Mergeam alene pe holurile liceului căutându-mi clasa. Defapt, fosta clasă dacă ar fi s-o luăm aşa, dacă nimeresc tot în ea. Am părăsit-o anul trecut, transferându-mă altundeva, însă din cauza unei altercaţii m-au mutat înapoi. Rataţi.
Privirea-mi de un verde smarald analiza împrejurimile în timp ce  înaintam. Nu multe s-au schimbat.
Pereţi de culoarea mării neliniştite erau la fel, gălăgia, toate şi, într-un mod mai mult decat ciudat mă simţeam “acasă”. De ce, nu puteam să-mi explic. Eu nu mă ataşam de locuri, lucruri, oameni.

             Lumea asta e împărţită cam aşa: Eu şi gaşca mea, bărbaţi cu vagin care fac pe ei când vine vorba de bătaie, bărbaţi normali, şmecheraşi ce-şi dezvoltă o “identitate” falsă sau o atitudine ce nu-i prinde şi păpuşi fără creier.
M-am trezit din meditaţie abia când un corp străin, oarecum solid, m-a atins. Mi-am ridicat privirea verzuie privind-o, mai apoi arcuindu-mi o sprânceană. De obicei când cineva se ciocnea de tine o făcea intenţionat, iniţiind un fel de “provocare” pentru luptă… sau cel puţin aşa era în gaşca mea.

             - Uhm…scuze?
O domnişorică cu părul negru-albăstrui se uita la mine ca la felul 14’, încercând cu greutate să-şi ferească bretonul de pe frunte.
             - Era cumva o întrebare?
             - Hmmm…uh, păi…
Am râs usor.
             - Te exciţi cumva sau ai uitat cum să vorbeşti? continui ironică, simţind cum dorinţa nebună de a o necăji mă cuprinde în palmele ei.
Ochii de un lila superb mă priveau atenţi, oarecum revoltaţi, studiindu-mă.
             - P-poftim?! Cine…cine ar face aşa ceva?!
             - Păi aici nu, dar probabil în pat, orice tip/ă normal/ă. Ascultă, i-am spus trântindu-mi pumnul în peretele de vizavi.
             Tresări.
             - Data viitoare când mă mai vezi, fugi. Ah, şi dacă cumva nimeresc în clasă cu tine, roagă-te să nu am chef de caterincă…bătaie, ştii tu. Hai valea, m-am răstit, privind-o mai apoi cum fuge mâncând pământul.

             O păpuşe sperioasă. Încă una adăugată la lista neagră…
             Le uram.
             Mi-am aranjat hanoracul negru pe care-l purtam, un pic larguţ, apoi am pornit din nou în căutarea clasei mele. Mi se părea mie sau holul ăsta nu se mai termină? Am oftat. Astazi aveam şi ore de dupamasă, deci mi-am cam ales prost momentul…pentru pantaloni scurţi. Şi aşa arătam de parcă aveam doar hanoracul pe mine.

             Am rânjit ştrengăreşte.

             Oare erau tipi cu ceva în cap în clasă la mine? Aveam să aflu.
După mai multe căutari am reuşit în sfârşit să ajung unde vroiam. Defapt unde trebuia. Mdea.
Copilaşi erau în plină ora, însă cum n-am obraz şi nici nu am beneficiat de el niciodată, am dat buzna în clasă făcându-i pe fra*eri să tresară speriaţi ca pisicile.

             - Cine îmi deranjează ora? Întrebă profesoara aflându-se cu privirea într-o carte.

             Chimie, deci. Huh.

             Fosta mea profă de chimie părea atât de absorbită de rândurile acelea, încât m-am strâmbat. Nu zic, şi mie îmi plăcea să citesc uneori, cam din an în Paşte, dar citeam. Tsunade exagerează şi are şi nişte gusturi… de-ţi vine acru.

             Părul blond, frumos aranjat şi prins, îi cădea pe umerii micuţi, înguşti. Ca de obicei, pieptul şi decolteele pe care le folosea erau prea mari! De multe ori m-am întrebat şi am întrebat-o “sunt naturali?”, ceea ce mi-a adus în dar corigenţa la materia ei. Am pufnit.

             - Eu, i-am răspuns făcând o pauza scurtă, m-am întors. Am rânjit.

             La cum mă privea se denotă faptul că nu se aştepta. Mă pofti la loc, băgând scuza că proful x dorea să mă prezinte clasei. Aha. Duduie, vinde poveştile ăstea altcuiva. Jalnic, e jalnică!

