Se pare ca iar am gresit, ceea ce v-am spus se afla in capitolul urmator! Sorry

Capitolul 24.Din nou la scoala


Dupa cum va puteti imagina, intr-o saptamana m-am facut sanatoasa tun. Era vremea sa ma intorc la scoala si eram chiar foarte nerabdatoare, acest lucru fiind ceva ce nu vedeai prea des la mine, dar aveam si un motiv! S-a introdus in orarul nostru o ora speciala, gimnastica! Desigur era obtional, aceasta fiind varianta pentru fete. Baietii o sa faca matematica, fiindca majoritatea sunt dezastru. Doar Sasuke si Shikamaru sunt buni, asa ca puteau sta, sau puteau veni sa vada ce facem noi la gimnastica, evident nu fac si ei ora cu noi, Doamne pazeste. La cat de mult interes isi da Shikamaru la ore ar fi o sinucidere curata, si Sasuke... nu e genul care sa faca asta!
Ma aflam in sala de sport, care era foarte incapatoare, cu peretii si tavanul albastrii, cu stalpi de sustinere, din metal, pe marginea salii, de culoare rosie, cu doua porti de fotbal si tot ce mai are o sala normala de sport. Eu fiind in asteptare imi ispectam vestimentatia din 5 in 5 secunde. Purtam niste pantaloni scurti, rosi, cu marginile albe, despicat pe lateralul piciorului si cu un buzunar alb, pe unul din picioare, un tricou alb, cu un imprimeu, de culoare roz inchis, in forma de urme de buze rujate, care era asezat inclinat pe piept. In picioare purtam adidasi albi, cu sireturi rosi, pe care le luasem de la alti adidasi, dar mai putin conteaza asta. In mana tineam bluza care facea parte din treningul meu. De culoare rosie, cu fermoasr alb si niste dungi albe. Parul il aveam prins intr-o coada de cal, la spate, pentru ca azi am sport. In urechi purtam cercei de aur cu cate o pietricica rosie destul de mare, ele facand parte din colectia mea proprie, impreuna cu lantisorul de la gatul meu, din aur, cu o pietricica mare, rosie, in forma de cerc. Se spune ca daca te uiti bine, poti observa inauntrul ei o flacara ce arde tot timpul, insa doar anumite persoane au puterea de a il vedea. Persoane inzestrate cu puritate, frumusete sufleteasca si divinitate. Eu am facut acest set, deoarece piatra asta se gaseste doar pe Muntele Crimelor din Padurea Neagra, Lumea Vrajitoarelor. A fost o calatorie lunga si anevoioasa, dar in final am gasit-o. Este extraordinar de scumpa, si se numeste Piatra din Lava. Pana acum n-am vazut niciodata acel foc. Poate e un simplu mit sau poate ca n-am eu calitatile acelea. Orice este posibil.
Restul fetelor aflate in sala discutau. Nu am vazut prea multe persoane pe care sa le cunosc, inafara de Karin, Hope, Healthy, Hinata, Ino si Ten-Ten. Karin purta un trening albastru alcatuit din o bluza de trening simpla, un tricou negru, cu multe paiete pe el si o pereche de pantaloni trei-sferturi albastri cu dungi negre si buzunare de culoare neagra. In picioare purta adidasi albastri, iar parul il avea prins intr-un coc. Hope era imbracata intr-un trening galben alcatuit din o bluza galbena, cu maneci, gulerul si buzunarele portocali, pantaloni scurti galbeni, cu o inima portocalie pe un picior, adidasi portocali, cu sireturi albe si un tricou portocaliu cu o lamaie pe el. Healthy purta egari negri, un tricou roz sters lung, in carouri de culoare tot roz, doar ca mai inchis, o bluza de trening alba si tenisi roz, in carouri negre si gri, pana la glezne. Hinata purta niste pantaloni mov, pana la genunchi, cu paiete in forma de fata zambitoare pe unul din picioare, o bluza de trening tot mov, inchisa pana la gat. Eu inteleg ca e mai timida si rusinoasa, dar nu se sufoca cu fermoarul tras pana la urechi?! In picioare avea tenisi gri, cu carouri rosi si kaki. Ino purta o bluza de trening verde, un tricou alb, cu un trifoi cu 4 foi pe el, pantaloni verzi scurti, cu marginile portocali, precum ai mei. In picioare avea adidasi albi, cu sireturi albe. Ten-Ten purta o bluza maro si un tricou gri, cu doi ochi pe ea, unul fiind inchis, ceea ce insemna ca face cu ochiul. Purta pantaloni trei-sferturi maro, simpli. In picioare avea adidasi negri, cu sireturi gri. Tare inchisa la culoare mai era astazi Ten-Ten. Ea si restul fetelor aveau parul prins intr-o coada.
In scurt timp o doamna satena, cu ochii mov isi face aparitia. Era imbracata cu o fustita pana la geunchi si o camasa cu maneci scurte, alba. Doamne iarta-ma, femeia asta asa a vrut ea sa se imbrace sau o abliga cineva. Judecand upa caldura de afara m-as putea considera in plina vara, un singur lucru nu ma lasa sa cred asta, si anume faptul ca sunt la scoala. Afara erau cam 32 de grade. Femeia asta a stat in congelator pana acum. Dupa ce ne scaneaza pe fiecare ca un robot incepe sa vorbeasa ceva, dar inca nu realizasa ca nu o asculta nimeni. Dupa ce termina discursul pe care ,,l-am ascultat toate,, ne imparte niste harti si ne pune sa completam cu datele personale. Dupa ce trecem si de aceasta actiune aflu de la femeie ca suntem cam 65 de fete care s-au inscris. Wow. Mult. In grupe vom fi cate 13 in fiecare zi. Au afisat o lista cu grupele. Cand a venit si randul meu am avut si de ce sa plang si de ce sa ma bucur. Eu aveam astazi ora, si eram in grupa cu Hope, Healthy, Hinata, Ino, Ten-Ten, Hagumi, dar si cu Karin. Mai erau 5 fete din clasa a XI-a B: Asho, Jiki, Mishino, Kaara si Bakkaru.
Eram atat de multumita ca astazi am prima ora de gimnastica, insa pana atunci trebuia sa merg la ora de desen. Ma intreb ce am sa pictez astazi, avand in vedere ca sunt preferata profesorului. Cu ce il voi surprinde de data asta? Deja stiu! Insa mai intai sa ajung in laborator. Cobor cu picioarele pe pamant si observ ca femeia ma zgaltaia incercand sa ma faca sa-mi revin, am ramas singura, doar cu ea. Jenant... imi cer scuze apoi o iau la fuga spre clasa. Parca zburand de fericire. Fara sa mai bat la usa intru in sala luminoasa, plina de picturi si tablouri pe pereti. Am ajuns ultima, dar asta nu era o problema, deoarece sistemul profesorului imi permite sa intarzii. El ne lasa singuri toata ora, venind apoi la sfarsitul acesteia ca sa verifice lucrarile si sa ne dea note.
M-am asezat pe singurul scaun care ramasese liber, in fata unei bucate de panza, intinsa pe o rama de lemn, care era acoperita. Mi-am luat un halat alb, i-am incheiat nasturii si m-am legat cu cordonul in jurul taliei, ca sa nu ma murdaresc. Imi pregateam ustensilele in timp ce observam fetele cerlorlalti. Se pare ca si-au consumat ideile, pe cand eu nu am habar cum e sa fi in pana de idei.
Am amestecat mai multe culori, obtinand un maro, crem, albastru inchis, roz precum parul meu, verde-smarald, gri si alte culori care aveau sa-mi foloseseasca in aceasta ora. Ceilalti s-au strans in jurul meu vrand sa preia niste idei. Eu i-am lasat in pace, stiind ca oricata r incerca, niciodata nu ar putea picta la fel ca mine. Chiar daca nu vreau sa ma laud, adevarul este ca nimeni nu poate picta ca mine, sunt unica, sunt cea mai mare pictorita din lume.
Am inceput sa pictez o fata care statea in maini, ignorand faptul ca ceilalti imi spuneau ca am desenat-o cu fundul in sus. Am folosit cremul pentru pielea fetei, rozul pentru par, verdele pentru ochi, deja v-ati dat seama ca ma desenam pe mine, nu? Am folosit un creion negru pentru a evidentia parul, sub mainile fetei am facut o linie maro, mare, cam de 5 cm, sub ea altele dou negre, asezate vertical de aproxinativ jumatate de centimetru, si alte chestioare. Acela era o barna, iar in spate se putea observa multimea, catusi de cat.
Fata avea mainile putin departate, precum picioarele, care erau usor indoite, la genunchi si purta un costum alb, cu negru, de gimnastica. Iar ca sa dea mai bine am luat din nou creionul in mana si m-am semnat intr-un colt.
Tabloul acesta imi aminteste de mine, cand am fost la Olimpiada de gimnastica, in Lumea Magiei, in Campia Progresului, la acel stadion, Sincer, nu ma asteptam sa fie o lucrare atat de spactaculasa! Se pare ca din nou voi fi laudata si voi mai primi un 10. Ma intreb, mai are unde sa mi puna. Rubrica mea la desen e aproape plina.
Chiar cand ma asteptam mai putin toti au scos telefoanele mobile si au inceput sa faca poze de parca ar fi fost la o expozitie. De parca nu au mai vazut astfel de tablouri in viata lor. Poate chiar n-au vazut, cine stie. Insa nu spun ca nu mi-ar placea sa fie o expozitie cu tablourile mele, si asa nu mai prea am unde sa le pun. Sakura`s exhibition. Nu suna rau. Ce ma amuza numele asta. Ca sa le fac putin in ciuda ii intreb:
-Acum nu mai e cu fundul in sus, nu? dupa care m-a pufnit rasul, dar nici eu nu stiu ce era atat de amuzant, probabil ce avea sa se intample cat de curand.
-Te tachinam doar! raspunde Kiba, ceilalti dand din cap.
Ignorand restul lumii mi-am intors privirea spre Sasuke care era atat de concentrat pe ceea ce facea. Era superb. Avea o pata de culoare pe obraz, ceea ce-l facea adorabil. Inima incepu sa-mi bata mai tare si parca vroia sa-mi iasa afara din piept. Nu mai stiam ce sa fac. Ma simteam paralela cu tot ce se intampla, simteam ca nu mai exista nimeni altcineva in sala, in afara de mine si el. Era de parca timpul se oprise si ne invarteam, undeva intre spatiu si timp, intr-o lume fara reguli, intr-o lume a iubirii. Simteam cum pieptul imi ia foc si pielea mea arde. Era cel mai ciudat sentiment, deoarece eu n-am simtit focul niciodata. Pielea mi se incalzse atat de tare, incat se prajise as putea spune! Am bagat mana in san, obserand ca ceea ce ardea era medalionul meu. L-am scos si m-am uitat mai atent la el, observand in interiorul lui o mica flacara ce parea ca arde si da un sentiment care iti spunne sa continui sa lupti impotriva a orice si indiferent de ce te-ai impiedica in viata, trebuie sa te ridici si sa continui sa mergi. M-am uitat la Sasuke si medalionul incepu sa straluceasca, la fel si ceva la pieptul lui. Am strans in mana medalionul si m-am intors uitandu-ma cu coada ochiului la el. Scosese de sub tricou un lantisor cu o piatra mai micuta identica. Nu stiu cum si nici nu-mi pot imagina cum, dar cred ca cineva din familia lui Sasuke a fost fiinta magica, deoarece nu exista alta explicatie. Cum ar putea el sa aiba o Piatra a Lavei fara sa i-o fi dat cineva care este sau a foat fiinta magica? Si se mai spune ca daca dai cuiva o asemenea piatra iti trensferi puterile magice la el.
Deodata pe usa intra profesorul foarte nervos si efectul disparu. De aici va iesi lesinat de nervi, avand in vedere ca nimeni, in afara de mine, Sasuke, Hiba, fetele H si Neji nu pictase nimic deoarece fusesera ocupati cu fotografierea tabloului meu. El tipa la noi: ,,Lucrarile la control!,, si toti incep sa tremure si sa trenspire, inclestand dintii si scrasnind din ei. Ce vom mai rade. Sacacii de ei. Va dati seama ca a plouat cu ore de detentie, munca in folosul scolii si cu 5, asa ca sa nu le strice mediile, dar din punctul meu de vedere tot stricate erau, deoarece 5 ala nu se mai sterge niciodata de acolo.
Hope pictase un peisaj de primavara, o lunca cu flori. Healthy un peisaj de la polul N cu banchize de gheata, zapada alba, ghetari, focile care stateau pe gheata, ursi polari, in vizuinele lor, impreuna cu puii, vulpi polare si alte lucruri din lumea aceea inghetata. Neji pictase aurora boreala, Kiba un caine de vanatoare, iar Sasuke cerul cu multe pasari migratoare ce zburau. Cel mai mult imi placea al lui Healthy, deoarce nu stiu cum, dar acea lume a ghetii reusea mereu sa me fascineze si sa ma puna pe ganduri, acolo totul era pur, linistit si atmosfera basmului plutea peste tot. Insa ajunsese si la mine. Statea cu spatele incercand sa-si imagineze ce am pictat eu, dar sunt sigura ca nu are el o imaginatie atat de bogata, avand in vedere ce se afla pe panaza mea. Se intoarce cu o viteza colosala, dar ramane masca. Eu aveam.... nimic pe panza mea. Era de un alb imaculat. Ma intreaba cu o voce iritata ce este acel lucru, iar eu ironica i-am raspuns ca este o bucata de panza alba. Dupa ce imi arunca o privire nedumerita ii spun ce este a doua mea lucrare, neinceputa inca. El rasufla usurat, Eu ridic de jos tabloul si cand i-l arat face ochii cat cepele. Nu si el! Of, Doamne. In fine, se deuce la catedra unde ne da la toti cei care am lucrat cate un 10 si ne anunta, tot pe noi ca vom merge la Olimpiada de Pictura. Alta bucurie pe capul meu! Ne saluta politicos si iese din clasa abia dupa ce le da tema celorlalti sa deseneze un dragon si sa scrie de o suta cincizeci de ori: ,,In ora de desen eu trebuie sa fac ce spune profesorul si sa ma axez pe acel lucreu, nedand importanta celor din jurul meu sau la ceea ce se intampla in jurul meu. ,, . Evident tema cu dragonul o voi face si eu, fiinda am un model extraordinar, pe Dogo!
Insa acum trebuia sa ma grabesc ca sa ajung la ora de gimnastica. Am luat-o la fuga spre vestiarul fetelor. Dupa ce mi-am lasat lucrurile am intrat in dsala, observand ca erau asezate diferite aparate, la ceare sa dadeau probele la olimpiade. Am intrat si m-am asezat cuminte pe banca, intre timp venind si celelalte fete, facand cunostinta si ce celelalte colege. Erau tare dregute, de treaba si amabile, ceea ce nu pot spune si despre Karin, care nu parea a fi deloc indurerata ca nu a intrat in echipa cu Amy. Totusi, le ajunge si fetelor acelea o scorpie, nu le trebuie doua, la fel si noua! Dupa ce se sunase a venit un profesorcare avea in jur de 25 de ani. Avea parul de culoare portocalie si ochii caprui. Profesorul ne-a spus mai mult despre gimnastica si fiecare a spus cat timp a foacut gimnastica, eu fiind cea mai experimentata! Practic gimnastica de la 5 ani, adica de cam 12 ani, Hinata de 3 ani, Ino de 3 ani, Ten-Ten de 2 ani, Hagumi de 6 ani, Asho de 3 ani, Karin de 2 ani, Hope si Healthy de 10-11 ani, Kara de3 ani, Jiki de 4 ani, Bakkaru de 5, iar Mishino de 6.
Am facut diferite exercitii la aparate, distrandu-ne foarte bine. Astfel el ne-a evaluat si ne-a trimis pe mine, fetele H, Hagumi, Bakkaru si Mishino, spunand ca suntem singurele care vom merge. E atat de minunata ziua aceasta si simt ca nimic nu o poate strica. Insa de fiecaredata cand am spus asta s-a intamplat ceva rau, care mi-a dat ziua si uneori viata peste cap. Sper sa nu fie una dintre acele zile periculoase, si avand in vedere ca port si medalionul si cerceii cu piatra rosie, care fereste de pericole si aducand vorba de ea, trebuie neaparat sa aflu de unde are Sauke acea piatra.


