Sasuke ... Sasuke ... Sasuke purta ochelari ?! Pur si simplu nu imi vine sa cred ce vad. Sasuke imbracat intr-un costum, cu ochelari de vedere si cu parul perfect aranjat? Nu este posibil asa ceva! Asta nu are cum sa fie brunetul pe care il stiu eu, cel pe care l-am cunoscut. Sunt pur si simplu socata; nu-mi vine sa cred ca baiatul pe care l-am cunoscut ieri si cu care m-am imprietenit, este chiar cel din fata mea.

Am ramas incremenita din momentul in care l-am vazut. Acum nu stiu ce sa-i zic, adica este o schimbare mult prea mare si s-a petrecut mult prea rapid. Totusi trebuie sa ma duc la el ca sa aflu mai multe, si sa incerc sa ma comport normal; nu de parca as fi fost pe cale sa fac un infarct. Dar tot nu-mi vine sa-mi cred ochilor ca Sasuke, adica mare Sasuke Uchiha, arata in halul asta, se imbraca in halul asta si poarta ochelari. Nu inteleg ce l-a apucat de a venit astazi asa la scoala; poate vrea doar sa-si bata joc de mine, sau poate vrea doar sa ne pacaleasca pe toti sau ... nu stiu, orice altceva.

Trag o gura mare de aer in piept - ca sa-mi revin - apoi ma indrept incetisor spre Sasuke. El imi zambeste gingas cand ma vede apropiingu-ma de el si imi face cu mana in semn de "Buna". Eu ii zambesc la randul meu, apoi il salut.

Ne uitam unul la altul cu zambetele pe buze, dar nici unul nu spune ceva. Ne privim intens in ochi. Privirea lui imi face sufletul sa radieze de fericire, imi face inima sa bata din ce in ce mai rapid; el este omul care imi obliga buzele sa se alungesca intr0un zambet mare si sincer, el este cel care ma face cu adevarat fericita. Ma simt atat de bine in preajma lui, incat nu as vrea niciodata sa mai stau departe de el. In interiorul sufletului simt ceva neobisnuit, un sentiment necunoscut mie. Incerc sa-l descifrez, dar pur si simplu este imposibil; este ceva total necunoscut mie. Va trebui sa aflu cumva ce este ... poate ma va ajuta chiar Sasuke.

La gandul asta zambesc strengareste, apoi, incercand sa mai destind atmosfera dintre noi, il intreb pe brunet ce mai face. El nu imi raspunde la intrebarea pe care i-o pusesem, ci la una care as fi vrut sa i-o pun. Asta a fost ciudat; ca si cum mi-are fi citit gandurile, ca si cum m-ar cunoaste atat de bine incat ar stii cum gandesc si ce vreau sa soun in momentul urmator. Totusi, nu pot spune ca nu-mi place asta, chiar ador acest detaliu mic si neinsemnat.

Sasuke imi raspunse:

- Da, port ochelari. Si, da, stiu, arat foarte ciudat ... dar nu poti spune ca nu arat inca bine si ca tie nu-ti place cum imi sta. M-am gandit ca ar fi cel mai bine sa iti arat cine sunt cu adevarat, sa te las sa-mi cunosti persoana pana in cela mai mice si neinsemnate datali. De ce? Nu prea stiu? Adica stiu, este din cauza unui sentiment foarte ciudat pe care il simt in interiorul meu; este ceva in mine, ceva ce nu am mai intalnit pana acum. Stiu doar ca este incontrolabil acest sentiment, si devine din ce in ce mai intenst, mai profund, mai viu si mai ... real, cand sunt in preajma ta. Ca si cum tu ai fi acel drog fara de care nu pot trai. Nu pot spune ca-mi displace sa ma simt asa, dar nu stiu inca cum sa controlez asta, daca se poate controla. Ma intreb, oare sunt singurul care simte asta sau ... si tu esti acaparata de astfel de sentimente, de confuzie si de excese de fericire fara motiv? In fine, stiu motivul pentru care sunt fericit, atat de fericit ... acel esti tu. Dar nu-mi prea mai pasa de nimic. Singurul lucru pe care mi-l doresc in moment de fata este ca sa ne cunoastem; eu te las sa ma cunosti cat de bine se poate, dar tu ma lasi pe mine sa descopar orice mister despre tine? Sakura, eu ...

Dar, nu il mai las sa termine ce are de spus deoarece il intrerup pronuntandu-i suav numele. Acesta amuteste in fata mea; devine atatent perfect la mine, la orice fac. Mai intai imi analizeaza in detaliu privirea, se uita intesns in ochii mei incercand sa mai dezlege secrete despre mine. Probabil era curios, vroia sa afle ce vreau sa spun, ce parere am sau ceva de genul asta.

