Buna buna
Un capitol minunat si o ideie interesanta
spor la idei in continoare astept nextul

GENIAL....ce sa.ti mai spun...
imi place enorm de mult.....
nu ma asteptam la o astfel de situatie...
cand am auzit ca Naruo a murit am inceput sa.mi dea lacrimile...
si cand am continuat sa citesc am inceput sa plag....
acum astept next.ul...sper sa il aduci cat mai repede.....
pupiceiiiiiiiiii

Hei, am adus încă un capitol din Kuroi Namida, pe care îl dedic special lui Lauren Wandowski şi R∆IN. Ţin să vă anunţ că acesta este ultimul capitol din acest fic, dar mai urmează epilogul, care va apărea cât de curând posibil. Vă mulţumesc! 


















        Nu puteam să cred că mă aflam în faţa casei Sakurei. Eram aici de cel puţin cinci minute şi nu mă simţeam deloc pregătit să merg şi să sun la uşă. Nu ştiam ce aveam să îi spun şi nici măcar la ce se aştepta Ino să fac, doar stăteam în maşină, în faţa casei. Nu mă simţeam deloc pregătit, aş fi vrut să plec, dar nu cred că Ino ar fi fost prea fericită dacă aş fi făcut asta. Adevărat, mă temeam de ea, putea fi atât de înfiorătoare uneori, mai ales atunci când îşi încleşta degetele şi zâmbea ca o psihopată. A speriat mulţi oameni cu privirea aceea.

        Mă hotărâsem în sfârşit să ies din maşină, nu de alta, dar voiam să scap de asta cât mai repede. Mă apropiam încet de uşă de parcă m-ar fi mâncat. Am apăsat pe sonerie şi am aşteptat să deschidă, lucru care nu s-a întâmplat. M-am întors la maşină, eram hotărât să plec şi să îi spun lui Ino că nu aveam de gând să mă plimb prin tot oraşul ca să o găsesc pe Sakura. Am întrat în maşină şi am pornit motorul, dar mă blocasem. O altă maşină a oprit pe alee, în faţa mea, din ea coborând ea. Înainte să închidă portiera din dreapta, i-a adresat câteva cuvinte şoferului. După câteva clipe, aceasta a zâmbit şi a plecat spre uşa casei. Maşina a întors şi când a trecut pe lângă mine, am putut vedea la volan un tip cu părul brunet, făcut într-o creastă, cu un pierce în buză şi unul în sprânceană. Arăta ca un vagabond, ceea ce probabil şi era. L-am ignorat şi am ieşit, alergând spre Sakura. O prinsesem din urmă de abia atunci când ajunsese aproape de uşă. Am prins-o de braţ şi am întors-o spre mine. M-a privit şocată, cu siguranţă nu se aştepta să mă aflu acolo. 

        - Ce cauţi aici? M-a întrebat tăios.

        Am rânjit nevinovat.

        - M-am gândit să văd ce mai faci, am spus dând din umeri.

        A ridicat o sprânceană, încurajându-mă să spun adevăratul motiv pentru care mă aflam aici. S-a întors, a descuiat uşa, a intrat înăuntru şi a închis-o înainte să pot intra. Din fericire sau poate din nefericire, pusesem piciorul în prag, astfel încât uşa nu se închisese de tot. Ea nu observase asta şi tot încerca să o închidă, împingând-o cu putere, dar nu se obosea să se întoarcă să vadă de ce nu se închide. Am scâncit, iar acesta a fost motivul pentru care s-a uitat cu coada ochiului la mine. Îndată ce a observat că îmi pisa piciorul, s-a întors şi a tras de uşă până când a dat-o de perete.

        - Ai de gând să îmi spui de ce ai venit?

        Tonul ei era din nou tăios, vrând parcă să mă omoare pe loc sau să mă facă să dispar.

        - Putem vorbi înăuntru? Nu e frumos să îţi tratezi şeful aşa.

        - Ţi-am spus că o să demisionez, nu a fost alegerea mea să fiu angajata ta. Nici măcar nu am ştiut că tu eşti directorul.