Gata, cum vi se pare capitolul meu?
Cititi, comentati, criticati!
Eu sunt disponibila
Si va ascult!

Apropo cine vrea ID-ul meu este iza.starz
Numai sa-mi spuneti si mie ca sunteti de pe forum!

Pregatiti-va de inmormantare (ve-ti intelege dupa ce cititi capitolul)


Capitolul 25. Furtuna incepe

Mergeam linistita pe hol. Nu mai era nimeni, deoarece eu a trebuit sa merg in sala sa-mi iau geanta, fiindca am uitat-o acolo. O liniste de mormant domnea peste tot, singurul sunet auzit fiind doar zgomotul produs de pasii mei. Mergand si pretuind linistea din acel moment am auzit niste voci la baie. Una spunea ca au ajuns cu bine la destinatie si intreba despre urmatorul pas. Ori sunt niste micute fetiscane care se joaca de FBI-ul, ori e ceva necurat la mijloc. Discutia lua amploare, dar nu am mai apucat sa aud nimic, imediat ce am reusit sa disting unul din glasuri, cel de-al treilea. Era Medusa. M-am concentrat auzind ca spunea: ,,Ucide-le pe Orfelia, Arachne si Estera! Terminati voi ceea ce am inceput eu!,,. In acel moment am inmarmurit. Inainte avea ce avea cu mine, acum se leaga de ele? De ce schimba oponentii ca pe sosete? Stiind ca daca intru peste ele nu am nicio sansa, m-am aplecat privind pe gaura cheii. Inauntru se aflau Mizune, Eruka si Layla, of, Doamne, iar fata asta? Ele vorbeau cu o holograma a Medusei. Holograma isi indrepta privirea spre usa si spuse cu o voce ce-ti facea nebunia sa apara in minte si frica era mai mult decat frica sau groaza, acel gen de frica te imobiliza, si aveai o senzatie ingrozitoare, ca si candd cineva ti-ar rupe toate oasele din corp pe rand, iar apoi ar trage de tine, ca de jeleu, ca in metodele medievale de tortura. Spusese:,, Te-am vazut, Haruno!,,. Am luat-o la fuga ingrozida de ceea ce se petrecuse mai devreme spunandu-mi in gand de o gramada de ori: ,,Trebuie sa fie un cosmar, acesta este un cosmar! O sa ma trezesc in patul meu din Lumea Magiei, iar Medusa va fi iar ca inainte!,, insa adevarul era altul. Nimic nu mai putea fi ca inainte! Totul s-a schimbat si multe aveau sa se mai schimbe de acum incolo. Trebuie sa contiinui, mi-am ales aceasta cale, si trebuie s-o urmez. Am ales calea de a o infrunta pe Medusa fata-n fata si asta nu se va schimba, singurul lucru care nu s-a schimbat si nici nu o va face.
Observam peretii scolii care aratau la fel. Niciunde nu gaseam semnul acela, in forma de dreptunghi, verde, cu margini albe, pe care scria cu alb: ,,Iesire,,. Peste tot vedeam acelasi lucru: pereti albi pana la jumatate, albastrii de la cealalta jumatate, cu o dunga albastru inchis care delimita cele doua parti, cu geamuri termopane, din sticla transparenta. Uitandu-ma in spate am realizat ca nu mai sunt urmarita. M-am oprit si m-am uitat pe geam observand cerul albastru cu norii albi precum vata pufoasa, ce aveau forme diferite. In zare era un dealusor cu iarba verde si proaspata, copaci ce asigurau umbra si un loc numai bun de picnic. Mai erau pomi si in curtea cu gazon a scolii. Insa si acolo era aceeasi liniste suspecta. Deodata am vazut cum cineva a cazut de la etajul 3 al scolii. Speriata mi-am pus mainile la ochi si m-am apropiat de geam, observand un chip cunoscut....Orfelia...
O voce tipa catre cineva sa ma prinda. Imi intorc privirea observandu-le pe cele trei. Dupa ce mai arunc o scurta privire la cadavru observ ca nu mai era acolo... Medusa se joaca cu mintea mea. Luandu-mi o piatra de pe suflet o iau din nou la fuga, incetul cu incetul ajungand in curtea scolii cu cele doua in urma mea. Ele insa s-au oprit la intrarea scolii. Nefiind atenta am dat peste cineva, cazand pe jos. Se para ca erau doi oameni care duceau un geam si...il scapasera. Era foarte greu si gros. Acel geam pica asupra mea, spargandu-se zgomotos. Cioburi pline de sange se imprastiara pe asfalt si in restul curtii, cauzand panica, larm si groaza. Mana mea pica insangerata pe asfalt si cu ochii dati peste cap ultimul lucru pe care l-am observat a fost mama care imi intindea mana...
Din perspectiva autorului:
Larma rasuna in intreaga scoala. Tipetele isterice, plansete si alergaturi se auzeau in toata scoala. Din toti colegii Sakurei, doar Hinata ramasese sa o astepte, iar acum in loc sa se indrepte spre casa o privea pe ea, care intrase in coma si probabil se pleca singura pe Lumea Cealalta. Hinata statea langa ea si plangea nestiind ce sa faca. Parul era ravasit si imprastiat pe asfalt, deasemenea murdar de sange, fiindca se lovise si la cap.
Intamplarea facu ca profesorul se gimnastica al Sakurei sa vina in curtea scolii pentru a vedea ce se intampla si a-si da seama ce a cauzat taraboiul si haosul acela. Observa cum toata lumea tipa si alerga prin curtea scolii. Rasufla iritat, dupa care isi roti privirea observand-o pe Hinata stand cu spatele la el, in genunchi, iar lacrimile se loveau silentios de asfalt. S-a apropiat de ea, vrand sa-i spuna sa nu planga degeaba, dar era sa faca infarct cand avazut-o pe Sakura plina de sange, din cap pana-n picioare. Facandu-si curaj suna repede la salvare, care isi facu aparitia in mai putin de 5 minute. Insistand ca el si Hinata sa vina cu victima la spital, castigara aprobarea doctorilor. S-au asezat pe o bancuta ca sa nu incurce in timp ce priveau cum interventia medicala devenea din ce in ce mai complicata si doctorii erau foarte stresati. In acest timp sirena ambulantei facea un zgomot infernal, dand de stire ca ceva rau se intamplase. Vehiholul gomea pe strazi, insa fiind obligat sa opreasca la semafor. La trecerea de pietoni se aflau doua fete, care radeau si erau foarte vesele. La un momentdat isi intoarsera privirea spre geamul de pe o parte a masinii, fiind inca pe trotuar, observand-o pe Hinata ce plangea. Ele o cunosteau, deoarece erau prietenele Sakurei, Hope si Healthy. Mutand privirea mai incolo au observat o fata cu parul roz, pielea alba, care era in operatie. Imediat ce si-au dat seama cine era, Healthy a inceput sa urle, lasandu-se in jos si dand drumul siroaielor de lacrimi. Se afla in bratele lui Hope care incerca sa o linisteasca spunandu-i ca totul va fi bine, insa o mintea si ambele stiau asta. Hinata a pus mana pe geam, dar chiar atunci ambulanta accelera, lasand o urma de cauciuc pe sosea, exact ca la cursele de masini.
Cand s-a ajuns la spital Hinata si profesorul au fost nevoiti sa se desparta de Sakura pentru ceva timp, ea fiind pusa pe targa si dusa urgent in sala de operatii. Insa au fost intampinatii de Hope si Healthy, de la care aflara ca in curand aveau sa ajunga la spital si restul familiei Sakurei.
Lumea se stranse pe holul spitalului, in fata camerei Sakurei, unde doctorii inca mai munceau, implinindu-se astfel 5 ore de munca istovitoare. Toata lumea astepta cu sufletul la gura rezultatele interventiei. Fiecare avea cel putin un gand frumos despre fata cu parul roz, care prin diferite gesturi si fapte si-a gasit un loc in inima fiecaruia si amintirile cu ea s-au strecurat incetisor in mintile celor apropiati, nedandu-le voie sa spuna altceva despre ea decat ,,o prietena buna,,. Astfel ea a reusit sa insenineze orice zi, oricat de mohorata, sa bage lumea in sperieti, sa uimeasca, sa face pe oricine sa rada, devenind o importanta personalitate in viata de zi cu zi a oricui.
Tensiunea era din ce in ce mai mare. Nu se mai stia daca acea fata va continua sa lase amintiri placute, neplacute, amuzante in viata cuiva, sau ultima amintire a ei va fi cea cu ea in sicriu. Era iubita mult si iubea mult. Spunea ca nu va muri pana nu-si va termina cautarile, insa nu ea decide asta. Acea propozitie a dat dovada de curaj, ambitie, putere, dar poate fi considerata deasemenea nebunie sau prostie curata. Ea s-a gandit ca fiecare v-a intelege cum vrea el, si chiar nu i-a pasat. Stia ea ce stia.
Deodata usa se deschide si doctoriiies usurati, dar in acelasi timp seriosi. Orfelia se ridica trantind scaunul pe care statuse pana acum.
-Domnule doctor, spuneti-ne cum se simte Sakura?
-Momentan nu putem da detalii perea sigure, dar este intr-o stare critica. Are taieturi, rani adanci, care au fost greu de curatat si inca mai ameninta starea fetei, care nu este una prea buna. Ar fi niste pericole, dar sunt sanse foarte scazute. Ar putea sa-si piarda memoria, dar este prea putin posibil, si din cate am inteles picta si facea gimnastica. Din pacate este foarte posibil sa nu mai picteze niciodata ca pana acum sau sa nu-si mai poate folosi mana dreapta. Cat despre gimnastica nici nu se pune vorba! Se poate vindeca, dar niciodata complet!
Penultima propozitie il facu pe profesor sa lase capul in jos si sa respire greu si apasat. Nu-i venea sa creada ceea ce se intamplase. Nu stia cum s-a ajuns la asa ceva si ce se va intampla in continuare. La fel de trista era si Orfelia. Intra in salonul Sakurei uitandu-se la sora ei, la Estera si la cei ce se mai aflau in camera. Apoi isi indrepta privirea spre fata. Avea pielea ca varul, semn ca pierduse mult sange, parul era la fel de ravasit si ud de sange, care patase si perna. La fiecare mana avea cate o perfuzie si pe fata o masa respiratorie.
O asistenta intra in incapere si se indreapta se patul unde isi avea somnul ,,Frumoasa din Padurea Adormita,,. Ii da jos masca respiratorie si-i ischimba perfuziile. Dupa care vorbeste putin cu cei din incapere incercand sa le ridice morelul catusi de cat, insa cand observa ca se oboseste degeaba le ureaza o zi buna, dupa care pleaca. ,, Nu prea este buna ziua aceasta neagra!,, gandea Orfelia. Linistea se asternu din nou peste vizitatorii Sakurei care asteptau sa isi vada micuta prietena sanatoasa, insa sanatoasa nu era cuvantul potrivit.
Fiecare gand zbura in alta parte si neatentia stapanea pe cei din interiorul camerei. Intre timp Sakura deschise ochisorii si isi invartea privirea blanda si obosita prin camera. Ea fu observata dintr-o data de Estera, care se ridica si se apleca tinandu-se de marginea patului.
-Vai, Sakura! Cat ne-ai speriat! Ma bucur ca...
-Cine esti tu?....

To be continued....


Acum ati inteles mesajul meu, cel de la inceputul cap?
Acum va las! Ma grabesc ca vine o prietena sa repetam pt teza.
Astept comentarii, prietenii mei!
Daca nu faceti infarct dupa ce cititi..... glumesc!

Sigur ca am observat, choco. Esti tot timpul pe faza sa vezi daca pun capitole noi. Ce ma bucur!!!!!!

Incerc sa pun nextu maine! Ma scuzati ca nu l-am pus pana acum, dar am fost ocupata!

Sa vedem ce mai urmeaza. Ce alte surprize ne mai asteapta oare?

Capitolul 26. Curcubeul si vremea buna intarzie sa apara, iar furtuna se inteteste