Pai, eu nu am nici cea mai mica idee ce sa-i spun. Adevaratul motiv pentru care i-am intrerupt discursul este pentru ca ... pentru ca dupa ce a vorbit atata sa-l fac un pic atent si la mine, sa mai spun si eu ceva, sa nu maiu fiu ca o papusa moara care il urmareste pe el in orice detaliu.

Cred ca ar fi o idee buna sa ne cunoastem asa cum isi doreste el. Ar putea fi de ajutor. Nu in a fi prieteni, ci in a-mi continua planul. Inca nu m-am potolit in legatura cu acea forma de razbunare pe el si pe Ino in acelasi timp. Ideea mea de a-mi bate joc de ei in acelasi timp este foarte buna si inca mai functioneaza. Doar pentru simplu fapt sa ca am devenit prieteni si pentru ca ieri am petrecut o zi de neutiat imreuna, nu inseamna ca s-a terminat cu intentia mea nebuneasca. Nu!

Chiar cand vreau si eu sa spun ceva, un zgomot ciudat imi invadeaza urechile, iar in secunda urmatoare ....

Chiar cand vreau si eu sa spun ceva, un zgomot ciudat imi invadeaza urechile, iar in secunda urmatoare totul din jurul meu devine cetos. Peisajul este acoperit de multe pete negre care se leaga intre ele din ce in ce mai repede. Sasuke se pirede printre abisalele forme de negru infinit.

Mana lui o atinge instinctiv pe a mea. Ma strange tare de mana si ma trage mai aproape de el, imi duce mana langa fata lui si se opreste. Totul este inghetat in jurul nostru. Nimic nu se mai misca, totul statea pe loc numai pentru ca noi sa savuram acel moment. Chiar si acele pete negre si inundau locul dispareau incet, incet. Transparenta momentului se transforma intr-un scut de protectie; ne proteja impotriva realitatii, prelungea momentul si il facea din ce in ce mai magic.

Eu ii mangai obrazul brunetului cu incetinitor, iar odata cu miscarea mea totul isi reia din nou cursul. Realitatea prinde din nou teren in vietile noastre, facand ca conturul magiei sa se rupa incet. Sau poate ca nu.

Cu fiecare atingere totul deveanea si mai fermecat, lumea reala nu mai conta. Il aveam pe el aici, langa mine si totul era perfect. Atingerea mainii mele cu obrazul lui facea totul sa para ca se misca cu o viteza mai mica ca a melcului.

Nu mai simteam cum timpul trece, cum momentul se avanta incetisor spre trecut. Simteam doar ca este cea mai frumoasa clipa din viata mea; simt cum un val de iubire si fericire se arunca spre mine, invaluindu-ma miraculos. Un zambet imens isi face loc pe chipul meu, iar ochii lui Sasuke se atinsesc in ai mei. Totul se opreste din nou, iar momentul nou devine din nou infinit. Pe buzele brunetului se dezvaluie un zambet timid si sincer.

Noi ne uitam unul in ochii celuilalt, zambeam si eram fericiti. Nu am nici o idee ce se intampla de fapt; stiu un singur lucru: Sasuke. El este singurul lucru care mai conteaza in momentul de fata. Ar putea sa se intample orice si tot nu mi-ar pasa. Dar nici nu are ce sa se inintaple rau, doar il am pe brunetul meu aici si totul este perfect. Da, al meu; este brunetul m,eu, al meu si numai al meu. Nu-mi pasa ca il mai vrea cineva - in special daca acea persoana este Ino - o sa ma lupt pentru el cu oricine, orice s-ar intanpla el va ramane al meu pe vecie.

Deodata, totul incepe sa se miste intr-o reluare fermecata. Sasuke era precum un zeu perfect ce stralucea pentru mine, acea lumina feerica ajungand fix in inima mea; ii dadea un rost sa mai bata, o facea mai puternica si ma dornica de ... el. Zeul meu iubit se apropie de mine in repaus, intr-un final amutindu-ma cu totul, unuindu-si buzele cu ale mele intr-un sarut conturat perfect.

Totul era pefect, pur si simplu incredibil. Sasuke ma saruta - si de data asta nu este doar un accident, este real. Buzele lui sunt precum doua petale trandafiri, la fel de fine ca matasea. Au un gust duceag, ce te duc pe taramuri nemaintalnite; niste peisaje exceptionale iti invaluie imaginatia la cea mai mica atingere. Subconstientul meu era in extaz, iar inima mea zburda in piept, vrand sa imi iasa.

