Se pare ca nu va prea place fic-ul meu din cate observ... Sincer imi pare rau, pentru ca am depus o munca titanica pentru a scrie la el, iar voi nu mai comentati aproape deloc..

Scuzati daca e naspa, daca e scurt, daca e actiunea grabita, daca n-am descriere, daca am confundat vreun personaj, se intampla...


Si... DeMeTrIoN, mama, multumesc ca esti singura care inca mai citeste

By the Way, Tamashi, inseamna suflet, in japoneza. Si NU e numele ei real .

- Capitolul 52: Oh, you, love to hate me, don't you honey? I'm your sacrifice... -




Dei POV:

Imi pare rau pentru ca am insultat-o. De ce trebuie sa fiu atat de impulsiv, cum ii demonstrez ca tin la ea daca o jignesc? Sunt un idiot...

Merg prin ploaie, bocancii mei lovind nervos baltile reci prin care se rflectau fulgerele. Era o furtuna oribila aici, afara, iar eu am lasat-o singura pe Kuro... Imi vine sa ma intorc din drum sa imi cer iertare, insa nu vreau sa imi calc pe orgoliu, asa ca o las pe ea sa vina la mine, insa nu stiu de ce. Ar fi treaba mea, a celui care m-am purtat urat sa ma duc, insa... Las-o moarta.

Imi dau jos gluga din cap, si privesc cerul. Poate ar trebui sa ma cuplez cu Sakura, sincer daca Kuro ma crede un profitor, iar eu pana acum, recunosc ca am profitat de toate fetele cu care am fost... inafara de Kuro, poate ar trebui sa profit si de Sakura... Poate asta e soiul meu, daca asta am facut dintotdeauna, poate nu ma pot schimba insa... Parca inima nu ma lasa sa fac asta.

Niciodata nu credeam ca voi ajunge sa sufar din dragoste. Mereu cand le vedeam pe proastele alea care sufera dupa mine, credeam ca numai fetele pot iubi cu adevarat, insa m-am inselat... Regret, regret ca i-am vorbit asa, insa... trebuie sa astept sa se mai linisteasca lucrurile.

Ajung intr-un final acasa, ud leoarca, unde tata citea ziarul si bea ceai, iar mama stergea televizorul de praf cu un pamatuf.

- Da-te din fata TV-ului, e meci important! se auzi glasul tatei tipand.
- Ohh, numai barbatii pot juca fotbal pe vremea asta. Fotbal... alergi dupa o minge, iar cand o prinzi ii dai cu sutu! Exact ce faceti voi, barbatii.. Sunteti de groaza! Hey, Dei! Cum a fost azi? intreaba mama, apropiindu-se spre mine.
- Grozav! strig eu urcand treptele, lasand o dara de apa in urma mea.
- Cum mai merge cu iubirea?
- Mega tare!! raspund eu sictirit, inchizandu-mi usa la camera.


Imi urasc viata. Niciodata nu m-am simtit atat de incurcat, niciodata nu m-am simtit atat de neputincios, eu mereu gaseam cate o solutie la orice, insa acum, ma simt pur si simplu depasit. Cred ca am sa fac dus si am sa ma culc, gandindu-ma la ziua de maine, care probabil va fi si mai oribila...

Kuro POV:

Deodata, un fulger schimba totul. Odata cu el, in spatele meu apare o fata cu parul negru, care ii acopera partea dreapta a fetei, in oglinda vazuta stanga. Ma intorc, iar aceasta ma ia de barbie, ridicandu-mi capul si privindu-ma in ochi, ranjind... O cunosc de undeva...

- Totul se termina aici si acum! spune aceasta, cu o voce cunoscuta.

Dintr-o data, cand facem contact vizual direct, posesoarei de Sharingan incepu sa ii curga sange din ochi... Ce se intampla? Cand nu vreau decat sa mor, toate mi se pun pe cap.

- Eu am nevoie de tine vie, t***a ce esti! urla aceasta, dandu-mi drumul. Ahhh!! Ochi blestemat!! striga bruneta, punandu-si mana la ochi. Gata, cred ca m-am distrus complet, continua ea, retragandu-si Sharingan-ul.

Nu... pot sa cred!! Imi privesc reflexia in niste ochi negri, pe care nu credeam ca ii voi mai privi vreodata. Nu credm, nu se poate asa ceva. Inima incepe sa imi bata din ce in ce mai tare, stomacul parca mi se intoarce pe dos, iar spaima si groaza imi cuprind fiecare celula a corpului...

- Ka-ty...
- Mi se spune Tama acum! Si am nevoie de tine!!!!! urla Katy, parca de nerecunoscut.

Arata ca o ciudata. Avea fata palida ca a unui vampir, buzele de un rosu aprins, parca fosforescent in acea bezna oribila, iar parul ii acoperea partea dreapta a fetei in mod constant. Cum de inca mai era in viata?

- Poate te intrebi ce ma aduce aici, sau mai rau! Cum de nu am murit, nu? intreba fata, privindu-ma fix in ochi. Imi aminteste de trecut... Imi aminteste de copilarie, iti mai amintesti atunci cand tu ziceai despre Deidara cat e de frumos, smecher, dar si porc in acelas timp, iar eu, te ascultam, apoi ne bateam cu perne si iti strangeai ursuletul in brate strigandu-i numele blondului? Off, ce vremuri, spune aceasta, dandu-mi senzatia ca a venit pentru o reuniune, nu pentru a ma ucide, parerea, insa, avand sa mi se schimbe imediat. Dar eu am acum nevoie de putere. Ca si un membru onorabil al clanului Uchiha... - si aici m-am blocat.
- UCHIHA?! strig eu speriata, dandu-ma in spate, lovind noptiera si rasturnand o lampa.
- Da. Sunt din clanul Uchiha. Stii, un clan desfiintat de asasini care voiau sa protejeze Konoha, care s-au tot raspandit? Sharingan-ul mi s-a trezit mai tarziu, din cauza atitudinii mele bune, iar acum, eu conduc Akatsuki din umbra si le controlez pe Sakura si Ino.

Si aici ramasesem la fel de rece. Cum adica 'le controla'? Asta voia sa faca si cu mine?!

