- Capitolul 45: Sakura vs Karin -




Kuro POV:

Mama, speriata de expresia fetei mele, o roaga pe Hinata sa astepte afara, cat eu o tarasc pe scari, pana in camera mea.

- Scumpo, ce ai patit? ma intreaba mama uimita.
- Mama, stiu ca nici nu ai venit bine si te voi dezamagi, insa, nu pot sa tin asa ceva secret fata de tine. Te rog, te implor, promite-mi ca oricat de oribil ar fi, vei accepta...
- Ce e? continua mama cu lacrimi in ochi.
- E-eu...

Eram gata sa spun, insa sunt intrerupta de tata, care intra pe usa ca bezmeticul, fara sa bata. Ce naiba...

- Scumpo, suntem chemati de urgenta in Ame. Sa mergem! Ah, buna, Kuro! spune acesta grabit punandu-si o geaca pe el.
- Vorbim cand ne intoarcem. Nu lipsim mai mult de trei zile, te pup, spune mama stresata, pe un ton fals, luand din mana tatalui meu o haina rosie de piele.

Aprob din cap, si ma intind pe pat. De ce? De ce parintii mei sunt ocupati mai mereu de la o vreme? De ce ii ingroapa bunicul meu si ceilalti kage in misiuni? Nu e suficient ca si asa nu stau mai deloc cu mine?

- Au fugit de acasa cand au aflat? intreaba Hinata intrand pe usa camerei mele.
- Nu... au inca o misiune. Innebunesc, ma simt atat de singura de la un timp... As vrea sa stea si mama mea cu mine, sa pot sa ii spun anumite chestii, sa ii cer sfaturi... N-am cui! strig eu luand ursuletul in brate.
- Pai... ma ai pe mine, il ai pe Deidara...
- Tu esti de o varsta cu mine, ai aceleasi probleme, ii raspund eu nervoasa.
- Deidara? intreaba aceasta cu un zambet psihopat pe fata.
- E baiat, la naiba!! strig eu aruncandu-i o perna in fata.

Hinata nu imi raspunde, doar se pune langa mine si ma ia in brate.

- Ce ai de gand sa faci? ma intreaba aceasta privindu-ma in ochi, cu o expresie faciala foarte serioasa.

Uram aceasta intrebare. Stia perfect ca nu am nici cea mai vaga idee despre ce as putea face, dar ii placea sa se auda vorbind. Nu ii raspund, dar ii arunc o privire cu dispret. Bruneta se indeparteaza de mine, si lasa capul in jos, parca cerandu-si scuze in gand. Nu afisez nicio reactie, starea mea ramanand aceeasi.

De ce? De ce trebuie ca mama sa plece intotdeauna, eu sa nu am pe nimeni langa mine si sa sufar? De ce nu imi pot descarca suferinta cuiva cu incredere, fara niciun fel de suspiciune?

- Si Dei ce a zis ca face? ma intreaba Hinata, facandu-ma sa tresar.

LA NAIBA! DEIDARA! Se va supara pe mine rau de tot daca afla ca nu i-am spus. A zis sa ii spun mamei cu prima ocazie, i-am promis asta, iar acum... chiar nu am avut cum. Inima imi bate, iar venele incep sa imi pulseze. Oare va intelege ca eu chiar nu am avut cum sa ii spun? Oare va intelege ca am ezitat si tras de timp intentionat? Imi vine sa plang, insa intregul corp imi fierbe si parca functioneaza cu incetinitorul cand am primit mesaj de la Deidara. Simteam cum parca nu ma mai pot misca, cum parca sunt paralizata. Muream, efectiv, de emotie. Iau telefonul, si deschid mesajul. Incep sa il citesc, iar sufletul, usor, usor mi se elibereaza.

' Am vorbit cu tata. E ok. Mama, vedem noi doi cum facem sa ii zicem. Tu ce ai facut? '

Imi venea sa mor. Eu nu am vorbit cu nimeni, insa cum ii zic asta? V-Voi fi sincera, nu merita sa fie mintit.

' Cand am intrat eu si Hina, mama pleca cu tata. Am vrut sa vorbesc, insa mi-a zis ca ne mai vedem... '

Stiu ca am mintit putin, pentru ca ei nu plecau imediat, insa nu vreau sa ma creada o lasa, sau vreo ciudata care nu duce lucrurile la bun sfarsit. Pur si simplu mi-e rusine sa ma duc la parintii mei si sa le spun asta... Dau pe 'trimite', si astept.

Au trecut doar doua minute. Pentru mine, aceste doua minute au fost echivalente catorva zile bune. Inima imi fierbea efectiv, venele din intregul corp imi pulsau, facandu-ma sa nu ma mai pot misca si transpiram din ce in ce mai mult. Cand intr-un final, primesc raspunsul...

' Spune-le mai repede, ce ai de gand sa faci...' , imi raspunse acesta .

Eram trista. Ochii mei negrii abia puteau retine lacrimile ce erau gata sa imi inunde chipul. L-am dezamagit, a fost numai vina mea, am fost prea lenta, daca le spuneam odata... El si-a tinut cuvantul fata de mine, iar eu nu am fost in stare de nimic...

' Imi pare rau, promit ca le voi spune. Promit. Ne putem vedea?'

Dupa ce am trimis acest raspuns, ochii mei fragili nu au mai putut retine lacrimile mari si usturatoare ce aveau sa iasa din ei. Sufletul imi era cuprins de suparare, pur si simplu. Cum am putut sa imi incalc cuvantul in fata lui? Iar eu ma mai astept ca el sa vrea sa ma vada.

Sincer, vreau mai mult ca orice sa il vad. Cand ma gandesc la orice are legatura cu el, imi vine sa urlu, si sa alerg incotro se afla el. Nu e corect, vreau doar ca el sa ma stranga in brate, sa imi spuna ca nu e suparat pe mine, si ca totul este bine... Raspuns de la Deidara... Sper sa vrea sa ne vedem, te rog, acum cea mai mare nevoie de el...

' Nu pot ' , imi raspunde acesta.

Simteam ca ma prabusesc. Simteam ca inima mea nu mai poate suporta nimic, chiar ma miram... cum de mai bate, avand in vedere ca mi-a fost franta de atatea ori? Lacrimile incep sa imi curga si mai tare, si o senzatie ciudata isi face locul in pieptul meu. Simteam ca arde ceva, si ca acel ceva se ridica in nodul meu din gat.

