Elevul si vagaboanta.

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 03 Dec 2013, 20:02

Când zic ”stradă”,

Niciodată nu mă refer la strada-n sine.

E vorba de suflet

Și gândire.

E vorba de viața noastră.

De despărțire.

De golăneală și pr*stie.

Chapter X
„Complicații. Dezvăluiri.”

Sasuke’s point of view:

Îmi văd ”dușmanul” căzut, dar nu mă simt fericit în niciun fel. O văd cum își înfinge degetele subțiri în părul dens, trăgându-l de nervi, fără să-mi aducă vreo satisfacție anume. Nu mi-e milă, căci știu prea bine că asta ar fi mai mult decât o jignire adusă la adresa ei. M-am așezat pe covorul blondului, punându-mi o mână pe umărul ei, mi-o îndepărtă în secunda doi, lovindu-mă. Tremurul corpului i se intensifica de la o secundă la alta, făcându-mă curios în legătură cu cel care-a adus-o în starea aceasta deplorabilă. Am oftat prelung, zgomotos. Câinele făcu la fel. Și nu știu de ce, pot să bag mâna în foc ca el știe motivul și tot ceea ce se întâmplă fix sub nasul meu fără să am vreo putere să dezleg misterele sau să ajut. Înnebunit de toată tensiunea din cameră, m-am îndepărtat de lângă trupul felinei căzute în luptă, turnându-mi un pahar de tărie. L-am dat pe gât fără să clipesc, strâmbându-mă. Poate c-ar trebui să nu mă amestec, în fond, aproape că am fost omorât de acest Kenji fără să-i fi făcut nimic, dar ceva anume nu mă lasă să plec. Ceva numit ”curiozitatea a ucis pisica”. Ei, atunci prefer să fiu ”câinele”. Mi-am reluat poziția de dinainte, având într-o mână un alt pahar de tărie fără să aibe ca destinație gâtul meu. Am privit-o încă odată. Până acum nu i-am observat latura feminină. E frumoasă, periculoasă, dificilă și agresivă. Lider de gașcă. Mă atrage, sincer, lucru pe care n-o să-l afle vreodată. Am bătut-o ușor pe umăr. Își ridica pe dată smaraldele crude și reci la mine, fixându-mă cu privirea. I-am întins paharul, iar ea îl luă și-l dădu pe gât fără vreun avertisment anume. Ne-am înțeles numai prin ocheadele ce ni le-am oferit. Ca niște prieteni adevărați, ce știu cum se simte celălalt fără să i se spună. Ca niște dușmani adevărați. Și până la urmă, dușmanii se ajută între ei, nu? Și nu pot să cred că fac asta.

- Sakura, te iubesc, zic serios, fiind curios să-i observ reacția.

Reacție pe care-o știam deja. Făcu ochii mari, apoi se strâmbă în direcția mea de parcă i-aș fi oferit cea mai acră lămâie de pe lume. Oricum, cuvintele mele fac parte din planul meu, știu că și blondul și-a dat seama. Eu n-am iubit în viața mea și nici n-am de gând să mă apuc de pe acum.

- Ascultă aici, față palidă, n-am chef să-ți aud cuvintele amoroase, zice furioasă, plecându-și fața în jos. Mă ignora.

Încă îmi amintesc ziua în care-am întâlnit-o. Stăteam liniștit în banca aceea, care, suținuse atunci că e a ei, plictisindu-mă de moarte. Mă gândeam la cât de nașpa e viața și cât de mult îmi lipsește fratele meu. Încă îmi lipsește și aș da orice să aflu cum o mai duce. Oricum, dacă nu exista ea, bănuiesc că aș fi făcut ceva împotriva legii și aș fi ajuns din nou după gratiile ruginii și reci. Nu numai că m-a bruscat, ci, în pofida mea, mă aruncase pe jos fără să se gândească de două ori. Ca să fiu sincer, e a doua fată care nu-mi cade în plasă. Care nu se lasă prădată de farmecele mele bărbătești, ceea ce mă impresionează peste măsură. Datorită acelor lucruri enumerate mai sus, nu pot să o las să se piardă chiar acum. Să fie învinsă de altul, căci eu trebuie să fiu acela fără dar și poate.

- Ești slabă.
- Zicea un păpușel...
- Poate că eu îs ”păpușel”, dar tu ești SLABĂ, i-am zis, apropiindu-mă de urechea ei. Să fii slabă, mai ales în situația ta, e de plâns... sincer.

M-am îndepărtat aproape imediat după ce i-am zis, la timp să-i observ sclipirea din ochii ei de culoarea ierbii. Parcă inviaseră împreună cu posesoarea. Se ridică în picioare brusc, scuturându-și hainele ca și cum în tot acest timp ar fi fost captiva nisipurilor. Naruto nici nu mai era în cameră, îmi lăsase mie misiunea de a o trezi la realitate. Am reușit, lucru ce mă bucură într-o măsură destul de mare, ceea ce nu mă așteptam. Își așeză mâinile pe hanoracul meu, larg, trăgându-mă de materialul gros în direcția ei. OK. Sunt bucuros că am reușit să o calmez și să o readuc la vechea ei personalitate. Periculoasă. Indestructibilă. Rea. Deși, să fiu sincer, nu mă simt așa de pregătit încât să o și încasez.

- Păpușel.
- Hmm? am murmurat, pregătindu-mă pentru ce-i mai rău.
- Ai zis că mă iubești, nu? întrebă, fiind mult prea aproape de mine. Răsuflarea ei caldă, lovindu-mi fața din plin.
- D-Da, m-am bâlbâit. Mă excită fără să vrea.
- OK.

Își lipi buzele moi și mici de-ale mele, strângându-mi chipul în palmele ei mici și fine. Limba umedă servise drept sabie fără tăiș, o sabie ce-mi despărțise buzele și-mi pătrunsese în lăcașul umed ca să mă cheme la joacă. Un joc erotic, surprinzător, de neimaginat. Își lăsă întreaga greutate corporală peste a mea, scoțându-mă din minți. Poate că sună cam egoist din partea mea, dar dacă așa reacționează când e băgată în probleme până-n gât, vreau s-o văd așa mereu, ca să o pot salva, să fac pe eroul și să-mi primesc răsplata. Ne mișcam limbile în același timp, hipnotizați de o plăcere imensă, însă fix în momentul în care credeam că mai am puțin și ajung în chiloții ei, s-a oprit, depărtându-se de mine.

- Ce dracu a fost asta?! am întrebat de cum mi-am recăpătat suflul.
- E ceea ce numești tu ”mulțumire”.

*

1 oră mai târziu...