- Le controlez pentru ca Sakura are dubla personalitate, iar Ino are alte inclinatii despre care nu e indicat sa vorbim acum. Insa, ceea ce vreau, este sa te omor! Pentru a capata Mangekyo Sharingan! Dar inainte de asta, trebuia sa te indepartez de toate persoanele dragi, pentru a nu provoca suferinta in urma ta! Si pentru ca tu sa te simti bine cand mori, sa stii ca nimeni nu te mai iubea in acel moment, spune aceasta calma si zambind diabolic, insa... Se pare ca am reusit si am sfarsit prin a ajunge sa iti spun in fata!!
- Adica Sakura e controlata de tine?
- Nu, scumpa mea, imi spune aceasta apropiindu-se de mine, facandu-ma sa cred ca vrea altceva. Sakura nu isi poate controla dubla personalitate, si i-am promis ca o voi invata sa si-o controleze, daca imi face anumite favoruri. Insa nu ma intelege gresit, eu i-o pot activa doar cand Sakura se afla langa mine... Sakura are doua personalitati... Personalitatea 'florii de cires' pe care toti o stiu, si o a doua personalitate, care este desfranata, nonconformista, rautacioasa, si care de obicei nu isi aminteste ce a facut. Ea poate controla mintea cuiva... De regula, Sakura dadea vina pe bautura pe care o consuma inainte pentru orice aventura pe care o avusese, negand prezenta celei de a doua minti a sa. Asta inseamna ca se mintea singura, insa intr-un final, a ajuns la mine. Eu si Madara, ne vedem fiecare interesele, Kuro. Orochimaru m-a salvat de la moarte. Asta e adevarul. Kuro, te iubesc, insa... Trebuie sa o fac, spune aceasta luandu-mi kunai-ul din mana si punandu-mi-l la gat. Imi pare rau... Eu sunt doar minciuna care traieste pentru tine...


In acea clipa, m-am simtit atat de oribil, incat parca totul se prabusise peste mine. C-cum sa fie Katy in viata, si sa mai si vrea sa ma omoare? Persoana pentru care am varsat atatea lacrimi, acum, aici, in fata mea...

- Sincer, Kuro, imi pare rau pentru tine si Dei-kun. Dar, ca sa fiu realista... Cat inca mai eram 'Katy', m-am dat la el, dar el m-a refuzat, ceea ce nu orice baiat ar fi facut-o. M-ai dezamagit pentru ca te-ai indoit de el, insa... SPUNE... NOAPTE... BUNA!!


Cum adica? Cum adica 's-a dat la Dei-kun'? Cum de am putut sa ma indoiesc vreodata de el, mereu i-a pasat de mine, mereu a avut rabdare cu mine, niciodata nu m-a bruscat, niciodata nu s-a purtat urat cu mine, mereu cand era nervos ma evita, tocmai din aceasta cauza, iar eu i-am spus in fata niste aberatii... Tocmai din cauza asta am de gand sa traiesc! i iau kunai-ul din mana, si ma indrept spre ea, insa aceasta dispare in negura beznei. Inca ma simteam supravegheata, insa dupa cateva ore, mi-am dat seama ca ea chiar plecase.

Se luminase de zi, si decid sa o sun pe Hinata sa ii spun tot, inafara de faza cu Katy, adica Tama. Aceasta imi raspunde vesela, si accepta sa vina la mine. Inchid telefonul, ma trantesc pe patul moale, si incep sa plang. Plang de aseara si tot nu ma pot opri. Nu pot face nimic, ma simt vinovata, ma simt ciudat, dar intr-un fel fericita, pentru ca probabil daca ma sinucideam, si omoram si copilul, nu as fi aflat niciodata cat de mult ma iubeste Deidara. Cum de am fost in stare sa ma indoiesc de el? Asta ramane intrebarea...

Trec minutele, si apare si Hinata. Bruneta intra vesela la mine in camera, cu doua pungi de ramen in mana.

- Am adus mancareee!! striga aceasta, cu zambetul sau de psiho-pupu.
- Nu mersi, nu mi-e foame, raspund eu.

Minteam. Imi era al naibii de foame si de rau, mai ales din cauza sarcinii, insa nu aveam niciun chef de mancat, mai ales acum. Aceasta incepe fericita sa manance, fortandu-ma din cand in cand sa mai iau o gura de la ea, si cand incep sa ma uit urat la ea, ca si cum ar fi obligata sa ma asculte, aceasta pune repede cutia plina cu ramen cald pe jos, si ma roaga, murdara la gura, sa ii spun tot.

In acel moment chiar am zambit. Era o imagine extrem de comica, insa am inceput din nou sa plang, si sa ma cert cu mine insami. Purtam un conflict interior, pentru ca nu aveam incredere in Deidara. Aveam senzatia ca profita de tot ceea ce are legatura cu mine si corpul meu si ca chiar nu ii pasa, in ciuda a tot ceea ce stiu.

Incep sa ii povestesc tot, cap coada, iar Hinata incepe sa planga. O intreb ce are, adica eu nu plangeam, iar ea bocea, raspandindu-mi o stare de tristete.

- Kuro... Esti o idioata! Asta e adevarul, striga Hinata. Adica te iubesc, suntem prietene, dar...
- Dar ce?! intreb eu nervoasa, gandindu-ma ca pana si Hinata m-a parasit.
- Kuro!! Te-ai gandit vreodata... De ce eu ezit mereu sa spun sentimentelor pe nume? De ce niciodata nu imi expun nimanui, nici macar tie, trairile?!

Era interesant, dar si adevarat. Niciodata nu mi-a zis ce a patit cand era suparata, sau mai stiu eu ce, insa mereu m-a sustinut.

- Kuro, il stii pe Neji, varul meu. Ei bine, el... spune Hinata, oprindu-se din cauza plansului.
- El? intreb eu plictisita, dar si curioasa in acelas timp.
- El m-a abuzat! M-a abuzat tot timpul, ani la rand!! De asta fug din sat si sunt dispusa sa stau la distanta de Naruto, din cauza ca el ma abuza cu orice ocazie, iar eu nu pot face nimic, pentru ca el e din ramura respectata a familiei si orice as zice, l-as face pe tat-su de vina, plus ca mi-a si facut... poze, spune Hinata, oftand.
- Dar... Nu sunteti veri?! Nu e incest?!
- Si ce propui, Kuro? Propui sa fac ceva? Daca ma duc la politie, distrug renumele clanului Hyuuga, Kuro! Si asa, adica nu stau in clan, stau aici, in Iwa, caut protectia la tine, si... Gandeste-te doua secunde, pune-te in locul meu si compara situatiile. Esti norocoasa! Deidara ar fi in stare sa si ucida pentru tine, ar face ORICE pentru tine, iar tu inca te mai indoiesti de el? Sau de sentimentele lui? Niciun baiat nu te-ar mai fi pastrat dupa ce te-a dezvirginat si ai mai si ramas insarcinata. NICIUN BAIAT! Deidara tine la tine ca la ochii din cap si nu vrea sa te piarda, dar viata mea e distrusa pentru totdeauna! In fiecare clipa ma gandesc la Naruto, insa nu pot fi aproape de el. Nu vreau ca 'Hyuuga' sa fie cunoscut ca un clan de violatori.

