulcegaria, cu fericirea, cu tot.

La micul de jun am mancatdoar niste cereale cu lapte, am baut un suc de portocale, apoi am plecat spre scoala fara sa-i spun ceva surorii mele. De la discutia pe care am avut-o aseara nici nu mai aveam ce sa-i zic, nu mai stiam ce; eram de-a dreptul captiva a acelor cuvinte: 'asculta-ti inima.".

Dar aceasta melancolie este distrusa de gandurile ce vin odata cu apropierea de poarta scolii: nu mi-am facut absolutr nici o tema pentru azi, nu am invatat nimic ... plus, ieri am chiulit de la detentie si habar n-am ce se va intampla acum.

Cand intru pe poarta mare, de un negru ce imi trezea amintiri, privirea imi este acaparata de acea persoana despre care a vorbit ieri Myra. Toate cuvintele ei imi rasunau in minte, corpul nu mai era de data asta controlat de crier, ci de inima - deci da, am facut ce mi-a zis sora mea, \mi-am ascultat inima. Acea persoana se intoarce, iar eu raman pur si simplu, de-a dreptul socata, mult prea uimita. Sasuke ... Sasuke ...