Amintirile de la groapa de gunoi și sărutul nu încetau din a-mi bântui ființa. Am readus-o la viață, în toată splendoarea ei, dar să mor în momentul ăsta dacă mă așteptam la o astfel de ”mulțumire”. Buzele ălea micuțe și moi mi-au cutremurat toată ființa, mi-a înfiorat toate organele, ce să mai spun de cel de jos? Mi-a oferit o grămadă de fiori pe șirea spinării, și mă bucur că blondul n-a fost prezent să ia parte la întreaga acțiune. Ar fi prins ură pe mine, doar pentru un simplu sărut, prietenia noastră destrămându-se la fel de ușor cum s-a format. I-am atins fosta femeie, ceea ce pentru noi, vagabonzii, înseamnă crimă curată. Nimeni nu se atinge de ce-i al nostru, iar dacă o face, sfârșește rău. Mi-am dus mâna în dreptul inimii, inimă care de o oră pulsează mai mult sânge decât ar trebui. Nu vrea să se oprească. Sângele îmi fierbe în vene, mă simt terminat. M-am ridicat de pe covorul pufos, așezându-mă pe canapeaua incomodă. Mi-aș face un pai, însă n-am prea multă forță în mine. Eu am înviat-o, ea m-a omorât. Încep să dau crezare versurilor acelea banale ”femeia îți dă aripi, femeia te omoară”. Am inspirat de mai multe ori și-am expirat. Ușa mi-a atras atenția. Nu ușa în sine, ci, modul brutal în care-a fost tântită de perete. Era ea. Felina periculoasă ce mi-a intors pe dos toate simțurile bărbătești. M-a analizat atentă, apoi mi-a râs în față, pe chip apărându-i veșnicul rânjet. Enervant. Frumos.

- Ce-i păpușel? Un sărut de-al meu și ești pe jos? întrebă, sigură pe ea.
- Cred că ai nevoie de ochelari, păpușă. Sunt așezat pe canapea, îi zic, luând-o la mișto.
- HA! Măsoară-ți cuvintele, că nu-ți datorez nimic.
- Găurește-mă, atunci. I-am zis, încercând să o provoc. Ea mârâi, ca o felină ce e, dar mă ignoră.

E frumoasă și tot ce am căutat eu la o fată, dar mi-e inaccesibilă. E imposibilă și niciodată n-ar accepta să iasă cu mine, nu numai din cauză c-a fost împreună cu blondul. Știu totul. Cum l-a găurit pentru c-a căutat să-i fure gașca, cel mai de preț lucru al liderului. Familia ei. Gașca ei iubită. Am oftat, fiind obosit. Ea se așeză lângă mine fără să scoată un cuvânt. Își turnă un pahar de tărie, apoi îmi turnă unul și mie. Am ridicat întrebător din sprâncene, pironindu-mă cu ochii ei verzi. Frumusețea e înfiorătoare uneori, iar bărbatul tinde să-și dorească ceea ce nu poate avea. În câteva secunde mi-am imaginat cum ar fi să intru în chiloții ei, să mă satisfacă cu corpul ei atrăgător, ce, mai mereu e acoperit de hanorace largi, colorate în culori vii ori sumbre. Drăguț. Numai cuvântul ăsta reușea să-mi colinde mintea. Drăguț. Prea drăguț.

- Unde-i Naruto? întrebă, întinzându-mi paharul.
- Habar n-am, crede-mă. Oricum, te duci acolo, nu-i așa? am schimbat subiectul, interesându-mă de soarta ei.
- Da, zice apoi rânjește. Trebuie să mă răzbun și o s-o fac. O să mă răzbun, promit.

Am dat pe gât tăria acră, strâmbându-mă din nou. I-am prins mâinile într-ale mele, și i le-am strâns ușor. În momentul ăla m-am simțit stăpân peste toată lumea, de parcă până și ea mi-ar aparține.

- Nu te duce.
- Ți s-a urcat la cap tăria, păpușelule? zice, un gust amar colindându-mi papilele gustative, și-și trage mâinile din strâsoare.

Și dacă cumva, printr-o minune, și ea m-ar plăcea? Dacă n-am fii dușmani, dacă liceul la care mergem să învățăm ca să devenim cineva în viața asta de cacao ar fi normal, și-am avea parte de întâlniri romantice precum orice adolescent normal, cum ar fi atunci? Întrebări stupide îmi colindau mintea zăpăcită, enervându-mă peste măsură. E așa cum spunea ea mai devreme. Un sărut de-al ei și sunt pe jos. Urăsc să mi se de-a peste nas, să pic de fr*ier în fața ei, să aibă dreptate. Și cu toate că mi-e dușmancă, lăsând deoparte tot ce s-a întâmplat între noi, îmi place. Îmi face plăcere să mă avânt în pericolul pe care anturajul ei mi-l promite, și oricât îmi displace să recunosc, ador să fiu în preajma ei, să beneficiez de certurile noastre zilnice. Certuri ce mă fac să simt că trăiesc. Nu normal, ca orice alt elev, ci, altfel.

- Te urăsc de moarte, am anunțat-o, fără s-o privesc.
- Asta să i-o spui lu' bună-ta.
- N-o cunosc, zic, pe o voce stinsă, indiferentă.
- Norocul ei.
- OK.
- Mersi, zice ea, încet, șoptit.

Ca ars, m-am întors în direcția ei, dornic să o observ. Stătea rezemată de canapeaua aparent comodă, cu privirea-i pierdută într-un punct mort. Oricât m-aș strădui, nu pot să aflu ce idei ascunde mintea ei. Și uneori nu-mi pare așa de rea pe cât se prezintă, dar bănuiesc că oricine încearcă să fie puternic ori puternică în viața asta de cacao. Ea nu-i altfel. Rezistă. Face față oricărei confruntări, ținându-se cu încăpățânare pe propriile-i picioare. Mă hipnotizează fără să vreau, căci în momentul de față, fiecare mușchi din corp îmi strigă insistent să o sărut. Vreau să o ating, dar conștiința îmi spune că s-ar putea să încases o bătaie soră cu moartea, și nu mă risc, ceea ce mă face pe mine slab. Ce i-o fi făcut nemernicul ăla de Kenji? Încerc să-mi îndrept atenția către adevărata problemă. Când stătuse pe jos, pierdută, terminată, fiind mai mult decât slabă, m-am simțit aiurea. Nu vreau să o mai văd vreodată așa, iar dacă asta mă transformă într-un criminal fără suflet, fie. O să-mi accept pedeapsa bucuros.