Dar deodata brunetul rupe incet sarutul si imi sopteste luandu-ma in brate:

- Sakura ... te iubesc.

Apoi imi da un pupic dulce pe crestetul capului si ma strange mai tare la pieptul sau.

Nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Ce ar trebui sa-i spun? Ar fi bine daca i-as spune acelasi lucru? Nu, nu stiu. Am prea multe inbtrebari fara raspuns in cap, iar totul este confuz.

Nu mai am timp sa fac nimic, deoarece aud vocea Myrei spunandu-mi, in timp ce totul se evapora din nou:

- Sakura ....

- Sakura, trezeste-te ! O sa intarzi la scoala daca mai petreci mult timp in lumea viselor, asa ca hai, sus ! Haide, chiar vrei sa intarzii=? Nu cred, deci ridica-te mai repede, imbracate si hai la liceu. Hmm ... Vezi ca Sasuke te asteapta jos de vreo jumatate de ora ca sa mergeti imreuna, dar daca tu ai de gand sa stai aici, ma duc sa ii spun sa nu isi mai piarda timpul cu tine.

Cand am auzit acel numa, numele lui, am sarit pur si simplu din pat. Am observat ca ma aflu in camera mea total dezordonata, pe o suprafata extrem de moale si pufoasa; nu-mi vine sa cred. Deci asta inseamna ca nimic nu sz-a intamplat?

Ma uit un pivc buimaca prin camera si o zaresc pe sora mea. Fata cu parul roz sta si se uita la mine ciudat. Probabil am o fata de om nebun cazut din cer care nu intelege nimic.

Fara sa-mi dau seama, spun cu voce tare - cu o voce ezitanda, in care se afla o urma de tristete si segret - facand=o pe Myra sa creada ca trebuie sa ma duca de urgenta la spitalul de nebuni, deoarece mi-am pierdut mintile in timp ce dormeam:

- Ce? Ce s-a intamplat? Nu inteleg? Ce caut in camera mea? Nu ar fi trebuit sa ma aflu la el in brate, invaluita de acea caldura sufleteasca ce imi facea sufletul sa tresara asa de tare? De ce nu ma mai aflu acolo? Sau ... Totul a fost doar in imaginatia mea, doar un simplu si amarat vis? A - a - adica ... adica nimic din toate alcele lucruri minunate nu s-au intamplat? El nu m-a sarutat? Si ... si nu mi-a spus ca ... ca ma ... iubeste? La naiba !

Ultimul cuvand l-am pronuntat cu un glas stins, parca mancat de dorinta ca totul sa fi fost real. Simt o urma de regret ce imi umbla prin tot corpul, iar inima imi plange; chiar mi-as fi dorit ca totul sa fi fost real, sa nu fie doar ceva neinsemnat care bnu se va intampla decat in mintea mea. Dar cred ca ... ca este pur si simplu imposibil; eu visez oricum la mult prea mult, deci ar trebui sa-mi iau ganfdul de la astfel de chestii.

Myra se uita intrebatoare la mine si nu intelegea despre ce tot palavrageam eu. Este confuza si dezorientata - pot citi asta pe fata sa. Totusi, nu mai pierde timp uitandu-se degeaba la mine si imi spune ca trebuire sa ma grabesc si ca voi fi asteptata jos cat; deci a spus adevarul - Sasuke se afla aici, si asta doar ca sa ma astepte pe mine, doar ca sa mearga cu mine la scoala, este aici doar si doar pentru mine. Pur si simplu simt cum un val de bucurie ma acapareaja, iar un zambet urias isi face aparitia pe chipul meu.

Myra coboara jos si ma lasa singura. Imediat ma reped spre mormanele de haine de prin camera si incep sa caut ceva cu care sa ma imbrac. Nu prea dau importanta hainelor cu care ma imbrac - nu sunt genul ala de fata - deci puteam sa-mi aleg orice. Fara sa stau mult sa ma gandesc, imi aleg niste blugi verzi, un tricou negru cu inscriptii verzi si albe, iar peste imi pun un hanorac verde cu dungi albe si negre. Ma incalt cu tenesii mei verzi cu stelute albe si ma duc la noptiera sa-mi iau IPhone-ul si sa vad cat este ceasul.

Mai sa-mi cada fata cand vad ca este opt fara douazeci de minute. Acum chiar ca trebuie sa ma grabesc. Dar mai intai de toate, sa dau o raita pe la baie pentru a-mi face siesta zilnica, si sa-mi fac ghiozanul pentru azi - mda, nici macar atat nu am facut, de teme nici nu mai zic; ce fata silitoare sunt.

