Elevul si vagaboanta.

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Vin 28 Mar 2014, 17:26

E momentu; să plec, știi tu?

Tre' să fug să prind trenu'

Și nu te-ngrijora,

Sunt sigură c-o să ne mai întâlnim noi cândva.

Poate cândva...

Da, da, da.

Cândva...

Chapter XII

„Pa-pa”

Sakura’s point of view:

Am fost prinsă în starea de comă două luni. Două luni lungi și grele am fost smulsă de lângă ai mei, adevărul zburându-mi printre degete. Totuși, băieții au știut ce e de făcut. Ei împreună cu doctorița de stradă m-au readus la viață, cu ajutorul tratamentelor și supravegherii ei stricte. Când am deschis ochii, am constatat că sunt acasă la Naruto. Sasuke și blondul s-au îngrijit de cheltuieli, supraveghere și gașca mea pe vremea în care eu mă aflam sub aripile inconștienței, când visam înncontinuu la cine știe ce. Mi-am revenit, dar încă mă dor rănile. Karin nu mai e și asta mă întristează. Cu toate că sunt trează de o lună și ceva încă n-am fost la mormântul ei ca să-mi iau rămas bun. Am considerat că asta o să fie ziua aia. Calcule peste calcule am făcut, mi-am stors creierii. Nesomn, neliniște, dezastru, melancolie, enervare. Toate sentimentele negre au pus stăpânire pe mine. Nu sunt slabă de înger și niciodată n-am să fiu, fapt care m-a ajutat să mă adun de pe jos și să mă ridic lejer. Încă nu sunt sigură de ce are Kenji în cap și ce anume a vrut să-mi demonstreze cu planul ăla aiurit. Un lucru e cert, însă. Blondul cu înfățișarea fratelui meu nu era nimic mai mult decât un fals. Asta e concluzia la care-am ajuns, de una singură, căci sunt mai multe greșeli ce le-a făcut. Prima ar fii că blondul niciodată nu poartă costum, asta o știe toată lumea, iar a doua, ei bine, vorbele ălea și sentimentul de teamă ce i se întipărise adânc pe chip atunci când mă văzu la pământ, căzută. Cu toate că el ține la mine nu ar reacționa astfel. E un bărbat calm, calculat, plus că operațiile pot face minuni. Jocurile lui n-au limite, ce să mai spun de reguli? Ele cam sunt scoase din tipar.

Strângându-mi pumnul drept, am mai făcut un pas, apoi încă unul și încă unul. Karin a fost cea mai apropiată persoană pentru mine, fiindcă la nimeni n-am mai ținut așa cum am făcut-o în cazul ei. Mi-a fost aproape noapte de noapte, liniștindu-mă în fiecare moment de toată jena, în secundele în care coșmaruri groaznice puneau stăpânire pe judecata mea. Și cu toate că am fost cele mai bune prietene și eram și de aceeași vârstă, ea părea a fii mama mea. Se îngrijora ca naiba când îmi petreceam nopțile departe de privirea ei, când plecam și nu mă întorceam cu zilele, având grijă să-mi țină o morală de fiecare dată la întoarcerea mea. Obișnuiam să dormim împreună. Urăsc singurătatea. Ne împrumutam haine, făceam poze și mergeam la întruniri deodată. Eu ca șefă, ea ca mâna mea dreaptă. Și-acu' totu-mi pare diferit, dar la fel. Neliniște. Și aș vrea să fie un coșmar, oh, cât aș vrea, deși, sunt genul de persoană care nu se minte pe ea. A plecat de tot de pe lume, lăsându-mă pe mine aici. Nu m-a abandonat că așa a vrut, ci, a fost forțată să se facă dispărută. Ură. Omul care i-a furat viața. Nici nu mai țin minte bine chipul ăluia, nenorocitul! Sper să putrezească în Iad pentru ce-a înfăptuit în depozit. Să-l chinuie Satan până imploră iertare. Ce-i făcut e bun făcut, oricum. N-am cum să protestez, n-am puterea de a o aduce înapoi. Sunt om, nu zeiță, din păcate.
Cerul înorat îmi intesifică starea de rău. Întotdeauna am disprețuit cimitirele și iată-mă acum, la intrarea lui. Pare c-o să plouă în curând, da' nici în fund nu mă doare că e posibil să iau o răceală teribilă. Am venit să-mi iau rămas bun de la prietena mea cea mai bună, iar deciziile unei șefe nu le pune la îndoială nimeni, niciodată.