- Știi, începu, mai demult aveam o altă ”familie”. Gen o gașcă mai mică...
- Ascult, i-am zis, fiind ochii și urechi.
- Mă simțeam OK cu ei. Eram fericită.
- Ce s-a întâmplat cu ei? am sărit, curios.
- I-a ucis, Sasuke. I-a ars de vii, rosti, uitând să respire pentru câteva secunde.
- De ce? îmi alunecă pe buze o întrebare stupidă.
- Fiindcă eram fericită cu alții și nu cu el.
- Oh, e egoist.
- Îți spun eu ce e. Un neorocit ce nu-și merită viața!

M-am întors către ea, din nou, și-am privit-o. Lacrimile îi curgeau șiroaie pe obrajii înroșiți. Am cuprins-o în brațele-mi mari și calde, consolând-o pe mica fiară fără să-i ofer mila pe care-o urăște atât de mult.

- Vreau să moară.
- Și eu la fel, crede-mă.
- Totuși, îmi zice serioasă, vreau ca tu să nu te implici.
- De ce?! A încercat să mă omoare!
- Știu, zice, apoi mă îndepărtează. Și dacă nu mă asculți, o să-ți găuresc eu personal capul cu un glonte.
- De ce mă protejezi? Spune-mi! am strigat, nervos.
- Pentru că îmi amintești de EL, spuse, apoi se făcu dispărută.

**

după o jumătate de oră...

Mai nou o nouă enigmă e pe capul meu. ”Pentru că îmi amintești de EL”. Cine să fie acel ”el” misterios? Nu-mi pot scoate asta din minte, plus lacrimile acelea incolore ce-i pătaseră fața palidă. E prima oară când am văzut-o pângând, și sincer, prefer să n-o mai văd așa niciodată. Și-a deschis inima în fața mea, dușmanul ei de moarte, fără ca măcar să i-o cer, ceea ce îmi asigură că are încredere în mine. Mi-a cerut, de asemenea, să nu mă bag... dar cum s-o fac? Cum când am văzut-o plângând?! Nu mi-e cu putință. Mă simt aiurea. Nervos. Iritat. Obosit. Șocat, și lista poate continua. Într-un sfârșit, felina a apărut din nou în livingul blondului împreună cu el. Fătul dispărut sau pierdut.

- Am pierdut ceva? întrebă el, trecându-și o mână prin firele aurite.

”Destule”, am gândit-o, dar n-am putut s-o zic.

- Vrea să se ducă singură după Kenji, singură, am accentuat ultimul cuvânt.
- Nici vorbă, se împotrivi el, încruntându-se.
- Uite, știu că sunteți de partea mea în toată treaba asta, dar prefer să nu vă implic.
- E sinucidere curată! M-auzi?! SINUCIDERE CURATĂ! Dacă vreun moment îți mai judecă cum trebuie bibilica asta, zise el, lovind-o ușor peste cap, nu o să mergi după el singură. Asta și vrea, Sakura! Asta vrea! Nu i te oferi pe tavă, te rog!

Clipi des, apoi vorbi, ca scoasă din transă.

- Asta e problema mea, Naruto. Apreciez că-ți faci griji pentru mine, dar nu trebuie. Știu să-mi port și singură de grijă. Rânji ea, apucând de cheile din mâna câinelui, apoi zbură, practic, până la ușă, închizându-ne pe amândoi înăuntru.

Aproape că spumegam amândoi de furie, neavând nicio șansă să scăpăm din cușca numită ”casă”. M-am trântit pe canapea, turnându-mi încă un pahar de tărie. I-am pus unul și lui, iar el îl apucă mai mult decât bucuros. Până să apară și blondul în încăpere au fost o grămadă de evenimente. Sărutul. Mărturisirea ei. Și totul mă dă peste cap, mă înnebunește în așa fel că nici eu nu mai judec bine, însă nu asta e problema mea. Nu înțeleg de ce sunt așa speriat și de ce mă interesează atât de mult soarta acelei mici nenorocite care ne-a închis în casă. OK. O face pentru binele nostru, dar la binele ei nu se gândește? Prefer să fiu eu ăla găurit, și nu ea.

- De ce mama naibii ți-ai pus ușă de metal? am izbucnit eu.
- Că am mulți dușmani, de-aia, îmi răspunse în scârbă, enervat.
- Câine, dacă o prinde, nu o s-o mai vedem niciodată. Kenji e cel mai deștept tip pe care-l cunosc eu, iar din capcanele lui n-a ieșit nimeni. O s-o ducă departe, unde o să ducă cea mai mizerabilă viață posibilă, și noi... nu o s-o mai vedem vreodată. A intrat singură în gura lupului. Întâlnirea aia e o capcană, și ea știa asta! mă anunță, panicat.
- La dracu'! am zis, repezindu-mă la ușă.

Sakura, ai face bine să fii deșteaptă. Pentru binele tău.

Next steps from elevul si vagaboanta:

- Nu o să mă prinzi niciodată vie!

- Tu chiar ai îndrăznit să mă împuști?!

- Ești o târ*ă masculină. O târ*ă care se ascunde după fusta soră-mii!

- Să nu mai pleci niciodată așa, bine?