             Cu paşi precişi, uşor apăsaţi, fără ca măcar să privesc m-am îndreptat spre banca de odinioara, mai précis în spatele clasei la geam.

             Am nimerit în fosta clasa. Uraaa! Vezi sa nu. Aceeaşi ţărani fără minte, băieţi ce-şi spun “bărbaţi” şi păpuşe de plastic pregătite pentru sfânta fugă. Chicoteam. Nici în cele mai naşpa vise nu mi-am imaginat o clasă mai…mai…stupidă ca asta. În scurt timp m-am aflat în faţa băncii maronii, observând cu stupoare că este ocupată. De cine? Nu conta.

             Fără pic de ruşine mi-am trântit piciorul pe suprafaţa lemnoasă, provocând un sunet uşor supărător ce atrăsese atenţia tuturor.

             - Ăsta-i locul meu, păpuşel, mişcă.

             Şi, atunci l-am văzut. Printre genele negre şi dese, o privire uimită, mai negricioasă ca un abis, mă întâmpină. Părul cu tente de albăstrui strălucea. Era orbitor. Da...şi eram convinsă că oricărei tipe asemeni unei păpuşi de porţelan sau urâtă i s-ar aprinde călcâiele după el. Mă bucuram că eram cine eram şi cum eram. Astfel nu mă putea afecta deloc, cu aspectul lui de “păpuşel perfect”. Nu mă interesa.

             - Şi…dacă refuz? mă întrebă sigur pe el, urmărindu-mi mişcările.

             I-am zâmbit. Ironic. Mai ironic, ca niciodată.
Fără nici o avertizare, l-am apucat de gulerul cămăşii, trăgându-i chipul albicios mai aproape de al meu.

             - Atunci o să suporţi consecinţele, l-am anunţat, rânjind ştrengăreşte.

             “Până la urmă mai există şi tipi  cu ceva în chiloţi în  şcoala asta”.

__________________
Ok stiu ca-i scurt si cam "dezbracat" in sensu ca descrierea nu prea e. Ei bine, o sa fie din capitolul doi, va asigur:).
Cat despre fic (asta e mai mult genul meu) cu fata mai obraznica:)) Ma rog. Sper sa va placa si, astept pareri.

Daca nu are rost sa-l continui... sa-mi spuneti.  
Ja ne~  

Bună!
Îmi place maxim noul tău fic și abia aștept să văd cum dezvolți ideea.
Nici nu mă îndoiesc de faptul că o să-mi placă pentru că sunt sigură ca o să-l ador.
Mă atrage felul cum descrii și abia aștept continuarea.
Anunță-mă și pe mine de next, please!
Kiss, kiss.

[center]Ohh wow..
Ce sa zic ? Chiar imi place felul rozaliei de a fi.Asa obraznica..
Imi place cum descri, simteam ca eram in mijlocul actiuni.
Si tipul ala cine e? Adica eu cred ca stiu dar poate gresesc.Poate ai altceva in cap dar nu cred.
Astept continuarea pentru ca e primul capitol si nu prea se intampla multe..
Spor la scris !

Hahahahaha! Choco :) : Penalizata nu, doar avertizata. ! Hahaha. Sper sa nu fiu penalizata pentru cuvant. Imimplace faptul ca sakura e mai dura dar si ca sasuke are tupeu . Imi place ideea dar cred ca sakura se va inmuia din cauza lui sasuke. Sper sa ma anunti pe mine data viitoare si pune repede next. See ya!

Buna !
Ti-am citti ficul si nu stiu cum ama trecut asa tarziu ?!
Imi place foarte mult , este superb .
Este o idee originala !
Ii admir atitudinea Sakurei !
Te rog anunta-ma cand pui nextul !
Merci .
Te

WOA chiar nu ma asteptam sa am asa de multi cititori, si sa primesc atatea comentarii. Nu stiti ce bucuroasa sunt!
Ma bucur ca va place atitudinea Sakurei si ps: stati linistite, nu o sa se inmoaie deloc
Ei, pentru ca s-au strans atatea comentarii, v-am adus nextul mai repede... Sper sa nu va dezamagesc si, va astept parerile din nou <3; Lectura placuta
_____________________________________

Femele bune cu lovele
Frate nu serveşti?

Vinu’-i bun
Hai, nu serveşti?

Nu vrei sau nu “ai voie” să-ţi doreşti?
Nu…

Oriunde ai merge, orice ai face…
Rămâi băiatu’ mami sau “elevul” tupeist da’ fără *****.