Orfelia iesi afara unde dadu peste doctorul care facuse operatia Sakurei,ce vorbea cu Dogo. Se pare ca si el aflase despre acest incident. Nici el nu stia ce sa creada, insa el stia ca Sakura era bine, lucru complet neadevarat.
-Domnule doctor - spuse ea cu capul in pamant - ati spus ca sansele sunt prea mici pentru a-si pierde memoria....Atunci cum i s-a intamplat asta micutei mele prietene?
-Nu e posibil asa ceva! la auzul acestor cuvinte Orfelia il pocni pe doctor de vazu stele verzi in plina zi, dupa care izbucni in plans si tipa la el din adancul plamanilor.
-Credeti ca sunt nebuna?! Verificati-o, nu-si mai aduce aminte cine suntem. Cum se va schimba asta?! Daca ea este in halul acesta nici nu aveti habar ce se va intampla!
-Daca intradevar este asa atunci nu putem face nimic pentru fata. Ne pare rau sa va anuntam, dar ea... nu are sanse de supravietuire, si chiar daca nu si-ar fi pierdut memoria ar mai fi trait doar cateva luni de chin.
Orfelia:
,,Poate ar fi fost altfel, daca s-ar fi chinuit putin mai mult. Si poate nici mie nu mi-ar fi fost atat de greu, daca ultimele propozitii nu le-ar fi spus atat de calm si fara pic de sentiment, dar pe cine pacales, ar fi fost exact la fel, doar ca in glasul lui se putea citi ura pentru ea si deispretuire. Acele cuvinte au fost rostite cu o voce de gheata, poate mai inghetata decat inima surorii mele. Apropo de ea, daca Sakura va... m-mu-muri...atunci ce se va alege de restul oamenilor. Era mai rau decat sa fi chinui zi si noapte intr-o camera de tortura, pana cand oasele ar fi ca si jeleul.,,
Doctorul pleca fara sa priveasca inapoi, iar in urma lui femeia cazu in genunci, acoperindu-si fata cu mainile si lasand rimelul sa curga in voia lui.
Orfelia:
,,Asta este tot?! S-a sfarsit?! Acesta va fi sfarsitul celei mai talentae pictorite si totodata gimnaste din intreaga lume? In acelasi timp ea trebuia sa fie urmatoare Regina. Din nou este vina mea. Ea abia se insanatosise. Acum nu mai exista cala de scapare? Si cel mai rau este ca nu stiu nicio vraja pentru vindecare, iar ce sa mai vorbim despre potiuni, unde sunt antitalent. De aceea Medusa era preferata parintilor, apoi era Arachne care se pricepea cat de cat, iar eu cazusem pe ultimul loc. Mereu eu eram cea care conta cel mai putin. Daca as fi murit cred ca toti in afara de Arachne s-ar fi lipsit foarte usor de prezenta mea neimportanta. Toata lumea de acasa stia ca familia mea are doar doua fiice, de ce? Pentru ca eu eram o simpla femeie, care nu avea nimic de oferit, iar ei nu se puteau mandri cu nimic din ceea ce am facut eu. Mi-as fi dorit ca macar odata sa fi povestit cuiva si despre mine, dar pentru ei eu nu reprezentam decat o servitoare jalnica.
Cand ma gandesc ca eu si restul am alcatuit familia Sakurei si a fost respinsa de restul lumii imi vine sa ma sinucid. Nici macar noi nu i-am fost aproape. Acum stiu de ce Sakura avea acel proverb aiurit pe care-l spunea tuturor ce-o respingeau. Desigur aiurit il consideram noi! am incercat sa inteleg acele cuvinte, dar nu stiu de ce nu puteam. poate fiindca eu n-am trecut prin ceea ce a trecut ea. Inca imi aduc aminte cand venea acasa taiata pe fata si zgariata toate, fiindca ceilalti copii se luasera de ea, considerand-o un nimic ce mereu trebuia batjocorit. Chiar si atunci se abtinea sa nu se ia la bataie cu ei si spunea doar: <> Cateodata a reusit sa-mi dovedeasca ca are o minte sclipitoare, mai agila decat a mea si a surorilor mele impreuna.
Dogo:
,,Stiu ca sufera extraordinar de mult, dar ea orae chiar crede ca stand si bocind o va face pe Sakura sa-si revina?! Altadata ar fi luat toate cartile cu vraji si potiuni si ar fi studiat pana ar fi gasit ceva care sa o ajute sa o faca bine, insa acum gaseste numai scuze, nestiind ca incepe sa se inmoaie si se intreaba de ce nu face nimic cum trebuie si reuseste numai sa incurce lumea. Este exact ca si acum multi, multi ani, cand era cu mine si mama Sakurei in echipa, pe cand inca ii faceam avansuri. Ce vremuri... Insa sa ne concentram pe timpul prezent si ceea ce se intampla acum! Orfelia ar fi in acest moment o prada pre usor de obbtinut pentru Medusa.,,
Intr-o padure deasa, frumoasa si luminoasa, cu copaci batrani si tineri, flori micute si mari, de toate culorile ce alcatuiau un plapuna pamantului, impreuna cu iarba verde, moale si proaspata, paraiase ce curgeau silentios, insa usorul susur linistitor se putea auzi, pasarele de toate felurile ce inveseleau padurea cu cantecele lor fermecatoare, ce iti dadeau impresia ca vor sa-ti spuna o poveste sau o legenda veche, uitata de lume, de pe vremea cand inca curentul si incalzirea centralizata erau la mii de ani departare, sau spuneau povestea unei brave femei, cu inima buna, privirea agera si vigilenta, dar in acelasi timp blanda si atenta, care acum nu mai avea sansa de a-si continua drumul ei, iar aceste cantece vroiau sa aduca aminte lumii intregi ca aceasta femeie a existat candva, sub numele de Sakura Haruno, in acea padure, in care nu parea sa se pre intample multe lucruri si iti venea sa crezi ca anostitatea era prezenta in fiecare zi, ascundea mari si intunecoase secrete, in acea padure exista o pestera ascunsa. Pe ea crestea muschi, iedera si tot felul de alte plante. Interiorul ei era foarte intunecos, dor cativa centimetri de la intrare, spre interior erau foarte slab luminati, insa despul de tare incatsa se poate observa o dara de sange. In interior aerul era unul umed, putin sarat. Inauntrul ei erau coridoare dine gandite si intortochiate incat ti-ar fi trebuit sute de ani ca sa iesi de acolo. Dine inteles in grota se aflau si camere. In una dintre ele se afla o femeie ce statea cu picioarele incrucisate, parca meditand, plutind la vreo 40 de cm de sol, tinand in brate un glob din cristal, care facea urme de valuri pe pereti si pe tavan, dand impresia ca valurile marii reflecta lumina soarelui pe ei. Ea priea cu atentie, avand un zambet urias pe fata, genul de zambet nebunesc, pe care il au doar oamenii cu probleme psihologice. In cap avea o gluga neagra, din ea iesind cateva suvite blonde de par, picioarele ii erau goale si purta o haina neagra pe ea, fara maneci, dar cu pantaloni lungi, toate dintr-o sindura piesa. Pe mainile ei se puteau observa tatuaje negre, formate din puncte, asezate unul langa altul, dar fara se se atinga, inconjurandu-i membrele, de la umar, pana in palma. In palme avea cate un cap de sarpe, cu limba scoasa, ce parea ca sasaie amenintator, specific Gruparii Sarpelui. Unghiile ei erau negre cu cate o sageata galbena pe fiecare. Parul ei era de culoare blond sters, precum culoarea paiului, impartit la spate in doua parti egale,puse pe umeri si impletit, ce statea pe pieptul femeii precum un colier cu pandativ lung. Ochii nu i se miscasera nicio clipa de pe globul de cristal, dand de inteles ca urmerea ceva foarte interesant, acel lucru fiind chiar ceea ce i se intamplase Sakurei pana in maomentul de fata.
,,Eruka, Mizune, abandonati-va misiunea si intoarceti-va acasa! Va voi astepta cu noi ordine, pentru ce eu voi pleca intr-o misiune! Voi face o vizita lui ochi verzi si nu va fi una placuta deloc!,,
Medusa:
,,Saracii doctori!...Nu au habar despre meseria lor. Daca ar sti si-ar fi dat seama ca Sakura nu era in pericol foarte mare, insa lasand-o in voia soartei starea i s-a agravat, insa chiar daca o lasa asa nu va muri decat peste doi ani! Tot fara memorie ar fi, insa ar mai trai, ceea ce nu ma avantajeaza pe mine. Se pare ca esti scoasa din joc, fetit-o! Adio, micut-o! Imi pare rau ca nu vei fi constienta ca ai fost ucisa de mine, insa nu potul este in favoarea mea...,,

In capitolul urmator va fi ce-ti place tie Choco!
Iar incep cu descrierea potiunilor si mai stiu eu ce
Vor fi surprize foarte mari in capitolul urmator,
Cum de altfel au fost si in acesta,
Zic eu, voi credeti ce vreti
Va astept comentariile si pe voi cu bratele deschise!

Pai asta era si ideea sa fie mai trist, se pare ca mi-a reusit yeiiii, ce ma bucur!

Deci sa ne continuam povestea noastra, de la capitolul 27, de unde am ramas.