In csteva minute sunt gata de a pleca, chiar daca nu am mancat nimic, desi sunt lihnita. Ma descurc eu cumva cu mancatul asta - nu poate fi atat de greu.

Cobor repede jos si intreb unde-i Sasuke, dar, spre surpinderea mea, Myra incepe sa rada isteric. Habar n-am ce are, ce a apucat-o, de ce rada singura. Ii spun ca nu am timp de glume si sa-mi zica mai repede unde se afla brunetul, iar de data asta se abtine din a rade si imi spune ca nu-i vine sa creada ca eu chiar am crezut ca el este aici. Mda, ma rog, eu oricum sunt aia proasta, fraiera si bleaga, deci nu este asa o mare minune.

Neavand chef sa mai stau cu nebuna de surioara, ii spun ca ma grabesc, imi iau geaca pe mine, imi pun ghiozdanul in spate si plec. Incep sa alerg, deoarece mai erau numai zece minute pana la inceperea orelor, iar eu cred ca m-am ratacit prin cartierul asta complicat cu mii si mii de strazi incurcate. Nu m-am orientat bine si am ajuns intr-un loc total necunoscut mie. Off, chiar nu am timp de stefl de lucruri acum.

Totusi, spre surprinderea mea, in drumul meu intortochiat, ma intalnesc cu ...

Totusi, spre surprinderea mea, in drumul meu intortochiat, ma intalnesc cu Ino! Doamne, asta este un cosmar; defapt este mult mai rau decat un cosmar, as putea spune chiar ca un cosmar ar fi o binecuvantare in locul intalnirii mele cu Ino - este de un milion de ori mai rau. De ce? De ce trebuie sa mi se intample chiar mie nenorocirea asta? Doamne, de ce ma pedepsesti chiar in halul asta? De ce?

Cand ma zareste, ochii blondei sunt acaparati de o anumita sclipire plina de rautate si maleficitate; are niste ochi atat de duri si reci in care se poate citi cu usurinta ca ar face rau oricui, oriunde fara nici un pic de mila si fara nicio urma de reprosuri. Privirea sa este macabra, cu multa hainitate, as putea spune. Un zambet malefic isi face loc pe fata ei inghetata.

Ai vrea sa fug si sa ma ascund, sa fug cat mai departe de locul asta, de ea. Nu as mai vrea sa stau nici macar o singura secunda aici, ai vrea sa ma duc intr-un loc unde nu exista pericolul de a muri in mainile lui Ino. Dar unde as putea eu sa ma duc? Nicaieri. Nici macar nu stiu unde ma aflu, deci nici nu ma mai gandesc cum sa fug. Sunt total neajutorata.

Deodata, in minte imi apar cele mai ingrozitoare amintiri de ieri - cand Ino si maimutele ce o urmeaza peste tot m-au torturat in baie, cand blonda m-a amentintat, cand a vrut sa ma inece numai ca sa mor si sa scape de mine pentru a-l avea pe Sasuke. Cum a putut face toate astea? Cum a putut fi atat de haina? Ea chiar nu are deloc inima, este de piatra? Nu, nici macar de piatra nu pot spune ca este, si piatra poate iubi. Este mai diabolica si mai necrutatoare decat diavolul - este un diavol in devenire. Inima ei nu mai este controlata de iubire, ci de ura.

Ura nu este un parazit al sufletului nostru ci mai degraba un simbiot. Relatia dintre om si sentimentul de ura, daca este speculata intr-un mod constructiv, poate fi secretul unei vieti pline de trairi intense. Dar sa traiesti cu ura este la fel cum ai lucra cu magie neagra, intotdeauna poti cadea intr-un univers demonic din care nu exista scapare. Ura este aceea care sta pe tronul impunator si rece si te priveste cu rautate. La picioarele ei sunt cadavrele sentimentelor neinsemnate pe care ea le devoreaza cu placere. Ura este, nu se satura niciodata, sta cu ghearele infipte in spatele tau si se infrupta din fiinta ta. Iti mananca cu lacomie pacatele si soarbe cu pofta din pocalul plin cu sangele tau negru si pacatos. Iti violeaza cu cruzime visele de iubire si le transforma intr-o gelozie demonica.

De ce cand suntem cei mai tristi si-nfrigurati si-avem nevoie cel mai mult de-mbratisarea fierbinte a iubirii aceasta pare ca fuge cel mai tare de noi? Si ma gandeam asa ce ar fi lumea asta fara iubire ... Si nu am putut raspunde ...