        Deşi cuvintele continuau să sune la fel de tăios, ea mi-a făcut semn să intru. Am lăsat-o să meargă înainte, urmând-o. S-a aşezat pe fotoliul din mijlocul sufrageriei, iar eu pe canapeaua de lângă acesta. Totul arăta aproape la fel ca atunci când eram amândoi liceeni şi obişnuiam să vin pe aici destul de des. Îmi amintesc fiecare lucru petrecut în această casă, de la simplele mele vizite până la cea în care venisem să o rog să mă lase să o îmbrăţişez două minute. Fusesem şocat de faptul că mă lăsase, mai ales după ce se întâmplase la şcoală. Îmi aminteam şi cât de prost am fost când am certat-o că o răneşte pe Karin, fără să ştiu că roşcata făcea aşa intenţionat. Încă mă enerva faptul că m-a folosit pentru a o răni pe Sakura, ştiind că eu eram singura persoana care putea face asta. Îmi era aşa de dor de tot ce se întâmplase în trecut, parcă îl şi vedeam pe Naruto urcându-se în maşină şi bucurându-se când Sakura nu era. Deşi atunci mă enerva, acum voiam să se mai întâmple asta măcar o dată.

        - Ai de gând să vorbeşti?

        Am fost trezit din amintirea trecutului de către rozalie, ce stătea lângă mine şi mă examina. Avea o privire nervoasă, dar în ochii ei se vedea că se gândea la ceva frumos. Oare ce-o fi?

        - Îţi mai aduci aminte de zilele în care veneam pe aici?

        Surprinzându-mă, ea a zâmbit. S-a uitat puţin prin încăperea uriaşă, apoi răspunse:

        - Îmi e aşa de dor de perioada aia.

        Nu mă aşteptam la acele cuvinte, noua Sakura nu părea persoana potrivită pentru a le spune, mai ales că în urmă cu doar câteva minute îmi zisese din nou că vrea să demisioneze, doar pentru a mă ţine departe de ea. Dar mă bucuram că le-a rostit, mă făcea să mă simt mai puţin nebun. I-am zâmbit, iar ea mi-a răspuns în acelaş mod. I-am privit atent buzele ca un obsedat ce eram şi nu am putut să nu simt nevoia să le sărut. Dacă aş fi făcut asta, s-ar fi dus pe apa sâmbetei tot autocontrolul meu şi, în plus, aş fi primit cel puşin un televizor în cap. Cu ea nu era de glumit, întotdeauna a fost o persoană serioasă şi foarte responsabilă.

        - Ce ai făcut în tot acest timp? am întrebat-o interesat de orice lucru din viaţa ei.

        M-a privit gânditoare.

        - Am terminat liceul în Seoul şi acolo am făcut şi facultatea de Limbi străine. Tu?

        Voiam să îmi spună mult mai multe lucruri, voiam să rămân ore în şir ascultând-o. Dar ştiam că ea nu va trăncăni în absurd şi că se va lega doar de ce era scurt şi la obiect. Astfel de persoană obişnuia să fie Sakura Haruno.

        - Nimic interesant, am făcut o facultate, iar unchiul meu m-a numit directorul hotelurilor Mondial. Ştiu că-i cam ciudat, aşa a fost şi pentru mine.

        Mi-a oferit din nou acel zâmbet de milioane, iar eu nu am avut încotro decât să fac la fel. Eram un nebun cu diplomă, dar eram mai ales nebun după ea. Încă o iubeam, cum puteam să nu? A fost a mea în urmă cu cinci ani în urmă, am pierdut-o ca un prost, dar aveam de gând să o recuperez. Părea un plan bun, dar văzându-l pe tipul care a adus-o acasă, nu mai era aşa uşor.

        - Tipul care te-a adus este prietenul tău?

        Cuvintele îmi ieşiseră forţate, nu voiam să aflu răspunsul de care eram atât de sigur. Şi mai presus de toate, nu voiam să îl aflu de la ea. Îmi venea să urlu doar când mă gândeam că putea să fie mai mult decât iubitul ei, putea să fie şi soţul ei. M-am strâmbat puţin când am gândit această porcărie, speram din tot sufletul să nu am dreptate.