Capitolul 27. Pregatiri intr-o grota intunecata

Medusa se ridica in prcioare si iese afara din incapere, nu inainte de a aseza globul fragil pe o perna moale. Coridoarele erau incalcite precum niste ata mototolita si deasemenea si slab luminate, doar cate o torta ardea usor, aproape stins. Privirea plina de ura si superioritate ii era atintita drept inainte. Deodata femeia se opri si incepu sa-si agite ochii in stanga si-n dreapte, parca vrand confirmarea faptului ca nu era urmarita sau spionata. Dupa ce se linisti lua o torta neaprinsa si ii arunca o privire infioratoare ce iti facea respiratia sa se opreasca in loc, iar sangele sa ingete in vene, dupa care torta incepu sa arda cu flacari mari ce ofereau caldura si lumina, insa prea putin simtita de Medusa. Isi continua drumul in tacere, o tacere adanca, ce parea sa ascunda nenumarate si intunecate secrete, lucru ce nu putea fi contrazis decat de cei care nu stiu ce fel de persoane isi traiau viata acolo, pana cand ajunse in fata unei usii metalice, ruginita la margini si pe restul suprafetei, in spatele careia se ascundeau cele mai intunecate creatii ale blondei, dar in fata usii se afla o balta de sange rosu. ,,Se pare ca, domnul nebun si-a facut rost si de sange uman, nu doar de Sangele Negru pe care il obtine de la ea.,, Medusa atinse usa, care se deschise, dinauntrul venind un tipat de durere, groaza sau cine stie, poate alt sentiment.
Pe fata femeii aparu un mic zambet, acelasi zambet ce exprima nebunie si tot ce poate fi mai rau pe lume. Insa la ce ne putem astepta de la o asemenea persoana, care nu poate fi numita fiinta, deoarece ii lipsesc sentimentele, dar nici obiect, deoarece avea o gandire macabra, dar totusi o avea si inima continua sa bata, chiar daca nu simtea nimic. Avea vreodata sa simta altceva decat ura, dispret, gelozie sau instinctul criminal ce ii conducea viata. Insa revenind asupra povestirii, dupa ce zambi cu gura pana la urechi, calca in balta de sange, murdarindu-se pe picioarele goale, dupa care pasii in camera, lasand urme in spatele ei, usa inchizandu-se de la sine, scotand un scartait sinistru. Inauntru peretii erau albi, la fel si podeaua, facuti cu gresie si faianta. Pe pereti se aflau diferite aparate ciudate, ce pareau ca fac parte din tehnologia extraterestra. Intr-o parte a camerei se afla un scaun alb, pe care statea o femeie blonda cu ochii verzi precum acele de brad, mainile ei erau intinse pe doua suporturi albe, cu niste pete de Sange Negru. in fiecare mana femeia avea 7 gauri, de parca facuse injectii, cand defapt adevarul era ca aceasta femeie il tinea in viata pe Kishin, prin acele gauri fiindu-i extras sangele.
Femeia era de o frumusete rara, ce nu ii trada adevarata varsta si nici nu dadea de banuit ca ar fi suferit in acel laborator aproximativ 14 ani. Parul ei blond avea o stralucire rara, ce de aur, ce facea sa para ca radiaza. Ochii ei erau de culoare verde, precum culoarea acelor de brad, blanzi si obositi. Acea culoare exprimablandetea si spuneau despre femeie ca este o fire iubitoare, grijulie, cu capul pe umeri, ce uraste neintelegerea si razboaiele, intr-un cuvand, un model demn de urmat. Poate ca si de aceea ea fusese odata Regina Vrajitorilor. In spatele ei se afla o masa neagra, la care doua femei lucrau, calculau si lucrau pe lapetopu-uri. Ele erau responsabile cu laboratorul, adica Cordelia si Blair, colegele de echipa ale Medusei. Fetele lor exprimau seriozitate ca si cumceva avea sa se intample.
-Cum e Yumiko? Nu am mai dat prin laborator de mai bine de 2 ani, asa ca nu te-am prea vazut. Se pare ca frumusetea trandafirului galben nu a palit inca, dar sunt convinsa ca nici tu nici celalalt trandafir, cu petale roz nu mai aveti mut timp. Mama si fica acelasi destin, ce tragic, dar asta este! Viata a desis ce i se va intampla fetei tale. Nimeni nu se impotriveste destinului, nici macar ea, n-am s-o las sa ajunga pe tron nici moarta, acela trebuia sa fie locul meu! Cat mai are de trait? spune ea cu o urma de seriozitate in glas, accentuand ura si dispretuire pentru Yumiko.
-Aproximativ 2 saptamani. Avem inca 20 de fiole de Sange Negru si cu ce mai putem extrage, ii vor ajunge lui Kishin pe 7 luni.
-Nu va fi nevoie! Sakura va fi incurand in locul mamicii ei. Este la fel de proasta ca si mama ei, deci va fi la fel de usor s-o aducem aici, dar mai intai trebuie sa faca un copil...
-Las-o in pace pe fetita mea! spuse Yumiko cu greu.
Medusa ii arunca o privire prin carear fi vrut sa-i spuna: ,,Nu poti face nimic ca sa ma opresti!,,. Se intoarse cu spatele la cele trei, dupa care se indrepta spre o alta camera la fel de bine-dotata, unde ii gasi pe Aqua, Krona, Layla, Mizune si Eruka. Le da o lista cu diferite plante, ierburi si alte lucruri si le poruncestesa-i aduca toate ingredientele, caci daca nu ii decapiteaza, dupa care subliniaza faptul ca vorbeste foarte serios.
Layla: ,,Doamne, Doamne, Doamne! Cat de mult timp ne ia sa o prindem pe Haruno! De-abia astept sa-i mutilez fetisoara aia inocenta de copilita fara nicio vina. Am sa smulg tot parul din capul sluteniei aleia si am sa fac un pamatuf din chestia aia roz. Am sa-i scot ochii si am sa-i pun intr-o cutie cu gemulet ca sa-i pot admira in fiecare zi, iar apoi i-as suci gatul ala finut si gingas, pana i l-as scoate cu tot cu coloana vertebrala si l-as atarna pe peretele camerei mele. Asa i-ar sta ca unei adevarate papusi Barbie. Auzi si la Medusa, trandafir cu petale roz! Cred ca am sa vomit, pana si Kishin, omul cu bandaje pe fata este mai frumos decat fata cu par roz!,,
Aqua: ,,Da, se pare ca ne-a ales cat se poate de bine si de logic. Eu, impreuna cu prietenii mei vom cauta tot ce se gaseste in mediul acvatic, Layla si vulpea aia cauta prin paduri, Mizune si Eruka cauta prin campii, mlastini, mediul terestru si cine a mai ramas? Pustanul cu par roz, scheletul ambulant. Se pare ca el va cauta prin munti. Pe bune, are noroc ca poate sa zboare ca altfel ar lesina de lipsa de calciu sau grasimi. Nu are decat piele si os pe el si nu este o gluma, din cauza ca a esuat in multe misiuni Medusa nu i-a dat mancare si a ajuns asa. El face, el suporta!,,
Krona: ,,Ce?! Trebuie sa merg in munti? Nu-mi place! Nu-mi place! Nu-mi place! Nu-mi place deloc!Cum voi ajunge eu acolo, sus, fara a ma folosi de Ragnarok?! Nu-mi place asta!Mereu mie imi ramane partea mai grea! Adica ce sunt eu sa colind muntii de unul singur?! Vultur?! Daca Yumiko n-ar fi omorat-o pe Alisha ar fi facut ea asta. Si ce atata bataie de cap pentru Sakura? E doar un copil, la fel ca si mine! Nu-mi place asta deloc! Nu, nu, nu, nu-mi place! Nu-mi place!,,
Eruka: ,,Oh, Sfanta Regina a Creaturilor Magice! Tot ce e pe lista asta arata exact ca si lista otravii aceea pe care a facut-o Blair! Vor sa o omoare pe Sakura! Trebuie sa o ajut cumva, dar isi vor da seama toti cei din jur daca fac asta si chiar daca Mizune m-ar ajuta, Layla ar fi tot timpul cu ochii pe noi, pentru ca stie ca avem tenta de a o trada pe Medus asi Kishin. Ce pot sa fac oare? Da-mi ceva! O idee, o mica sclipire, trebuie sa o ajut, haide odata, de ce nu-mi vine niciodata nimic in minte cand am nevoie? Doar idei inutile imi vin in minte, idei pe care nu le voi folosi niciodata! Nu pot nici sa-i anunt pe Dogo sau Orfelia, ce ma fac? Sunt inutila, iutila, va zic!,,
Cei patru au iesit din laboratorul intunecat al Medusei, despartinudu-se si incepand cautarile. Absolut niciunul nu statea, toata lumea cauta ingredientele cu pricina, mai putin Krona, care se chinuia saracul sa ajunga in varful muntelui. Insa acum, sa-i lasam sa-si continue munca si sa ne intoarcem in laboratorul Medusei, unde intentiile malefice, gandurile pline de ura si privirile ucigatoare curgeau nestingherite, in voia lor, peste tot. Urma ca ea sa-si puna in aplicare intentile ei sinistre curand, ce aveau legatura cu prietena noastra, Sakura.
Era intuneric, insa sub lumina slaba a unei lampi mici blonda isi facea treaba.
-Lamela este pregatita, am aici 10 picaturi din sangele lui Yumiko, microscopul este gata montat, am praful magic din aripile zanelor, solzi de sirena, ceara topita dintr-o lumanare anotiliana, o stralucire multicolora din penajul Phoenixului, si din cauza ca nu stiu cum Sakura nu a mostenit ADN-ul mamei ei, ne trebuie ceva ce sa contina asa ceva. si spunand aceasta ridica un solz de dragon. Acum imi mai trebuie ingredientele de pe lista! Inca o ora si jumatate. Nici mai mult nici mai putin! incheind propozitia femeia incepu sa amestece ingredientele ce la avea pana acum.
Minutele treceau cu repeziciune, in timp ce Medusa inca lucra. Undeva, pe aceiasi masa , unde si ea lucra se afla un suport de eprubete, si fiecare dintre ele avea cate o substanta sau un amestec de substante in ea, si cate o eticheta pe care scria numele substantei. Aceste lichide aveau care mai decare nume mai ciudate, precum Corson, o substanta galbuie cu miros intepator, care in contact cu pielea umana devenea rosu ca focul si chiar incepea sa arda, acel fac emanand un miros ciudat, o combinatie intre plastic ars, vopsea si mere, Anacroma o substanta cleioasa, rosie spre maro, cu miros de trandafir, levantica, iarba proaspata, petunii si garoafe, combinate intre ele, ce dadeau un miros ce te facea sa adormi si sa stai si sa mirosi acel parfum o vesnicie, avea un gust foarte bun, dar era letal odata ce ajungea in sange. Cateva eprubete cu substante negre, dar fara niciun miros aveau etichete pe ele, pe care scria: ,,Sange Negru si Venin de Sarpe,,. Medusa apuca in graba o eprubeta cu venin, dar din neatenti, sau intentionat o scapa pe jos,spargandu-se zgomotos. Veninul a inceput sa faca o spuma gri, ce acoperi o suprafata a unei bucati de greseie, ea incepand sa se topeasca, incepand sa emane un miros greoi de cadavru. Femeia zambi, lua o lamela in mana, o aseza deasupra gaurii si pe bucatica de sticla se adunara ultimele picaturi de venin ramase, o atarna deasupra creatie la care lucrase pana in momentul de fata si inca mai lucreaza, lasand 3 picaturi sa se scurga de pe lamela. Dupa aceea, Medusa azvarli repede lamele in perete, lasand-o sa se sparga si sa imprastie cioburi cu picaturi negre pe ele. ,,Efectul veninului trebuie diminuat, este prea puternic!,, gandi ea.
Deoadata in usa se auzira trei batai scurte si clanta fu apastata, in interiorul camerei intrand cu repeziciune Blair care lasa pe masa un cos, nedand luminii sa patrunda inauntru. Dupa care iesi la fel de repede cum a intrat, nevrand sa o deranjeze pe femeie, care se pare ca muncea foarte intens. Ea se indrepta spre cos, scotand din el totul. Intr-un borcanel se afla apa, care din cand in cand sclipea intr-un mod ce fermeca privirea, insa Medusa se uita plictisita la jocul de luminite. Ii arunca o privire plina de ura si in apa aparu o pentagrama neagra, cu stelute negre, in forma de cerc in jurul ei, care evaporase toata apa. In locul ei se afla acum o mica cutiuta din fier. Medusa deschise borcanul si scoase cutiuta, deschizand-o si pe aceasta, aparand o luminita alba, ce lua forma unei flori. In cateva secunde, lumina deveni trei crini absolut superbi. Petalele erau din cristal rosu cu pete albe si portocali,cu polen din aur, tulpina din smaralde, si acesta floare te facea sa-ti pierzi mintile. Cand o priveai rasuflarea ti se oprea, ochii erau atintiti doar asupra lor si facea sa para ca timpul sta in loc, dandu-ti timp sa le privesti ani la rand. Sclipirile si culoarea petelelor florii indemnau la visare, fericire, bucurie, iubire si bunaintelegere. ,,Mda...Cate uratenii mai exista in lumea asta, iar asta le intrece pe toate! Cel mai urat lucru pe care l-am vazut vreodata!,, gandea femeia. Puse ,,uratenia,, pe masa si luand o eprubeta oa seza sub o petala. Floarea emana o lumina magica si imprestia un parfum divin, ce te facea sa cazi intr-o transa din care nu iti mai puteai reveni. La un momentdat o lumina si mai puternica lua nastere pe petala din cristal, emanand cel mai minunat parfum pe care un oma sau creatura magica l-ar fi putut cunoaste vreodata. Lumina acopera o picatura de lichid portocaliu. Acea lumina ar fi putut lumina intrega camera, desigur doar daca sufletul negru al femei i-ar fi permis sa invinga in lupta dintre lumina si intuneric. Picaturile se scursesera incet, upland eprubeta. Medusa se intoarse la treba ei, in timp ce lumina provenita din petalele magice ale florilor disparea incetul cu incetul, pana cand ea n-a mai existat si crinii s-au aplecat, ofilindu-se. ,,Ce e, sluteniilor? Va palit frumusetea? Se pare ca nu rezistati prea mult in intuneric, nu-i asa?,, isi spune doamna M in gand. Deodata aude o voce care supune cu o urma de tristete in glas ca s-au ofilit pre repede. Intorcandu-se il vazu pe Krona care se uita cu o privire plina de tristete la florile ce stateau aplecate, oferind o priveliste deplorabila, insa Medusa nu putea observa acelasi lucru.
-Sa nu-ti para rau, tot ceea ce ignora intunericulnu va avea o viata scurta si va sfarsi precum slutele alea de flori! Am treaba! Acum piei din ochii mei!
Baiatul iesi dezamagit din camera, ceea ce Medusei ii dadu multe de gandit. ,,Daca inca mai are sentimente, atunci voi avea de furca cu el. Eu i l-am dat pe Ragnarok, dar si Ragnarok s-ar putea atasa de Krona si asta nu e de bine! Nu vreau sa stiu ce s-ar intampla daca Krona ar incepe sa-si faca prieteni, sa admire sau sa iubeasca. Imi vine sa vomit doar cand ma gandesc, dar daca ar fi pe real? N-o sa se intample asta nicio data! Nicio data! Insa mai e o problema. Daca incepe sa ii spuna lui Ragnarok depre ceea ce crede, el l-ar putea indemna pe baiat sa se ridice impotriva mea. Nu ar fi un lucru prea istet pentru el, dar nimi pentru mine nu ar fi foarte bine. Continuand sa ma gandesc la el si neterminandu-mi treaba nu ajung nicaieri! Mai bine ma concentrez pe ceea ce am facut pana acum.,,
Renuntand la toate aceste ganduri Medusa isi continua treba atenta sa nu faca vreo prostie, caci orice greseala ar putea provoca o reactie chimica, adica o explozie. Continua sa amestece ingrediente si sa faca tot felul de lucruri pana a doua zi, de dimineata, cand...