Chapter II
“Sunt liber!”

Sasuke’s point of view:


“Păsărici, jucării scumpe, tutun combinat cu verdeţuri.
Toate sunt menite să-ţi ia capul, să-ţi calce în picioare creierul, judecata, raţiunea rămasă. TOATE. Şi nu mă plâng. Nu am de ce.
În fond, “naivul” din mine a murit.
L-am lăsat acolo, undeva în trecut.”

             - Sasuke, puiule, unde pleci la ora asta? mă întrebă femeia ce mi-a dat viaţă de îndată ce mi-am lasat mâna dreaptă să se odihnească pe clanţă.

             Asta era una din serile acelea banale în care mama credea că încă eram acel Sasuke plictisitor şi cuminte. Îmi venea să râd. Vremurile ălea s-au dus, mai repede ca apa ce se scurge prin canal şi nu-mi pare rău. Nu mai sunt acelaşi fra*er ce obşnuiam să fiu. Am privit-o printre genele dese, negre, atent. Era la fel de frumoasă ca întotdeauna şi naivă. Purta o rochiţă albă ce i se mula pe trupul destul de generos. Am fluierat apreciativ, făcând-o să se încrunte.

             - Unde crezi? Afară, i-am răspuns degajat.
             - Sasuke, eşti beat? Nu vezi cât e-
             - Încă nu, i-am tăiat-o repede, făcându-mă nevazut de îndată ce m-am aflat dincolo de usa.

             I-am auzit însă strigătul îndurerat. Am auzit-o şi nu m-am întors.
Ştiam că suferă din cauza mea, a fratelui meu şi, cu toate ăstea am lăsat-o asa. Am lăsat-o singură în reşedinţa uriaşă a familiei mele. A familiei Uchiha. Nu îmi păsa. Acel Sasuke grijuliu a pierit odată ce a ajuns la racoare.

             Peisajul de dinaintea ochilor mei negricioşi mă îndemna să-l invadez. Să-i inspectez intimitatea.Rahat. Vorbeam ca şi cum m-aş referi la o muiere doritoare de lucruri… mai puţin ortodoxe.

             Am rânjit.

             Grădina plina cu flori multicolore, leagănul şi gazonul verde, bine ingrijit, îmi aminteau de copilăria mea. De visele mele de neatins. Ce puştan puteam fii atunci… Credeam în iluzii cu tărie. Le adoram. Mă închinam lor, crezând că într-o zi aveau să vină la mine, să fie ale mele… dar nu. Nu a fost să fie aşa. Odată ce ajungi în mâinile “părinţilor” totul s-a sfârşit. Încă mă mir că am ieşit întreg din cuşca lor. Că am reuşit să depăşesc situaţia. Dar eu sunt eu. “Un Uchiha poate orice” – cum susţine tata. Am lasat deoparte depănarea amintirilor, gândindu-mă că într-un ghetou din imensul oraş în care locuiesc (şi anume New York) mă aştepta blondul.

             După ce m-am scotocit prin buzunare de chei, găsindu-le într-un final, m-am aruncat în bmw-ul personal, vopsit tot negru, băgând cheia în contact. Imaginea se mişcă deodată cu roţile autovehicolului, provocându-mi o stare stranie de mulţumire. Eram liber sau aşa mă simţeam. Totul părea la fel şi totuşi, mult mai diferit de când am văzut împrejurimile ultima dată. Fiind eliberat din şcoala de corecţie abea ieri, nu am avut timp să analizez oraşul. E prea mare şi ar dura. Nu îmi pasă. Eram din nou liber...
Mergeam ca un dement pe străzile deloc aglomerate, gândindu-mă că o să ajung scrum dacă nu mă grăbesc la locul “întâlnirii”.

***

             De cum am ajuns la destinaţie, am sărit pe trotuarul încins, trântind puternic portiera maşinii. Un tip blonduţ, cam de aceeaşi înălţime cu mine, mă întâmpină prinzându-mă într-o îmbraţişare bărbătească.

             - Ce faci, câine? mă întrebă de îndată ce m-am eliberat din braţele sale, privindu-mă cu acele oceane pătrunzătoare, deschise la culoare. O privire ce într-adevăr m-ar pune la pământ de aş fii tipă.