Si consider ca fara iubire ... probabil ca nu se poate discuta de asa ceva. Iubirea face parte din conceptia noastra. Cu iubire am fost ziditi de la Dumnezeu. E un dar. Fara ea ... e ca si cum n-am avea o mana sau un picior, dar e de un milion mai rau. Asta vorbind la absurd. Pentru ca nimic fara iubire nu exista. Fie ca ea este intr-un mod sau altul.

Toata lumea fuge de moarte pentru ca vrea sa traiasca, dar oare cati nu fug si de viata fara a intelege ca viata doare uneori ... ca si durerea asta joaca un rol in farmecul ei ...

Traim intr-o lume plina de zombii ce prefera griul unei inimi reci dar "in siguranta", o lume de egoisti ce prefera sa imbogateasca un cimitir in loc sa imbogateasca lumea ducand cu ei in mormant cantecul pe care au fost trimisi sa-l cante, culoarea pe care au fost trimisi sa o aduca in lume, toata iubirea pe care erau capabili sa o ofere.

Oare suntem vii fara iubie? Suntem la fel de vii ca o piatra, sau poate chiar mai putin, pentru ca si piatra aia iubeste locul in care sta, soarele care o incalzeste si ploaia ... Si sunt atat de multi care refuza sa traiasca, sa accepte iubirea cand le bate la poarta sufletului ... resping de dragul de a scapa de complicatii si de dragul de a se complace in viata aia gri fara nici o bucurie, fara cantec, fara emotii.

Dar gata, deja aberez; iar ma apuca profunzimea de ma indepartez de subiect. Era vorba de Ino, iar eu trec la momente de profunzime in care filozofez despre ura si iubire. Gata, revin pe pamant.

Grupul celor trei pitipoance ajunge in dreptul meu si Ino, bineinteles, incepe sa se ia de mine. Ma intreaba cu un ton arogant si iritant ce caut aici si dupa incepe cu intrebarile despre Sasuke, ceea ce imi creste tensiunea. Eu nu ii raspund la intrebarile ei stupide si ii spun ca trebuie sa ajungem mai repede la scoala ca mai sunt cinci minute si incep orele.

Blonda nu mai comenteaza nimic, doar striga tare, cat sa poata auzi toata lumea "Haide-ti dupa mine !", apoi cele trei mimoze incep sa alerge pe tocurile lor esuate. Eu, nestiind cu trebuie sa ajung la scoala singura, ma duc dupa ele, si enervand-o bineinteles pe Ino. Sper doar ca sa nu-si dea seama ca ma iau dupa ele.

Pe drum Ino mi-a provocat o mica durere de cap; a vorbit continuu despre moda, haine, macheaje, balul bobocilor si ale chestii de genul asta. Era enervanta numai cand o vedeai, nici nu mai zic cat de insuportabila era cand mai si vorbea cu vocea aia a ei plina de pitiponcism. Ce bine ca am ajuns repede la scoala. Sper doar ca nu a ajuns si profesorul la ora.

Alergam repede spre clasa, iar cand deschid usa si ma uit la banca mea raman uimita. Pe banca ...

Alergam repede spre clasa, iar cand deschid usa si ma uit la banca mea raman uimita; pe ea se afla un pachet frumos impachetat. Instinctiv, imi indrept privirea spre Sasuke, care avea un zambet strengar, apoi mi-o atintesc din nou pe pachet. Cum eu sunt extrem de curioasa din fire, ma duc repede la locul meu, unde il salut pe brunet si ii zambesc, apoi iau obiectul aflat pe masa si il investighez. Il cercetez cu privirea atenta la fiecare detaliu. Era ceva imbracat intr-o hartie colorata in diferite culori. Fara sa mai stau pe ganduri, incep sa ciopartesc ambalajul si dau peste o cutie de bomboane, o cutiuta mai mica in care nu stiu ce se afla si un plic. Plicul este de culoare roz bombon cu modele de flori de cires peste tot; arata pur si simplu superb, magnific. Deschid delicat obiectul si gasesc o scrisoare care arata genial de fermecator. Pe coperta este o petala de floare de cires care iesea in evidenta. fiind ingradita de modele cu frunze in margini. Trec de coperta si incep sa citesc ce scrie:


"Nu ma uita se scrie-n scrisoare,
Nu ma uita este o floare,
Nu ma uita se spune mereu,
Nu ma uita iti soun si eu ...