- NUUU!

~~~~~~

Și iată că după o pauză lungă, reușesc și eu într-un final să vă aduc next-ul happy2

. Îi mulțumesc celei care mi-a deschis fic-ul și tuturor care l-au citit. Sper să vă fie pe plac acest capitol și să nu fiți supărate/supărați prea rău că am lipsit atât. N-aveam inspirație pentru el, așa că n-am vrut să-l stric. Lectură plăcuta & Kissez ^^ !
ps: necorectat

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 03 Dec 2013, 20:41

~~Ediiiiiiit!!!~~

EDIT:

Bun, deci, in sfarsit am reusit si eu sa imi fac putin timp si sa citesc capitolul. Stiu ca a durat mult prea mult si ca urasti faza cu edit-ul, mai ales cand eu sunt nesimtita si te fac sa astepti aproape o sapatamna. De acum nu se va mai repeat, chiar daca asta va insemna ca voi ajunge cu comentarii ceva mai tarziu.
Nu ai idee cat de mult m-am putut bucura cand am vazut link-ul ficul redeschis, pe ultima pagina aparand un capitol de lungime acceptabila, cat sa imi satisfaca pofta dementa de a lectura ceva scris de tine. Nu mai citisem de o groaza de timp un capitol de-al tau si chiar mi-era dor. Mi-a plait deosebit de mult dialogul; pe langa faptul ca a fost luuuuuuung si genial, unele din replici m-au surprins placut. Sarutul dintre aia doi a fost demential, perfect, superb, mirific, extraordinary si tot ceea ce mai constituie un sinonim pentru aceste adjective. Chiar daca nu a fost chiar asa mare lucru si cred ca tind sa cam exagerez. Acum sunt extrem de curioasa ce-o sa se intample in continuare, ce va face Sakura, ce va face Sasuke, cum o sa decurga totul.
Te rog sa ma scuzi pentru comentariul alal de scurt, dar maine am o teza la mate, materie la care abia pot obtine un 6-7 intr-un afurisit de test, deci am de lucru. Poate data viitoare voi concepe ceva mai lung. Spor la scris si cat mai multe tone de inspiratie!

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 03 Dec 2013, 21:53

Bunaaa! Tre sa fi mandra caci n-am mai comentat pe forum de luni bune , nu asa :)))).Deci , trebuia sa-mi vezi fata cand am vazut cand am primit mesaj what?lol!

. Nici pe alea nu le-am mai primit houaleu :))). Si mai ales cand am vazut ca l-ai redeschis imi venea sa tip what?lol!

. Iubesc ficul asta , mi se pare genial de-a dreptul. Deci nu comentez nimic altceva de next caci n-am ce spune : Superb <3. Iti spun doar sa nu ma lasi mult sa astept caci sunt curioasa a naibii la ce planuri mai am ai in creierasul tau :3. Spor la scris si sa ma anunti si pe mine , ti ror euu in love

.
Pupici! :*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mier 04 Dec 2013, 09:46

Buna!
Nu stiu cum ai reusit sa postezi doua capitole intr-o zi! Acesta a fost genial, m-ai lasat fara cuvinte! Sarutul a fost cel mai frumos moment, chiar daca Sakura spune ca l-a sarutat pentru a-i multumi lui Sasuke! Ei doi formeaza un cuplu asa dragut!<3 Am observat ca si Naruto tine foarte mult la ea, mai ales ca s-a speriat cand a plecat sa se razbune pe Kenji. Incep sa-l urasc pe tipul asta mai mult decat as fi putut crede; e un nenorocit! Oricum, multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Kissez! :*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 05 Dec 2013, 18:46

Misto next-ul astept urmatorul capitol.Vreau sa vad ce face "ala". Ja ne!

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 05 Dec 2013, 19:04

Iiiiiii! Cat de frumos! Nu te oprești din a mă uimii. Scrii atat de frumos și de expresiv. Și nu numai scrisu. Idea în sine. Dialogul și descrierea sunt perfect proportionate. Cât despre întamplări? Wow. Este tot ce pot să zic. Wow. Sărutul? Incuiatul băieților in casă? Totul perfect. A, apropo, mulțumesc pentru anunț. Scrii foarte frumos și sper să nu mai încizi acest fic. Este printre cele mai bune ficui ale tale (părerea mea). Anyhow, eu una aștept cu nerăbdare next-ul. Te pup și spor la scris. dap !

*hugs and kisses* kiss

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 05 Dec 2013, 20:03

Anneyong draga mea Lexxu! hi!

Deci...daca mai inchizi ficul asta, te bat!!! biciuitor

E prea genial...si uimitor in ultima parte... o_O
Adica...chiar nu ma asteptam la tooata faza...Dar cine sa o faca? huh?

Deci chiar vreau next-ul!! Si sa ma anunti si pe mine!!! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 05 Dec 2013, 20:29

Deci ma crezi sincer, dar poate am lipsit de la multe ficuri dar de la al tau nici o data. Deci cate ai scris. Ma bucur, adica ai un fic grozav. Te-ai gandit sa faci din el o carte? Adica pe bune, scri extraordinar. As vrea sa fiu ca tine, sa pot scrie astfel si sa fiu apreciata astfel. Sincer acest capitol mi-a pus capac. De acum "Elevul si vagaboanta" e fan ficul meu favorit. E number one. Iar acum tu esti scriitoarea mea favorita. Chiar te admir. As vrea sa fiu la fel ca tine, poate cand o sa devin mai buna la scris, poate daca vrei as vrea o colaborare, desigur nu te oblig, este alegerea ta. Ma deranjeaza ca nu mai anuntat. Te rog sa ma anunti de acum. Multumesc de tiompul acordat.

Acum sa discutam despre fic: Deci imi place nespus cum descrii sentimentele personajelo, certuletele dintre cei doi ma bucura. Sarutul dintre cei doi a fost dragut.

Bay!

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 05 Dec 2013, 22:16

~~Edit mâine.~~
Buna, Lexx`! Asa cum am promis, am revenit cu edit-ul:

Esti atattt de geniala! what?lol!

Este un fic superb, imi cer scuze ca l-am descoperit abia acum, dar niciodata nu e prea tarziu. Imi place la nebunie totul! De la idee pana la ultimul cuvant ai fiecarui fragment mi-am incantat imaginatia si privirea cu randurile extraordinare pe care le-ai scris. kiss

Astept cu nerabdare next-ul pentru ca sunt foarte curioasa in ceea ce priveste continuarea. Te-as ruga sa ma anunti si pe mine de acum incolo. Iti urez multa inspiratie si cat mai mult timp liber! kiss

*Hugs!*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Sam 07 Dec 2013, 21:42

Buna! Uite ca apar si eu pe la ficul tau. happy