' De ce? Chiar am nevoie de tine... ' , ii raspund eu, udand ecranul telefonului cu lacrimile mele de durere.

- Ce ai patit, Kuro? ma intreaba Hinata speriata, luandu-ma in brate.
- L- am cam suparat, ii raspund eu fetei, privindu-mi reflexia in ochii sai lila. Ma simt... singura, ii spun eu strangand-o in brate.
- Ma ai pe mineeee, imi spune aceasta zambind si sarutandu-ma pe obraz.

In acea clipa, am strans-o si mai tare. Macar stiam, ca, orice ar fi, mai am pe cineva langa mine. Chiar daca Dei-kun nu avea chef sa ma vada, sau sa ma asculte vaitandu-ma, o mai aveam pe ea...




Karin POV:

O priveam pe Sakura in ochii sai smaraldii. De ce? De ce face asta, ca si cum ea nu ar avea nicio legatura cu tot ce s-a intamplat, ar fi nevinovata. Cum de mai are acest tupeu?

- Ce faci, Kari-chan? ma intreaba aceasta.
- Ce tupeu ai, fato, ii raspund eu luandu-mi ochelarii, aburindu-i si stergandu-i cu bluza.
- Adica? ma intreaba rozalia pe un ton inocent, parca nici nu stia despre ce vorbesc; inocenta ei o facea sa PARA complet paralela.
- Dupa ce ca te culci cu toti baietii care privesc acea mare pacatoasa de smarald din ochii tai, inclusiv cu Deidara, plus ca mai si faci pe nevinovata... penibil! strig eu, vrand sa ii inchid usa, insa fiind oprita de aceasta, care afisa pe fata o expresie uimita.
- C-cum poti spune asta? Singurul meu baiat este Sasuke, care ma uraste! spune aceasta cu lacrimi in ochi, tinand de usa pentru a nu ma lasa sa o inchid.


Nu pot sa cred cum poate trata lucrurile cu o atata inocenta perversa iesita din comun. Javra dracului! Imi vine sa o iau la bataie! Sunt atat de ofticata pentru simplul fapt ca unele persoane, care sunt cele mai penale ****, mai au curajul sa actioneze cu o asemenea atitudine.

Am de gand sa ii spun in fata tot. De ce se poarta atat de frumos, ca si cum nimic nu s-a intamplat? C-cum are tupeul sa vina aici dupa ce s-a dat la Edward? De ce se comporta parca ar fi o persoana diferita?. Aceasta, iritata, incepe sa planga si sa sara pe mine.



Sakura POV:

Nu inteleg. Care e treaba cu Karin? Eu vreau doar sa comunic. Plus ca nu inteleg... eu mereu l-am vrut pe Deidara, mereu mi-a placut si m-am simtit atrasa de el, insa... nu m-as culca niciodata cu el, pentru ca el este impreuna cu Kuro si nu ii pot face asta. Mai ales ca ea mi-a salvat viata... Oare de ce totusi Sasuke ma ignora?

Adica inainte zicea ca are planuri cu mine, ca am avea un copil impreuna, iar acum totul s-a spulberat, pur si simplu. La telefon nu imi raspunde, dimineata m-am trezit la mine acasa, singura, iar el era de negasit. O-oare ce naiba se intampla? Ce au toti impotriva mea?

- Nu m-am culcat cu nimeni!! strig eu sarind pe ea, lacrimile inundandu-mi chipul palid si somnoros. Nu as face asa ceva cu nimeni altcineva inafara de Sasuke! Kuro e prietena mea! Nu as rani-o niciodata, pentru ca stiu deja ca sufera!!!! urlu eu din toti plamanii.

Nu se putea... De ce ar minti in halul asta? De ce mi-ar spune asemena lucruri? Doar faptul ca sunt atrasa de Deidara si ca as dori sa ma atinga, sa ma sarute si sa ii privesc ore in sir acei ochi albastrii, nu inseamna ca m-am si culcat cu el. E o aberatie!!

- Si ai facut asta chiar in ziua nuntii tale! se auzi vocea pitigaiata a lui Karin.

La auzul acelor vorbe am tresarit... 'Nunta ta cu Sasuke! Unirea destinelor voastre!'. Doar aceste cuvinte ma macinau pe interior si ma faceau sa simt un cub de gheata topindu-se pe inima mea incinsa. C- Ce nunta?

- CE NUNTA?! strig eu plangand. Nu a avut loc nicio nunta, ciudato!! As vrea eu!!! urlu eu cu lacrimi in ochi, lacrimi care se prelingeau pe obrazul meu fierbinte.

Cum putea sa faca asa ceva? Ma crede proasta, autista? Viseaza?!

In acea clipa am sarit pe ea, tipand, fara sa imi pese de nimic.

- DACA STII CA IL VREAU, SI SI TU IL VREI, MACAR NU ABERA, TE ROG! STII CA AS DA ORICE SA SE INTAMPLE ASTA!!! strig eu disperata, plangand zgomotos.


Karin POV:


- Sa nu te atingi de mine, dobitoaco! strig eu, scotand un kunai si indreptandu-l spre ea, astfel imobilizand-o. Asculta, pasarica, imi vei spune TOT ceea ce ai de gand cu comportamentul asta de papusica nevinovata, ii spun eu pe un ton amenintator.
- Ce vr... AAARRGH!
- Ti-am spus ca te trosnesc! Acum, mai repede!

Si asa am stat toata ziua, ascultand-o pe Sakura cum ca ea il adora pe Sasuke, cum ca ar manca pietre pentru el, ca s-ar omori pentru el, dar de ce el o ignora so nu o vrea. Era deja zece seara, iar ea repeta aceleasi lucruri. Totul trece atat de repede ascultandu-i ifosele razgaiatei asteia. In acel moment m-am saturat... I-am bagat kunai-ul si mai adanc, si mai adanc, pana cand...



Kuro POV:

E deja seara, iar Deidara nu mi-a raspuns... Oare de ce nu ii pasa de mine, care stau ca proasta si sufar dupa el?!