Imi venea sa plang. Eram SOCATA. Nu imi venea sa cred urechilor, puteam sa jur ca eram mintita, insa stiam ca nu e asa. Dintr-o data, cineva suna la usa. Nu din nou!! Ii fac semn Hinatei sa astepte si o mangai pe capul, lasat pe genunchi, si ma duc spre usa de la intrare. O deschid, si un zambet imi insenineaza fata. Erau Kokoro si Shimi, cei doi frati gemeni, posnasii Satului Ascuns In Piatra. Strig fericita si ii iau in brate. Tocmai venisera din misiune. Ei erau in echipa cu Andrea, care era acum singura, iar inainte fusesera cu Yohi, o fata blonda, care parasise satul cu mult timp in urma.



Kokoro avea ochii albastrii si parul negru, iar Shimi la fel. Erau gemeni identici, chiar si la comportament. Faceau mereu farse, erau mereu cu zambetul pe buze, mereu ma consolau cand aveam ceva. Erau genul carora le placea sa vanda, si mereu isi bateau joc de cei din jur. Vindeau de exemplu cutii pline cu caramizi, sigilate, in care cica se aflau 'Shuriken la juma' da' pret', si ii pacalea pe toti sa nu deschida pachetu mult prea greu dinainte, pentru ca nu se mai putea sigila dupa, in caz ca lipsea produsul - nu ca era inlocuit.

Am o groaza de amintiri cu ei. Mereu ajungeau la bunicul meu in birou cand faceau vreo pozna, sau cand isi tot schimbau sensei-ul pentru ca nimeni nu ii suporta mai mult de patru luni. Ne-am sarutat pe obraz, apoi si-au luat ramas bun, eu intorcandu-ma la Hinata, care ma privea nervoasa.

- Scuze ca am lipsit atata, spun eu razand, desi stiam ca nu asta e cauza supararii fetei.


Hinata scoate nervoasa mana de la spate, mana in care tinea un kunai.

- Ce cauta asta pe noptiera? intreaba ea suspicioasa.
- Acum imi mai si umbli in lucruri?! raspund eu tot cu o intrebare, iritata.
- Kuro... Era PE NOPTIERA, LA VEDERE!!!!
- Nu e nimic, hai sa ne plimbam, schimb eu subiectul.

Dintr-o data, ma gandesc sa il rog pe Deidara sa ne vedem, pentru ca imi pare extrem de rau pentru ceea ce am facut, Hinata m-a invatat sa ma mai pun uneori si in locul celorlalti, fara sa dramatizez atat de mult lucrurile. Il intreb daca ne putem vedea, dar acesta nu imi raspunde... Deja tremur toata.

- Hai, spune Hinata stergandu-si lacrimile, incercand sa le mascheze cu un zambet al dracului de fals.

Incuviintez din cap si pornim. Facem dus, ne imbracam si plecam. Trecuse mai mult de o ora, iar Deidara nu raspunse. Oare ce s-a intamplat? Ma simt aiurea, ma simt ca o idioata, de ce sunt atat de disperata, de ce i-am dat mesaj? IL URASC! IL URASC DIN TOT SUFLETUL!

- Eu ma duc la suveniruri, spune Hinata vesela, intrand in magazin.

Am decis sa o astept acolo. Oamenii treceau pe langa mine, insa unul mi-a atras atentia: era Deidara cu castile in urechi, cu telefonul in buzunar, ascultand muzica, privind in jos.

- Hey! Hey! Ma ignori?! urlu eu nervoasa.
- A, scuze, nu te-am auzit, spune acesta indiferent, scotandu-si silit castile din urechi.
- De ce n-ai raspuns la mesaj?! il interoghez eu trista.
- Ah, pai... Nu am prea verificat telefonul, imi raspunde acesta, fara ca macar sa ma priveasca in ochi.

Ma durea, ma durea sa ii simt parfumul, caldura, sa stiu ca e el, dar ca ma respinge. Era cea mai oribila senzatie, nu era absolut deloc interesat.

- Asculti muzica la el! spun eu nervoasa; deja ma simt ca o idioata, ma ia peste picior.
- Asta nu inseamna ca am stat sa astept vreun mesaj de la tine, imi raspunde acesta zambind pervers.

Gata, nu am de gand sa iubesc pe nimeni in genunchi. Deja ma simt luata la misto, si mie nu imi place sa fiu luata la misto! Dar... Era Deidara... Si in plus, era vina mea. El a facut totul pentru mine, iar eu... I-am spus in fata ca eu ma indoiesc de el. Cred ca e cazul sa imi calc umpic pe mandrie, avand in vedere ca a fost numai vina mea.

- Nu ai de gand sa ma ierti? il intreb eu, privindu-l in ochi, ceea ce, ce-i drept dupa multe ezitari, l-a facut si pe mine sa ma priveasca fix in ochi.
- Kuro, nu, stai... Zi-mi mai intai... Tu chiar aveai senzatia ca nu tin la tine? Chiar te simteai neglijata? Sau pur si simplu ai vrut sa te auzi vorbind. Fii sincera cu mine, imi spune acesta luandu-ma de mana.

Simteam fluturasi in stomac, simteam ca nu mai rezist. Imi venea sa plang, era o senzatie oribila.

- Da, chiar m-am simtit, pentru ca... Ai sarutat alta fata, beat fiind... Apoi mi-ai promis ca nu mai faci asta din nou, apoi ai sarutat din nou, aceeasi fata, plus ca stiu ca tu esti obisnuit sa frangi inimi si ca fetele sa planga dupa tine, si pur si simplu... imi pierdusem increderea in tine, ii spun eu sincera, dand drumul unei lacrimi pe obraz.
- Daca tu chiar ai simtit asta, si nu ma minti, spune acesta ridicandu-si privirea cu subinteles si privindu-ma in ochi la 'si nu ma minti', atunci e numai vina mea, continua blondul stergandu-mi lacrima.
- Nu e... Uite, o sa ma crezi nebuna, dar... Sakura, nu stiu cum sa iti zic sa nu para ca infloresc. Sakura are dubla personalitate si poate controla minti. Poate ma consideri idioata ca spun asta, dar... stiu din surse sigure.
- Ce surse? ma intreaba Deidara, apropiindu- si pieptul de al meu, cu subinteles, avand o privire, care imi dadea de inteles ca nu ma crede.
- Pai...