Imi place foarte tare, este genial! Mnoo, deci iti ador felul de a scrie. Felul in care ai conturat personajele, peripetiile prin care trec si tot acest fic sunt intradevar GENIALE! Ca sa fiu sincera nu titlul ma facut sa-ti citesc ficul ci am vazut ca este scris de tine. Stiu ca anul trecut, ai participat la Concursul de vara 2012 si ti-am citit atunci compunerea si mi-a placut tare mult. Avand in vedere ca "te cunosc" inca de atunci, am zis ca trebuie sa citesc ficul acesta. Naruto este destul de dragut, chiar daca e un "caine". Sasuke, hmm, imi place de el, este destul de tare, insa ma dezamagit ca si-a luat-o peste bot de 2 ori. Sakura...ooo, mama, Sakura!!! Deci o ador! Imi place atitudine, imi place cum se imbraca, imi place ABSOLUT TOT la ea!! Ador, ba nu iubesc felul in care ai conturat-o!!!! in love

Esti un GENIUS pentru felul tau de a scrie, ai un adevarat talent. Spre sa aduci repede nextul si te rog sa ma anunti si pe mine de el. Te kiss

si multa inspiratie la next. dap !

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Sam 07 Dec 2013, 22:07

Aiaiaiaiaiaiaiaiaiaiaiaiiaiaiaiaiaiaiaiaiaiia. Dumnezeule, iti iubesc ficul! Esti un geniu, stiai asta? Îmi place maxim cum scrii, ai o anumita relaxare, un anumit fel genial in care descrii contradictiile sufletesti ale unui personaj. Chiar am putut sa savurez la nebunie acest next chiar daca am o tema lunga cat o zi de post la romana, lucrare la franceza si teza la mate. ÎNSĂ, mi-am luat doza de placere pe ziua de azi, acum LA TEME! Off.. Abia astept vacanta!! Kiss.

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Dum 08 Dec 2013, 22:15

Heiii. A fost atat de awesomeeee. Ma bucur ca ai revenit cu un nou capitol si ma bucur ca m-ai anuntat. Mi-a placut scena sarutului. Mi-a placut... tot! Keep up the good work si nu uita sa ma anunti.

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Lun 09 Dec 2013, 10:54

Hey, ajung şi eu pe aici, cam târziu cei drept, dar mai bine decât niciodată. Îmi place mult ficul, ai un stil bine definit, bazat pe o narare fulidă. Ştii unde să integrezi dialogul în aşa fel să faci totul şi mai uşor de parcurs şi să aţâţi imaginaţia cititorului. Îmi place modul în care ai reliefat caracterele personajelor. Sakura este o bad girl cu suflet mare din punctul meu de vedere şi o ador. Abia aştept nextul viitor, să văd cum o să se descurce cu fratele ei şi cum va evolua relaţia dintre cei doi.
Deasemenea Sasuke, îmi atrage atenţia. Mi-a părut rău că şi-a părăsit mama, dar mi-a plăcut modul în care gândeşte şi cum se descurcă în situaţii limită. Vreau să văd cum va reuşi să iasă din casă şi dacă se va duce după Sakura.
Cam atât am avut de spus, spor la scris şi te rog frumos să mă anunţi şi pe mine de următorul next.

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Lun 09 Dec 2013, 19:29

~~Edit maine~~

Nu cred, in sfarsit ai veniiiiit? Ia spune-mi domnisoara, cat timp credeai tu ca mai puteam astepta?
Fie, lasand asta, yeeeeeeyyy ai veniiit! Ficul este genial de superb si mi-a fost foarte dor de tine si de el.
Am ramas, intradevar, cu gura cascata cand Sakura l-a sarutat pe Sasuke, iar de replicile ce si le aruncau unu' altuia nici nu mai spun..
Superb! Nici nu mai stiu ce sa mai spun..Asa ca inchei aici, spor la scirs si nu uita sa ma anunti

See ya!

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Vin 13 Dec 2013, 20:45

Bai deci te'ai ales cu inca un mega fan.
Ficul e genial. Imi place mult cum descri totul. E asa incitant :3 si cu toate ca tipul ala, Kenji e un dement imi place al naibii de mult. Te rog anunta'ma de next. *Hugs*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 17 Dec 2013, 23:46

Deci, fii atenta aici, daca mai indraznesti sa lipsesti atat de mult cred ca te omor, deci nu stiu ce fac cu tine. Ai niste idei geniale, dar pe care le postezi cu intarziere. Dar acum sa lasam asta la o parte si sa revin asupra capitolului care a fost absolut GENIAL, FANTASTIC, chiar nu mai am cuvinte ca sa descriu cat de mult mi-a placut acest capitol in love

mai ales ca Sakura si Sasuke s-au sarutat dance2

si faptul ca ea si-a deschis inima in fata lui a fost atat de dragut puppy eyes

Acum te-am lasat ca maine am scoala si nah... scuze ca vin asa tarziu cu comm'ul dar nu am prea avut timp sa intru pe net happy2

si mersi de anunt kiss

P.S. daca te rog cand ma mai anunti de next ai putea sa pui si link-ul fic-ul? Mersi, iar pana data viitoare spor la scris. Te-am kiss

~Sayonara~ a hug

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 31 Dec 2013, 01:24

Lasă-mă să plec,

Lasă-mă să fiu

O creatură Sfântă printre morți și vii.

Lasă-mă să plec,

Tu chiar nu știi?

Nu te-a învățat mami

Că există și momente în care trebuie să te reții?

Chapter XI

„Răzbunarea s-a înfăptuit?”

Sakura’s point of view:

Sprijinită de ușa din metal, amintiri cutremurătoare îmi invadară mintea. Seara în care îmi ucisese prima gașcă de ciudă și furie n-am să o uit vreodată. Voiam să mă răzbun, să-l acuz de crimă ca să fie închis și să o ia la caca de la cei mai mari criminali în serie, însă am renunțat la idee. Banii fac pământul să se învârtă, iar el are buzunarele pline. I-am comunicat și lui ce am vrut să fac atunci când a venit să mă vadă, părea distrus, când singura distrusă eram eu. Mi-a promis că nu o să se mai arate în fața mea vreodată și a făcut-o. A încălcat jurământul Sfânt și pentru asta, trebuie să plătească cu viața lui. De data aceasta n-o să-mi mai ascund sentimentele ori gândurile negre, ci, o să fac ceea ce ar face un om normal. O să dau ascultare cuvintelor tatei și anume: „Dacă ești rănită, rănește. Răzbună-te și varsă sânge. Sîntem animale cu o judecată mai mare decât cele sălbatice, însă când suntem răniți, nu trebuie să ezităm în a ne scoate la iveală ghearele ascunse”. Întotdeauna îmi ținea astfel de discursuri fără să țină cont de părerea mamei. „Maică-ta e slabă, spunea. Să nu asculți de ea niciodată! Și dacă i-aș spune să se sinucidă, m-ar asculta. Tu să nu fii ca ea!”, îmi repeta din nou și din nou. Când eram mică semănam oarecum cu mama, dar tata s-a îngrijit să mă scape de sufletul mare și milos. Am devenit o delicventă, care ținea numai la gașca ei. Gașcă ce a ars de vie sub privirile lui bolnave, de gheață. M-am îndepărtat lent de ușa metalică, privind în urma ei cu părere de rău. N-am nici o intenție să le cauzez nervi, cel puțin nu acum, dar așa e cel mai bine pentru ei. N-au de ce să se amestece în problemele mele. Probleme ce trebuiau rezolvate acum mult timp în urmă. Am privit încă o dată în urmă, așezându-mi două degete pe buza inferioară.