Dupa un dus cald, m-am bagat in pat, dar afara ploua. Imi e frica de ploaie, de tunete si fulgere. De cand eram mica am aceasta manie, pur si simplu mi se pare ca soarele nu mai e, ca cerul albastru luminos devine ceva sumbru si... e oribil! Bine ca nu tuma so fu...

In acel moment am tresarit. Pe geamul meu plin de picaturi de ploaie, afara se vedeau numai fulgere si se auzeau tunete in continuu, de parca cerul avea sa plesneasca, sa explodeze. Cu un singur fulger, camera mea se lumina sinistru, imi venea sa mor. De obicei, mereu cand ploua, Katy venea la mine, sau ma suna, deoarece si ea avea aceasta teama. Pur si simplu stateam, discutam, radeam, ne prosteam, si ne juram prietenie eterna... NU POT SA CRED! Nu imi vine sa cred ca in tot acest timp, toata prietenia noastra s-a rezumat la un baiat, si la caracterul nostru urat, si nu numai... si la acea ultima propozitie pe care i-am adresat-o...

Imi e dor de ea. De tot ce are legatura cu ea, de parfumul ei de vanilie, cu care imi inunda camera cand venea si trebuia sa aerisesc doua ore... Cand Deidara se lua de mine in ultimul hal, iar ea mereu ma apara in fata lui... Cum s-au certat pentru mine, cand Deidara m-a luat de codite pe vremea cand aveam parul lung, asta fiind unul dintre motivele pentru care m-am tuns, iar Katy l-a lovit atat de tare la 'barbatie', incat a lacrimat, imi e dor de acele clipe... De parul ei lung brunet, de ochii negrii, in care nu mi se va mai reflecta niciodata imaginea, Sasuke, de ce ai luat-o de langa mine? De ce te-ai afundat in intuneric complet pentru o idioata ca si Sakura? De ce a murit Katy degeaba?

Incep sa plang, gandindu-ma la tot, la cum atunci cand era ploaie, Katy si cu mine nu dormeam, ci faceam nopti albe, chiar daca aveam antrenamente a doua zi, iar ea mereu imi fura ursuletul, pe care il strang eu acum... De ce se intampla asta?

Privesc patul pe cealalta parte... As vrea sa fie Deidara langa mine, sa ii simt bratele inconjurandu-ma si sa imi afund fata in pieptul sau puternic si el sa imi spuna ca totul e bine si ca imi este alaturi, sa stiu ca mai am pe cineva inafara de retardata aia de Hinata... stang perna in brate, gandindu-ma la el, dar...

Deodata, se aude un fel de sunet foarte ciudat, ca in filmele horror, ceea ce ma face sa tresar. Cred ca am pulsul imens... Cobor in living si...


Hinata POV:

Nu mi-e somn, asa ca ma gandesc sa fac ceva nebun... Nu m-am mai uitat de mult la filme horror, asa ca scot din geanta o caseta.. The Ring, interesant. Cobor usor in living, sa nu o trezesc pe Kuro, si pornesc filmul.

Ahh, volumul!! Asa, am dat mai incet. Este abia la minutul doi, si deja imi este frica. Deodata, ma ridic. Imi era frica. Simt ceva in spatele meu, si se aude o melodie de telefon, rock, nu stiu exact ce era. Afara tuna.

- AAAAAAAAA!!!!!!!!! strig eu.



Kuro POV:


Era cineva in sufragerie si se uita la The Ring. Ce Dumneze...

Telefonul imi suna, la TV urla una cu parul negru pe fata si care iese dintr-o fantana, iar Hinata tipa. Din greseala raspund si:

- AAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!! urlu din toti plamanii, speriata de maorte, mai ales ca Hinata, transpirata si cu berea in mana, arata ca Samara.
- IDIOATOOOO!!! M-AI SPERIAT! tipa Hinata.

Imi pun mana pe inima. Era sa fac infarct. Decid sa apropii telefonul de ureche, si era Dei.

- Tu... Voi... sunteti... normale? intreaba acesta cu pauze.
- Doamne... Lasa-ma in durerea mea... Ce naiba ai facut? intreb eu stresata, incercand sa ma calmez.
- Pai, am vorbit cu mama, imi raspunde baiatul ca la interogatoriu.
- Vino la mine, ca sunt singura acasa, ii spun eu pe un ton dragut, imposibil de refuzat; imi era prea dor de el.

Acesta accepta, parca din obligatie, si inchide telefonul. Hinata se intoarce spre mine, aratand ca o psihopata, cu berea in mana. Figura ei ma speria.

- Hinata... esti dusa, ii spun eu cu un glas lin si o intonatie dragalasa.
- AAA, te prind eu, cand vezi Inelul...
- Da-mi bere! ii zic eu ne mai ezitand, luand berea si vrand sa beau, insa scapand-o cand pe usa intra cineva, printre fulgere.

Eu si Hinata tipam , cadem una peste alta, varsandu-i berea brunetei in cap, iar Deidara a venit la mine nervos:

- Nu ai voie alcool, inteligenta pura! striga acesta, ajutandu-ma sa ma ridic.
- N-am baut.
- DAR AI VRUT SA BEI! striga Hinata cu o voce de psihopata.

O sa fie o noapte lunga... Asta credeam, pana intra Akatsuchi pe usa, incepand sa cante manele, urmat de Tayuya.

- Am auzit ca e petrecere! striga acesta.

Cred ca am sa mor...

Ok, ok, am inteles, Deea. Nu il inchid.

Sper sa va placa next-ul.


- Capitolul 46: Feelings -




Sakura POV:

Karin voia sa ma taie. M-am ferit de atacul ei, si m-am dat peste cap, picand in genunchi in fata ei, sprijinita in maini. Oare ce e cu ea? Imi trag sufletul, efectiv sunt inca in stare de soc. De ce se intampla toate astea?

- Karin, nu putem vorbi? Eu... NU AM FACUT NIMIC!! strig eu din toti plamanii, dand drumul lacrimilor sa imi inunde fata trista.

Simteam cum ma inmoi, cum parca timpul a trecut pe langa mine fara ca eu sa stiu, parca fusesem intr-un fel de transa, nu stiu! Chiar... nu stiu!

- Sakura... Fii sincera, chiar nu iti amintesti nimic? ma intreaba roscovanca, dandu-si jos ochelarii, privindu-ma fix in ochii de smarald.
- Nu, ii raspund sincera, fara niciun fel de retineri, ca din reflex.