             - Bine bă, mă bucur de libertate, l-am anunţat sprijinindu-mă de autovehicol. Tu cum o mai duci? La şcoală mai mergi? L-am chestionat curios, scoţându-mi din buzunarele blugilor un pachet de ţigări, servindu-l şi pe el.

             Rânji.

             - Tot elev ai rămas, mă mai duc uneori, zise ciufulindu-mi părul ce şi aşa stătea în toate părţile. Eu o duc bine, oarecum.

             - “Oarecum”? l-am imitat.

             - Mdea, oarecum. În ultima vreme o gagică îmi face numa’ probleme, mă anunţă, auzindu-se oftatul prelung pe fundal.

             - Aha. Păi de ce nu i-o dai şi tu puţin ca să nu-ţi mai facă probleme? Hm? sau te-ai pocăit.

             Râse.

             Naruto era genul de om respectat, lider de gaşcă, de temut în alte cuvinte. Dispunea de o înfăţişare ok ce înnebunea orice puicuţă, de un corp –mai mult maşină de luptă şi, mi se parea imposibil sau mai bine spus… incredibil să-l aud vorbind aşa, făcând referire la o tipă.

             - Ea nu-i ca celelalte.

             - Poftim? Ai febră? am întrebat,aşezându-mi o mână pe fruntea lui uşor albicioasă.

             - Termină, câine! Nu am febră. Tipa-i “lider” de gaşcă. Ca mine.
Am dat din mână ca şi cum i-aş fi zis “asta nu înseamnă nimic”, invitându-l mai apoi la o plimbare. Mai depănam şi noi amintiri ca bătrânii ieşiţi la pensie, agăţam… şi cine ştie? Ne trezeam în vreo cameră de hotel, mai exact în pat cu vreo “bombă”.

             Am rânjit ştrengăreşte. El acceptă.

***

             Până la urmă, am colindat toate cluburile din apropiere împreună cu blondul, săturându-ne la un moment dat şi, precum am prezis, acum ne aflam într-o cameră. Şi nu. Nu era una de hotel, ci o încapere din apartamentul lu’ Naruto.

             Stăteam întins pe suprafaţa moale a canapelei gri cu picioarele pe măsuţa de cafea, privind tavanul gânditor. Viaţa la şcoala de corecţie e nasoală, naşpa, oribilă şi abea acum mi-am dat seama că fiind închis acolo, împreună cu toţi puştanii periculoşi, nu m-am bucurat de frică nici un minut. Dorul a fost singurul ce m-a vizitat p’acolo. Dorul de a fi liber, de a colinda oraşul, de a intra în orice “vizuină” doritoare, ajungând să uit totul a doua zi.

             Cu toate ăstea cât am fost închis am învaţat, m-am calmat oarecum. Aha... M-am gândit la viitorul meu ce avea deja o pată. Cazieru’ naibii.

             - Naruto, pasează’ şi tu puiu’ ăla odată!

             - Ai draci bă? Răbdare, că nu fuge nicăieri. Apropo, tu tot cu măta locuieşti? mă întrebă degajat, aşezându-mi cuiu’ între buzele întredeschise.

             Am tras un fum, apoi încă unul, ţinându-l captiv pentru câteva secunde în piept, eliberandu-l mai apoi. Era cenuşiu şi plutea în întreaga încăpere. Îmi placea. Deja simţeam cum starea de euforie mă cuprinde în braţele ei călduroase, primitoare. Cum îmi şopteşte suav în ureche că ea o să-mi ofere cele mai frumoase vise, cele mai realiste... Cât de dor mi-a fost de toate ăstea!

             - Aha, i-am răspuns fără să-l privesc.

             Râse.

             - Deci pân’ la urmă tot băiatu’ mami ai rămas.

             - Aha...

             - Mută-te la mine, o să fie mişto’. Fete în fiecare seară... paiuri, ieşiri cu gaşca. Dar mai ales fete! Ce zici? mă întrebă cu ultimele puteri, deoarece spusele lui nu erau decât şoapte. Şoapte menite să îmi zgârie mintea, să se spargă de pereţii nemiloşi.

             - Taci bă! şi pasează odată paiu’ ăla... până nu adorm.

             Făcu’ întocmai, lăsând comentariile şi propunerile pe altă zi.
„De mâine o să mă întorc la liceu” cu aceste gânduri am adormit, ţinând între două degete obiectul încărcat cu verdeaţă exotică, menită să te conducă în locuri în care, oamenii ce nu încearcă nu ajung. Într-o lume ce diferă de altele. Într-o lume proprie unde tot ce vrei se îndeplineşte prin simpla pocnire a degetelor.