Ghidată de indicațiile brunetului am ajuns la destinație. Piatra funerară i se potrivea de minune, o poză cu noi două, râzând la aparat, fiind sprijinită de dânsa. Flori multicolore ședeau pe sau lângă piatră. Cel puțin s-a îngrijit cineva și de locul ăsta, primul lucru bun pe ziua de astăzi. Am vrut să mă apropiu ca să admir cerul, să mă așez lângă ea și să-mi aprind o țigare cu gust amar, să-i vorbesc, să-i spun ce am de spus și să plec, însă silueta slabă îmi atrăsese atenția. N-am fost înștiințată că o să mai fie cineva aici. O persoană din familia ei? Nu, n-are cum. E orfană. Atunci?

- Ce cauți aici? vocea îmi tremură de nervi când găisem.
- Bună. Am auzit de prietena ta. Îmi pare rău, spuse, ignorându-mi întrebarea.

Aruncând florile pe pământul rece, m-am năpustit asupra corpului plăpând și micuț, prinzând în pumni materialul subțire a cămășii sumbre. Nu reacționă deloc. Nici măcar nu mă privea. Cât de încrezută poate fii? Am ridicat-o de la sol, scuturând-o. Părul de un negru albăstrui îi urma mișcările, din ochii de-un lila deschis începând să cadă lacrimi.

- Ce cauți aici? Ce dracu' vrei? Și te avetizez, păpușe, dacă ai venit să râzi de nenorocirea mea o să-ți sap groapa chiar acum, chiar aici!
- Pe tine te caut! își ridică vocea cu câțiva decibeli. Vreau să vorbesc și eu cu tine! Se poate?

Se smuci din strânsoarea superficială, eliberându-se de una singură. Își aranjă cămașa șifonată, apoi se întoarse cu fața la mine. Și acum îmi amintesc de prima zi de școală. S-a izbit involuntar de mine și-am crezut că dorește să mă provoace la o luptă. Cât m-am înșelat! Păpușelele fără creier nu o să încerce așa ceva în veci vecilor. Ele se ascund în spatele fardurilor și banilor de la părinți, visând la ziua în care o să se căsătorească cu un prinț pe cal alb, și bogat pe deasupra. Patetic. De-a dreptul patetic! Și în ciuda faptului că ea nu-mi mai trezește niciun interes, o amintire îndepărtată își făcu loc printre altele, acaparându-mi complet mintea. Clipa în care mi s-a împotrivit, oferindu-i ajutor păpușelului. Atunci am privit-o cu ură, că are tupeul să opună rezistență, să se ridice și să latre ca o cățea nebună după sânge, deși, înăuntrul meu eram șocată. Atunci... am văzut potențialul din ea. Putea să devină o vagaboantă aproape de nivelul meu, însă am decis că n-o să mă ocup eu cu „creșterea” și inițierea ei în lumea asta, așa că am lăsat-o baltă. Trebuie să recunosc. Sunt un pic interesată de ce vrea să-mi spună. Curiozitatea crește în mine cu trecerea fiecărui minut. Am oftat, trântindu-mă pe piatra funerară.

- Vorbește.
- Știi, eu am sentimente puternice pentru fostul tău prieten.
- Pentru câine?! am făcut ochii mari de uimire.
- Da... pentru Naruto.
- Și ce crezi că pot eu să fac în privința asta? Pe el nu îl interesează decât femeile de stradă, nu fetișcanele bogate care nu cunosc și viața de jos.
- Știu asta, murmură. De asta am venit să-ți cer ajutorul!

Aprinzându-mi o țigare, i-am vorbit.

- Ascultă aici, copilo. Dacă îl iubești sau nu e fix problema ta. Momentan am altele mai grave pe cap. Descurcă-te singură.
- Știu. Știu și c-o să pleci mâine din oraș ca să-l cauți pe Kenji. Aparențele înșeală, iar eu nu sunt tocmai atât de „păpușe inocentă” pe cât par, dacă mă înțelegi. Pot să te ajut să-l găsești.

Mută. Am buzele întredeschise și totuși, pe ele nu iese niciun cuvânt. Și ce mai aparențe! Aveam eu ceva gânduri în privința ei, dar asta îmi întrece așteptările. Să mă ajute să-l găsesc pe Kenji? Îmi știe problemele? În ce lume am nimerit? Cumva când m-am trezit am fost teleportată pe altă planetă? Nu știu, dar cum spuneam, urăsc singurătatea, iar dacă ea se oferă de una singură să-mi țină companie în aventura vieții mele, bine. I-am rânjit. Și dacă vrea să ajute, tot există ceva ce își dorește de la mine. Rămâne să aflu...