Incep sa transpir necontrolat. Inima imi bate, iar lacrimile imi curg si mai tare. Eram ingrijorata, oare bausem prea mult? Oare sunt victima unui genjutsu? Oare...

- Te cred, Sakura. Dar, totusi, daca nu ai fost tu... Oare cine a fost? ma intreba Kairn cu o expresie trista pe fata.
- Multumesc, Karin, chiar ma bucur ca am pe cineva alaturi... Ma tot gandesc, oare ce a fost? Oare exista vreo tehnica cu care cineva iti poate lua forma? Si sa iti si schimbe chakra? o intreb eu plangand.

Karin da negativ din cap, cu sprancenele cazute. Eram disperata. Ce se intamplase cu mine? Adica stiu, sunt rea, sunt desfranata uneori, dar... Nu m-as culca cu iubitul altei fete niciodata, mai ales cand acelei fete ii datorez o viata. M-a salvat de la moarte, nu o pot 'rasplati' astfel!!

O iau in brate pe Karin, pentru ca chiar nu mai voiam sa stau pe capul ei. Am venit doar pentru comunicare, iar acum totul s-a transformat intr-un ditamai conflictul. Aceasta ma strange puternic, cerandu-si scuze.

- Nu e nimic, scumpo, ii spun eu, mintind, pentru ca bineinteles ca avea ceva; ma tot gandesc ce s-o fi intamplat...

Deschid usa, si pornesc pe strada, pe Iwa, dar nu trece mult timp, ca dau peste Ino. Ce naiba cauta ea aici?

- Slava Domnului ca te-ai gasit, floare de cires! Trebuie neaparat sa ne prezentam la sediul Akatsuki, imi spune aceasta intr-un suflet.
- Akatsuki? Parca terminasem cu indivizii astia, si trebuiau sa ne lase in pace, raspund eu indignata, incruntandu-mi sprancenele.

Am avut in trecut niste legaturi cu Akatsuki, insa acum sunt de domeniul trecutului. Ultima oara ne-am vazut acum cateva zile, la intalniri sau mai stiu eu ce, si stiu ca la un moment dat, Tobi, trebuia sa se prezintefata de toti membrii, pentru ca doar eu si Sasori , respectiv Ino stiam despre existenta lui, si mai este o membra, care isi spune Tamashi. Nimeni nu e sigur de identitatea ei, nici macar de cum arata. Cu toate acestea, sunt mari sanse sa fie din clanul Uchiha.

In orice caz, ce treaba mai pot avea cu noi? Dau din umeri, si pornesc alaturi de Ino, tocmai spre capatul satului Konoha. La ora asta, pe ploaia asta oribila, sa mai si mergi cateva zeci de km era genial, ce pot spune!


Kuro POV:


Stand pe canapea si vorbind cu Hinata si Deidara, iar Tayuya stand in picioare parca ezitand, il priveam pe Akatsuchi in toata splendoarea lui.

- Biine, eu ma culc, spune Hinata sarutandu-ma pe obraz si tragandu-l de par pe Deidara, parasind incaperea.
- Du-te naibii! striga acesta nervos, aranjandu-si la loc suvita.
- Akatsuchi, destul. Noapte buna, ii spun eu politicos, ridicandu-ma si deschizandu-i usa.

Acesta nu se abtinu nicio clipa, urla o injuratura foarte urata, radea ca instabilul psihic si a iesit afara, unde ploua in ultimul hal. Ma uit la Tayuya cu subinteles, pentru ca si prezenta ei ma deranja, insa eram mai mult ca sigura ca venise aici cu un scop.

- Ok, voiam sa iti spun ceva, dar vorbim maine, imi spune roscata politicos, batandu-ma pe umar si iesind afara, in ploaie.

Tot ceea ce credeam eu se confirmase. Voia sa imi zica ceva. As fi intors-o din drum, insa am alsat-o sa alerge prin baltile in care se reflectau fulgerele, balti care, cu fiecare tunet, parca tremurau, defapt parca se cutremura pamantul. Ma intreb de ce cerul este atat de furios, de ce isi varsa toata ura peste noi. Inca imi era frica sa privesc pe geam, si cu fiecare sunet de afara, tresaream, desi stiam ca va urma unul cat de curand. Pur si simplu imi era frica, imi venea sa plang odata cu cerul, amintindu-mi de Katy, care acum nu mai e printre noi...


- Ok, pai cred ca vrei ca si eu sa plec, imi spune Deidara, vazandu-ma ca stau pe loc si privesc ceru prin fereastra, la fel cum faceam cu Tayuya.
- NU! strig eu, intorcandu-ma spre el. Stai cu mine, te rog, ii spun eu.

Doamne, sunt o idioata. Acum Deidara se simte in plus. Ohh, Katy, chiar si moarta imi faci probleme. Uneori ma gandesc.. cum de am tupeul sa respir fara tine? O prietenie atat de lunga si frumoasa, s-a terminat brusc si urat...

Il iau pe Deidara in brate, si incepem sa ne sarutam. Il iubeam atat de mult, doream sa fiu cu el pentru totdeauna in acest moment, sa raman blocata in timp, insa dintr-o data, afara se aude un trasnet, si un fulger imens lumineaza intreaga camera. In acea clipa am tresarit, si m-am apropiat de el, strangandu-l de mijloc. Imi era atat de frica, Doamne, de ce nu am orice alta frica? De ce trebuie sa fiu atat de penibila, sa imi fie frica de ... furtuni?!

- Ti-e frica? ma intreba Deidara cu un zambet pervers pe buze, punandu-si bratele in jurul meu.
- N-nu!! Doar m-am ... speriat! strig eu repede, balbaindu-ma.
- Daca spui tu... Mergem si noi sus? ma intreaba acesta plictisit.

Aprob din cap, si urcam la mine. Pentru cateva minute ne-am privit unul pe altul in ochi, pana cand imi fac curaj sa il intreb ce a zis mama lui despre mine. Chiar asa... ma gandesc, oare ce parere are despre mine?

- Pai, mama a inceput sa sara de colo- colo, dar lasa-ma pe mine. Tu. Cand ai de gand sa le spui? ma intreaba blondul ridicand o spranceana.