Mi-au venit aceste versuri nesemnificative in minte si m-am gandit sa ti se scriu tie. Stiu ca nu spun cine stie ce, dar sunt din suflet.
Daca ti-ai dat seama cine sunt, indreapta-ti privirea spre mine si zambeste, daca nu asteapta pana la sfarsitul orelor cand ne vom intalni in cutea scolii.
Ca sa-ti dai seama mai usor, o sa te strig eu si o sa ma apropii de tine. "

Chiar cand citeam ultimul rand, il aud pe Naruto cum ma striga si cum vine alergand spre mine. Raman pur si simplu cu gura cascata. Asta inseamna ca el este cel care mi-a trimis cadoul? Nu, nu se poate. Doar el este Naruto. Naruto. Nu poate fi el cel care mi-a trimis pachetul. Nu cred ca i-au trecut lui prin cap versurile alea atat de frumoase, mult prea frumoase. Si daca totusi chiar el le-a scris? Daca Naruto este mai mul decat ceea ce pare? Ar putea fi un mister destul de interesant si frumos de descoperit; dar pana sa trag concluzii pripite, mai bine astept pana dupa ore cand il voi intalni pe cel ce mi-a scris. Ah, nu mai pot de nerabdare, mor sa vad cine e.

Deodata, se face liniste in clasa, iar toti elevii se aseaza in bancile lor; in incapere isi face aparitia Kakashi, dirigintele nostru, si totodata profesorul de biologie. Il salutam politicos, apoi toata lumea isi scoate cartile si caietele pe banci. In clasa se face un zgomot infernal; ghizdane deschizandu-se, caiete rasfoindu-se, pixuri si creioane agitandu-se prin penare; o agitatie mult prea mare. In scurt timp insa, se face liniste, iar Kakashi spune ca are o idee pentru a ne distra in weekend.

Toti inceteaza a face orice faceau si devin atenti la scumpul nostru diriginte, care nu mai spunea nimic; ne tine pe toti in suspans, vrand sa ne distruga nervii cu asteptarea asta tensionanta. Dupa inca cateva secunde de liniste asurzitoare, el spune pe un ton vesel:

- Ce ziceti daca am face o mica excusie timp de doua zile la Yokohama? Nu este foarte departe de Konoha, iar la intoarcere am putea trece si prin capitala putin. Ma gandeam ca v-ar prinde bine niste aer diferit de cel de aici, sa va eliberati de toate si sa nu auziti de teme un weekend ...

Dar Kakashi nu avu timp sa termine fraza, deoarece Naruto sare ca si ars de pe scaun, sarind si urland de fericire:

- Da, da, da!!! Eu vin sigur! Puneti-ma primul pe lista! Un weekend fara teme suna grozav! Hai sa mergem de maine, sau mai bine de azi; stam mai mult si nu avem teme toata saptamana! Sunt sigur ca tuturor ne convine. Nu ne mai povestiti atata si sa mergem !!! Yeeey! Fara scoala, fara teme, fara griji, fara nimic! Cea mai tare saptamana posibila! Sakura, cred ca tu ne poti noroc de cand ai venit la noi; esti cea mai tare! Apropo, vrei sa viiii nu-i asa; nu ar fi misto fara tine - haide, te rog, te rog, te rog vin-ooo!

Eu ma uitam rusinata la blond, nestiind ce sa-i zic, dar din fericire dirigintele nu ma lasa sa raspund si continua:

- Naruto, daca nu te superi, poti sa iei loc si sa nu mai urli ca disperatul? Multumesc. Acum sa revenim la mini-tabara de care va spuneam. Nu putem pleca de azi in niciun caz, iar de maine nu ne lasa doamna directoare. Nu isi permite sa va lase sa lipsiti de la ore atata timp, plus ca nu cred ca vreti sa stati dupa cateva weekend-uri sa recuperati toata materia pierduta intr-o saptamnana, nu-i asa? Deci, vom pleca de vineri, mai exact la ora opt dimineata; deci tot veti scapa de o zi de scoala, pe care o veti recupera sambata viitoare. Trebuie sa aduceti maine 50 de lei pentru transport si 200 de lei pentru cazare si intrarile la cateva obiective pe care le vom vizita. Am vorbit deja cu parintii vostri - de aceea am intarziat - si mi-au spus ca sunt de acord cu totul. Veti sta cate trei in camera, dar avand in vedere ca sunteti mai multi baieti decat fete, v-am aranjat eu de aseara. Trebuie sa va zic ca unul dintre baieti, adica Sasuke - deoarece el este cel mai agreabil si intelegator dintre voi toti - va sta in camera cu doua fete, Ino si Sakura. Stiu ca nu va convine niciunuia dintre voi trei, dar trebuie sa faceti niste sacrificii. Voi ceilalti veti afla cine sunt colegii vostri de camera cand vom fi acolo. Nu vreau sa va luati haine subtiri la voi, deoarece acolo este mult mai frig ca aici si ninge deja; si chiar nu vreau sa vad ca raceste cineva. Sper ca m-am facut inteles; daca mai aveti intrebari puteti sa veniti la mine in pauza sa vorbim. acum haideti sa vedem ce facem cu biologia asta. Naruto, hai la tabla si spne-ne lectia de data trecuta, sunt sigur ca Sakura este foarte curioasa sa vada cat de bine o stii.