Gata alt capitol!
Sper sa fie pe masura asteptarilor voastre, dragilor!
Astept comentarii! ;)
Si apropo, capitolul asta e mai lung decat ultimul, asa ca Choco, pune-te pe citit, repede, repejor!

S-ar putea sa fie ceva cam mult dialog, deci sper sa ma scuzati!

Asa deci acum cand ar trebui sa am mai mult timp pentru scris am din ce in ce mai putin. Insa acel putin timp am sa-l practic in editarea celorlalte capitole, de la 1 pana la ultimul.
De ce? Pentru ca m-am pus intr-o zi sa-l citesc pe tot si primele capitole nu mi-au placut deloc! Mici sau mari retusuri.
Cat despre next-uri, Choco n-ai noroc! Am sa incer sa-l pun saptamana asta, dar cel mai probabil va veni duminica! Insa lasa, ca o sa am mai mult timp in vacanta de vara.
Revenind la editare, pana acum am editat pana la cap. 3, inclusiv. Nu am facut cine stie ce schimbari.

Asa ca imi cer scuze pentru intarzierea capitolului 28, dar va vine sa credeti sau nu eu scriu, retusez, gandesc, produc noi idei de ficuri, care sincera sa fiu sunt foarte putine, doar 13-14! , in loc sa ma preocup de ceea ce fac acum. Of, eu, Eva!

Las ca-ti mai dam si noi idei , ca sa ai vreo 20-30 si apropo scuze ca nu am mai postat commuri, dar nici nu sti cat de repede se poate strica calculatorul la mine, oricum capitolele pe care le-am citit , sincer sunt cele mai bune . Te pupicesc .

Buna Deme, mi se pare ca ti-a mai lasat comm
Scuze, sunt obisnuita sa astept la altii saptamani pana sa apara next si nu am mai dat pe site de ceva vreme.
Sa stii ca iti urmaresc ficul si astept next, insa eu citesc ficuti mai mult pentru perversiuni, ai zis ca v-a fi si o parte daia.
O rugaminte, lasa-mi si tu comm la ficu meu
Am 2 si nu cred ca-s multe asa ca uita-te dupa autor.
Te pup

Iti promit ca o sa-ti las, doar ca acum nu am timp, scuze! Si nu stiu daca am zis eu asa ceva...

Capitolul 28.Misiune Indeplinita. Urmari...