In acel moment imi venea sa intru in pamant. M-am asezat pe pat, lasand capul in jos. Imi venea sa plang, imi venea sa mor. Totul era perfect, parca mai si uitasem umpic ca trebuia sa le dau parintilor o asemenea veste. Inima imi fierbe pur si simplu, parca simt cum toti muschii din corp imi cedeaza, facandu-ma sa inchid ochii. Astfel, lacrimile au inceput sa imi curga lin pe obraz. Le simteam cum imi inunda intreaga fata. Pur si simplu nu stiam. Nu stiam cand am de gand sa le spun, mai bine zis , nu prea aveam de gand sa fac asta.

- Scuze ca te-am luat asa, dar sunt stresat, am avut o zi destul de nasoala, imi spune Deidara asezandu-se langa mine, si apropiindu-ma de el, facandu-ma sa ca cu capul pe umarul sau.

M-am saturat. De ce mereu trebuie sa plang in fata lui? De ce trebuie sa ii arat ca sunt slaba? Ca sunt neputincioasa si ca am nevoie de ajutor? E cea mai oribila senzatie din lume, deja nu mai suport.

- Cu cat le spui mai repede, cu atat mai bine, continua acesta.

In acea clipa, telefonul mi-a vibrat in buzunar. Era un mesaj de la mama, in care imi zicea ca va veni in trei zile. ' Du-te-n colo ', imi spun eu in gand, punand telefonul inapoi in buzunar. Pur si simplu mi se parea stupid, adica cu cat le spun mai repede, cu atat va fi calvarul mai lung...

- Tu ma asculti macar? ma intreaba Dei nervos.
- Scuze, ma... gandeam, ii raspund eu, lasand privirea intr-o parte, nestiind ce sa ii mai spun.
- De ce nu le spui? Eu le-am spus si gata, am scapat. De ce naiba amani? continua acesta.
- Pentru ca nu pot, Deidara! Nu pot sa ma duc la ea si sa ii spun asa ceva! Ce nu intelegi? La mine va fi tot scandalul, nu la tine! Mi-e pur si simplu rusine sa ma duc la ea sa ii spun asa ceva, ii raspund eu, tipand, dar coborand tonul spre final.
- N-o sa te ajute cu nimic rusinea asta care o ai, imi spuse baiatul privindu-ma in ochi, foarte serios. Pana si eu mi-am pus intrebari in legatura cu starile de rau pe care le aveai, gandeste-te ca maica-ta va fi si mai ingrijorata, asa ca mai bine spune-le tu, si gata! Ai rezolvat, imi spune Deidara calm.
- Si daca o sa tipe la mine si o sa imi faca scandal?! Ha?! intreb eu stresata. Ce o sa mai fac?!
- O sa tipe cinci minute, dup-aia o sa taca, la naiba!! Cat poate sa tipe, hai sa fim seriosi...


Mi-e imposibil sa il inteleg. Cum poate fi atat de relaxat, parca nu ii pasa deloc de calvarul prin care o sa trec.

- Uite, eu mi-am asumat partea mea de vina, spunandu-le parintilor. A fost foarte ok, crede-ma ca nici ai tai nu vor face urat! ma incurajeaza blondul. Adica macar atata efort poti face si tu...
- Poate ai dreptate, dar... daca totusi o sa iasa o cearta imensa? Ce voi face atunci? Sa te vad...
- Creezi niste probleme care nici macar nu erau inainte, imi spune el privindu-ma serios si punandu-mi mangaindu-ma pe spate.

Am vrut sa ii deschid gura sa ii multumesc ca imi este alaturi, insa, in acel moment a inceput sa tune si sa fulgere din nou, iar eu m-am speriat atat de tare, incat i-am sarit in brate, fara sa imi dau seama ce fac. Pur si simplu il strangeam si ii inundan umarul si gatul cu lacrimile mele. Acesta m-a ridicat, m-a pus in bratele sale si am inceput sa ne sarutam... Voiam sa nu ii mai dau drumul niciodata, sa il simt aici, cu mine, pentru tot restul vietii.



Sakura POV:


Am parcurs ceva gen un sfert din drum, insa nu apucam sa ne oprim pentru a ne odihni, pentru ca in fata noastra apare un tip cu o masca portocalie... Era Madara!!

- Ce faceti, aveati de gand sa va odihniti? ne intreaba acesta, ca pe niste slugi. In orice caz, veniti cu mine, continua el facand un semn cu o mana.

Ne-am trezit intr-un fel de camera, unde pe un scaun, statea cineva, intors cu spatele.

- Le-am adus, Tama, spuse Madara pe un ton sever.


Narator POV:


Stand pe scaun, intoarsa cu spatele la cele doua fete, Tamashi, cea careia nimeni nu ii stia infatisarea cu exceptia lui Madara, a pocnit din degete, zambind. In acea clipa, lui Ino i s-a desfacut parul, iar privirea ei a devenit schimbata, la fel ca si a Sakurei.

Rozalia isi micsorase ochii de smarald, parca cercetand in detaliu fiecare obiect sau fiinta care o inconjura. Parca devenise malefica, parca era alt om. Oare ce se intampla?

- Parca ti-am dat o misiune, Sakura! striga Tama, vocea sa rasunand in toata incaperea, Madara si Ino tresarind.
- Da, Tamashi-san, imi pare rau, spune Sakura pe un ton senzual, apropiindu-se de persoana in cauza.
- Stii ca esti complet inutila, nu? Stii ca nu iti poti controla problema, si inca nu asculti ordinele? continua Lidera.
- Pai...
- INO! urla aceasta. Las misiunea in mainile tale, bine? intreba Tama.
- Da, Tamashi- sama. Va puteti baza pe mine, spuse aceasta fluturandu-si parul, astfel cazandu-i pe partea dreapta a fetei.


Tamashi se intoarse spre ele, si isi desfacu gulerul pelerinei Akatsuki. Doi ochi rosii, purtatori de Sharingan isi fac aparitia, luminand in camera intunecata, afara plouand continuu. Tama avea parul negru, lung, care in acest moment ii cazu, acoperindu-i partea dreapta a fetei, si purta o rochie neagra, gotica, pe sub pelerina.