Era ciudat sa ii spun ca m-am intalnit cu prietena mea pe care o credeam moarta, dar care e de fapt liderul din umbra al organizatiei Akatsuki. Plus ca a mai si incercat sa ma omoare!

Trag aer in piept, si incerc sa ii povestesc totul de la A la Z.

- Si tu ce faceai cu acel kunai in mana? ma intreaba blondul ridicand spranceana.
- N-Nimic, raspund eu, lasand capul in pamant.
- Nu cred ca nimic. Oricum, sa stii ca... imi pare tare rau ca te-am jignit, insa eu tu insemni totul pentru mine, Kuro. Si urasc, adica l-am simtit ca pe un repros faptul ca 'nu tin la tine'. Si imi pare rau ca te-am facut sa te simti neglijata, spune Deidara indraznind sa imi puna mana pe spate, si vazandu-ma ca nu ripostez, tragandu-ma spre el si strangandu-ma puternic. Si crede-ma, tu nu esti ca celelalte, Kuro.

Nu stiu de ce, dar il cred. Una e sa te culci cu o tipa pe care a doua zi sa o lasi, si alta e sa iubesti pe cineva cu adevarat. Si daca el nu m-ar fi iubit nu cred ca s-ar mai fi tinut atat dupa mine, care am fost idioata ca m-am indoit de el....


Orele treceau... Timpul trecea repede pe langa mine si intr-un final am ajuns si eu acasa la Hinata, unde nu era bunica ei, plecata cu treaba tocmai in Kiri. Ne-am uitat la un film numit The Grudge, si asa am pierdut timpul.

Era doua si jmatate dimineata, iar eu ma trezesc fara un motiv anume, vrand sa ma duc la baie. Seara trecuta nu dormisem de furtuna, deci numai odihnita nu eram. Imparteam camera cu Hinata, deci era ok.

Intru in baie. Nu aveam nevoie. Ma privesc cateva secunde in oglinda, si observ ca nu ma vad pe mine... Pun mana mai atent si in oglinda incep sa se vada doi ochi cu Sharingan... Sparg oglinda, si ma tai pe toata mana... Tip si...

- Kuro, trezeste-te! urla Hinata. Bunicul tau suna la telefon.

Deschid ochii si observ ca era ora zece si jumatate.

- Alo, Kuro, scuze de deranj. Voiam sa va spun ca saptamanile astea nu vom mai avea antrenamente, deoarece am descoperit planurile celor de la Akatsuki.

Am alergie la acest cuvant, acest nume al acestei organizatii idioate... Ii spun doar sa aiba grja, si ca il iubesc mult, si ma arunc din nou in pat... Parca totul trece pe langa mine...

- Capitolul 53: Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. -




Narator POV:

Satul a fost infiintat de primul Tsuchikage, acum mult timp. Intotdeauna, totul a fost sec, uscat, ars de soare, dar senin. Copiii mereu se jucau, desi nu era la fel de cunoscut ca si Konoha, Iwagakure avea shinobi mult mai puternici si invatati decat Konoha. Totul a fost sec si plictisitor, pana cand pe tron a urcat Oonoki. Oonoki, un batranel carunt, mic de statura si foarte enervant, chiar tafnos uneori. El isi iubea foarte mult elevii, anume Deidara, Kurotsuchi si Akatsuchi, insa cel mai mult il admira pe Deidara, desi acesta era nesimtit in majoritatea timpului... Era nepoliticos cu Oonoki intr-o oarecare masura, care uneori depasea limita, insa batranelul nu il certa niciodata, pentru ca stia ca in el sta o putere ascunsa si ca el va fi cel care va schimba soarta lumii pentru totdeauna, insa se pare ca Deidara habarn nu avea, continuand astfel sa fie rautacios si obraznic. Trebuie sa recunoastem, ca si in momentul de fata, Deidara nu ii purta un mare respect sensei-ului sau... Sau asa credem noi...


Oonoki POV:

Stiam ca nu va fi vorba doar de o saptamana- doua fara antrenament, insa voiam doar sa ii linistesc. Nu imi pasa, cu orice pret, trebuie sa atac Akatsuki, este singura sansa de a scapa lumea de cruda soarta la care acesti indivizi ne expun. Acum, ori niciodata!

Imi iau haina pe mine si pornesc. Stiu exact unde ma duc... Merg la ascunzatoarea Akatsuki pentru a distruge tot ceea ce are legatura cu ei. Trebuie sa imi protejez elevii, satul, si tot ce am mai de pret. Mi-am pus toata viata si toata energia in acest sat si nu voi permite sa imi fie distrusa munca de niste idioti criminali. Oftez, si plec la drum. Nu ma voi grabi, pentru ca nu am de ce, dar deodata doi tipi imi ies in cale. Unul albastru, si unul cu ochi ciudati.


~ Flashback ~


Narator:


Era mereu soare in Iwa. Copiii se jucau, se imbranceau, isi luau parintii in brate, iar echipa Oonoki, cu cel mai renumit sensei din Iwa, pornea in prima sa misiune de rangul A. Erau entuziasmati, fericiti, si zambetele largi le acopereau fetele senine, inocente, de copii. Obrajii lor imbujorati arata superficialitatea cu care tratau ei o astfel de misiune. Nu le pasa, ei vedeau prilej de distractie din orice. Kurotsuchi isi iubea bunicul mai mult ca pe parinti. El a stat cu ea in majoritatea timpului, la fel si colegii sai de echipa, alaturi de care a crescut. Ei duceau o viata senina, nu cunosteau greutatile, se luau la misto unul pe altul fara pic de retinere. Deidara isi jignea in permanenta sensei-ul care il lua permanent in brate, si radea, chiar si la glumele sale mai rautacioase, mereu fiind bun cu el, pentru ca stia ca lumea sta in mainile sale. Insa de ce era Oonoki atat de destept, incat putea anticipa viitorul? Este un om intelept, asta e raspunsul.