- Mulțumire, eh?

***

Kenji’s point of view:

- Tinere stăpân, șuieră un subaltern imediat ce mă văzu. N-am vrut să o omor, dar... dar nu tăcea din gură!

Ochii lui negri mă priveau cu groază, în timp ce bătăile inimii lui se încrucișează cu ale mele. Mi-am ridicat privirea ca de gheață în sus, zărind trupul neînsuflețit al tinerei roșcate. Capul îi atârna de o frângie groasă, legată de o țeavă gri, iar corpul se legăna lent dintr-o parte în alta. Am oftat prelung, introducându-mi mâna dreaptă în buzunarul hanoracului. Încercam să-mi păstrez calmul, dar nu reușeam nicidecum. Din cauza unui pămpălău, sora mea nici n-o să asculte când o să vreau să vorbesc cu ea.

- Spune-mi, de cât timp lucrezi la mine?
Începu să țipe.
- Domnule, nu, vă implor!

Cu o viteză incredibilă, brunetul îi cuprinsese gâtul într-o palmă, vrând să-l reducă la tăcere.
- Nu te-a învățat nimeni că nu ai dreptul să ridici tonul la stăpânul tău? făcu el, provocându-i tot mai multă durere.

Când un glonț îi atinsese piciorul drept, încercă să strige, în van, normal. Privirea lui neagră era umplută cu groază și frică, căci acum eu și mâna mea dreaptă îi amenințăm, în mod evident, viața. Lichidul roșiatic îi pătă articolele vestimentare în voie, iar scurgerea sa îmi dădea o poftă nebună și o dorință crescândă de a-l vedea tot mai mult, în cantități mai mari. Se auzi încă o împușcătură, de data asta țintindu-i mâna stângă. Din nou, încercă să urle, dar mâna brunetului îi seca puterile, căci îi strângea gâtlejul fără nici un pic de milă.

- Vă ro-ro-rog! Lăsați-mă... să... tră-trăiesc... și... fac... orice!

Un râs diavolesc îmi scăpă printre dinții încleștați.

- Presupun că așa te-a rugat și pe tine fata aceea, cretinule! Era cea mai bună prietenă a Sakurei. Spune-mi cum ar trebui să o înlocuiesc.
- Î-Îmi pare rău, șopti.
Am rânjit răutăcios.
- Scuzele nu mă ajută cu nimic. Spânzură-l, i-am ordonat brunetului, ignorând rugămintele celuilalt în care îmi cerșea mila.

Mila e făcută pentru oamenii slabi, iar eu nu sînt unul dintre ei. Din cauză că a condus-o pe roșcată în lumea cealaltă, soră-mea o să mă urască și mai mult, dacă așa ceva e posibil. Și e. Când vine vorba de ea orice se pune în calcul. Am oftat prelung, ciufulindu-mi părul sărutat de soare. Întotdeauna am vrut să am grijă de ea și am avut, însă în ultimul caz s-a produs o eroare, făcund-o astfel să mă urască pentru totdeauna. Astăzi am vrut să o leg și să-i explic forțat că nu e așa cum crede, dar cum să o mai fac acum? Când trupul neînsuflețit al roșcatei ornează încăperea imensă și prăfuită a depozitului vechi de carne? Mai degrabă m-ar omorî și dacă ar însemna să moară și ea ca s-o răzbune, decât să stea de vorbă cu mine. Asta se întâmplă când îi lași pe alții să-ți angajeze gorilele care fac curat după tine. De acum o să-i verific eu personal, deși, nu mă ajută cu nimic în momentul de față. Fapta e consumată. Fata e moartă, iar călăul ei la fel. A încercat să mă roage și după ce i s-a pus funia la gât, numai din priviri, dar i-am întors spatele, ignorându-l. Nu mă interesează câți trebuie să omor ca să mă apropiu de sora mea dragă, câți o să-mi stea în cale, căci o să-i îndepărtez pe toții oricum.

- Îmi pare rău, Kenji, făcu el după ce-și lăsă o mână pe umărul meu drept. O să fie și alte ocazii.

Mi-am indrodus pistolul în buzunarul hanoracului, scoțându-mi tot de acolo o poză micuță cu mine și ea. Eram niște țânci neastâmpărați ce nu puteau sta locului o secundă, dar îmi plăceau vremurile acelea mai mult ca orice. Puteam să stau în preajma surori mele fără să dau socoteală la nimeni, fără să fiu întrerupt de cineva, și-n plus, pe vremea aia mă iubea sincer. Acum mă urăște, din cauza unor nenorociți. Din fericire, părul ei a rămas la fel de roz ca pe atunci. Întotdeauna m-am minunat de culoarea podoabei sale capilare. Atât de rară, atât de exotică. Uneori adormeam în timp ce mă jucam cu el. Am zâmbit în colțul gurii.

- Mda, dar speram că o să fie astăzi, am adăugat dezamăgit.
- Și eu la fel, făcu, la fel de supărat ca mine.

***

Sakura’s point of view:

Am ajuns destul de repede la vechiul depozit de carne. Nici n-a fost nevoie să-l sun ca să știu că aici avea să-și desfășoare activitățile ilegale cât e prin oraș. Nemernicul! Fabrica asta nenorocită face parte din teritoriul meu, și o știe foarte bine. Vrea să mă sfideze la nesfârșit? Vrea să-mi mărească ura față de el și mai mult? Habar n-am, dar voi afla ce-și dorește, înainte să-i pun capăt zilelor. M-am furișat ușor în încăperea principală, în care obișnuiau proprietarii să servească carnea proaspătă înainte să de-a faliment. Singurul sunet era șuieratul vântului ce pătrundea prin geamurile sparte. Mi-am ridicat privirea de un verde crud asupra tavanului, iar imaginea înfiorătoare și zguduitoare mă obligă să scot un țipăt scurt. Trupul neînsuflețit al lui Karin se legăna dintr-o parte într-alta la îndemnele funiei groase, înfășurate în jurul gâtului. Am fugit într-acolo cu toate forțele rămase, cățărându-mă pe fierul vechi de lângă picioarele ei, ca să o ating. Să o dau jos. Stomacul mi s-a strâns dureros, pulsul grăbindu-mi-se considerabil, iar inima, ei bine, începuse să plângă de durere. Oricât m-am întins ca să o dau jos, n-am reușit și, de fiecare dată aproape cădeam.

- Nu, nu, nu, nu. NUUU! țipam de durere, în timp ce lacrimi incolore îmi pătau fața în voie.