Pana cand usa se deschise silentios si de dupa ea aparu Kishin uitandu-se la Medusa cu un singur ochi, deoarece ceilalti erau acoperiti de ceva care semana cu hartia sau papirus. Tinea in mana o pelerina neagra pana in pamant si o cutie de aceeasi culoare, impaturita intr-un material albastru inchis care nu lasa lumina soarelui sa patrunda dincolo de ea.
-Trebuie sa pleci! Ai grija sa nu dau gres! Spuse el privind rece si indiferent.
-Eu nu dau gres niciodata – spuse femeia fara sa se intoarca spre el – si in plus trebuie doar sa am grija ca serul sa nu faca bum! Iti faci griji degeaba si nici macar nu stiu de ce o faci. Este deja dimineata? Ce mai dimineata la ora 12.
Aparand de nicaieri precum in ziua precedenta Krona statea cu capul in jos si tremura din toate incheieturile oaselor. Avea ochii mari si rugatori ce erau atintiti spre podea. Ii era frica de acea femeie mai rau decat de moarte.
-A-ai grija t-te rog, m... incerca el sa spuna, dar Medusa fara sa il atentioneze il pocneste, lasandu-i urma palmei ei pe un obraz.
Ea incepu sa se uite cu dispret la baietel. Stiind acest lucru o lacrima cristalina i se scurse pe obraz si incepu sa tremure si mai rau. Observand acest lucru Medusa il mai pocneste o data, el dezechilibrandu-se si picand din picioare. In caderea corpul lui slab facu cunostinta cu gresia rece si dura, iar capul cu faianta rezistenta si lucioasa.
Ea ii spune simplu ca este un nimic si ignorand toate rugamintile baiatului de a-l ierta si de a nu face acest lucru pocneste din degete. Baiatul slab disparu, doar cateva lacrimi ramasesera pe podea si cateva picaturi de sange pe bucata de faianta, unde daduse cu capul. Picaturile de Sange Negru se scurgeau incet, murdarind peretele alb imaculat si lucios. Blonda se incrunta si se intoarse spre Kishin. Se uita cu aceeasi ura interminabila si la el, dupa care smulge pelerina si cutiuta din mainile lui. O deschide si pune in ea seringa cu serul de culoare neagra, vascoasa in interiorul ei. Isi trage pe cap gluga hainei ce o avea pe ea, dupa care isi pune pelerina de acelasi negru neschimbat. Nu inainte de a pleca ii spune lui Kishin ca daca il mai lasa pe Krona sa-i cotrobaie prin lucruri o sa-i lase pe amandoi sa moara in chinuri groaznice in camera in care baiatul statea. Acestea fiind spuse tranteste usa dupa ea si pleaca din camera scrasnind din dinti de nervi si aproape alergand. Nu se uita pe unde mergea si ar fi fost in stare sa calce in picioare pe oricine ar fi aparut in calea ei. Din fericire acest lucru ne se intampla.
Krona: ,,Iarasi sunt in camera asta oribila. Cat timp din viata mi-am pierdut inchis intre acesti patru pereti, in intuneric? Pe aproape tot. De data asta ce-am mai facut? Am dat foc la ascunzatoare? Nu, mi-am facut griji pentru ea, i-am aratat ca-mi pasa de ea, iar Medusa aproape mi-a mutat capul din loc. Oare de ce ma chinui?! Evident, de asta! E nedrept! Am incercat sa-i fac pe cei de aici sa ma placa, dar cu ce m-am ales? Cu palme, pumni si vanatai. Am avut noroc cu Eruka si Mizune. Doar ele nu si-au varsat nervii pe mine. E nedrept, alti copii de varsta mea au parintii, frati, surori, jucarii si alte lucruri. Eu ce am? Doua prietene si mult de asteptat pana cineva sa ma scoata de aici. Ei au incercat sa ma faca sa urasc si sa-mi placa sa ucid. Era mai bine daca nu m-as fi nascut si atunci Medusa nu ar fi facut experimentul ei stupid pe mine. Oare chiar nu vrea sa o strig pe numele ei real? Nu pot sa vorbesc asa despre ea, ce m-a apucat?! Imi e frica. Camera asta ma sperie. Nu-mi place intunericul.``
Baietelul suferea acum intr-o camera mica si neaerisita. Era intunecata si nu puteai vedea nimic. Domnea o liniste eterna, ce parea ca nu putea fi taiata nici cu firizul. Patru peteri negri, fara usi, fara geamnuri, fara trape. Fara cale de scapare. Aerul umed si greu te facea sa lesini, dar el era obisnuit cu acest aer imbacsit.
Intre timp Medusa ajunsese deja la intrarea in grota si nervii i se mai domolisera. De la intrare peisajul superb putea fi privit in voie, ore intregi. Acopacii erau infloriti, aveau cateva frunze verzi la vedere si la orice adiere mai puternica a vantului florile de cires zburau formand o panza uriasa, rozalie, ce cadea pana la pamant asternandu-se precum neaua roz, lucru care Medusei ii aducea aminte de Sakura. Iti venea greau sa calci pe aceste micute floricele care vizitau iarba si restul florilor ce cresteau pe pamant. In ciuada marimii florilor aflate in acel loc – una cam micuta – ele emanau un parfum puternic si placut, iar iarba isi vedea de treaba ei, adica sa para mici pete de vopsea verde aruncata la intamplare pe pamantul tare. Alte pete, dar de lumina strabateau frunzisul delicat si florile ramase pe crengile copacilor, alcatuind un joc fabulos si fascinant. Deasemenea micutele vrabiute strabateau n lung si-n lat frumoasa poenita, cantand un imn al veseliei, acompaniate de susurul vesel al apei ce curgea fara incetare de la o mica cascada, pana undeva, el stie unde.
Medusa: ,, Isuse Christoase, nu-mi aminteam lumea atat de uata. Cineva chiar o ajuta sa fie atat de scarboas si dezgustatoare? Evident! E vorba de dezgustatoarea Marie, Mama Natura. Incretibil, lumea de dinafara ascunzatoarii imi provoaca greata. Si daca tot e asa de urata de ce sa nu redecoram putin, cu mai mult stil?!,,
Deodata cerul se intuneca, devenind gri, frunzele fusesera arse de un foc puternic, precum si copacii din care acum mai existau doar niste trunchiuri cu crengi atarnate fantomatic si fara amicutele flori adorabile. Iarba nu mai exista, din flori mai ramasesera asa zisele petale care se stransesera - din cauza focului ce trecuse neanuntat pe acolo – si fire negre aplecate pana la pamant, parfumul se preschimba in miros greu de sange si de ars. Deodata pasarile fura strapunse de ace otravite cu venin de sarpe. Nu mai batura din aripi, nu mai ciripira si susurul apei se opri, deoarece ea secase, lasand in urma doar un sant in care sa se adune ploaia. Frumusetea se transforma in uratenie, iar veselia in teroare.
,,Asa este mult mai bine. Imaginea de dinainte ma ingrozea, imi intorcea stomacul pe dos si imi aducea aminte de Sakura si Crinul Diamant pe care l-am folosit in ser – la acest gand femeia se stramba – Deci daca pornesc acum voi ajunge in 4 ore. Va trebui sa astept pana cand Ochi-Verzi ramane singura si ii introduc serul in sange. Nimic greu. Pot sa bag mana in foc ca aceasta misiune va fi una terminata cu brio. Mda, chiar pot! A fost dificil sa prepar serul si nu are niciun fel de substanta dusman care sa o distruga. ,,
Niste ciori incepura sa zboare bezmetice si sa croncane cu glasul lor deloc melodios. Parca ar fi fost ragusite. Dupa cum se stie din mai multe legende ale mitologiei antice, glasul acestor pasari aduce si/sau veste moartea, nebunia, suferinta si tot ce poate fi mai rau pe lume. La auzul acestui sunet Medusa zambicu gura pana la urechi cu acel zambet de om nenormal la minte si rosti usor, in soapta: ,,Astapta-ma, Ochi Verzi!,, Fara sa mai astepte sau sa mai planuiasca ceva femeia porni spre satul unde stia ca o va gasi pe Sakura, pe un pat de spital si cu perfuzii la maini, in coma
In timp ce mergea ea incerca sa inteleaga, inceca sa inteleaga un lucru, un singur lucru, nimic mai mult sau mai putin. Se chinuia, deoarece isi dorea din rasputeri sa stie. Aceste ganduri nu o lasau sa-si indeplineasca misiunea de cand plecase spre Konoha. I se parea ca era absolut necesar sa inteleaga aceasta problema, ca mai apoi sa o rezolve si sa nu mai revina niciodata. Un defect. Se gandea la Krona si la sentimentele sale ca la un defect. Chiar daca figura fetei ei nu o trada si parea extrem de serioasa, ea era abatuta si in interiorul ei urla ca disperata de nervi si furie. Parea calma, dar nue ra mai deloc. Mergea cu gluga si pelerina pe ea, cu capul in pamant si parea ca fiecare pas, fiecare miscare, fiecare gandi si chiar fiecare respiratie sau bataie a inimii este elaborata, calculata, bine gandita si pusa la punct. Poate chiar asa era, pana la urma era cea mai puternica vrajitoare din lume, din ambele. Nu stia cum sa scape de aceasta problema fara rezolvare odata pentru totdeauna, dar reusi sa scape de ea pentu o perioada scurta de timp cand se ciocni de cineva. Isi ridica ochii si observa un barbat bine facut, cu umerii lati si muschiulos. Parul lui pana pe umeri era ondulat, blond pai. Ochii lui erau amenintatorii si caprui. Intr-un simpu gest instinctiv isi puse mainile in sold. In spatele lui se afla un al doile barbat care avea aceeasi privire ,,fioroasa,, indreptata spre femeia necunoscuta lor si considerata un oaspete nepoftit. Al doilea era saten, cu parul lung, prins intr-o coada de cal la spate. Ochii lui erau de culoarea cojilor de portocale, la fel de bine facut precum celalalt. Primul avea in jur de 1, 78 cm si 22 de ani , iar gatul si mainile de la coate pana la degete erau bandajate. Al doile avea in jur de 1, 70 cm si 27 de ani. El era bandajat la tampla si la glezne. Ambii purtau tricouri albastre ca marea involburata si pantaloni largi ce ofereau libertate pentru miscare, de culoare gri. In afara de acest lucru asemanearea dintre cei doi era banderolele cu semnul satului Konoha pe ele.