             Dimineaţa sosi mai rapid decât m-aş fi aşteptat. În fond, când te simţi bine, timpu’ trece mult mai repede. Am căscat prelung, trosnindu-mi oasele. Pân’ la urmă am rămas pe canapeaua aparent confortabilă (şi e. da’ nu pentru somn), simţindu-mă oarecum înţepenit de spate şi ameţit.

             - Naruto?

             Blondul dormea dus pe podeaua din lemn lucios, ţinând într-o mână scrumiera.

             Până să-l trezesc am pornit în inspecţie şi am făcut cafea pentru amândoi. Aveam nevoie, că în fond mergeam la şcoală. Nu a fost nevoie să-l mai strig sau altceva, deoarece mirosul îmbietor de cafea făcuse treaba „murdară” în locul meu. Blondului nu-i plăcea să fie trezit.

             - Neaţa’.

             - Aha.

             Fuseseră singurele cuvinte ce au păşit pe buzele noastre, uşor crăpate. În rest am păstrat liniştea, fiecare afundându-se în marea gândurilor sale, lăsând o linişte enervantă să se astearnă peste tot.

             La liceu ne-am dus fiecare cu maşina lui, fiindcă lu’ Naruto ii circulau diferite idei nebune prin căpşor şi, nu aveam de gând să mă bag în probleme de cum am primit libertate. Curtea era spaţioasă, plină de elevi silitori, mai obraznici. Mă rog. Plină de păpuşe enervante ce mă urmareau peste tot aruncând în mine cu diferite întrebari şi macho gata de bătaie la tot colţu’. Cel mai naşpa era că nu am recunoscut nici o faţă din clasă în care fusesem repartizat. Frate ce naşpa era...! Nici măcar Naruto nu era în aceeaşi clasă cu mine.

             - Sasuke, spune-ne ceva despre tine, mă îndemnă profesoara de chimie (sau aşa am înţeles), privindu-mă printre gene.
             Era dotată şi blondă. Blondă... hm.

             - Nu-i nimic de ştiut, am răspuns degajat, aruncându-mi caietul (singurul pe care-l aveam) pe ultima bancă de la geam, urmându-i cursul. Toată clasa amuţi, însă lucrurile reintraseră în normal. Profa dăduse de copiat nuştiu ce, în timp ce-şi afundă privirea oarecum enervantă într-o carte.

             Nu aveam chef de nimic, aşa că, m-am rezumat la privitul pe geam şi meditatul. Gândurile negre nu mai erau, parcă fiind risipite în aer de către vânt, iar cele bune. Ei bine, aveam doar unul. Trebuia să-l fac pe blond să se mute în clasă la mine. Era cam naşpa pe aici. Trebuie să animăm locul. Plin de păpuşe din plastic, fără cap, iepuraşi fricoşi şi profesori timizi. Ce naiba? Un zgomot puternic mă trezi din visare. Nu mi-am ridicat însă privirea spre faptaş şi nici nu am ascultat conversaţia dintre profă şi tipa ce întârziase.

             Banal.

             Puteam să bag mâna în foc că aceasta se va scuza şi-o va pupa în dos pe femeie, rugând-o să o primească la ora ei, dar nu. Ea nu numai c-o înfiorase şi-o lăsase fără replică pe blondă, ci şi intrase fără să-i pese dacă cineva e de acord sau nu în privinţa asta.

             Fără pic de ruşine şi-a trântit piciorul pe suprafaţa lemnoasă, provocând un sunet uşor supărător ce atrăsese atenţia tuturor.

             - Ăsta-i locul meu, păpuşel, mişcă.

             Atunci, am văzut-o. Trupul subţire era acoperit de un hanorac negru precum pana corbului şi părul meu de altfel, picioarele fiindu-i dezgolite. Privirea de un smarald plăcut ochilor mă analiza îndeaproape, avertizându-mă în aceelaşi timp că posesoarea o să-şi piardă calmul şi răbdarea.
             - Şi...dacă refuz? am întrebat sigur pe mine, urmărindu-i mişcările.

             Îmi zâmbi ironic.

             Fără nici o avertizare, m-a apucat de gulerul cămăşii, trăgându-mi chipul albicios mai aproape de al ei.

             - Atunci o să suporţi consecinţele, mă anunţa, rânjind ştrengăreşte.

             Mi-am aşezat mâinile peste ale sale, eliberandu-mă din strânsoare destul de uşor, mai apoi rânjindu-i.