        - Da, a şoptit, privindu-mă în ochi.

        Au fost doar două litere, dar care m-au făcut să vreau să trântesc toate lucrurile din acea cameră. Şi probabil nu m-aş fi oprit acolo. Nu ştiam cum am reuşit să îmi menţin expresia facială intactă, în mintea mea era un dezastru.

        - Aha, am spus, având nevoie de un autocontrol exagerat pentru a rosti cuvântul.

        Uram cuvântu ăla, era spus de oameni doar când se plictiseau de cineva sau nu ştiau ce să mai spună. În cazul meu, chiar nu ştiam ce să mai spun. Mă simţeam ca un prost, care a venit la fosta lui prietenă doar pentru că amica lui i-a ordonat acest lucru şi, în plus, voia neapărat să o facă să se întoarcă la el. Dar acest lucru nu se va întâmpla pentru că tânăra avea pe altcineva. Mi-ar fi placut ca totul să dispară doar printr-o simplă scuturare a capului, dar chiar după ce am făcut asta, nimic nu se schimbase. Uram să o văd în faţa mea cu acea privire care îmi amintea de cuvântul rostit în urmă cu câteva minute: da. M-am imaginat căzând la picioarele ei şi rugând-o să îl părăsească şi să se întoarcă la mine, dar mândria nu mă lăsa. Am vrut să scap de ea, dar nu, era tot acolo.

        M-a întrebat ceva de Ino, iar eu i-am răspuns doar printr-o simplă propoziţie. Nu mă mai interesa nimic în acel moment, tot ce voiam era să ajung acasă şi să fiu liber să-mi exprim sentimentele, fără teama de a mă vedea cineva. M-am ridicat de pe canapea şi i-am spus doar că plec, apoi m-am îndreptat spre uşă. Eram un nenorocit, plin de ghinion şi lipsit de fericire. Dar niciodată nu mă întrebasem: Merit să fiu fericit? Nu ştiam, dar având în vedere situaţia, balanţa nu se înclina spre ceva favorabil mie. Când am pus mâna pe clanţă, am simţit pe cineva prinzându-mă de braţ. M-am întors şi am văzut-o pe Sakura, părând disperată.

        - Am minţit, nu este prietenul meu, este doar un amic.

        Se înroşise, la naiba, chiar se înroşise. Eram şocat de confesiunea ei, atât de mult încât nici nu ştiam dacă ceea ce simţeam era fericire sau doar o altă stare generală. Mă privea timidă, pentru prima oară m-a lăsat să văd şi această latură a ei. Sakura Haruno nu a fost niciodată timidă, cel puţin în faţa oamenilor. S-a ridicat pe vârfuri şi şi-a lipit buzele de ale mele. Şocul se întensifica odată cu mişcările pe care le făcea. Văzând că nu reacţionam, a vrut să se oprească, dar în momentul ăla i-am tras faţa spre a mea, atât cât se mai putea, şi am continuat sărutul început de ea. I-am supt buza de sus, în timp ce ea făcea acelaşi lucru cu a mea. Limbile noastre îşi creau acum propriul dans, luptându-se pentru dominaţia teritoriului. Am luat-o în braţe, iar ea şi-a încolăcit picioarele în jurul meu, iar mâinile sale se aflau în părul meu, creându-mi o nouă freză. Continuam sărutul, în timp ce o duceam în camera ei. Lucrurile au decurs mult mai repede decât m-aş fi aşteptat vreodată, îmi pierdusem raţiunea, tot ce ştiam în acel moment era că o doream. Am trântit-o în pat şi m-am pus peste ea. Luând o pauză de la buzele ei fenomenal de atrăgătoare, am început să îi sărut gâtul, umărul şi bărbia. Am desfăcut nasturii cămăşii sale, apoi i-am scos-o fără nici cea mai mică dificultate. Mişcându-se elegant, mi-a dat sacoul jos, apoi ca o tigroaică, mi-a rupt cămaşa mea preferată, dar nici că-mi păsa. Eram în extaz, iar ea nu mă ajuta deloc să-mi revin. De fapt, pariam că se bucura de nebunia de care dădeam dovadă. I-am scos sutienul, sărutându-i sânii perfecţi. S-a oprit, privindu-mă din nou timidă.