Medusa schita un zambet prietenos, inchizand ochii, vrand sa aleaga calea usoara, desigur prefacandu-se ca si motanul care pretindea ca era frate de sange cu soriceii. Chiar daca se prefacea avea un zambet care te topea. In timp ce cei doi barbati se uitau la ea, blonda nu intelegea cum de a ajuns atat de repede la destinatia sa. Insa firul gandurilor ei fura intrerupt de vocea b\dura a barbatului care statea in fata ei in aceeasi pozitie.
-Hei, cucoana, pleaca de aici! Azi nu asteptam pe nimeni! Cara-te odata ce mai astepti?!
,,Niciodata nu vor sa aleaga calea usoara, mereu trebuie sa se complice!,, Deodata zambetul ei se preschimba intr-o figura serioasa, care deveni in cele din urma fioroasa, mult mai fioroasa decat cea a barbatilor, la un loc. Cei doi incepusera sa se sperie si sa tremure, iar cand lasara garda jos fura strapunsi pe la spate de doua sageti negre, cu aisul umezit de venin. Dupa ce cei doi isi dadura ultima suflare, sagetile se retrasera, undeva in intunecime, ascunzandu-se.
Insa, ceea ce nu putea fi ascuns era dezastrul provocat de blonda chiar la intrarea din Satul Ascuns Intre Frunze. Sangele era imprastiat in baltoace rosiatice peste tot pe pamant, pe peretii ce tineau loc de granitele satului si pe trupurile neinsufletite ale celor doi barbati ce zaceau in balti de sange.
Vantul incepus sa bata puternic. Medusa isi dadu jos gluga si privea la ceea ce facuse, se pare ca ei chiar ii placea aceea imagine sinistra. Formele fetei ei incepusera sa se schimbe. Parul ei bond, impletit deveni brunet, lasat sa cada liber pe spate, pana la solduri. Ochii negri isi schimbara culoarea in purpurie stralucitoare si devenira opuseul a ceea ce erau, adica niste ochi timizi si blanzi, plini de dragoste. Se inalta cu cativa centimetri si slabi putin, dar destul de mult ca corpul ei sa semene cu o clepsidra. Vocea ei din aceea aspra si plina de ura si dispret se transforma intr-una blanda, dulce si putin ragusita uneori. Chiar si hainele ei negre pe care le purta intotdeauna se schimbara in haine de culori deschise si vesele, precum zambetul ei fals de pe buze. Acum purta o fustita scurta, crem, cu imprimeuri albe si maronii deschise, un tricou mulat alb, cu cercuri maro, un lantisor de aur cu un sarpe dintr-o piatra de culoare neagra. In picioare purta cizme albe pana la genunchi cu modele galbene si paiete maro pe ele. Daca nu aveai puterea sa privesti dupa acel zambet fals si nu puteai face legatura dintre Medusa si colierul cu sarpe nu ti-ai fi dat seama si ai fi crezut ca este o fata din clasa a XI-a, de-o varsta cu Sakura.
In salonul unde zacea inconstienta frumoasa rozalie se afla si Orfelia care o tinea de mana si se uita la ea cu parere de rau si mila. Nu mai avea lacrimi ca sa planga si nu mai avea voce ca sa vorbeasca. Arata ca o fiinta divina in acel pat. Dormea atat de frumos incat nici macar Miss Univers nu ar fi putut sa o intreaca la frumusete. Chiar si asa frumusetea Sakurei nu palise, parea mai frumoasa ca oricand. Sasuke era de aceeasi parere si se uita la ea in acelasi fel, aproape dandu-i lacrimile. Da, si el era in salon veghiind ingerul cazut din Inparatia Cerurilor. Statea cu mainile incrucisate si o privea contiinu fara sa se mai opreasca niciodata, parca si-ar fi dorit ca timpul sa se opreasca in loc ca sa o poata privi toata viata si sa stie ca este a lui. Simtea un sentiment nemaiintalnit pana acum. Simtea ca inauntrul lui este un foc care-l incalzeste cand ea este in preajma lui si incearca sa-l topeasca zambindu-i fermecator, insa atunci cand ea nu era disparea si acel foc launtric si simtea o amorteala in tot corpul, ce nu-i dadea voie sa faca nimic. Se simtea singur si trist, in ultimul hal de pe lume, mai rau decat un cersetor, unul ce cersea iubirea. Oare se indragostise de ea? Chiar daca avea dubii in privinta acestui lucru, stia ca este speciala si ca si-o dorea sa fie a lui, chiar daca inca nu era sigur pe el.
Deodata in salon intra o infirmiera inbracata in uniforma alba imaculata, zambitoare, aproape sarind intr-un picior de bucurie, insa cand observa atmosfera din salon zambetul i se sterse, mai ales cand vazu fata demna de mila a Orfeliei. Pleca capul in jos si spuse doar ca Sakura are o vizitatoare. Dupa ce Orfelia spuse cu vocea ragusita, in soapta ca poate intra, dar sa nu faca zgomot ea pleca sa o aduca pe vizitatoare. In cateva momente asa zisa-a vizitatoare isi facu aparitia cu un zambet dulce pe fata. Ea saluta politicos, apoi se prezenta spunand ce este Miraki Tarame, este o prietena de-a Sakurei, are 17 ani si este in clasa a XI-a A. Orfelia se multumi sa o salute din cap, in timp ce Sasuke o examina, avand sentimentul ca nu o mai vazuse prin scoala niciodata. Privirea Orfeliei fu atrasa de lantisorul ei care ii dadu o mica banuiala.
Orfelia: ,,Nu poate fi ea....ea este mai scunda, mai plinuta, formele fetei nu se potrivesc, culorile parului, ochilor si a spransenelor, stilul vestimentar difera. Intre haina Medusei si hainele fetei este o diferenta ca de la cer la pamant... Insa hainele nu sunt o problema si nici diferentele. O vraja simpla le-ar schimba imediat. Ceea ce le deosebeste sunt ochii si zambetul. Ea nu are ochii atat de expresivi. Ai ei exprima doar ura si dispret, pe cand ai fetei sunt blanzi si dulci, iar zambetul.... nici nu se pune problema. Medusa nu zambeste, pentru ea asta este o umilire.,,
Asa ca Orfelia se linisti, gandindu-se ca sarpele este doar ceva decorativ. Ea si Sasuke o lasara singura cu Sakura cateva minute, aceasta fiind cea mai mare greseala pe care au facut-o cei doi vreodata. Cand Medusa, alias Miraki se vazu singura cu rozalia se transforma inapoi, fiind scarbita de zambetul pe care il avuse pana atunci. Se indrepta silentios spre usa si o atinse cu palma, incepand sa straluceasca putin, apoi reveni la forma initiala. Medusa repeta gestul si la geamuri, apoi trase draperiile ca sa se asigure ca nu o vede nimeni in timp ce isi incheie misiunea. Cand treba fu gata se intoarse spre Sakura si o privi. Avea perfuzii la maini si arata oribil, dupa parerea ei. Asigurandu-se inca o data ca este singura scoase nesigura cutia din maneca hainei ei. Deodata auzi o voce dulce si prietenoasa. Era cea o infirmierei. Ea o anunta ca Sasuke si Orfelia au plecat acasa si ca trebuie neaparat sa se grabeasca, deoarece este ora 20 si 15 minute, iar ei inchid la si jumatate.Ea raspunse cu o voce similara ca asa va face, dar o ruga sa nu intre deoarece mai vrea sa fie singura 10 minute cu ,,prietena ei,,. Desigur ca asistenta, la fel de inconstienta precum Sakura, inima i se inmuie de la tonul vocii femeiei, care fusese fata si accepta imediat, fara sa spuna nici macar ,,dar,,.
Dupa ce asistenta pleca ea rasufla usurata, apoi se intoarse la ceea ce facea si trebuia continuat neaparat. Dar pentru asta era necesar sa fie liniste deplina si intuneric, deoarece serul avea un ingredient alergic – sa zic asa- sau mai degraba sensibil la lumina solara, de aceea era absolut necesar sa fie intuneric. Cutia si materialul in care era pus nu permiteau luminii emanate de soare sa treaca prin ele la continutu, in cazul nostru serul. Ii desfacu ambalajul alcatuit din materialul albastru si deschise capacul cutiei, scotand seringa usor, cu grija, asa cum doar ea stia – si pana la urma trebuia sa stie caci daca nu tot spitalul si ea inclusiv ar fi sarit in aer, ea si Sakura ramanand singurele supravietuitoare si atunci s-ar fi pus multe semne de intrebare, probabil aflandu-se ca sunt vrajitoare. Medusa isi lua gandul de la asta si desfacu tubul de la sticla cu medicamente ce ii erau injectate Sakurei in sange. Puse in locul ei seringa si o agata aruncand recipientul care statea pe cuierul din fier. Cu o ata fixa seringa si se uita pentru ultima oara la Sakura. Se apleca si-i sopti la ureche stiind ca poate sa auda.
-Misiune indeplinita....