Ei au fost mereu cea mai unita echipa, sau cel putin asa parea, pentru ca se certau in continuu. Nu se suportau reciproc, pentru ca nu isi puteau exterioriza sentimentele, desi Oonoki era foarte bun cu ei. Intotdeauna a fost asa, gandindu-ne acum la toate aventurile echipei Oonoki, ni se trezeste o oarecare placuta, dar si trista, nostalgie...

Erau talentati, frumosi, Deidara era dorit de multe fete, Kurotsuchi era foarte timida si era cunoscuta ca fiind prietena lui Katy si, mai ales, nepoata Tsuchikagelui. Akatsuki era un utilizator iscusit de Shuriken-uri si alte minuni, insa niciuna dintre astea nu ii ajuta. Nimeni nu stia insa, ca in Deidara sta ascunsa o putere imensa. Nici macar el. Deidara poate atinge Limita Sangvina a Stilului Explozie, ceea ce inseamna ca poate declansa explozii cand are chef, ceea ce nu vezi in fiecare zi. Cine stie insa cand isi va da seama de puterea care o are?

Probabil ca de-asta Tsuchikage ii acorda o atentie sporita, pentru a nu lasa acea putere sa scape de sub control. Pentru ca isi iubeste echipa mai mult decat se iubeste pe el, si asa va fi el, mereu, Oonoki, un om bun, un Tsuchikage adevarat si un sensei iubitor, mai ceva ca un parinte spiritual, cum a fost el pentru acesti trei copii... Kurotsuchi, Deidara si Akatsuchi...

Fiecare, urmandu-si calea sa ninja...



~ Endflashback ~





Tama POV:


Ma aflam in curtea organizatiei si priveam rasaritul de Soare... Era atat de frumos, rosu, ca si cum cerul s-ar incorda si inrosi, si ne-ar oferi noua aceasta lumina superba. Ahh, ce viata, ce am ajuns sa fac... Imi e dor de trecut, de clipele petrecute, care acum nu mai pot fi aduse inapoi niciodata, oricat as incerca.

Vremuri pierdute, trecut sorbit picatura cu picatura, dar scuipat, pur si simplu mi-am abtut joc de vremurile in care inca eram normala... Dar, acum nu imi mai pasa, pur si simplu si...

- Tama, se aude o voce de barbat, barbat care isi asaza mana calda pe umarul meu gol.

Intorc capul si fac timp de cateva secunde un contact vizual cu Madara, vesnicul om mascat, care puteam sa jur pe orice ca este cine pretinde ca este. Deschid gura sa spun ceva, insa degetul aratator al acestuia imi apasa pe buze.

- Kakuzu si Kisame, stapana.
- Inteles, Madara, ii spun eu zambind.

Misiunea era una simpla: Cineva, nu se stie cine, ne-a aflat planurile. Asta spune Zetsu, care are senzori si sigilii peste tot in lumea asta. Deci, in concluzie, persoana respectiva trebuie anihilata. Zambesc perfid, imi ling buzele si ma ridic.

Apropiindu-ma de Madara, imi dau parul din ochi si incep sa ii ling gatul.

- Stii ca sunt in extaz, nu? il intreb eu obraznica.


Kuro POV:

Ma plimb cu Hinata pe strazile satului si ma tot gandesc la bunicul. Imi e dor de el, insa nu stiu de ce, nu inteleg de ce am aceasta senzatie ciudata, niciodata nu am mai fost ingrijorata, pentru ca stiam ca el se descurca mereu, ba chair ne apara... Clar, sunt obosita. Mergand si mergand prin parc, dau peste Akatsuchi si Deidara. Deidara mergea cu capul in jos, stresat, cu castile in urechi si cu mainile in buzunar, iar Akatsuchi vorbea de zor. De cand mergeau ei doi impreuna in public, fara sa se omoare?

- Salut, spune Akatsuchi vesel, strigand si dand din maini.
- Mda, buna, mentioneaza Deidara plictisit, oftand.
- Hey, de ce nu facem antrenameeennnttt???!!!! urla Akatsuchi cu o voce de catelus.
- Tu esti prost? intreaba Deidara, stiind deja raspunsul si privindu-l cu capul in jos, cu coada ochiului.
- Hăhăhăhăhăhă!
- Ne-a spus foarte clar, dar ma rog, continua blondul ridicandu-si privirea si inspirand adanc.

Le explic baietilor unde s-a dus bunicul meu, mai precis ca pana acum nu ar fi putut ajunge decat pana la padure, si pornim toti, impreuna cu Hinata, care ii cheama si pe Karin si Edward.



Narator POV:


Intre timp, Oonoki se chinuia sa afle cine sunt cei doi indivizi.

- Acele pelerine... Voi sunteti din Akatsuki!! Nu va voi lasa sa ne distrugeti satul! Nu, cat timp sunt eu aici, Oonoki Al Pietrei, voi nu va veti atinge de nimic!!! striga acesta, fiind luat in ras de cei doi criminali.
- Hai sa o terminam repede cu piticu', ca sa mergem dupa la limonada!! striga Kisame fericit.
- Da, in doua secunde suntem gata, spune Kakuzu, intinzandu-si bratele si strangandu-l de gat pe Oonoki, care se chinuia, sangele curgandu-i din gura.
- Samehada, esti gata?! striga Kisame scotand o sabie imensa, care o indrepta spre batranel, insa acesta fu oprit de Kurotsuchi, Hinata, Karin, Deidara, Akatsuchi si Edward.
- Du-te dracului! striga Akatsuchi, lovindu-l pe albastrel cu pumnul.
- Ooof, se pare ca mai stam o vreme aici, pustiule... NOI VREM DOAR LIMONADA! Limonada costa bani, imbecililor!! urla Kakuzu.


Lui Kuro, pur si simplu nu-i venea sa creada ca acesti tipi indrazneau sa se atinga de bunicul sau, senseiul sau, modelul sau. Nu avea de gand sa permita asta! Cu lacrimi in ochi, sare catre cei doi, insa la un moment dat, totul devine negru... negru... si aceata cade la pamant, inconstienta.

- Kuro!! La naiba!! Isi spuse Deidara, luptandu-se cu Kisame, care voia sa il nimereasca cu sabia.

Deidara avea de gand sa lupte pana la ultima rasuflare pentru sensei-ul sau. Chiar daca in gesturi te lasa rece, acest baiat avea un suflet de aur, si o inima pura, care stia pe cine sa tina si pe cine nu, pentru cine merita sa lupte, si pentru cine nu. Acesta isi scoate niste argila din geanta si incepe sa o arunce catre Kisame.