        - Nu am mai făcut-o cu nimeni, a şoptit temătoare.

        I-am zâmbit fericit. Deşi nu conta foarte mult dacă n-aş fi fost primul, eram al naibii de fericit că rămăsese pură pentru mine atâţia ani. I-am mângâiat părul, vrând să o liniştesc. Era prima oară când făceam asta cu ea şi, la naiba, era atât de bine. I-am dat jos fusta neagră ce îi acoperea talia, aruncând-o pe undeva prin cameră. O sărutam cu atâta pasiune, încât ai putea crede că era ultimul lucru pe care-l făceam în viaţa asta. De obicei, eram realist, iar asta m-a făcut să nu-mi imaginez că voi putea să o am atât de curând. Ea, Sakura Haruno, acceptase să-mi ofere naivitatea ei. 

hei....mersi mult de anunt,.....
mi.a placut mult capitolul....
ma bucur ca cei doi s.au impacat...
nici nu stiu ce as putea sa iti mai spun
pupiceiiiiiii

Hey! Inițial am trecut peste cele două rănduri de la început care nu fac parte din capitol , dar apoi când am terminat de citit și gândurile mele încă mirate de ceea ce să întâmplat încercau să născocească vreo idee de continuare mi-a sărit pur și simplu în ochi cuvântul ultimul.Nu pot crede că acest fic extraordinar a luat sfârșit,o să îi duc lipsa, dar până la urmă totul are un sfărșit din păcate.
Legat de acest capitol tot ce pot spune în clipa asta este că m-ai lăsat pur și simplu cu gura căscată.
Era să fac infarct din cauza ta atunci când Sakura a spus că tipul din mașină era iubitul ei, deja mi-l imaginam pe Sasuke în rolul cavalerului care se luptă în turnir cu zmeul cu creastă și pierce pentru inima frumoasei domnițe. Trecănd peste toate astea capitolul nu putea avea un final mai bun decât acesta ,faptul că Sakura a fost cea care a făcut primul pas mi s-a părut surprinzător deoarece până acum a jucat rolul de fată indiferentă iar în legătură cu ceea ce a urmat cred că se înțelege de la sine cât de încântată sunt.
Aștept cu nerăbdare epilogul.

OMG, omg, omg! Cum ai putut sa scrii un capitol atat de magnific?! Iti spun cu mana pe inima ca mi-a placut la nebunie si ca a fost cel mai frumos si pervers capitol al ficului tau! Am asteptat foarte mult pentru el, dar a meritat! Mi-a placut faza cand Sakura l-a oprit pe Sasuke sa plece din casa ei si apoi l-a sarutat! Nu pot sa cred ca acesta este ultimul capitol ai ficului, nu vreau sa se termine! Multumesc pentru mesaj! Astept epilogul! Kiss!

Vaaaaii, cat de geniala poti fi?! (D) Stii, uneori imi vine sa va iau pe voi, cei care aveti atatea idei, si sa va storc creierele intr-un ceaun in care sa pregatesc o supa speciala pe care s-o ofer apoi tuturor din tara asta, sa nu mai zica x si y ca n-avem, caci iata, avem si este chiar imbucurator de mult. Imi place la nebunie acest ultim capitol, desi senzatia de a fi ultimul aduce o oarecare tristete, insa mai este si un epilog, pe care, crede-ma, il astept cu nerabdare. Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca, desi ai grabit oarecum lucrurile la final, nu mi s-a parut ca a fost ceva tras de par sau nelalocul lui si ca ai facut o treaba minunata cu personajele tale si cu povestea in sine. Sincere felicitari pentru fic, abia astept epilogul si sunt sigura ca, in general, ficul va fi un succes. A fost de la inceput si va fi pana la sfarsit. :)