- Mai vedem, Ino, spune aceasta zambind perfid, dar senzual in acelas timp. Iar tu, Sakura, spuse bruneta cu o voce tunatoare, care o facu pe rozalie sa se simta mandra ca aceasta ii pronunta numele, va trebui sa fii pedepsita! Stii ca nu admit nicio greseala, esti complet inutila!! spuse bruneta calm, pe un ton barjocoritor.
- Va rog, iertati-ma... Nu se va mai repeta, o implora Sakura.
- Orice ati face voi, fiinte fara niciun rost sau utilitate, Mangekyo Sharingan va fi al meu! Iar tu, Sakura, fa-te utila si spune-mi, i se adresa Tama rozaliei, rodocandu-se vorbind incet, si apropiindu-se de ea, punandu-i degetul sub barbie, Sakura incepand sa transpire, unde este R-i-n-n-e-g-a-n-u-l?
- Asta stiu eu, Tama, raspunse Madara pentru rozalie. M-am ocupat de asta, idiotii aia de Nagato si Yahiko au murit, plus si cele 5 corpuri ale lui Pain, iar idioata aia inutila de Konan, care credea ca ea trage sforile, si-a luat viata intr-un mod josnic...
- Ah, ce moarte umilitoare, spune Tama, dandu-i drumul barbiei Sakurei, care a picat pe jos, si priviindu-si unghiile lungi, de un rosu aprins.


Tama se indrepta spre birou, de unde scoate o sticla de vin, din care incepe sa isi toarne intr-un pahar, si sa bea cu guri mici. Madara vru si el, insa ea nu ii dadu. Tama era genul de persoana cruda, nemiloasa, careia nu ii pasa de nimeni, sau cel putin, asa credeau ceilalti... Defapt, nimeni nu stia nimic despre ea.


Intre timp, in Iwa, orele treceau, iar ploaia se mai potoli. Tayuya colinda strazile satului, plangand in hohote. Ceva era neregula, ceva o framanta.


Tayuya POV:

Ma simt o unealta, ma simt inutila. De ce? De ce trebuie sa port acest semn blestemat? De ce am puteri de Genjutsu neimaginabile? De ce sunt puternica fara vointa mea? Vreau sa fiu o fata normala, sa am prieteni normali, sa nu pastrez un asemena complex, simt nevoia sa vorbesc cu cineva, insa nu am cu cine... Imi doresc doar... sa mor... Cand ma gandesc la singurul baiat care mi-a furat inima, dar care acum e mort...

Saru manaaa. Sper sa va placa next-ul. . Scuzati daca am greseli, confuzii, daca e scurt, daca nu am descriere, actiune grabita etc. Snt foarte obosita. . Remember! The Unforgiven va iubeeste.

- Capitolul 47: Adevarul despre Sakura -






Ino POV:

In sfarsit eram utila! In sfarsit puteam sa ii arat lui Tama cat de buna sunt si cat de mult s-a indoit de mine, folosindu-se de boala Sakurei. Adica nu stiu, dupa ce ca are dubla personalitate si nici nu se poate controla fara Tama, o mai si dezamageste. Dintr-o data, afara fulgera si tuna tare de tot, facandu-ne pe toti sa tresarim, inafara de Tama, care statea cu sptele la noi si privea fereasta.

- Ce s-a intamplat, papusa? intreaba Madara. Privesti acea fereastra de cateva minute bune. Care e treaba cu ploaia? continua acesta sa o preseze.

Raspunsul, care noi toti ne astetam sa fie unul rastit si dispretuitor, veni calm si cu o voce blanda:

- Imi aminteste pur si simplu de trecut, spune aceasta sincera. Acum haideti!!! Treceti la treaba, idioatelor! urla bruneta din toti plamanii.

Oare de ce voia atat de mult sa distruga atatia oameni care pur si simplu nu ii facusera nimic? Oare de ce intotdeauna era atat de insetata de sange?

- Tamashi-san? indraznesc eu sa o intreb pe bruneta cu ochii rosii.
- Ce vrei? imi raspunde aceasta, tot cu o intrebare, pe un ton dispretuitor.
- Nimic, am pornit! strig eu luand-o pe Sakura de mana si pornind spre misiune.



Narator POV:

Camera ramasese la fel de intunecata, singurele surse de lumina fiind fulgerele care practic 'obscurizau' incaperea cea sinistra.

- Tamashi- sama, nu inteleg de ce ati facut asta, spune Madara serios.

Fata se intoarce, cu lacrimi in ochi, privind tabloul gotic din celalalt capat al camerei:

- Problema este, Madara... ca nu eu ii controlam cea de a doua personalitate in acel moment, marturisise Tama, incruntata. Personalitatea sa dubla iese la iveala in momente de maxima tensiune, emotie. Problema este ca ea considera acea 'a doua minte' din trupul ei, un fel de Inner Sakura. Asta o face sa nu aiba habarn de nimic, continua bruneta. Acum poti sa pleci, am niste probleme de discutat cu membrii Akatsuki. De acum... nimic nu va mai fi ca inainte, continua aceasta retragandu-si Sharingan-ul.

O tacere de mormant se lasa in camera, odata cu o bezna teribila. Singurul lucru care dadea viata portretului, erau stropii de ploaie, care se auzeau cazand pe acoperis. Madara parasise incaperea, indignat.

- Ploaia s-a oprit, isi spuse Tama singura, incepand sa zambeasca malefic. Puterea suprema va fi a mea!! urla aceasta intr-un mod malefic, punandu-si picioarele pe masa si incepand sa isi faca manichiura, in tot acest timp, purtand un zambet oribil de perfic pe fata-i palida.



Intre timp, Sakura si Ino paseau la intrarea satului ascuns in Piatra. Afara se crapa de ziua. Ciresii roz de acolo, cam singurii existenti in acel sat mai uscat si trist, se imbaiau in roua diminetii si in razele soarelui, care ardea fericit asfaltul umed de la ploaia ce tocmai avusese loc. Era minunat, mireasma ploii amestecata cu mirosul de frunze, iti dadea o senzatie de pace interioara.

- Noroc cu cine a inventat tehnica transportarii, spuse Sakura incrucisandu-si bratele de dupa cap.
- Nu mai fi atat de relaxata! urla Ino catre rozalie. Suntem in misiune, nu la plaja! Ah, idioata esti si ai fost intotdeauna. Oare unde o fi tinta? continua blonda, parca paralela cu subiectul ce tocmai avu loc.