- Akatsuchi! Treci 'ncoa!! urla blondul nervos, alergand spre omul albastru.

Cine ar fi crezut ca Akatsuchi si Deidara vor lucra impreuna la o tehnica? Akatsuchi isi foloseste forta bruta pentru a crea o bila imensa de chakra, in care Deidara va pune multe bombe de lut. In momentul in care Deidara va declansa explozia, aceasta va distruge orice ii sta in cale.


- Oonoki-san, fereste-te! striga Akatsuchi, incepand sa lucreze la mingea de chakra.

Oonoki fu aruncat de catre Kakuzu, si cazu direct peste Akatsuchi, oprind tehnica. Totul se desfasura repede, era oribil de rapid, dar dintr-o data, Kurotsuchi isi deschide ochii, si incepe sa priveasca tot. Nu stia ce se intampla, nu era constienta de nimic, inafara de starea ei actuala. Simtea ca totul e in zadar, ca ceva rau se va intampla, insa nu voia sa renunte. Se ridicase, pentru a contribui. Voia sa ii ajute pe baieti, pe ceilalti, voia sa se implice, insa nu avea cum, deoarece Karin si Hinata nu erau nici gravide, nici lipsite de putere, precum ea. Se simtea neputincioasa, voia doar ca totul sa se termine, sau sa fie un vis, ar fi preferat mai degraba ca acel vis sa fie real, decat sa traiasca ceea ce traieste acum. Dar nu, nu se putea gandi la prostii! Bunicul ei nu va pati nimic si...

Si o lovitura fatala a Samehadei, sabia lui Kisame, combinata cu stransoarea sufocanta pe care i-o oferea Kakuzu batranului, il facu pe acesta sa cada la pamant, inconstient.

- Se pare ca ne-am facut treaba. LIMONADAAA!!! strigase Kisame, urmat de Kakuzu; se luasera de dupa brat si pornira. Pe mai tarziu, copilasi!! continuara acestia, mergand, mimand un sarut de la spate, cu mana.


Batranul simtea cum totul devine negru, cum nu se mai poate misca, cum fiecare respiratie este folosita impotriva lui, provocandu-i o durere teribila.

- Batrane tafnos! La naiba! urla Deidara, alergand indata spre sensei-ul sau.
- Oonoki-san!!!!!
- Bunicule!!! striga fata, cu lacrimi in ochi, insa increzatoare intr-o asa - numita speranta.


Deidara POV:


Nu pot sa cred. De ce s-a petrecut atat de repede? De parca nici nu am avut timp sa ripostam, asta... asta inseamna ca au venit aici special pentru a il opri pe bosorogul tafnos, si nu pentru a ataca satul. Asta explica multe...

Privesc imaginea sensei-ului nostru, la pamant, plin de sange, cu lacrimi in ochi, privindu-ne. Kuro ne face semn disperata, sa ne dam din calea ei, si incearca sa il vindece, insa dupa fata ei, e clar ca si ea si-a dat seama de adevar: Nu e nicio sansa.

- De... Ce... A... Trebuit sa fie ... ASA? intreaba acesta, cu voce inceata, plangand.
- As... Vrea sa va spun, unele ultime lucruri, spune bosorogul tafnos privindu-ne in ochi, zambindu-ne cu acelas zambet cu care ne-a zambit intainte, intotdeauna ne zambea asa, mai ales cand eu si Kuro ne certam, noroc ca nu stie ca suntem impreuna.

Simt cum inima imi bate, parca asteptand odata momentul mortii, pentru a nu mai suferi atata.

Recunosc, sufar. Nu pot sa nu sufar, trebuie sa nu fii om ca sa nu suferi dupa o asa persoana ca si el... Un sensei, mai bun decat orice parinte pe care l-ar fi avut oricine.

- Deidara... Tu esti si vei fi intotdeauna elevul meu de suflet. Ne-am certat, am ras impreuna, am repetat impreuna, te-am ajutat intotdeauna, insa acum las toata echipa in seama ta ... Acum... As dori sa auzi numai tu ceea ce am sa iti spun... Vino mai aproape.

Cuvintele rostite pe acel glas tremurand, m-au facut sa 'belesc' ochii, efectiv. Simt ca am sa mor, abia acum constientizez... O viata fara el... Nimic nu va mai fi la fel... Ma apropii de el, si acesta incepe, cu o voce si mai obosita si efectiv extenuata, care anunta sfarsitul.


- Ai... grija... De ea, rosteste acesta, afisand un zambet dragut, care ma facea sincer sa plang, insa nu am sa plang, cel putin nu acum, pentru ca stiu ca nu ar vrea sa ma vada asa vreodata.

Aprob din cap, desi eram socat. De unde stie el ca sunt cu... EA? Oare...

- Akatsuchi... Tu ai fost mereu cel mai puternic din echipa ta. Ai stiut sa inveselesti atmosfera... Esti un om bun, continua tot asa, si sper ca te vei intelege cu Deidara pe parcurs...

Akatsuchi il privea plangand de zor, si pur si simplu, se vedea pe fata lui ca nu vrea sa admita asa ceva. Isi privea in ochi persoana pe care odata o numea sensei, si care acum, zacea intr-o balta de sange, neputincios in fata destinului.

- Kuro... Tu esti nepoata mea, dar ai fost mereu ca o fiica pentru mine. Intr-o zi vei deveni cea mai frumoasa fata din Iwagakure.

' E deja ' , imi spun eu, trist...

- Esti puternica si ai potential, te rog, nu iti irosi talentul...Si cu asta, sper ca ne vom... Revedea, spune batranul, zambind. Cine... Ar fi crezut ca avea sa se termine asa? Cine?!

Acestea fiind spuse, se pare ca... atat a fost. Moartea lui sensei... Batranul tafnos, hmm... Colegii mei isi plang de mila, in timp ce eu ma ridic si privesc cerul... Oare ce se va intampla cu noi acum? Sensei nu ar fi vrut sa ne vada vreodata jelind dupa el, si de asta nu am de gand sa plang.

Scumpa meaaaa:*: . Pai ideile imi freaca mintea, defapt ele ma chinuie pe mine :)):. Si mie mi-e cam lene sa le scriu. Sper sa iti placa next-ul.