Cine-i o scriitoare creață, șmecheră și maxim de talentată? Da, tu ești. Ododo. :* Rinnie, te-ai întrecut pe tine însăți cu acest capitol deosebit de frumos. A fost excelent, se observă acest lucru și din faptul că scriu cu diacritice fără să-mi impun acest lucru. =)) Oricum, ai fost la fel de genială pe cât ne-ai obișnuit, dar ți-ai lăsat la iveală și latura perversă ( în limita stocului disponibil, dar totuși perversă).=)) Mi-a plăcut mult partea „aceea”, a fost foarte hot, chiar dacă ai grăbit puțintel acțiunea. Per total, sunt foarte mulțumită de „Kuroi Namida”, se vede că ai evoluat foarte mult de când ai terminat „Owarinai Suki”, ficul sufletului meu. Deși K.N. a fost primul fic citit pe acest forum, din câte am eu impresia, tot O.S. rămâne mult prea adoratul meu și știi și de ce. Evident. =)) Oricum, sunt foarte mândră de tine, sweetheart, ești magnifică și scrii excelent. Mânuță e o incultă pe lângă tine.=)) Abia aștept epilogul, sunt foarte curioasă cum ne vei mai surprinde. Te iubesc! Giganticul comm e gata. Nu fără „Kiss”, desigur. :*

Hey...Stiu ca nu exista scuze pentru ca nu am mai intrat la ficul tau, dar cred ca tii minte cand ti-am repetat de n ori cat de mult imi place. Sper sa ma ierti si tu pentru asta. Revenind, iti multumesc pentru ca m-ai anuntat in legatura cu capitolele. Acum si cateva cuvinte pentru tine: imi place faptul ca poti sa ma faci sa trec de la o stare trista, atunci cand citisem inmormantarea, si am plans, eu acolo ramasesem, la una fericita cum a fost in ultimele capitole cu glumele lui Sasuke si ale lui Ino. Poti fi lejera dar si profunda. Admir asta la tine. Mi-a placut cum nu te-ai mai lungit si cu alte detalii si ai sarit imediat la ce conteaza. Ultimul capitol, mi-a placut enorm de mult. Cei doi stiau ca inca se mai iubesc, trebuia un mic impuls, dat de Ino , care slava Domnului, e salvatoare aici prin obligarea lui Sasuke sa se duca dupa Sakura. De abia astept sa vad cum decurge povestea ta in capitolul urmator. Spor la scris si la idei, te-am pupat dulce! :*

Awww! Ce draguut ma! Cel mai frumoos capitol, induiosator, romantic, mai ales la sfarsit, a fost minunat! Imi place mult atitudinea Sakurei, si mi-a placut si mai mult cand s-a apropiat de el si l-a sarutat! Ma bucur mult ca s-au impacat! Astept epilog, nu uita sa ma anunti si pe minee!  

Helăău:):
Am ajuns şi eu pe aici, şi chiar dacă este târziu, nu cred că aş fi putut aştepta să apară câte un capitol. Voiam tot, acum! Bine, a rămas doar epilogul, care este şi el destul de important
Erau unele capitole care pur şi simplu le-am adorat!
Acest fic este deja băgat în "colecţia gold"  
Nu ştiu ce ma făcut să intru să îl citesc, că titlul nu prea mă atrăgea că nu ştiam ce înseamnă
Iar pe tot parcursul ficului am ascultat melodia Nana - Kuroi Namida (nu că acum ar fi altfel)
Este în youtube replay, "replayed: 41 times" . Interesaaant
Deeeci, prea ador acest fic, am mai spus?-nu? Cum nuuu?! 
Îţi trebuie un premiu
Sincer, acum faci parte din grupul acela de persoane pe care sunt invidioasă pentru că eu nu cred că aş putea scrie vreodată asta...

Eii, nu o mai lungesc. Op! 42 times  
Anunţă-mă când postezi mult râvnitul epilog  


Ti puuup