„Dacă ajungeam mai repede. Dacă nu o trimiteam să-mi aducă haine. Dacă...”. O grămadă de gânduri îmi împânzeau mintea, apoi brusc, mi-am amintit că la telefon am auzit o împușcătură. Atunci de ce au spânzurat-o? Și apoi, răspunsul mi-a trecut ca un fulger prin fața ochilor. Prin materialul subțire al hanoracului alb îi curgea, încă, sânge, fiind aproape secată. Ca să nu țip din nou mi-am așezat o mână la gură, căzând la pământ fix când ușa metalică a depozitului s-a deschis. Rapid m-am îndepărtat, ascunzându-mă după fierul vechi pe care stătusem cățărată adineauri. Kenji împreună cu gorila lui au intrat nepăsători, având un aer de criminali în serie. Nu sunt speriată, căci niciodată n-am fost în situațiile de genul ăsta, ci, nervoasă. Nervi și durerea mi-au acaparat toate simțurile, fapt care mă împiedică să-mi arăt fața înaintea lui. Blondul e deștept. Din jocurile lui n-a ieșit nimeni viu și o știu foarte bine, însă astăzi o să iasă cineva, iar aceea voi fii eu. El o să moară de mâinile mele, am promis și o să mă țin de cuvânt.

- Hei pisi, pisi, hai la joacă, făcu el pe un ton copilăros, încercând să mă provoace.
Nu-i răspund.
- Hai, Sakura. Nu o să dureze mult, promit. Știu că ești aici!
- Nu o să mă prinzi niciodată vie! am izbucnit, cedând în cele din urmă la provocările lui.

În mâna dreaptă strâgeam cu putere o armă, ținând-o îndreptată în direcția lor. Nici nu se mișcau sub amenințarea mea vizibilă. Stăteau de parcă le arătam o poză sau un filmuleț amuzant, neclintindu-se din poziția actuală. La gorilă mă așteptam să fugă, însă dat fiind faptul că e a lui Kenji e posibil să-și fi ales pe cineva capabil de orice, oricând.

- Sakura, în legătură cu noapta aia...
- Nici să nu pomenești de asta! Nu-i suficient că mi-ai omorât cea mai bună prietenă în scopurile tale egoiste de a mă atrage afară din „ascunziș”? l-am întrebat, privindu-l cu ură.

La o analiză mai atentă, am observat că blondul poartă costum. Ceva incredibil de ciudat, pentru că el niciodată nu s-a îmbrăcat în costum. Le urăște de moarte.

- De când porți costum? mi-au scăpat cuvintele, printre buzele despărțite.
- De azi, spuse. Ascultă-mă, Sakura. Există un motiv pentru care i-am ars de vii pe nenorociții ăia.
M-am încordat toată la auzul vorbelor veninoase.
- Un motiv? aproape că am scuipat întrebarea.
- Exact, un motiv. Plănuiau să-
- Taci din gură, Kenji Haruno! Nenorociții? Ăia erau prietenii mei! Ai mei! Și tu n-aveai nici un drept să-i omori, nemernicule! Și Karin la fel! Era prietena mea cea mai bună...

El oftă, având o expresie resemnată când mi-am poziționat pistolul mai bine, având ca țintă fruntea lui. Toată lumea știe că sunt o țintașă excelentă, fără să mă laud. De la incidentul acela, m-am avântat în fel și fel de pericole nedemne pentru o fată, rugându-l pe tata să angajeze un instructor în artele acestea. Mai mult decât fericit, la auzul cuvintelor mele hotărâte, nici nu i-a păsat ce m-a determinat să îmi doresc asta, ci, dăduse fuguța să-mi îndeplinească dorința. Astăzi sunt fericită că orele de sudorea și durere mă ajută să îmi înfăptuiesc mult dorita răzbunare. Simt că a meritat totul. Deodată, din mai multe ascunzișuri, ieșiră o grămadă de maimuțe înarmate până-n dinți. Crede că mă sperie cu asta?

- Sakura, Sakura, știi că niciodată nu ies din bârlog nepregătit.
- Tsk. Te omor și dacă asta înseamnă că trebuie să vin cu tine în Iad.

Un sentiment de frică se instală în privirea albastră. Ceva-i putred aici, și nu-mi miroase deloc a bine. Kenji nu s-a speriat nici măcar atunci când au venit tâlharii ăia la noi în casă, și n-avea decât zece ani. Toții își încărcară puștile.

- Mi-a plăcut să fii sora mea. O să ai parte de o moarte onorabilă, îți promit, făcu el, rânjindu-mi șmecherește.

Am rânjit și eu, la rându-mi, cuprinsă de o ură incredibil de mare, și-am tras cu mâna tremurândă, nimerindu-l aproape de inimă, însă. Tsk. Emoțiile ăstea nu mă ajută deloc.

- Tu chiar ai îndrăznit să mă împuști?!
- Fiu de cățea! Normal că am făcut-o.

Pregătită să țintesc din nou, și gorilele să mă ciuruiască pe mine, mi-am ridicat pistolul la nivelul chipului, ochindu-l, de data asta, mult mai bine. Căzu la pământ, dar nu-și dădu duhul, căci n-am de gând să-mi fur plăcerea de a-l vedea chinuindu-se. Să visez să mă implore, ar fii prea mult, deja. Am omorât gorila, corpul bărbatului căzând lat pe ciment în doi timpi și trei mișcări. Un zâmbet diabolic și delicios îmi împodobi fața. Am vrut atât de mult să-l văd însângerat și în dureri, încât, aproape că am uitat plăcerea pe care-o să o am când o să se întâmple. Acum știu și merită să-mi arunc viața la gunoi. Mi-am poziționat arma în fața abdomenului, trăgându-mi două glonțuri sănătoase. Am căzut, de asemenea, la sol, făcând un contact neplăcut cu dânsul. Personal, nu-mi doresc să-mi sfârșesc viața aici, dar sunt la fel de conștientă că ceilalți angajați ai lui ar face-o. Nu vreau să mor de mâna lor nicidecum. Măcar așa... o să mă lase în pace.

- Sakura... ?! țipă Kenj, speriat. Oi, Sakura! Ești nebună?! De ce ai făcut asta?
- Cum... de... ce? Nemernicule... ți-am spus că... o să v-v-vin... în... Iad... c-cu... tine.

Un geamăt slab, de durere, îmi scăpă printre buzele crăpate. Mi-am dorit o grămadă de lucruri, am fost egoistă și rea, numai din cauza lui. Înainte eram rea, de asemenea, dar din cauză că tata mi-a impus să o fac. Așa s-a format personalitatea mea și așa a rămas. N-o să o schimb fix acum când urmează să ajung în străfundurile Iadului. Mi-am deschis ochii mai tare, ațintindu-mi la corpul lipsit de viață al lui Karin. Petele de sânge se vedeau clar și de aici, sărindu-mi în ochii la fel de tare cum o face părul ei de culoarea focului încins. Am petrecut o grămadă de momente frumoase alături de ea și nu-l regret pe niciunul. Și dacă ar fii să am un regret, ăla ar fii, cel mai probabil, faptul că n-am ajuns la timp să o salvez. Câinele și păpușelul... și ei. Momentele petrecute alături de ei sunt de neuitat, inclusiv certurile și săruturile. Oare au reușit să iasă din locuința blondului? Sigur sunt supărați pe mine, dar pur și simplu n-am vrut să participe la treaba asta. Or să-mi mulțumească ei mai încolo sau or să mă înjure de mama focului. O tuse violentă mă făcu să vărs sânge pe hanoracul câinelui, o durere incredibil de nașpa învăluindu-mi tot corpul. Și el... n-am apucat să aflu ce mai face sau unde e el... Ușa de metal fu deschisă, întrerupându-mi astfel vizualizarea memoriilor înainte să-mi dau duhul, iar pe ea apărură Naruto și păpușelul. Apărură... CE?