* mentionez ca acest capitol are parti mai perverse *



- Capitolul 54: Cause I'd rather feel pain than nothing at all -






Kuro POV:

Nu imi venea sa cred... Pur si simplu, nu mai aveam cuvinte, lasam lacrimile sa vorbeasca pentru mine. C- Cum se poate intampla asa ceva? Parca nu mai simteam nimic, parca nici nu imi mai auzeam respiratia, sau suspinele disperate ale lui Akatsuchi langa mine.

- Sensei!!!!!! urla acesta, punandu-si capul pe umarul meu. Nu poate fi adevarat...


Simteam ca e adevarat. Umarul imi era umezit de lacrimile lui Akatsuchi, iar urechea inundata de sunetele suspinelor acestuia. Imi venea sa mor, simteam ca nu mai am niciun rost. Ce ma fac eu, fara bunicul meu, in asa o echipa? Suntem dezbinati... Intotdeauna am fost... Bunicul nu a apucat niciodata sa ne vada impreuna, mereu ne-a surprins in momente in care eram certati, nervosi, in care ne uram, jigneam, injuram sau mai stiu eu ce. Simteam ca nu mai pot, efectiv vroiam sa nu mai traiesc. Eu mereu plang silentios. Niciodata nu am plans cu zgomot, sau sa ma chinui. Intotdeauna lasam capul in jos, acceptam ca sunt inferioara, si dadeam drumul lacrimilor, fara sa ma gandesc la nimic.

De ce nu i-am ajutat? Poate ca daca eram si eu, ninja medical acolo, cu toate ca as fi fost de un milion de ori mai slaba decat ei, poate totusi... Eram de ajutor! E NUMAI VINA MEA!!

Stateam si in priveam pe Deidara. Il vedeam din profil, stand intr-o parte si privind cerul, din care incepura sa cada picaturi de ploaie. Ploua, ploua, picaturile de apa diluand sangele bunicului meu, de pe jos.

Ploaia incepe sa ne ude pe toti, intr-un final. Era singurul moment din viata mea in care... Ma bucuram ca ploua, parca simteam ca sunt usurata, ca pur si simplu toate greutatile se dilueaza... Cel putin pe moment. Inca ma intreb, cum de Deidara nu plangea? Chiar nu ii pasa deloc de sensei? Nici macar nu se uita la el, parca nici nu ii pasa, parca... Nu avea sentimente...

Acesta vine spre noi, si ne pune fiecaruia mana pe umar, apoi se asaza intre mine si Akatsuchi.


- Nu... Am fost in stare sa fim, spune Akatsuchi...
- O echipa...
- Unita, finalizez eu.
- Si acum, e prea tarziu. Am fost niste copii prosti si rasfatati, macar de dragul lui sensei am fi putut... Sa ne intelegem, sa...
- Suficient, Akatsuchi. Eram copii! Nici unul dintre noi nu s-ar fi gandit la asta, spune Deidara.
- Deidara... Kuro ne-a rugat mereu sa nu ne mai certam, insa noi... Am fost prea rai si prea incapatanati, spune Akatsuchi plangand.


Din acea clipa, s-au facut cateva minute de liniste. Fiecare privea trupul neinsufletit al bunicului si sensei-ului meu, si pur si simplu nu zicea nimic. In acea clipa, nu ma mai pot abtine, imi pun palmele pe fata, si izbucnesc in plans. Nu mai suportam, deja simteam ca e prea mult timp fara el. De ce sa stiu ca a murit? Petreceam fiecare clipa alaturi de el inainte, fiecare dintre noi, insa acum... Devenisem distantati si... Nu mai suport...

- De ceee?? striga Akatsuchi, incepand si el din nou sa planga.

Deidara era singurul care nu afisa nicio reactie. Asa a fost el intotdeauna... Niciodata nu si-a exteriorizat sentimentele de fata cu ceilalti, nici macar eu nu pot scoate ceva de la el cand e suparat sau cand are nervi.

Ma simteam vinovata intr-un fel sau altul... Poate ca daca nu eram cu Deidara, adica nu era sa fiu violata de Itachi, iar Dei-kun sa ma salveze si sa mergem in acea misiune in Konohagakure... Viata mea era de o mie de ori mai urata... Macar stiu ca trecem toti prin aceeasi suferinta. Cate persoane nu ar mai fi intrat in viata mea...

- Imi pare rau, Kuro... Dei, Aka, se aude vocea Hinatei.


Karin ma luase in brate, Edward privea cadavrul, iar cei doi gemeni, Kokoro si Shimi, care ajunsesera tocmai acum, insa nu pentru a inveseli atmosfera. Erau dornici de asta, insa voiau sa se prefaca cum ca ar fi seriosi, dar la un moment dar, Kokoro incepe sa ragaie alfabetul, insa in curand, capul sau avea sa faca cunostiinta cu podeaua, datorita lui Karin.

- E oribil!! E oribil!! stiga Hinata, punandu-si mana la gura si incepand sa planga. De ce... A trebuit sa fie asa? Oricum altcumva, mai bine... Offfff!!!

Eu nu prea toleram vrajeala, insa Hinata... Chiar suferea, chiar ii parea rau pentru ceea ce se intamplase cu bunicul meu.

- Incetati, se auzi vocea lui Deidara, mai ferma ca niciodata.

Toti ne intoarcem privirile spre el, uimiti.

- Plangeti ca prostii, insa ce rezolvati? Va consumati pentru ceva ce nu mai poate fi schimbat, va plangeti efectiv de mila, fara motiv!!! striga acesta catre mine si Akatsuchi. Ce faceti? Ce rezolvati? Spuneti-mi si mie, ca sa plangi si eu!! Poate spuneti ca sunt o persoana insensibila, eventual Kuro, tu ma vei intreba ce fel de persoana sunt, insa, uita-te si tu!! Mereu iti plangi de mila, orice ar fi, insa ai incercat vreodata sa preiei o initiativa? Te inferiorizezi, cand tu chiar poti face multe!!! Iar tu, Akatsuchi, esti baiat, ar trebui sa vezi partea realista. Fii serios, gandeste-te umpic, nu rezolvi absolut nimic, iti faci rau singur!! Si ce e mai trist, este ca noi nu am putut face nimic. Despre mine nu mai zic nimic...

Il priveam, in sfarsit mi-a spus-o in fata. Mereu am stiut ca ma considera slaba, insa acum, ca mi-o spune in fata, imi vine sa ma omor. Akatsuchi isi stersese lacrimile, se ridicase, si il privea in ochi pe Deidara, hotarat.