Ochii albastrii ca de azur ai lui Ino reflectau tristetea si greutatea cu care ducea aceasta misiune la bun sfarsit. Durerea prin care a trecut toata viata, insa nu avea timp sa se gandeasca la asta. O lacrima isi face aparitia pe coltul ochiului fetei, prelingandu-i-se pe obrazu-i fin si imbujorat. De ce a ajuns asa? De ce nu exista alta cale?


Ino POV:

Inima imi batea. Venele imi pulsau in tot corpul, parca impiedicandu-ma sa ma misc. Nu pot sa cred ca voi face asa ceva, ca o voi ucide pe Kuro, insa la cati oameni am ucis pana acum la cererea acestei Tama, nici nu ma mai intereseaza. Trebuie... Trebuie sa o fac!


- Ino, nu mai boci! Hai sa mancam ceva, imi spune Sakura mangaindu-si burta.

Sincer, si mie imi venea sa ma relaxez... Sa iau o pauza de la ucis, de la ranit persoane... Sa fiu si eu normala... Vreau sa...

- Ino! Sakura?! se auzi o voce subtire din spate; o recunosc.

Ma intorc si observ o fata bruneta, cu ochii lila. Era Hinata. Doamne, cat voiam sa o iau in brate, cat de dor imi era de ea, cat de...

- Nu misca! tip eu. Shintenshin no Jutsu!!!!!!!!

Mama, dar ce v-ati lenevit cu comentariile. ... Hmmm, incep sa cred ca nu va place fic-ul. ... Mdaa, stiu ca nu s-au intamplat prea multe, dar asta e.



- Capitolul 50: In the end it doesn't even matter -





Narator POV:

Tama abia isi stapanea lacrimile, iar Orochimaru statea socat, si o privea pe bruneta, ravarsindu-si perlele suferintei pe chipu-i palid. Nimeni nu stia la ce se gandeste, nimeni nu stia ce anume ii macina sufletul... Dorinta de putere ii inundase simturile, sentimentele, si ii intunecase mintea.

- Uite, Orochimaru, iti sunt recunoscatoare, dar... unele lucruri, e bine sa ramana asa cum sunt, adica nu trebuie sa stii totul despre viata mea, spune aceasta cu voce tremuranda.

Brunetul o apuca pe Tama de barbie, si o privi in ochi.

- Stii doar ca acea seara va ramane intre noi, frumoaso. Ti-l las pe Madara acum, continua Orochimaru.


Tama POV:

Uram sa fac asta, sincer, dar nu ma puteam numi Uchiha daca nu o faceam. Trebuia, trebuia sa imi ucid prietena pentru a pune mana pe acel Sharingan, apoi sa il ucid pe Sasuke, pentru a avea lumina eterna. In sufletul meu nu exista decat ura, pur si simplu nu mai pot simti ceva pentru nimeni. Desi nimeni nu stie si nimeni n-ar crede vreodata ca eu iau ordine, sunt prinsa intre doua extreme: lucrez pentru Orochimaru, care doreste sa il ucida pe Madara si lucrez pentru Madara, care vrea sa il ucida pe Orochimaru.

Sunt pur si simplu capturata intr-un labirint al jocurilor celor din jurul meu. Sunt o papusa, un fel de marioneta, care joaca dupa cum canta altii. Ma simt prost, ma simt oribil, insa nu stiu de ce. Nu as avea motiv, avand in vedere, cate am facut pana acum...

Inainte, sa ma mai gandesc la ceva, sunt intrerupta de Orochimaru:

- La naiba, tehnica a fost eliberata! striga acesta speriat.
- C-Ce vrei sa spui? intreb eu nedumerita.



Konan POV:

Eram pur si simplu ca un zombie. Fusesem readusa la viata? D-Dar c-cum este posibil? Incep sa plang, simt cum plang, ma simt ca si cum as plange, insa nu imi curge nicio lacrima. In dreapta mea se afla o fata bruneta, cu parul lung si ochi negrii. Am tresarit. El nu detinea portiunea alba a ochilor, pentru ca era neagra.

- Aaaahhh!!! C-Cine esti! A-Ai ochii... N..Negrii!!!! urlu eu speriata, vrand sa imi pun mana la gura, insa nereusind.

Oare este un joc? Cu siguranta, eu sunt defapt moarta, si visez, insa corpul nu imi raspunde comenzilor.

- Stai! Observ ca si tu esti asa! Cred ca am fost readus in aceasta lume, spune bruneta suspicioasa, cu o voce lina, senina si calda.
- Adus?
- Da, sunt baiat!!!! striga aceasta nervoasa. Ma numesc Haku.

Am tresarit. 'Haku' insemna alb. Numele sau ma ducea cu gandul la puritate, ma ducea cu gandul la iarna, la zapada, pe care nu le voi mai vedea vreodata. Cu chiu cu vai , reusesc sa imi misc mana, o lacrima facandu-si astfel aparitia pe coltul ochiului meu.

'Multumesc, Nagato', imi spun eu, zambind. Cu ajutorul tau, mi-am realizat rostul. O voi salva pe Kuro, scumpule. Si stii de ce? Pentru ca ea nu are nicio vina. Este urmarita de toti, insa nici eu nu stiu de ce. Aceasta sta in bratele lui Deidara, care o priveste de zor, asteptand ca ea sa se trezeasca. Sakura si Ino, lupta de zor, iar Kimimaro si-a eliberat sufletul, asta nu inainte de a ii pune Tayuyei pe cap o bentita, pentru ca ei ii cadea de fiecare data bentita din cap cand isi activa sigiliul.

Alerg intr-un suflet spre Tayuya. Era moarta. Statea cu capul pe pieptul lui Kimimaro, care era si el mort... Asa si-au ales ei moartea, doi adoelscenti care aveau viata inainte. O privesc. Cat a trait, mi-am batut joc de ea, am tratat-o oribil, insa, acum... imi pare rau, Tayuya!

O sarut pe fruntea sa rece si transpirata, astfel avand ultimul contact cu ea, si ma indrept spre Sakura, impreuna cu Haku, si ne despartiram, el luand-o spre Ino.