Toti se uitau la el cu niste fete destul de confuze; dar eu cu Sasuke ne uitam unul la celalalt - el zambeste cu acel zambetmai frumos si mai dulce dacat al unui inger cazut din cer; ochii lui se pierd incet printre gandurile mele, iar eu imi arcuiesc buzele intr-un zambet timid. Iubesc sa stau si sa-l privesc; sa-l vad cum zambeste cu cum isi lasa ochii sa se scurga incet intr-ai mei precum niste picaturi stinghere de ploaie ce aluneca lin pe un geam. As putea sta o viata intreaga sa-l privesc; asta ar fi de ajuns pentru mine. Dar nu cred ca mi-ar ajunge o viata, nu mi-ar ajunge tot timpul existent si inexistent ca sa il privesc, sa-l simt langa mine, sa-l ating, sa fiu pur si simplu langa el, in preajma lui; timpul nu imi este de ajuns pentru asta, nu va fi niciodata destul.

Numai simtisem niciodata asa ceva pentru alt baiat. Cred ca m-am indragostit de el, chiar cred ca simt ceva mult prea profund fata de acest baiat; ceea ce simt eu pentru el intrece orice limita. Atunci cand sunt alaturi de el, simt ca nimeni si nimic nu mai exista in jur. De fiecare data cand sunt in fata lui, ma pierd. Nu reusesc sa isi gaseasc cuvintele potrivite, nu reusesc sa-mi controlez bataile inimii, nu reusesc sa mai respir regulat. Ma tem sa nu fac o gafa si sa o dau in bara. Simt in stomac mii si mii de fluturasi, si-i simt din ce in ce mai intensificat cu fiecare secunda ce trece alaturi de el. Tremur atunci cand ii simt atingerile calduroase. Printr-un singur cuvant reuseste sa-mi faca ziua mai buna. Problemele parca nu existau cand el este prin preajma, iar totul pare mirific de perfect.

El este persoana mea, ce-l ce ma completeaza. Este singura fiinta de pe pamant care ma face sa ma simt cu adevarat eu, ma face sa ma simt speciala. Parfumul sau a devenit aerul pe care il respir, respiratia lui a devenit sursa mea de oxigent. Cu fiecare clipa alaturi de el simt ca fiinta sa este elixirul meu. El este acel antidot care pe mine ma face sa ma simt instantaneu mai bine. Nu pot sa ma abtin sa nu fiu aproape de el, sa nu fiu cu el; nu pot supravietui fara el, el este cel care ma tine in viata: imi face inima sa bata, imi da aer si ma ajuta sa respir, ma ajuta sa exist. Il iubesc; il iubesc cu toata fiinta mea si as face absolut orice pentru el. Il iubesc mai mult decat pe oricine in lume; el este viata mea, motivul pentru care traiesc - pentru brunetul asta care mi-a furat inima eu ma trezesc dimineata si supravietuiesc toata ziua. Il iubesc !!! As putea repeta asta oriunde, oricand si la orice ora fara nici o problema. De mii si mii de ori as spune-o. Il iubesc, il iubesc, il iubesc !!!

***

Ziua de azi a trecut repede, iar acum a venit momentul mult asteptat, in sfarsit o sa vad de la cine era pachetul ala de dimineata. Dar stai, tocmai mi-am dat seama ca nu am verificat tot cadoul, mai era o cutiuta draguta verde in care nu stiu ce este. Ma uit in ghiozdan si dau peste cutiuta; arata exact ca o cutie simpla de bijuterii, dar nu am idee ce poate fi acolo. Nu mai pot de nerabdare deci o deschid acum. Imi pun ghiozdanul in spate si deschid incetisor obiectul suspect. Spre marea mea surpriza, in cutie nu era nimic. Am facut o fata de mata plouata, apoi m-am indreptat spre curtea scolii, nu inainte de a ma uita pe geam sa vad daca este cineva. Hmm, nimeni, absolut nimeni, ciudat dar totusi interesant. In drum spre curte ma uitam disperata pe coridor sa vad daca o fi cineva pe aici. Off, am asteptat atatat si inca nu am aflat nimic, decat ca s-ar putea sa fie ... Naruto, desi eu sper sa nu fie el.