- Ce vrei în schimb?
- Fă-mă o vagaboantă veritabilă!

***

Vântul îmi plimbă pletele în voie, inclusiv fumul de țigare ce se risipește cu viteza luminii. Oamenii continuă să se plimbe prin orașul ăsta imens și aglomerat, fugind fiecare către propria-i destinație fără să le pese peste câte cadavre or să calce. Toți au un scop pentru care-s în stare să omoare, să-și facă treburile pe persoanele care se bagă înaintea lor. Până și eu am unul, până și papușa aceea are. Totuși, noi suntem diferite. Amândouă suntem conștiente că ce-o să urmeze nu o să fie ușor, chiar deloc, dar tot nu ne pasă, nu ne facem griji. Ne-am decis că o să ieșim vii din povestea ce-și are începutul în zorii zilei de mâine. Am acceptat-o, cu tot cu condițiile ei, căci ar fi fost păcat să-i las intelectul să se risipească, plus că urăsc să fiu singură. Nu mă așteptam să fie ea cea care o să mă acompanieze în „următoarea aventură”. Rânjesc, din nou. Până la urmă am reușit să-mi iau rămas bun de la Karin, iar când am plecat din cimitirul ăla, am putut să-i simt prezența în spatele meu. Știu că era acolo. Se uita la mine și-și ținea mâinile încrucișate ca de obicei. O cunosc destul de bine.

Și-am făcut și ceva de nedescris, de neexplicat. Până la întoarcerea mea, brunetul o să se îngrijească de gașca mea. De unde vine încrederea asta în el habar n-am, dar instinctele mele nu mă înșeală niciodată. Sunt sigură că o să se îngrijească de ei așa cum trebuie, că în caz contrar, o să mă îngrijesc eu să-i tăbăcesc fundul când îmi fac intrarea în scenă iar. Naruto își vede în continuare de ale lui. Nu i-am suflat un cuvânt despre plecarea mea și nici nu e necesar. El mă cunoaște și știe ce-mi poate capul. Pun pariu că nu e de acord, doar că el știe, de asemenea, că n-ai cum să iei taurul de coarne, că împunge.

Priveliștea încă mă fascniează. De la etajul doișpe' pot observa lumea în voie, furnicile ce mișună în voie peste tot. Câinele, păpușelul. Nu mi-am închipuit că o să-i strig pe nume vreodată. Am luat un obicei prost ce nu dorește să mă părăsească, da' nu-i nimic. Atunci când mă întorc o să fiu de două ori mai vagaboantă, mai rea, mai violentă și mai impunătoare. Poate că în ziua aia și păpușea o să-l cucerească pe câinele ăla blondin și libertin. Cine știe? În lumea asta, dacă vrei ceva cu adevărat obții.

- „Pentru că orice e posibil”. Nu, Karin?

Și știu că de-a lungul dușmăniei noastre păpușelul a căpătat ceva sentimente pentru mine, da' nu prea am ce să-i fac. Prezența lui nu-mi displace, recunosc, deși, mi se pare oarecum ciudat. În afară de Naruto n-am mai acceptat pe nimeni de gen masculin să-mi calce pragul, să mă cunoască, să mă atingă și multe altele. El o excepție, spre suprinderea mea, o excepție ce-o să se stingă în curând. Am nevoie de el aici, fiindcă o gașcă fără lider e sortită pieirii și n-am de gând să las să se întâmple asta. Familia mea e mult mai importantă decât un moft. Oricum, nu merg în Tokyo să-l termin definitiv pe nemernic numai din cauza lui Karin, ci, și din cauza mea și a celorlalți. Blondul e pericolul, iar eu n-am cum să-l mai ignor. Trebuie să moară ca să-mi pot continua activitățile, ca să pot trece prin viața asta așa cum am făcut și până acum. Păpușelu' poate să-și găsească pe altcineva. Chiar poate. Aspectul și creierul îl ajută, pot spune, și chiar dacă e posibil să se întâmple... nu m-am putut abține. Luând în calcul și plecarea mea definitivă i-am lăsat un bilet pe birou.

„A fost distractiv cât a durat, dar acum e momentu; să fug, știi? Pa, păpușel. Poate că o să ne reîntâlnim într-o zi.”

~ Fin ~

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Vin 28 Mar 2014, 20:25

Edit*

Hei, iarta-ma ca vin asa tarziu cu un comentariu...Doar ca am fost prinsa intre scoala si..tata, care si-a luat toata saptamana concediu -.-
Anyway, nu pot sa cred ca asta e finalul...sper ca realizezi cat de moarta o sa fii daca nu pui si un sezon doi!
Mi-a facut mare placere sa-ti citesc ficul, n-am regretat niciun minut, iar toate asteptarile alea luuuungi au dat roade.