- Uite-l și pe „Marele Drac”, făcu brunetul, victorios. Cine-i acum ăla șmecher, ă, barosane?
- Lasă-mă pe mine... ia-o... ia-o pe Sakura! S-a împușcat singură! Și voi, își îndreptă atenția către angajații lui, să nu îndrăzniți să-i răniți.

Toții lăsară uimirea deoparte, Naruto și Sasuke năpustindu-se asupra mea precum niște mame protectoare. Gândul mă îndeamnă să râd, dar durerea mă oprește. Brunetul mă ridică în brațe cu ușurință, fără să-i pese că o să se mânjească cu propriul meu sânge. Naruto îmi aruncă fulgere cu privirea lui îngrozită și nervoasă, oceanică și rece. Am impresia că o să mă înjure amândoi de mama focului în orice moment.

- Ei, ce crezi despre mine acum? întrebă păpușelul, ironic.
- Ești o târ*ă masculină. O târ*ă care se ascunde după fusta soră-mii! Dar...
- „Dar” ce?
- Dar meriți să trăiești cu ea mai mult decât mine, se forță să vorbească, apoi își dădu duhul.

Băieții au părăsit depozitul, cu mine în brațe, în grabă. M-au băgat în mașina blondului, conducând mai ceva ca un maniac. Mi-am deschis gura ca să-i spun să nu mă ducă la spital, apoi mi-am amintit brusc că și el cunoaște regulile de bază. Fără spital sau poliție. Știe ce face. O să meargă la cea mai bună doctoriță de stradă care-și ține gura, Sara.

- Să nu mai pleci niciodată așa, bine?

Am vrut să-i răspund, dar am căzut în inconștiență. A sunat aproape... un pic prea romantic.

_____
Nu mai pun ălea cu replicile din viitoarele capitole, căci ne apropiem de sfârșitul ficului Sper să vă placă până la final. ;

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 31 Dec 2013, 02:19

Hei. Well, asta a fost destul de marfa. Defapt mai mult de atât. Chiar mi-a plăcut.
Multumesc de anunt, apropo.
Deci.. da.. capitolul a fost tare si nu mă așteptam la toate astea, ceea ce e bine.
Cred ca in momentul de fata asta este singurul fic pe care continui sa-l citesc.
Mult succes in continuare!

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 31 Dec 2013, 14:51

Scmpa mea e activa in vacanta asta! >:D< Nu am nimic de reprosat in legatura cu acest capitol. Defapt, niciodata nu am avut nimic de reprosat in legatura cu munca ta pentru ca este extraordinara si impecabila. Ca de fiecare data, ai reusit sa descrii excelent sentimentele personajelor. Imi pare extrem ca Kenji a avut un asemenea final. Eu una imi doream sa se impace cu Sakura in vreun fel anume, dar nah, tu tot sadica ramai. >:P Ceea ce mi-a mai placut a fost replica Sakurei "Multumire, eh?".
In fine, inchei acest comentariu prin a-ti ura multa inspiratie si cat mai mult timp liber pentru a aduce acest next cat de curand. Imi pare nespus de rau ca acest fic este pe sfarsite, dar orice lucru frumos are si un final.. Te-am pupat! kiss

^^

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 31 Dec 2013, 16:44

Hey! Ma bucur ca ai adus nextul! Mi-a placut foarte mult, m-ai surprind total! Kenji nu este asa nenorocit cum credeam, imi pare putin rau pentru el. Sasuke este foarte dragut, il ador. Abia astept ca Sakura sa isi revina si sa fie impreuna cu el. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc in continuare. Spor la scris si la,inspiratie! Kissez! :*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Mar 31 Dec 2013, 17:13

~~Edit mai incolo~~

Iertare ca ajung asa tarziu cu editul, doar ca m-a prins scoala si sunt a opta si simulari si parinti disperati si liceu..si na*ba sa le ia -.-
Capitolul a fost super tare, sper sa fie in regula Sakura (Doamne ajuta! lough

)

Nu stiu ce sa mai zic..ma si grabesc putin sa-mi termin un proiect la chimie >.>
Asa ca spor la scris si te-am pupat! kiss

Hei, hei! An nou fericit! a hug

Mersii de anunt. Mi-a placut capitolul, a fost grozav. Hmm, chiar sunt curioasa care e adevarul din spatele fostii gasti a Sakurei. Oricum, ma bucur ca Kenji a murit, desii nu prea stiu ce parere sa mai am despre el. Isi iubea mult sora asta e sigur. Cred ca in felul lui a fost dragut. He he, Sasuke, a dat romantismul in tine? :D Pacat ca ficul se aproprie de final. :( Dar sunt si curioasa sa vad cum se termina. Sper sa vii repejor cu nextul. Multa inspiratie. :*

Sakura ii nebuna...cum sa il impuste pe Kenji si dupa sa se impuste ea. Ii lipsesc cateva tigle de pe casa rolling on the floor

Dar lasand la o parte nebunia Sakurei, eu chiar vreau sa aflu de ce i-a ucis Kenji vechea gasca, pentru ca din cee spuse de el reiesea ca tine la sora sa... Eu cred ca se ascunde ceva in spatele acelei povesti si te rog sa ma lamuresti ce anume happy

Mersi de anunt si iarta-ma ca am ajuns asa tarziu cu un comentariu, dar clasa a 11-a nu-i deloc usoara... Lasand asta la o parte, spor la scris in continuare. Te-am kiss

~Sayonara~ a hug

Nu pot sa cred!!!! Cum sa se sfarseasca ficul? crying

Cred ca glumesti. :o
Imi pare rau pentru Kenji... chiar daca a facut ce-a facut, a vrut doar sa-si protejeze surioara. Pacat ca Sakura l-a omorat. :(
Ei bine, capitolul e genial, iar versurile de la inceput, sincer le ador. :3
Astept cu nerabdare nextul.
Ja ne! :* :*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Vin 14 Feb 2014, 00:52

Cum sa ne apropiem de final?! Esti rea de tot! Dar eu sunt mai rea, adica mai intarziata. Tu erai cea cu restante la postatul noilor capitole, iar acum eu sunt cea care iti lasa comm abia dupa doua capitole. N-ai idee cat mi-au placut, mai ales X. Presupun insa ca iti poti valorifica si singura talentul, asa ca nu spun decat doua cuvintele : Absolut Fantastic!! Asta inseamna ca va trebui sa-mi ierti lenea si sa aduci cat mai rapid acel next. Spor la scris si la idei! happy2

Te rog sa ma anunti cand postezi nextul! puppy eyes

Sayonara!