Defapt ziua asta nu a trecut deloc usor, a fost extrem de lunga, daca nu-l aveam pe Sasuke cu mine in banca, cred ca orele nu s-ar mai fi terminat, iar acum descopar ca s-ar putea sa nu fie defapt nimeni? Ah, vreau sa vad cine este mai repede, nu mai suport sa astept, este imposibil.

Incep sa alerg spre iesirea din scoala, iar in cateva secunde sunt afara. Raman uimita cand ma uit in jur: peste tot erau agatate decoratiuni rosii si verzi, inimi rosii care se auzeau cum bateau, baloane in forma de inimi, iar pe jos erau numai petale de flori de cires. Acele flori de cires duceau catre iusirea din curte, iar la poarta era un indicator in forma de inima pe care scria mare cu litere negre "Ia-o pe drumul asta daca vrei sa scapi de mine pentru totdeauna !!!"; iar pe langa acele petale de o culoare splendida de roz bombon, erau multe alte mii de petale de trandafir rosii ca sangele. Pe unul dintre copacii de langa banca pe care m-am asezat ieri, era alt indicator, de culoare roz, tot in forma de inima, pe care scria cu aceleasi litere de culoare neagra "Vino in spre acest copac pentru a vedea ce trebuia sa se afle in cutia verde.".

Ma uitam fermecata in jur, negandindu-ma la indicatoare. Erau niste mese pline de mancare delicioasa aranjate ca de nunta, erau lumanari parfumate la fiecare metru, iar petalele dansau in aer, duse de vant dintr-o parte in alta. Era aproape intuneric, ceea ce facea ca toata atmosfera sa fie mult prea romantica. Deodata, pe copacii din inprejurimi, apar pancarte mari, negre, iar pe fiecare scria cate o litera a prenumelui meu; apoi cade niste lumini se atintesc asupra scolii, facand alte litere imense, de culoare rosie sa straluceasca peste petale. La inceput mi-a fost un pic greu sa citesc, dar imediat mi-am dat seama ce scrie; scria "Te iubesc.", iar in armonie cu literele de pe copaci se intelegea "Te iubesc, Sakura.". Este mult prea frumos ca sa fie adevarat ! Dar cum a facut asta in cateva secunde, pentru ca atunci cand m-am uitat eu pe geam totul are normal. Ce ciudat, si totodata atat de dulce si de romantic. Imi place la nebunie !

Deodata o sfoara se prelungeste dintre ramurile copacului cu indicator, iar de sfoara este agatat cadoul din acea cutiuta verde. Stai, doar nu este ... Dar nu am timp sa vad bine ce este, deoarece simt cum doua brate imi inconjoara talia. Ma intorc imediat si acolo dau de doi ochi de care ma indragostesc pe loc. Niste degete reci imi cuprind mana si ma leaga de o persoana ce imediat imi trage trupul langa al sau uitandu-se profund in ochii mei, insa pare ca asteapta ceva din partea mea. Dar ce ?

Eu ma apropii din ce in ce mai mult de cele doua bucati de cirese ce par atat de dulci si apetisante, iar el face acelas lucru. Intr-o fractiune de secunda totul se schimba, in timp ce buzele noastre se unesc intr-un sarut pefect conturat.

Oare putea fi adevarat? Poata sa prinda tolul viata asa, dintr-odata? Putem oare noi sa distrugem cursul normal, simplu si monoton al timpului; si sa schimbam ceva, sa ne schimbam vietile, destinele, facandu-le cu adevarat sa se opreasca din acest joc contra cronometru numit viata? Putem noi oare sa ne incepem cu adevarat povestile ... sa facem ca infinitul si eternitatea sa fie ... reale?

Legatura dintre noi este atat de puternica, de profunda; incat putem vedea unul in sufletul celuilat, ne putem simti unul altuia sentimentele. Simt cum ne iubim unul pe altul, cum dragostea mea pentru el devine infinita; cum ne-am privit in ochi ne-am indragosit reciproc. Este ceva fermecat, plin de magie ceea ce se intampla intre noi.

Nu-mi vina sa cred ca baiatul din fata mea, cel cu care ma tin de mana si ma tine strans in brate, este chiar ...