No, deci am terminat si acest capitol.
Sper sa va placa si sa nu fie nici prea lung, nici prea scurt!
Imi scuzati absenta de pana acum, dar nu am avut net si alte chestii complicate!
Astept comentarii de la voi.

Si se pare ca nu conteaza ca l-am scurtat, ca tot lung este!

Nu pot sa cred cat de malefica poate fi Medusa, adica tu ca-i imaginatia ta , sper doar ca ficul sa aiba un sfarsit frumos.

Poate da, poate nu, ma mai gandesc!

Daca chiar vrei sa afli asta sa sti ca astazi postez urmatorul capitol, adica acum ma apuc sa-l scriu, deci stai cu ochii in calculator ca vine cap 29!

Hai ca ti-am promis Soho! Uite-l aici!


Capitolul 29.O intorsatura neasteptata: multe lacrimi

Era o noua zi ce avea sa aduca multe noi semen de intrebare. Multe noi intrebari aveau sa apara si totusi unele secrete aveau sa fie elucidate. Era o zi ploioasa si mohorata. Ar fi fost o zi buna de stat in casa, la caldura si pentru depanat amintiri placute, mai putin placute, amnuzante, triste sau fascinante. Insa este imposibil, din pacate, ca o zi din acest sat sa fie normala.
Sub o umbrela albastra, o tanara domnisoara, frumoasa, care parea trista se indrepta cu pasi mici, incet, spre spitalul ce se inalta mandru, la cativa metri in fata ei. Era vopsit in alb de la fundatie, pana la acoperis, el fiind de culoare maro, din tigla. Avea balcoane si geamnuri la fiecare etaj, de la stanga la dreapta. Tanara parea foarte ganditoare, iar figura fetei ei exprima tristete, dezamagire, orice, dar numai bucurie nu. Acest lucru o facea sa para mai batrana, dar adevarul era ca femeia nu era nimeni alta decat Orfelia. O vizita pe Sakura, insa nu mai avea de ce sa o faca...
Se afla deja in fata usii masive a spitalului, alba, de termopan cu un geam mare si transparent, din sticla verde, geamnul alcatuind toata usa, insa mai avea si un toc de lemn, vopsit in verde, de aceeasi nuanta cu sticla. Fu salutata politicos de gardianul musculos, care avea un zambet prietenos pe fata. El vru sa o mai inveseleasca pe femeie, asa ca o opri ca sa-i arate pozele copiilor lui. Ii arata 4 poze cu cate un copil fiecare, unul mai frumos si scump decat celalalt. Doua fetite erau brunete, una cu ochii visinii, alta cu ochii de culoarea prunei. Un baietel avea o clane albastra de par in cap si avea ochii mari de culoarea liliacului, iar ultimul avea parul de culoarea portocalie si ochii tot de culoarea prunei. Copilasul cu par brunet si ochii visinii era in poza cu o femeie cu par visiniu si ochii de culoarea liliacului, probabil era mama lui. Parea atat de finuta si fragila, precum un bibelou. Era frumoasa si grijulie, dupa spusele gardianului. Orfelia tinea pozele in mana si le privea pe fiecare in parte, asmirand cei patru copii precum niste ingerasi si pe mama lor ca o printesa inocenta. Pozele o facura sa se gandeasca la Sakura si la cat era de frumoasa cand era de varsta celor patru copilasi si ca si acum este precum femeia ce le era mama, doar ca se schimbase mult, foarte mult. Zambea usor si timd uitandu-se la poze, apoi i le dadu gardianului inapoi.
Chiar daca parea mai fericita ei i se parea ca i-a cazut cerul in cap, ca universul ei perfect s-a sfaramat bucatica cu bucatica, ca toate relele se intampla doar din cauza ei si ca nu poate face nimic, fara sa faca pe cineva sa sufere sau sa greseasca. Isi scutura umbrela de pe care picurile de apa zburau, lovindu-se de betonul pe care statea ea. O inchise repede si intra in spital. Pe peretii albi se aflau multe tablouri, dintre care unul semnat de Sakura Haruno.
Era pictat apusul vazut de pe o isulita, in mijlocul pustiului, adica un ocean si un cuplu care statea pe plaja si il privea. Cei doi porumbei se tineau de mana, stand in picioare. In spatele lor se vedeau urmele lasate de ei si o padure tropicala, la intrarea careia se afla o casa realizata din bambus, paie, frunze, lemn etc.
Orfelia privea acel tablou cu admiratie. Ii placea asa de mult. Isi aminti ca Sakura avusese vreo 10 ani cand l-a pictat. Fetita ii spusese ca intr-o zi acel tablou va ajunge sa fie vazut de toata lumea, dar l-a dat unui spital. Se intreba de ce se decisese sa-l doneze spitalului. Cu toate ca nu intelegea de ce, stia ca asta a fost decizia ei si-i apartinea, pe deasupra ea il facuse si era al ei. O capodopera.
Gandurile ei erau atat de incurcate, astfel ca nu vazu o fata de vreo 20-23 de ani care se indrepta spre ea. Era tare draguta. Avea parul roscat, cu varfurile negre, drept si lung, cu breton pana la ochi, ce-i acoperea fruntea, si avea ochii de culoare cenusie. Purta blugi negri, mulati, cu cusaturi albe si fluturasi cusuti, tot cu alb pe intreaga suprafata. Avea pe ea un palton alb, cu o curea mare si nasturi rotunzi, ambele de culoare neagra. In urechi avea cercei lungi, de aur, cu pietricele pictate, iar pe gat o banderola neagra din panza, cu un fluturas din argint, pictat pe aripi. Ii pusese mana pe umar, reusind s-o sperie. Ii zambi prietenos, dupa care o intrebadaca ea este Orfelia Marita. Nedumerita, ea raspunse afirmativ, dupa care o intreba ce doreste.
-Eu sunt Sasame Ataru, pictorita, de profesie. Eu si profesorul de desen al Sakurei am dori sa facem o expozitie cu operele ei. Apropo, insanatosire grabnica!
-Multumesc, dar eu... nu stiu ce sa spun... deodata ea se trezi cu doua fetite in spate, micutele Azmaria si Mikari.
-Spune da! Strigara ambele in cor.
Fiind influentata de prezenta celor doua, Orfelia accepta, dupa care ceru explicatii de la fetite. Afla ca ele for sa o viziteze pe Sakura si dupa ce facura mutritele de catelus femeia exasperata le lua de mana si pornira spre salonul unde se afla Sakura. Pe drum ea incerca sa le explice celor doua ce i se intamplase fetei, dar stiau deja de la Arachne si Estera. Ajunse in fata salonului femeia ce insotea fetele incerca sa deschida usa, dar constata ca este vrajita si ca nu se va misca de acolo sub nicio forma.
Azmaria tipa la Mikari si o facuse sa se uite in cealalta parte a holului spunand ca vazuse un papagal multicolor ce zbura prin hol, distragandu-i atentia. In timp ce Mika tot intreba ,,Unde?...Unde?....Eu nu vad! Nu vad....,, Orfelia atinse usa, ea incepand sa para de sticla, o lumina rosie o strabatu, dupa care reveni la forma normala. Femeia intra inaitea fetelor privind inauntru incruntata. Perdele trase, intuneric, liniste mortuara, de parca somnul de veci ar fi dormni acolo, aerul avea un miros ciudat, de parca cineva ar fi murit acolo. Sakura ,,dormea,, pe spate, cu mainile scoase din patura, acoperita pana pe piept si cu ochii inchisi. Parca nu respira si parca... parca era moarta... dar deodata...
-Buna dimineata Orfelia, ce mai faceti Az, Mika? Spuse rozalia dintr-o suflare, deschizand repede ochii si ridicandu-se in fund, aruncand patura undeva, pe podea.
Imediat ce s-au dezmeticit, cele trei au inceput sa tipe, sa faca matanii, se se dea de-a dura, sa bata din picioare, incat tot spitalul se adunase in salonul Sakurei. Cand au auzit ce s-a intamplat, doctorii au refuzat sa creada pana ce n-au vazut cu ochii lor. Aproape ca facusera infarct. Rozalia este si a fost singurul caz cu afectiune pe creier, care si-a mai revenit si totul atat de repede!
Intradevar au fost mult lacrimi varsate, dar de bucurie. In timp ce se amuza de ceea ce vedea, Sakurei i se parea ca aude doua voci in capul ei. La incepul le ignora, dar dupa isi dadu seama ca acele doua voci erau Medusa si Layla. O auzea pe Layla cum urla din toti plamanii la Medusa si-o intreba de ce esuase misiunea si de ce Sakura nu murise. Atunci auzi ceva ce-o sperie si-i facu pielea de gaina.
,,-Layla, Sakura traieste, deoarece serul din seringa nu a fost otrava, cum ati crezut toti, ci un antidot, pentru mine ea fara memorie, este precum tine fara puterea vulpii, adica nu imi este de folos! ,,
Speriata Sakura se uita spre recipientul perfuziei ei, unde observa o seringa goala, ce mirosea a mortaciune. Deci, Medusa ii salvase viata? Dar cum putea fi asa ceva adevarat? Era posibil?
Si pe deasupra mai era ceva. Nu era totul in regula. Sakura avea o presimtire rea. Mai era inca un lucru care o tot framanta. Nu i se parea ca este in siguranta si ca exista ceva ce se petrece chiar in momentul de fata, lucru de care nu avea habar. Simtea ca vrea sa se intoarca acasa si totusi mai era intalnirea ACDVE. Ea o cheama pe Orfelia si ii spune ca dupa intalnire vrea sa mearga acasa pentru o zi. Insa nu avu noroc, deoarece ea refuza si ii aminti ca trebuie sa stea cat mai departe de Lumea Magiei. Ii spuse si despre presimtirea ei, dar acest lucru nu facu decat sa o enerveze si mai tare. De data asta nici mutrita de catelus cu ochisorii mari si rugatori nu mai avea afect. Orfelia era rigida si rece, pe deasupra si sceptica in privirea acestei intoarcei, chiar si pentru o zi. Insa chiar daca ea refuza, Sakura nu avea sa renunte cu una, cu doua.

Surprinzator nu? Oricum cred ca stiati deja ca Sakura nu va muri!