Acestea erau imbracate ca niste prostituate. Fuste scurte, corset negru stralucitor, dress-uri de plasa, si nu in ultimul rand, sandale ninja cu toc. Parul le acoperea ambelor fete partea dreapta a fetei, si parca actionau controlate. Aveau fizionomia fetelor schimbate, iar Ino tinea un sigiliu...

- Ino, nu mai folosi tehnica, e sinucidere curata! striga Sakura speriata.
- Lasa-ma, idioato, stiu mai bine.. Kuro e inconstienta, e sansa mea! Shintenshin no Jutsu!!
- Nu stii ca poti ramane blocata in corpul ei pe veci si... Ino?




Kuro se ridica, cu un zambet malefic pe fata. Se cunostea, se cunostea ca in spatele acelui zambet sta Ino... Bruneta luase un kunai de pe jos, si si-l apropiase de gat.

- Spune... Noapte- Buna, Kuro!!
- Nu!! striga Deidara nervos, grabindu-se spre iubita lui, insa aceasta il lovi atat de tare, incat blondul se proiecta cativa metri distanta.

Sakura, dintr-o data, a capatat alta expresie faciala: ochii ii devenisera normali din nou, parul nu ii mai acoperea jumatatea dreapta a fetei, iar zambetul nu era parsiv, era chiar inexistent.

- Ino, opreste-te! Ce faci, unde sunt? Ce se petre- Ahhh!!!

Kuro facu acelas sigiliu cu mana, spunandu-i 'ratatei' sa nu se grabeasca, Ino astfel intrand in corpul Sakurei, Kuro cazand din nou la pamant, inconstienta.

Sakura era sub controlul lui Ino. Fata ei incepu sa semene cu a blondei, zambetul era extrem de rauvoitor si viclean, iar vocea la fel:

- Nu uita, scumpa mea floare de cires, Tama- sama, mi-a promis o 'recompensa'. Stii foarte bine ca eu vreau sa fiu perfecta in ochii ei, asa ca nu te voi lasa sa te bagi!! striga Sakura, parca vorbind singura.

Kuro POV:


Ma simteam foarte ciudat, simteam ca voi muri. O durere puternica imi patrunse in intregul meu corp, amortindu-mi-l, si astfel, neputand a ma misca. Simt cum niste brate calde, ma cuprind si ma imbratiseaza, insa nu pot reactiona in niciun fel. Persoana ma apropie cu fata de obrazul sau, si in acel moment ii simt parfumul lui Deidara. V-Vreau sa ma ridic, vreau sa reactionez, vreau sa fac orice pentru a nu a mai parea slaba in ochii lui.

Nu am nevoie de protectie, nu sunt lipsita de aparare, pot sa ma descurc, insa... Mi-e doar frica. Imi vine sa plang, simt cum, ca niciodata, dau drumul lacrimilor fara a ma abtine, insa acestea nu curg. Deidara ma strange in brate, si imi sopteste la ureche rugaminti de a ma trezi. Cu fiecare soapta de a lui, voiam si mai mult sa ma misc, insa nu reuseam, si simteam o durere atat fizica, cat si sufleteasca, chiar foarte puternica.

Intr-un final, dupa mult incordat, si cu foarte multa durere, reusesc sa deschid ochii, insa lumina era prea puternica. Ma aflam in bratele lui Dei-kun, cu obrazul lipit de umarul sau. Acesta, vazandu-ma ca am deschis ochii, ma strange puternic in brate. Ii simteam inima cum bate repede, probabil din cauza idioteniei mele excesive am reusit sa il sperii.

- Slava Domnului ca esti bine, imi spune acesta, pe un ton speriat.

Voiam sa ii zic ca 'sunt bine', dar nu reusesc sa scot nimic pe gura. As mai fi incercat, insa, dintr-o data, Ino a tresarit, plangand.

- C-Cum ai scapat de tehnica mea? Ai doua minti? C-ce naiba?! striga blonda.
- Am doar confidenta puternica!!!! Hai, incearca-ma, idioato! striga Sakura, plangand.
- Bine, ratato... Cum... Vrei... Tu!!!! urla Ino, zambind si facand sigiliul. Shintenshin no Jutsu!!

In acel moment, raman socata, ba chiar incep sa ma sperii. Ino incepe sa aiba spasme, sa scuipe sange si... Intr-un final... Blonda cazuse la pamant, sangele curgandu-i din fiecare parte a corpului. Era o imagine oribila, era ceva terifiant, nici nu ma trezisem bine si vad asta. Cu toata durerea mea, din reflex, nu am reusit sa nu tresar si sa nu imi pun bratele in jurul gatului iubului meu.

- O tehnica oribila, Shintenshin no Jutsu, afirma Sakura plangand, dar apropiindu-se de mine si Deidara. Off, Doamne, esti bine, iarta-ma, ce s-a intamplat, e totul atat de ciudat, Kuro, esti ok?! incepe aceasta sa strige ca o disperata.

Eram umpic cam socata. Chiar nu isi aminteste nimic? Reusesc sa ma ridic, si sa ma apropii de ea, cu subinteles.

- C-ce? intreaba rozalia speriata.
- Sakura, inceteaza. Stii foarte bine cate ai facut, in locul tau, nu as mai avea tupeu sa privesc in ochi persoana pe care am facut-o sa sufere.

Ochii Sakurei se micsorara dintr-o data, iar aceasta se repezi la Deidara, care privea totul speriat. Parul fetei cazu pe partea dreapta a chipului sau palid, si rozalia, fara pic de jena, il sarutase pe Deidara pasional pe buze. C-Cum?! De ce Deidara s-a lasat sarutat de Sakura?


- Ce dracu'? intreaba acesta nervos.
- Off, pai chiar asa, doar te folosesti de mine? Ne-am prostit o seara si atat? intreaba Sakura rautacioasa, facandu-ma sa imi amintesc din nou de acea seara... la acea nunta... in acea zi.

In acea clipa, imi pierdusem si ultimul strop de incredere in Deidara. Nu mai aveam pic de sprijin in el. Totul s-a daramat aici. Cartea de joc pusa gresit, schimba echilibrul intregului castel din carti de joc. Fug, fug plangand, spre casa, fara sa imi mai pese ca eram in mijlocul luptei sau mai stiu eu ce. Pur si simplu nu ma interesa, cum? Cum a putut sa imi faca asta, IN FATA?!