             - Deci, ce alegi? Te mişti sau o fac eu pentru tine? mă întrebă, ferindu-şi părul roz bombon de pe frunte.

             Se simţea norocoasă? Nici o tipă nu a rezistat aşa în faţa mea, căci leşina. Imi venea sa rad. Am trăit s-o văd şi pe asta. O puicuţă nu e atrasă de mine. Am zâmbit diavoleşte, anuntând-o că nu aveam de gând să mă mişc de aici. În fond ce putea să facă? În cel mai rău caz primeam o palmă cadou.

             Din nou, spre nenorocul meu, am fost suprins de ea. Şi-a ridicat piciorul în aer, lovindu-mă cu el în piept, fapt ce mă aruncase cu tot cu scaun la podea. Nu avusesem timp să reacţionez, deoarece tipa al cărui nume nu-l ştiu, mă împinse cu tot cu scaun (aproape că măturase cu mine pe jos) mai în spate, poziţionându-şi un altul unde stăteam eu mainainte.

             - Şah şi mat, îmi spuse, trăgându-mi cu ochiul.

             - Mai vedem noi...
             M-am încruntat, ridicându-mă de pe jos şi scuturându-mi hainele. O să i-o plătesc eu, cumva.

             „În comparaţie cu blondu’ şi asta eu nu eram decat un elev...” mi-am zis, aţintindu-mi mărgelele negre spre profa. De ce se comportă ca şi cum nu se întâmplă nimic? De ce toată lumea era mută, prefăcându-se că nu observă? Of, curiozitatea asta! Într-o zi o să mă ucidă, poate. Şi totuşi, îmi doream să aflu mai multe despre ea. Să i-o întorc şi să-mi culeg orgoliul rănit ce zăcea pe jos, pe podea, dar cum?

             - Auzi?

             - Hm?

             - Tocmai te-ai ales cu un duşman, am anunţat-o, observând cum un zâmbet îi înfloreşte pe chip.

             „Nu eşti primul şi probabil nici ultimul.” fuseseră cuvintele ce ieşiseră din lăcaşul ei, lasându-mă mut pentru o secundă.

Frumos capitol! Îmi place mai ales personalitatea lui Naruto. Al naibii nemernic! Oricum, cu toate că n-am fost foarte atentă la greșeli, am observat o expresie..defectuoasă, ca să zic așa: „trăgându-mi cu ochiul”.
Abia aștept next-ul!
Să nu uiți să mă anunți!

Okee..deci imi placee.
imi place ca ai povestit ce a facut Sasuke inainte de intalnirea cu Sakura
Are o reputatie de playboy? Ma asteptam
Oricum astept sa vad ce se intampla
Spor la scris si sa aduci nextul repede

Hahahaha. Din nou rad. Doamne ce tare adica daca face fata din zilele de azi asa cu siguranta isi ia o palma de la baiat. Ms ca mai anuntat si sper sa o faci in continuare.

Ahh, chiar îmi place. Mie în general îmi plac chestiile astea mai dure așa, mai.. rebele : )). Chiar m-au încântat primele două capitole, doar că ai grijă la limbaj pe acolo.. că nu vreau să-ți blocheze frumusețe de fic. Sper să mă anunți și pe mine când aduci next, te rog! Succes! *kiss*

Buna !
Multumesc ca m-ai anuntat !
Mi-a placut foarte mult !
Nu stiu cum o sa se iubeasca .
Te rog anunta -ma cand pui nextul !

Heiiiiiii. Ai pus nextul de ceva timp, dar se pare ca eu abia acum il citesc. Rusine!!
Ei bine, imi place foarte mult felul in care decurg lucrurile. La cum te stiu eu pe tibe, sigur va fi ceva de succes. Abia astept sa vii cu nextul. Spor la scris!

Eu sunt genu care citeste orice, de la ce recomanda profa de romana pana la ce gasesc pe toate site-uri ce-mi pica la mana, si nu raman asa usor impresionata de ce citesc. Oricum imi place ce scrii si tre' sa recunosc ca imi place felul in care prezinti clasicul cuplu SasuSaku intr-o versiune asa.... de cartier! tine-o tot asa si adu mai repede nextu' !!

Bună !
Am trecut şi eu pe la ficul tău si e chiar bestial
Adică felul cum descrii mă lasă mască
Vreau următorul capitol şi dacă nu te superi să mă anunţi şii pe mine !!