- Deidara!! Propun sa mergem dupa tipii aia! spune dolofanul, afisand un zambet pe fata sa, care brusc devenise increzatoare.

Deidara imi intinse mana, iar eu i-am luat-o si m-am ridicat. Ma simteam motivata, incurajata, dar si trista in acelas timp, insa Deidara avea dreptate. Nu rezolvam nimic plangand, faceam doar rau atat mie, cat si situatiei.

Ii sar in brate, si il strang atat de tare, incat cred ca l-am omorat deja. Pur si simplu, asta ma alina. Sa il simt aproape si sa il strang in brate. Doar in acest moment stiu ca totul va fi in regula.

Deidara rupe imbratisarea, si ma priveste fix in ochi, dandu-mi o stare ciudata si facand ca inima sa imi bata haotic.

- Jur ca ii voi omori pe tipii aia, imi spune acesta, zambindu-mi viclean.
- Promit ca ii voi ucide pe toti din Akatsuki de unul singur!! striga Akatsuchi, simtindu-se important.

M-au facut sa... zambesc. Amandoi. Sunt echipa pe care mereu mi-am dorit-o. De ce oare bunicul nu a avut vreodata ocazia sa ne vada asa?

Ridic ochii spre cerul, care tocmai isi potolise lacrimile, stiind ca sensei ne vede de undeva de sus. E prima oara cand ii zic asa. Mereu l-am numit 'bunic'. Asta pentru ca... Mereu l-am considerat asa, l-am iubit, imi era dor de el. Era ciudat, pentru ca de obicei abia asteptam sa scap de antrenamente. Abia asteptam sa scap de el, niciodata nu i-am dus dorul, dar acum... Era diferit, stiam ca nu voi avea sa il mai vad vreodata, stiam ca glasul sau nu mai avea sa ma aline cand ma voi certa cu Deidara sau Akatsuchi... Stiam toate astea.



Narator POV:


- CE ATI FACUT??!!! Se auzi vocea Tamei urland nervoasa, cu lacrimi in ochi.
- Pai, da... Era un batrael, dar ne pare rau ca am fost la limonada, Tama-san...
- Cum... Cum... Cum? De ce? intreaba aceasta in soapta, cu lacrimile curgandu-i. Era un om nevinovat!!!!!
- Dar... AAAA, Kakuzu-san, credeam ca e mai zgarcita ca dumneavoastra si... AAAA!!!

In secunda doi, Kisame facu cunostiinta cu un genjutsu creat de Tama, care il goni pe Kakuzu, si se arunca cu capul pe masa. ' De ce ? ' se intreba ea. ' De ce? Am vrut sa ii indepartez pe toti de ea, pentru a o face sa isi doreasca moartea, pentru a nu provoca suferinta, insa... Cum i-au putut ucide bunicul? Omul ala avea un suflet de aur, a fost ca... Un bunic pentru mine, unul pe care nu l-am avut ' .


Brunetei ii treceau diverse intrebari prin cap, ea o iubea pe Kuro, insa isi dorea puterea, dorea doar sa se razbune pe Akatsuki, nici macar nu ii pasa de organizatie. Madara profita de ea, Orochimaru era singurul care o sustinea si intelegea, iar membrii organizatiei erau niste bufoni. Cum va iesi ea din asta? Isi vede doar scopul, mizeaza doar pe propriul interes, insa parca nimic nu-i iese bine... Ii e atat de dor de Kuro, si stie ce va face: In seara asta o va ucide...




Kuro POV:

Nu imi vine sa cred. Parca totul se invarte in jurul meu, deja nu mai suport. Parca inca am ramas blocata in momentul dinaintea mortii bunicului. Tot drumul Kokoro si Shimi au incercat sa ma aline, insa degeaba. Cel mai rau mi-a facut SMS-ul de la parinti cu un singur cuvant. ' Condoleante din partea mea si a mamei. '... Culmea e ca SMS-ul era de la tata, care era fiul bunicului meu, cum de nu ii pasa?


Intru in baie, si ma bag in dus. Picaturile fierbinti de apa, imi dezmierdau pielea palida. Pun dusul sus, si las stropii de apa sa cada pe mine, efetiv sa ma ' loveasca '... Pur si simplu, simteam ca nu mai suport nici macar sa respir. Mirosul gelului de dus cu aroma de vanilie, ma facea sa simt ca voi ameti. Inchid ochii, si incerc sa ma relaxez, insa, deodata, simt doua maini pe sanii mei si o respiratie in ceafa.

Am scos un gemat. Prima oara am crezut ca e Deidara, insa nici macar el nu ar face asa ceva. La un moment dat, persoana ofteaza in gatul meu, ceea ce ma face sa am fiori. Cine putea fi? Intorc capul, si fac contact vizual cu Katy, asta nu inainte de a ma acoperi si inrosi toata.

- Ce...

Nu apuc sa mai zic nimic, ca aceasta ma saruta pe obraz. O puteam simti, plangea. Plangea cu adevarat, insa de ce? De ce sufera in acest hal?

- Kuro... Nu te acoperi in fata mea, te rog!! imi soptise aceasta suparata.

Nu aveam de gand sa fac asa ceva. Imi era pur si simplu... rusine. E totusi fata si...

In secunda doi, aceasta imi departase mainile si ma imbratisase. Imi umpluse gatul si pieptul cu lacrimile sale mari, care curgeau din abundenta. Nu intelegeam ce voia sa faca, insa nu apuc sa o intreb, pentru ca aceasta dispare, incetul cu incetul...

Incep sa plang. I-am simtit corpul, am simtit-o... pe ea. Pe prietena mea, care acum vrea sa ma omoare... De ce nu a facut-o acum? De ce?! Ce vrea de la mine? De ce vrea sa ma faca sa sufar intr-un asa fel?!

Narator POV:

Intre timp, Tama statea goala, in patul sau, acoperita cu patura sa rosie, de catifea. Nu stia ce sa faca, pur si simplu nu isi putea ucide prietena... Jenant! Se tot gandea, ce fel de membru al clanului Uchiha este ea, daca nici macar nu isi poate omori un camarad amarat, cu care si asa nu are nicio treaba?

Lacrimile incep sa ii inunde perna rosie cu puf negru fetei, care incepe sa isi incruciseze bratele pe dupa corp, si sa isi muste buza.