Cam asta am avut sa-ti spun, Inca odata multumesc pentru anunt si sincer te-as ruga sa ma anunti si de sezonul 2.
Te pup kiss

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Vin 28 Mar 2014, 21:49

Moamaaa... bai, ce final... Ma gandesc la faptu ca exista si un al doilea sezon nu? Frate, dintre toate ficurile citite, am mai dat peste unul care chiar a meritat si merita citit. Esti pur si simplu talentata. Imi place tare mult Sakura. Asta-i viata tati. De aici sunt multe de invatat... cel putin asta-i parerea mea.
So, respect e tot ce pot spune. Sper din toata inima sa ne aduci si un al doilea sezon. Te puup. Ja na! :*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Sam 29 Mar 2014, 10:22

Deci iti bati joc de mine, nu? Nu s-a terminat, asa-i? Asa-i? Ma intreb de ce-s asa surprinsa. Oare la ce final ma asteptam de la doua personaje ca alea. Dar speranta moare ultima si la mine a murit deja. Poate o sa faci si sezonul doi. Sau, si mai bine, sa fi inteles eu gresit acel ,,fin'' si asta sa nu fie ultimul capitol. Da, ar fi superb. :)) De orice culoare, daca o sa mai aduci vreodata o continuare, sa ma anunti, ai inteles?

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Sam 29 Mar 2014, 11:47

Omg! Omg! Omg! S-a terminat? Pe bune?! De ceee? De ce ai făcut tu aşa ceva?! DE CEEEE?
Eşti cu adevărat sadică, Lexx' dragă! Totul era atât de palpitant şi de intens... Sinceră să fiu, nu mă aşteptăm la un asemenea final. Ce tot spun?! Eu nu mă aşteptăm nici măcar că acesta ar fi ultimul capitol! Ştiam de la tine că ficul era pe sfârşite, dar puteam să jur că vor mai fi cel puţin încă 5 next-uri.
Ehh.. vorba ta "cei făcut, e bun făcut" ! Nici nu cred că mai este nevoie să îţi spun că îmi lipsi nespus de mult acest fic, dar sunt fericită că mi-au rămas celelalte ce sunt abia la început. Multă inspiraţie în continuare! Bisous. kiss

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Lun 31 Mar 2014, 20:28

Deci, sfarsitul este genial, imi place la nebunie. Actiunea a decurs foarte bine, iar Sakura l-a parasit pe Sasuke. Sper sa aduci sezonul doi si sa nu ma lasi cu ochii in soare. Gandeste-te la Sasuke si la mine, o sa inebunesc daca nu apuc sa-l citesc. Anunta-ma, te rog, si data viitoare. Spor la scris si la idei. Te pup! :*

Hei, am apărut și eu în peisaj... c:
De ceva timp tot încerc să îți citesc ficul, dar m-am luat cu altele. Oricum, e mult mai bine că e finalizat. Așa nu trebuie să aștept capitol după capitol în total suspans ^^
A fost interesant. Mesajul de final a fost pe măsură... recunosc, au fost și scene ce nu m-au atras atât de tare, dar am continuat să citesc, și, din fericire nu am fost dezamăgită.
Mi-ar plăcea și o continuare. Un Volum II.
Să se clarifice toată situația și, poate-poate să se sfârșească cu ceva romantism și happy-end. Ei, cine știe. Sper să ne surprinzi pe toși cu ideile tale. Aștept, deci, Volumul următor din ”Elevul și vagaboanta”.

^^

Am trecut si eu pe aici si vroiam sa iti spun ca mi-a pplacut focul tau.Sper sa aduci si al doilea sezon ca m-ai lasat foarte curioasa.Daca o sa il pui sa ma anunti si pe mine!:*

Subiect: Re: Elevul si vagaboanta. Joi 11 Sept 2014, 12:50

Mda, deci eu mi-am facut un obicei prostesc sa nu mai comentez la fic-urile pe care le citesc.
Incep prin a iti spune ca mi-a placut enorm, si ca nu l-am lasat pana nu l-am terminat. Ideea a fost extrem de originala si geniala, si m-a captat, m-a tinut in suspans in ficare moment. Am simtit ca eram acolo, si pentru asta vreau sa te felicit.
Acum, te las si iti urez sport la scris, si idei geniale in continuare!