~Capitolul 1~

Sakura :

Lacrimile mele amare alunecau incet pe , iar apoi izbandu-se
de asfaltul rece si murdar, de ce mi-a facut asta?Mai bine spus de ce ne-a
facut-o?Acum suntem doar mina lui de aur, demnitatea mea este calcata in
picioare.Ochii mei de inger se stinsesera la aflarea vestii.Buzele mele
prinsera un gust amariu probabil de la lacrimile care nu incetau sa curga din
ochii mei verzi asemenea florei, dar floara nu mai este in ochii mei, ci doar
un astru stins.


Pielea mea alba ca spumea laptelui era murdara, de rusine si de lacrimile mele amare care
nu incetau sa se plimbe pe trupul meu firav si speriat, totodata.Parul meu era
ravasit, o claie care nici nu zici ca ar fii fost vreodata spalat, iar restul erau
in aceiasi stare.
Probabil ca
lacrimile incercau sa-mi spele corpul de rusine si dezamagire, dorinte si vise,
spulbera-te intr-o zi si o noapte.

Ma uitam la celelalte fete care erau unele mai speriate ca
mine.Movalia de langa mine plangea ca si mine in hohote si intreba “ De ce?”,
dar nu pot judeca, eram in aceiasi situatie.


Obraji mei capatau o nuanta rosiatica, iar fata mea se tot inrosea.Langa mine era o balta
de lacrimi si suspine.Amaraciunea din sufletul meu era nemarginita, intunericul
abisal din inauntrul meu era nemarginit.Ma simteam singura intr-un ocean de
lacrimi care nu se mai termina cu fiecare lacrima ma afundam tot mai mult, dar
in ritmul asta nu voi iesi niciodata de aici voi ramane blocata.Movalia vine
inspre mine, iar ea ma ia in brate si ma intreaba “Ce-o sa se intample cu
noi?”Ma uit la ea cu ochii asemenea unei caprioare si tot odata cu un strop de
speranta in ei, iar eu ii raspund sec ca “Vom trai si vom vedea!”.Fusta mea era
facuta franjuri sfasiata, iar lenjeria intima lipsea.

Imi strangeam genunchi la piept nevrand sa mai traiesc, dar
familia mea?Soarele pentru mine nu va mai rasari de acum in colo voi trai in
intuneric.
Incet,
incet am inceput sa am mici fiori pe sirea spinari, iar pielea mi se face de
gaina, frica pune stapanire pe mine, iar suspinile nu se mai terminau,
lacrimile care se izbeau incet de ciment formand o balta nu se mai opreau la
orice gand aveam.Daca evadam?Familia mea avea de suferit, mama mea, fratiorul
meu mai mic…
Totul se
naruie de azi, nu stiu ce sa fac!Orice fata din camera dorea sa nu se fi uracat
in acel autobus, autobuzul mortii.Lacrimile mele reci, imi mangaiau vanataile
provocate de o bataie “buna”.Imi puneam pumni pe fata mea, iar apoi lovindu-se
de lacrimi.Tusesc intruna probabil de la cate lacrimi si suspine am indurate.

Un concurs mi-a adus atata nefericire de nu ma mai recunosc,
imi pierd controlul!Ma ridic si ma uit la coapsa mea.Erau mici firicele de
sange, m-am intins dupa chilotei mei sa ma sterg.Imi trag o palma, crezand ca
este un vis, dar totul este real, totul.Durerea si amaracinea este
adevarata!Usa s-a deschise, iar asa zisi “sefi” au intrat sa isi vizualizeze
“marfa”.


“Nu ne poti face una ca asta!”Se aude din “prada” lor de feta, iar apoi in barbat brunet cu
ochii negri, asemeni iadului in care va putrezi, iar parul de aceasi culoare
asemeni dureri din sufletul meu.El incepe sa rada, iar apoi spune un scurt si
sec “Nu pot?”Isi cheama budyguarzi care mau violat si spune ca trebuie sa
execute o persoana.Ei scot un pistol din buzunar, iar apoi se uita la mine si-mi
spune: “Ti-a venit sfarsitul, papusica!”Asta imi e sfarsitul?Decat sa ma culc
cu mii de barbate mai bine omorata ca un caine1Cum am ajuns aici?Sa spunem ca
acel concurs de frumusete, nu era un concurs, ci mai degraba cautau cele mai
“bune” fete pentru…prostitute.

“Vino la mine!”Imi spune el, ma ridic incet cu pasi mici si apasati imi fac loc prin fete.Ma duc pana
la el, iar apoi aud un pistol incarcat si acel sunet
asurzitor…

TO BE CONTINUED…